Bogdan Aurescu a fost nominalizat drept noul ministru al afacerilor externe

Săptămâna trecută, mai exact joi, 20 noiembrie am scris un articol despre Bogdan Aurescu (https://emiliandranca.wordpress.com/2014/11/20/viitorul-ministru-de-externe-al-romaniei/) unde l-am prezentat pe diplomatul român drept un potenţial şi dezirabil viitor ministru al afacerilor externe într-un viitor guvern de centru-dreapta. Lucrurile s-au precipitat şi Bogadan Aurescu a fost nominalizat pentru acelaşi minister însă într-un guvern de stânga, în actualul guvern condus de V.V. Ponta. Dacă Bogdan Aurescu va accepta să conducă Ministerul Afacerilor Externe atunci acesta îşi va oferi practic girul pentru (re)legitimarea actualului guvern, fapt care nu este tocmai de dorit. De ce spun aceste lucruri? Actualii guvernanţi sunt certaţi cu legea şi cu bunele moravuri. Venirea lui Bogdan Aurescu, de departe cel mai pregătit şi cel mai bun ministru din tot cabinetul lui Victor Ponta aduce un plus de valoare şi mai ales îmbunătăţeşte imaginea celui care tocmai a pierdut alegerile prezidenţiale. Dacă Ponta di PSD ar fi fost corecţi şi cinstiţi l-ar fi numit pe Aurescu în locul lui Melescanu sau direct în 2012 în locul lui Corlatean, imediat după ce l-au demis pe profesorul Andrei Marga. Aşa ar fi fost corect atunci, un universitar să fie înlocuit de un alt universitar, nu de un politruc, sclav al practicilor şi normelor din PSD, ţinut în funcţie timp de aproape doi ani. Însă, desigur, este cât se poate de evident că actualii socialişti încearcă să-şi îmbunătăţească cât de cât imaginea, acum în cel de al XII-lea ceas, când este cât se poate de evident că vor ieşi de la guvernare. V.V. Ponta avea tot timpul – de când este prim-ministru desigur – să-l numească pe Bogdan Aurescu ministru al afacerilor externe sau pe altcineva cel puţin la fel de bun, nu stafii neo-comuniste sau alţi politruci care şi-au ros coatele în sediul partidului.

Fără îndoială, după Mihai Răzvan Ungureanu, deci după 7 ani, România ar avea din nou un ministru de externe cu adevărat competent. Toţi ceilalţi care i-au urmat lui Mihai Răzvan Ungureanu, toţi, fără excepţie, până în ziua de azi nu au făcut nimic bun, nimic serios, trainic şi durabil în MAE. Statul român a plătit doar nişte figuri palide care s-au plimbat cu limuzine de lux şi nu numai între marile capitale ale lumii. Bref, cu Bogdan Aurescu România va avea din nou un adevărat ministru de externe. Însă într-un guvern condus de V.V. Ponta, prestigiul şi aura acestuia vor fi umbrite de întunecimea minţilor colegilor săi din guvern, in frunte cu prim-ministrul.

Emilian Dranca

24.11.2014

Prim-ministrul şi miniştrii săi pot răspunde penal

În urma alegerilor din 16 niembrie 2014 dar mai ales în urma delcaratiilor prim-ministrului Ponta şi a miniştrilor afacerilor externe Melescanu şi Corlateanu am ajuns la aceiaşi concluzie la care au ajuns milioade de români: organizarea alegerilor din diasporă în asemenea mod a fost o decizie premeditată a persoanelor mai sus menţionate. De ce spun asta? deoarece stătea în puterea atribuţiilor dumnealor să organizeze alegerile în mod corespunzător. Spre exemplu, la cea de a doua dezbatere dintre cei doi finalişti în cursa pentru funcţia de preşedinte al României, am fost surprins – încă odată – de aroganţa prim-ministrului Ponta care a afirmat că în Germania sunt cinci secţii de votare: Bonn, Berlin, Hamburg, Stuttgart şi Munchen. De fapt acesta l-a întrebat pe Klaus Iohannis dacă ştie câte secţii de votare sunt în Germania şi nici nu a mai aşteptat răspunsul contracandidatului său ci a răspuns de unul singur. Trecând dincolo de acest aspect – lipsa de diplomaţie, politeţe şi o doză maximă de nesimţire şi inconştienţa – Ponta a pronunţat plin de mândrie emfază numele celor cinci oraşe unde se află secţii de votare, de parcă ar fi cetăţean de onoare al fiecărui oraş numit. Ceea ce este absurd – titpic pentru o piesă a lui Ionesco sau Kafka – este faptul că pe teritoriul Germaniei se află cel puţin 500 000 (cinci sute de mii) de cetăţeni români cu drept de vot. Fără a-i mai pune la socoteală pe cei care se afl ăla studii, în trecere sau doar într-o simplă vacanţă. Să spunem aşadar doar 500 000. Ăştia pot vota în cinci secţii, ceea ce înseamnă 100 000 pe o secţie de votare. Proframul acestora a fost de la 07.00 la 21.00, ceea ce înseamnă 14 ore. Aşadar într-o oră ”puteau” vota (100 000/14 = 7142) 7142 de cetăţeni români. Asta după calculele celor de la Bucureşti înseamnă că într-un minut trebuiau să voteze 119 cetăţeni români. În aceste secţii de votare se aflau câte cinci ştampile – în cel mai bun caz – respectiv cinci cabine de vot, deci un alegător ar trebui să voteze într-un timp record de 23 de secunde de la intrarea în clădire, luatul ştampilei, lăsatul buletinului/pasapotului, luatul buletinului de vot, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi semnarea în ”condica” cu prezent la vot. Asta înseamnă un adevărat maraton al alegătorilor în secţia de votare.

Este aşa ceva posibil? Categoric nu! Ce s-a întâmplat în schimb, decizia autorităţilor de Bucureşti de păstra doar acest număr de secţii cu acest număr de ştampile/cabine de vot se dovedeşte a fi o gravă infracţiune. Infracţiunea este o manifestare a conştiinţei şi voinţei, o expresie a personalităţii făptuitorului. Prima sa formă este intenţia, iar în acest caz ea a fost directă; culpa a fost cu prevedere iar fapta le este imputabilă. Ironia sorţii face ca toţi cei trei principali vinovaţi de acest lucru să fie – în teorie – absolvenţii unor studii de drept. În practică s-au dovedit adevăraţi infractori. Este cât se poate de evident faptul că nici dacă ar fi fost dublat numărul secţiilor de votare, a ştampilelor şi al cabinelor de vot nu ar f fost suficient. Era necesară organizarea unui număr de cel puţin zece ori mai mare al secţiilor de votare în Germania, ceea ce înseamnă 230 de secunde pentru un vor, deci 3,83 minute pentru vot ceea ce înseamnă minimul de timp necesar pentru exprimarea unui drept fundamental. Guvernul a împiedicat efectiv conştient exprimarea acestui drept în cazul românilor din diasporă. Este penibil şi deplorabil faptul că acest guvern încă nu a demisionat şi mai ales nu-şi recunoaşte culpă.

Dacă şi aceste fapte vor fi trecute cu vederea de societatea civilă se va ajunge din nou la un set de întrebări similare cu cea de după 1989: cine a tras în noi după 22? Desigur ne întrebăm încă: cine a chemat minerii la Bucureşti în 1990? Probabil tot cel care le-a şi mulţumit tovărăşeşte oamenilor de încredere la bine şi la rău: minerii. Toate aceste chestiuni planează ca un nor negru deasupra istoriei românilor şi a demnităţii unei naţiuni, a unei societăţi civile care abia acum se trezeşte dintr-un lung şi indezirabil somn al tranziţiei post-comuniste.

Iar acest somn al societăţii civile a născut monştrii asemenea lui Corlatean, Melescau, Ponta, Dragnea şi alţii.

Ar fi în zadar toată aşteptarea celor câteva zeci/sute de mii de români din 2 şi 16 noiembrie dacă nu ar răspunde penal cei numiţi pentru infracţiunile pe care le-au comis.

Emilian Dranca

Bucureşti, 21 noiembrie 2014

Viitorul ministru de externe al României

Este cât se poate de evident faptul că actualul guvern de centru-stânga nu va mai rezista mult timp iar astfel îi va fi luat locul cât de curând de o nouă echipă de centru-dreapta. În acest nou context se impune o schimbare radicală şi la Ministerul Afacerilor Externe. Idiferent dacă prim-ministru va fi Monica Macovei, Cătălin Predoiu sau Răzvan Mihai Ungureanu, guverul va avea nevoie de oameni din afara scenei politice, din afara partidelor, însă oameni foarte bine pregătiţi, specialişti, care au confirmat titlurile şi diplomele lor printr-o lungă activitate practică.

Aşadar,la Ministerul Afecerilor Externe se impue o personalitate care cunoaşte foarte bine nu doar domeniul de activitate al acestui minister dar şi evoluţia sa din interior. Persoana la care mă gândesc în acest moment, în primul rând, este Bogdan Aurescu. În 2009, Bogdan Aurescu a reuşit să câştige pentru România în detrimentul Ukrainei la Curtea Internaţională de Justiţie un dosar ce avea ca principal litigiu platoul continental al Marii Negre şi implicit bogate resure de gaze naturale şi petrol. În 2009 eram încă la liceu la Cluj-Napoca şi nu auzisem niciodată de Aurescu, însă atunci ziarul Adevărul i-a dedicat câteva articole bune care m-au determinat să-l urmăresc pe profesor şi în anii următori cu alte dosare precum negocierea cu Statele Unite ale Americii pentru scutul anti-racheta dar şi negocierea cu Serbia pentru minoritatea romană de la sud de Dunăre. În plus, Bogdan Aurescu, dincolo de calitatea sa de diplomat şi secretar de stat este şi profesor de drept internaţional la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Cred că toate aceste calităţi (studii în drept şi istorie cu un doctorat în drept internaţional) îl recomandă pentru conducerea viitorului Minister al Afacerilor Externe. În plus, tot ceea ce ţine de personalitatea sa îl face chiar dezirabil. Desigur, m-am indignat în 2012 când am aflat că un huligat l-a atacat în Facultatea de Drept unde preda; însă atunci m-a surprins mult mai mult fapul că profesorul circula cu mijloace de transport în comun sau pe jos, fără nici un fel de gardă de corp, şofer, sau alte privilegii ale celor care s-au perindat până acum prin MAE. Evident aceasta este o dovadă de curaj şi în acelaşi timp de bun simţ. Ambele sunt indispensabile unui ministru. Ambele lipsesc cu desăvârşire actualului guvern, în special prim-ministrului precum şi ultimilor săi miniştrii ai afacerilor externe. Fapt ce nu ne face deloc cinste, nouă, romanilor ca naţiune văzuţi de o lume întreagă cum ne-am strâns în faţa ambasadelor şi consulatelor pentru a ne alege preşedintele. Cozi asemănătoare celor dinainte de 1989 când lumea aştepta o zi întreagă pentru o bucată de pâine sau o sticlă de lapte.

Dacă nu ar fi Bogdan Aurescu, aş menţiona numele lui Mihai Răzvan Ungureanu respectiv al lui Radu Carp, amândoi profesori universitari, amândoi specialişti în domeniul afacerilor externe şi cunoscuţi pentru opţiunile şi orientările lor pro-occidentale.

Emilian Dranca

Bucuresi, 20.11.2014

Din consideraţie pentru diasporă, votul prin corespondenţa

Munchen, 2 noiembrie 2014

Pe 2 şi pe 16 noiembrie 2014 românii din diasporă au trimis un mesaj cât se poate de clar autorităţilor de la Bucureşti: MAE se află în imposibilitatea de a organiza alegerile corect şi echitabil pentru fiecare cetăţean român aflat în Occident. Cauzele acestei ” imposibilităţi ” sunt multiple şi discutabile. În primul rând este vorba de o voinţă politică specifică celor care conduc România din decembrie 2012. Voinţa politică este o expresie a valorilor şi principiilor cu care se identifică oamenii politici. Dacă vom face o analiză în profunzime a principiilor şi ”valorilor” oamenilor politici care au organizat alegerile prezidenţiale din România anului 2014, vom scoate astfel la lumină tot ceea ce poate fi mai rău şi mai odios în fiinţa umană. Este de dorit acest lucru? Poate da… poate nu… Cert este faptul că în momentul de faţă România are nevoie de alt guvern, altă clasă politică şi implicit o altă lege electorală care să permită votul prin corespondenţa. Din consideraţie pentru sutele de mii de oameni care s-au adunat pe 2 respectiv pe 16 noiembrie în faţa ambasadelor şi consulatelor din Italia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania şi Austria. Românii au nevoie de aceste reforme. În absenţa lor la viitoarele alegeri vor fi din nou cozi ce se vor întinde pe mai multe străzi. În plus, fără aceste noi măsuri, Klaus Iohannis şi partidul/partidele care l-au susţinut pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale nu vor mai avea nici o şansă în următoarele alegeri.

A fost iniţiată o petinitie on-line pentru a rezolva problema votului prin crespondenta (http://www.petitieonline.com/votul_prin_corespondenta_esential_in_sec_21). Acum depinde doar de voinţa politică a celor care vor formă cât de curând noul guvern, deoarece actualul guvern care a organizat şi alegerile din 2 şi 16 noiembrie a dat dovata de o atitudine contrară principiului fundamental al democraţiei: libertatea.

Emilian Dranca

Bucureşti, 19.11.2014

Să-i mulţumim lui Crin Antonescu

Nu există nici o îndoială că o parte din succesul lui Klaus Iohannis este datorat omului politic Crin Antonescu. Acesta din urmă a mers în 2009 la Sibiu şi i-a propus lui Iohannis să fie prim-ministru. Tot Antonscu l-a adus astfel pe primarul Sibiului pe scena politică naţională, formând atunci o alianţă politică puternică care-l susţinea pe Iohannis pentru un mandat de prim-ministru. Proiectul a eşuat, însă PNL a reuşit să-l convingă pe Iohannis să se înscrie în partid. Astfel în iarna anului 2013, printr-o derogare de la statut, Crin Antonescu l-a propus într-un congres extraordinar pe Klaus Iohannis pentru funcţia de prim-vice-presedinte PNL. Nimeni nu l-a putut refuza (cu o excepţie: C. P. Tariceanu…). Un an mai târziu, Crin Antonescu a revenit cu propunerea ca Iohannnis să intre în guvern, de această dată cu funcţia de ministru de interne, respectiv prim-vice-prim-ministru. Nimeni nu l-a putut refuza, cu o singură excepţie desigur: PSD.

Socialiştilor le-a fost efectiv frică de ascensiunea PNL cu ajutorul lui Iohannis. Atunci, după refuzul socialiştilor, Crin Antonescu a decis că mai bine se retrage de la guvernare decât să-şi retragă propunerea/decizia de a-l susţine de Iohannis. Această decizie a fost urmată de demisia sa de la şefia Senatului şi implicit de la şefia Partidului după alegerile pentru Parlamentul Uniunii Europene din luna mai. Surpriza colosală pentru clasa politică a fost retragerea lui Antonescu din cursă pentru cotroceni. Practic, cel care avea cele mai multe şanse de a ajunge preşedintele României renunţa la aşa ceva – parcă scârbit de ceea ce se întâmpla la Bucureşti între diferite instituţii ale statului şi partide politice. Atunci am scris că doar un adevărat om politic poate face aşa ceva şi că Antonescu dă o replică dură, morală, celor care se agăţă prin toate mijloacele legale şi ilegale de puterea politică, în speţă C.P. Tariceanu şi V.V. Ponta (https://emiliandranca.wordpress.com/2014/05/31/un-gest-unic-pe-scena-politica-din-romania/ ).

În cascada evenimentelor care au urmat un lucru a devenit evident: Klaus Iohannis este cel mai bun candidat pe care partidele de centru-dreapta din România îl pot avea pentru alegerile prezidenţiale. Acest fapt este dovedit/atestat prin rezultatul din 16 noiembrie 2014. Acest rezultat nu ar fi fost posibil fără aportul incontestabil voit/nevoit al lui Crin Antonescu. Din aceste considerente îi putem mulţumi celui care a condus în mod indirect un partid spre această victorie istorică.

Emilian Dranca

18.11.2014 Bucureşti

16 noiembrie 2014, a doua revoluţie de la 1989

În măsura în care poate fi acceptată sintagma de revoluţie pentru ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, putem considera că după 25 de ani de atunci, s-a produs a doua revoluţie în România. Acest gând nu-mi aparţine mie ci unui redactor a unui ziar local din Leipzig care în luna octombrie într-un articol spunea că Iohannis, un etnic german, îşi doreşte să realizeze cea de a doua revoluţie de la căderea comunismului în România. Klaus Iohannis nu a reuşit de unul singur, a fost ajutat de încă 6 milioane – cel puţin – de romamani care au ieşit pe 16 noeimbrie 2014 la vot. Trebuie să amintim pe cei 470 000 de români care au votat în diasporă în condiţii cumplite. Pentru aceste umilinţe trebuie traşi la răspundere ambasaorii, consulii şi personalul consulatelor şi a ambasadelor. În calitate de cetăţean român care a votat pe 2 noiembrie 2014 la Munchen, pot depune mărturie alături de alte câteva mii de persoane despre modul penibil în care au fost organizate alegerile: doar 5 ştampile de vot,5 cabine, o singură uşă de acces în consulat când erau mai multe intrări şi ieşiri; consulatul închis la orele 21; oamenii bruscaţi, umiliţi, jigniţi de personalul consulatului, etc. Deci o restructurare radicală a Ministerului Afacerilor Externe se impune. Nu doar demiterea fantomaticului T. Melescanu ci şi a multor altor indivizi care se fac responsabili de aceste acţiuni. Desigur, Klaus Ionahnnis a fost ajutat de miliioanele de tineri informaţi, nu manipulaţi de televiziuni, milioane care nu s-au prezentat la nici un fel de alegeri în ultimii ani. Revoluţia lui Klaus Iohannis a fost posibilă şi datorită eşecului categoric al unui guvern socialist – teoretic – şi a practicilor despotice, autoritare şi extremiste ale celor care conduc/au condus România. Românii au refuzat să voteze cu Biserica Ortodoxă Română, după aberaţiile pe care le-au debitat o mulţime de preoţi şi ierarhi, la fel cum au refuzat să-i sutina pe cameleonicul Dan Diaconescu şi pe ”talentatul poet” Corneliu Vadim Tudor.

A doua revoluţie a început pe 16 noiembrie 2014, cu 6 milioane de oameni, nu cu un comando de partid din rândul al doilea şi nici cu vreo televiziune sau trust de presă orientat spre profit şi manipulare media. Revoluţia a început datorită a 6 milioane de români, iar liderul lor este Klaus Iohannis.

Emilian Dranca

17.11.2014, Bucuresti

De ce îl susţin pe d-l. Victor Ponta ?

Am avut mereu anumite îndoieli în ceea ce priveşte bunele intenţii ale domnului Victor Ponta, însă date fiind evenimentele din ultima perioadă, am decis să-l sprijin. După ce a delcarat că în 1990 a votat cu Ion Raţiu, deşi nu avea dreptul de a vota… m-am bucarat nespus ! Aşa are şi Ion Raţiu posibilitatea, post-mortem, să revină pe scena politică. Dacă nu l-a ajutat foarte mult PNŢCD îl ajută acum, dincolo de mormânt, PSD… Astfel, îl susţin pe d-l Ponta să declare că înainte de 1990, a luptat în munţi – poate aşa îşi mai aduc aminte românii de anumite repere morale din istoria românilor – nu contează împotriva cui a luptat, însă dumnealui o poate spune… Ce mai contează dacă avea 10, sau 7 sau cinci ani ? Nu contează ! De asemenea, poate declara că între 1940-1944 a fost alături de Iuliu Maniu – poate aşa îşi mai aduc aminte unii de Iuliu Maniu – şi că a participat la arestarea lui Ion Antonescu. Mai contează că dumnealui atunci nici nu era conceput ? Dacă tot vorbeşte de arestarea unui ‘’escu’’, îl susţin să declare că a participat la lovitura de palat de la 23 august, la cel de al Doilea Război Mondial ; de asemenea la Primul Război Mondial ; că a luptat în tranşeele de la Mărăşeşti, de la Turtucaia, iar înainte de aceasta, în Războiul de Independentă de la 1877, în Războiul Crimeii, în Răscoala lui Tudor Vladimirescu, mândru că este român ! ce mai contează că România nici nu exista pe harta geopolitică a Europei de atunci…

După asemena declaraţii de vitejie şi bărbăţie – revenind la 1990, poate declara chiar că l-a apărat pe Ion Raţiu de minerii chemaţi de Ion Iliescu la Bucresti şi că el însuşi i-a luat papionul de la gât spre păstrare în condiţii de maximă siguranţă… poate declara/mărturisi, acum, în al XII – lea ceas cât de greu i-a fost să-şi finalizeze studiile şi implicit doctoratul. Finalizarea ca finalizarea, însă drumul pe care l-a urmat şi ‘’metoda’’ pe care a folosit-o ar fi de maxim interes nu doar naţional ci şi internaţional pentru alţi confraţi din internaţionala comunistă/socialistă. Încă planează misterul asupra acestor studii reuşite : cine pe cine a ‘’insiparat’’, d-l Ponta pe autorii a altor trei sau patru cărţi scrise şi publicate când dumnealui încă dădea examen la drep constituţional şi drep roman sau autorii în cauză pe cel numit ‘’micul Titulescu’’ ? Îl susţin pe ‘’micul Titulescu’’ să dezvăluie această gnoză doctorală, cum se face că anumite capitole din disertaţia dumnealui se regăsesc la ani distanţă în alte cărţi publicate înaintea obţinerii titlui de ‘’dotore’’

Îl susţin pe Victor Ponta să mute penitenciarul de la Jilava la Cornu sau undeva în cartierul Primăverii. Poate aşa, maestrul său Adrian Năstase nu va mai fi nevoit să facă naveta între casă şi închisoare ci va fi la închisoare ca acasă. Acest minunat Lucreţiu Pătrăşcanu care a pus umărul la edificarea sistemului politic căruia i-a căzut el însuşi victimă.

Îl susţin pe d-l Ponta deoarece are un prieten apropiat foarte drag românilor din Occident : d-l Titus Corlatean. Astfel, îl susţin pe d-l Ponta să-l trimită pe d-l Corlatean, în concediu, definitiv, în câteva capitale europene să discute cu cei care au votat, sau nu au mai apucat să voteze pe 2 noiembrie 2014. Toţii românii din Paris, Londra, Berlin şi Munchen îl aşteaptă pe d-l Corlatean ca pe Moş Crăciun acum… Nu trebuie să vină cu nici un sac, nici un baston sau barbă albă ; cred că va pleca cu multe bastoane şi cârje, ras complet şi descalpat de confraţii români din Occident recunoscători că ‘’i-a bagat’’ în Schengen şi în toate ambasadele şi consulatele posibile… Însă, îl susţin pe d-l Ponta, ca după ce revine din concediu de la Moscova, să viziteze şi Parisul, unde şi pe dumnealui îl vor aştepta românii recunoscători că este pe cale să bage România în Uniunea Euroasiatica iar moneda naţională, din leu să nu devină euro ci rubla rusească : la vremuri noi, oameni şi bani ‘’noi’’. Emigranţi, nu fiţi trişti ! Partidul Comunist nu a murit, Partidul Comunist merge înainte cu Ponta preşedinte !

De asemenea, după ce locuitorii din Cluj şi Timişoara nu au stat pe străzi în ziua votului, aşteptând câteva ore, au ieşit după vot pe stradă invidioşi pe românii din diasporă scandând lucruri mai puţin onorabile la adresa guvernului. Astfel, îl susţin pe d-l Ponta să de a o singură ştampila şi o singură cabină de vot oraşului Cluj şi oraşului Timişoara să stea clujenii şi timişorenii pe străzi şi în ziua votului, la coadă, la unica cabină de vot. Poate aşa nu vor mai fi supăraţi şi nu vor mai ieşi să protesteze împotriva guvernului…

În cele din urmă, după ce fostul preşedinte Emil Constantinescu a declarat că-l susţine pe Victor Ponta, nici eu nu mă pot abţine să nu-l susţin. De ce ? foarte simplu : în timpul studiilor de master am stat mai bine de un an după Emil Constantinescu să-mi spună câteva cuvinte despre Corneliu Coposu. Mereu m-a amânat din lipsă de timp… Acum, când a găsit timpul necesar să scrie o scrisoare de susţinere adresată lui Victor Ponta, poate găseşte şi timpu necesar să-i povestească aceluiaşi Victor Ponta câteva cuvinte despre Corneliu Coposu. Eu nu mai vreau ! Mă lipsesc de orice mărturisire, prefer ca tot efortul lui Emil Constantinescu să se orienteze spre Victor Ponta şi să-i povestească cum stătea Conreliu Coposu în temniţă, în timp ce ilustrul ‘’conducator’’ socialit/comunist, Ion Iliescu, mentorul spiritual al lui Victor Ponta, îl servea slugarnic pe Nicolae Ceauşescu pe malul Mării Negre sau într-unul din palatele sale bucureştene. Bref, cred că amenea confesiuni a lui Emil Constantinescu îi vor prinde mult mai bine lui V. V. Ponta decât mie sau altora.

Din aceste considerente am decis să-l sutin pe Victor Ponta.

Emilian Dranca

Cluj, 10 noiembrie 2014

Cum am votat la Munchen, după ce am aşteptat 7 ore…

2 noiembrie 2014, Munchen Hauptbahnhof, orele 13.00, mă întâlnesc cu un fost coleg de facultate din Cluj care venea de la câteva sute de km pentru a vota. Vremea este relativ frumoasă, soare cu nori, însă destul de rece. Mă gândesc că nu are rost să ne grăbim, doar avem o zi la dispoziţie… Nu ne-am mai întâlnit de câţiva ani de zile, iar acum avem destule de povestit. Astfel plecăm pe jos spre Consulatul României aflat în Richard Strauss Strase. În Englische Garten, la o berărie, o româncă ne aude că vorbim limba română şi ne întreabă direct dacă am fost la vot. Îi răspundem că mergem acolo. Dumneaei ne-a avertizat că vom avea de aşteptat două ore – atât a avut de aşteptat la rândul său şi este fericită că a reuşit să voteze după doar… două ore. Ne gândim că două-trei ore nu reprezintă un capăt de lume. Oricum avem suficiente de povestit.

La 14.00 ajungem în Richard Strauss Strasse. Aici o coadă neverosimilă formată dintr-o mulţime de oameni se întindea pe două străzi: R. Strauss şi Denniger Strasse. Era incredibil! efectiv o masă imensă de oameni care aştepta să intre în consulat să-şi exprime dreptul de a vota. Ne-am aşezat în rând. După un calcul simplu, aveam de aşteptat 2-3 ore, ceea ce însemna că la orele 17.00 vom pleca de acolo. Deja îmi pierdusem speranţa de a mai vizita un muzeu sau altceva asemănător. Oamenii tot veneau, coada creştea, în spatele nostru într-o jumătate de oră s-au strâns cel puţin 100 de oameni. Vedeam şi revedeam cunoscuţi, foşti colegi din şcoala generală, liceu şi facultate care ieşeau de la vot. Toţi ne încurajau să rămânem să nu plecăm chiar dacă stăm 3-4 ore.

3-4 ore? asta deja nu mai era glumă. La orele 15.00 am început să simt frigul în picioare. Rândul înainta destul de greu. Oamenii se mişcau mai mult pe loc pentru a nu îngheţa. Intrăm în discuţie cu cei din faţa noastră, oameni veţi de la Regensburg, Ulm. Pasau, toţi, pentru a vota. La 15.30 deja simţeam că trebuie să mă duc undeva să iau ceva, frigul devenea din ce în ce mai insuportabil. Orele 16.00 iniţial merg să văd cât se întindea coada cu adevărat până la usa consulatului. Întâlnesc alţi prieteni şi colegi, alfati la doctorat sau cu job-ul la Munchen. Peste drum, nişte turci au avut idea genială de a deschide un fel de patiserie. Cred că pe 2 noiembrie şi-au iepuizat toată marfa. Am traverst şi am început să stau la coada de la patiserie. Aici, cei care au îngheţat aşteptând la coada din faţa consulatului, au trecut în coada din faţa patiseriei pentru a-şi lua ceva de mâncare sau/şi ceva fierbinte. Am stat la rând timp de aproape 30 de minute până ce am ajuns să cer o cafea şi ceva de ronţăit. Cred că dacă turcii ar fi comercializat şi alcol s-ar fi vândut cel mai bine, dată fiind tesiunea, frigul şi nervii românilor din faţa consulatului. Revin în coada cea mare cu provizii.

Seara începe să se lase. Lumea devine din ce în ce mai agitată. La 19.00 se face deja întuneric. Dacă la început se auzeau glume pe seama guvernanţilor, acum încep să se audă şi înjurăturile. De undeva, cineva vine cu un tricolar şi cântă ”Desteaptate române !” Altcineva strigă ”cine votează cu Ponta să treacă strada” De partea cealaltă nu este nimeni. Până şi turcii au plecat! după ce au terminat de vândut tot ce aveau în magazin (cred că pe 16 noiembrie vor avea un depozit plin de provizii pentru miile de români care se vor aduna iar la vot!).

La orele 20.00 se strigă ”vrem să votăm! vrem să votăm!” Iniţial s-a raspnsit că se va vota şi după 21.00 sau că vor fi deschise porţile de la curtea interioară şi vor fi primiţi acolo toţi oamenii din stradă. Ulterior, s-au dovenit a fi informaţii false. La orele 20.30 au apărut primii poliţişti germani, primit cu ruale de mulţimea care între ” hoţii! hoţii! hoţii! ” şi ” noi de aici nu plecăm, nu plecăm acasa” aveau acum un motiv pentru a aplauda. În realitate poliţia germană a fost chemată de cei din Consulat deoarece nu mai făceau faţă situaţiei. La uşă erau doi paznici: burtă mare, ceafă lată, mustăcioară tuciurie… nu-i mai putea ţine pe cei care se împingeau să intre în clădire şi care i-ar fi călcat în picioare… Iar în cele din urmă au fost şi călcaţi… Acum, era clar, voi intra cu orice preţ. Mă uit la ceas, este 20.55. Acum mă aflu exact în faţa celor doi paznici. ”Stai mă acolo! stai mai cuminte!” îmi spune unul dintre ei care îmi pune mâna pe umăr când încerc să intru. Parcă aş fi încercat să intru în casă la el şi să-i fur nevasta. Aşa se comportă… Sosiseră şi primele televiziuni. Mulţimea a început să strige ”wir wollwn wahlen!” În cel moment mulţimea a devenit un uriaş care a intrat efectiv pe uşă în clădire. Am simţit cum sunt împins de cei aflaţi în spatele meu şi îmbrâncit peste cei doi paznici. Unul dintre ei a căzut pe jos. Pe cel de al doilea nu l-am mai văzut… Poarta prin care intra câte o singură persoană şi care verifica prezenţa metalelor a început să se clatine: prin ea treceau acum zeci de oameni, la fel prin dreapta şi prin staga ei. Ajung în camera unde se votă. Oroare! aici văd doar cinci ştampile şi cinci cebine de vot pentru câteva zeci de mii de români din Munchen, fără a mai pune la socoteală pe cei care au venit din întreg landul Bayer dau din altă parte. Reuşesc să votez! În sfârşit, după ce am aşteptat 7 ore.

Mă îndrept spre uşă. Este 21.00 şi ultima persoană intră acum în consulat. Scena este surprinsă de o ”doamna” asemănătoare cu Medusa cu un cuib de şerpi în cap, iar această Medusa se revoltă: ”Mihaiţă ţi-am spus că nu mai au voie să intre! de ce laşi oamenii să intre?” Mihaiţă, la auzul Medusei se execută şi nu mai dă voie nimănui să intre. Împreună cu ajutorul poliţiei germane, Mihaiţă şi Medusa reuşesc să închidă uşa. Afară mai rămân cel puţin 1000 de oameni. Am văzut inclusiv peroase în scaun cu rotile şi femei însărcinate care au aşteptat atât în zadar… Poliţia germană a înconjurat clădirea, a închis strada şi a cerut românilor să se întoarcă acasă în linişte.

Astfel au fost rganizate alegerile de Ministerul Afacerilor Externe. De la Bucureşti, în loc de scuze şi deminisia ministrului, ce am primit? O replică asemănătoare cu discursul politic al regimului dinainte de `89: golani, agitatori, oameni rău intenţionaţi, etc. Mai lipseşte să fim numiţi fascişti pentru că am mers la vot. De asemenea mă aştept ca pe 16 noiembrie consulatele, amabsadele şi alte secţii de votare să fie înconjurate de mineri…

Emilian Dranca,

Munchen, 06.11.2014