La poalele Vf. Capra

DSCF7902 IMG_20150221_145418

” În faţa munţilor noştrii, sufletul se lasă dus de visare ca într-o elegie fără sfârşit, parc-ai vedea măriri căzute ori suflete rănite de atingerea lumii” (Alecu Russo, Opere complete, Cugetarea)

Urc pe şosea trecând repede de pe o serpentină pe o alta dintr-un viraj strâns în altul şi tot aşa în viteza maşinii moderne ce mă duce din Avrig sus la Cascada Bâlea. De fapt doar în apropierea Cascadei Bâlea. Acolo cobor din maşină şi urc în ceea ce se numeşte telecabină. Este sfârşitul lunii februarie. La poalele munţilor Făgăraş soarele luminează începutul unei zile ce pare a fi cât se poate de frumoasă. Sus, la peste 2000 m. înălţime încă stau anumiţi nori. Sunt nori sau ceaţă. Un fel de aristocraţie a vaporilor de apă ce tronează deasupra vârfurilor munţilor. Atât de pe şosea cât şi din telecabină se poate zări Vârful Negoiu. Iarna aceste locuri pustiite de ger şi viscol sunt minunate. Totuşi câţiva turişti se aventurează pe aceste culmi şi goluri alpine nu intodeauna echipaţi în mod corespunzător. Mă întreb oare cum era drumul pe aici în urmă cu 50 de ani inaite de a fi contruit celebrul şi odiosul drum carosabil Trans-Fagarasanul? Atunci când cei ce încercau să lupte împotriva regimului totalitar îşi găseau un ultim refugiu la umbra acestor creşte. Cum arăta acest drum acum 100 de ani? când în această zonă treceau grănicerii ce păzeau frontiera între Imperiul Austro-Ungar şi Regatul România? Oare pe unde mergeau aceşti grăniceri şi oare pe unde treceau fugarii dintr-o ţară în alta? cine merge atunci pe munte? Călugării? Pustnicii? şi ce căutau ei tocmai acolo sus?

O mie de întrebări şi cel puţin o mie de posibile răspunsuri îmi trec prin minte în timp ce mă apopii de Masivul Fagars, de Lacul Bâlea, de Vârful Capră, de Lacul Capra. Aproape de orele amiezei ajung pe malurile lacului Bâlea, de data aceasta îngheţat, însă nu mai puţin frumos decât ar putea fi vara. Împreună cu câţiva alpinişti din Cluj, ne lăsăm ruckscii grei la o cabană din apropiere şi pornim cu un echipament minimal pe un versant din imediata apropiere a Vârfului Capra 2494 m. Grupul este condus de Mihnea Prundeanu, iar vârful numit va fi urcat abia a doua zi, după ce Mihnea şi-a instruit învăţăceii în ceea ce priveşte alpinsmul de iarna: oprirea în piolet, asigurarea, filarea, coborârea în rapel, câte rapeluri pot exista sau câte pot fi improvizate, urcarea respectiv coborârea unui grup de 4-5 alpinişti legaţi în coardă. etc.

Va continua…

Advertisements

Alpinism, iarna în Munţii Făgăraş

Prin aceste rânduri ţin să mulţumesc în mod deosebit unuia dintre cei mai buni alpinişti din România care şi-a rupt din timpul său pentru a organiza o tabără dedicată colegilor de breaslă mai puţin pricepuţi. Este vorba de Mihnea Prundeanu, pe cât de tânăr pe atât de ambiţios şi talentat. Mihnea a organizat o tabără de iniţiere în alpinism de iarnă pentru membrii Clubului Alpin Român în Munţii Fagarasi la poalele Vârfului Capra 2494 m.
Voi scrie mai multe rânduri pe viitor despre alpinism şi cu siguranţă despre Mihnea.
Până atunci cine vrea să afle mai multe poate afla pe blogul său: http://mihneaprundeanu.com/

*Fotografia este realizată de Ionuţ Bunea, primul în ascensiune este Mihnea Prundeanu urmat de autorul acestor rânduri.

Cum am ramas fara bilet de tren la Praga

Este seară, urc în trenul 477 la Dresden cu gândul de a ajunge a doua zi dimineaţa la Budapesta. Călătoresc aşadar cu un tren de noapte care trece prin patru ţări : Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria. La miezul nopţii trenul se opreşte la Praga pentru aproximativ 20 de minute. O oprire inexplicail de lungă şi în ziua de azi. Personal călătoresc cu acest tren de mai bine de patru ani de zile. Aşa am vizitat Cehia de mai multe ori şi am locuit la Praga la foşti colegi de la Strasbourg. Însă de data asta…

La Praga a urcat un al doilea controlor ceh identificat prin numărul de STAF 01-01140 în acelaşi tren numărul 477 şi a verificat biletul Interrail Global Pass pe care-l aveam ca bilet de călătorie . Acest controlor de tren a considerat că biletul este un FALS şi l-a confiscat. În cadrul acestui demers mi-a eliberat o chitanţă în limba cehă pe care scrie că a confiscat biletul cu seria 1559680, în data de 06.02.2015, la orele 00.34 pe motivul/cauză (duvod, lb. cehă = cauză) că biletul este falsificat (Padelani, lb. cehă = falsificat). Controlorul mi-a cerut să plătesc un alt bilet în tren valabil până la frontiera Cehiei cu Slovacia. Am achitat astfel un alt bilet în valoare de 467 Coroane cehe, 17.30 euro. Ataşez şi acest bilet în fotografie.

Consider că acest act a fost un abuz al funcţionarului ceh. După ce am fost deposedat de biletul Interrail Global Pass, seria 1559680 în valoare de 163 de euro, eliberat pe numele Dranca Nicolae Emilian, am fost nevoit să cumpăr alte bilete din Slovacia până în Bucureşti în valoare de 109 euro şi 35 lei. Respectivul controlor nici nu a vrut să audă dacă subsemnatul are sau nu are bani cu ce să se întoarcă acasă. Nici nu l-a interesat că este student şi se afla într-o vizită de studii în Occident, nu în vacanţă. Cumplită persoană…

Ceea ce m-a surprins este faptul că în Germania nimeni nu m-a oprinit nicăieri pentru a-mi cere explicaţii suplimentare în privinţa acestui bilet. S-a trezit cineva tocmai în Cehia… Este drept biletele eliberate în România nu au tot atâtea elemente de siguranţa precum cele din Occident. Însă tot aşa nici leul românesc nu are tot atâtea elemente de siguranţă precum dolarul american spre exemplu.
Acum, revin la vechea întrebare : ce-i de făcut ?

Georgios Stathakis. Profesor de ” analiză marxistă ”…

Citesc în presa germană un inteviu acordat de noul ministru al economiei din Grecia, Georgios Stathakis. Profesor de ” analiză marxistă ” la Universitatea din Kreta, vorbeşte în termeni de ”economie sănătoasă ” şi de o ” nouă viziune asupra Europei”. Ministru în acelaşi timp şi al ifrastructurii, al navigaţiei şi al turismului în cabinetu condus de Alexis Tsipras de nici măcar o săptămână, deja consideră că face parte din cel mai stabil guvern din ultimii 10 ani. Este incredil ceea ce se întâmplă în Europa şi mai ales în Uniunea Europeană. Nu credeam că voi mai vedea altundeva decât în cărţile de istorie un asemenea guvern, un asemenea program politic – o uriaşă utopie: 300 000 de locuri de muncă înfiinţate pentru greci, măsură ce ar ajuta la reechilibrarea economică a societăţii greceşti, asta pe fondul unor datorii de 100 de miliarde de euro – şi mai ales un asemenea discurs care depăşeşte prin dimensiunea sa demagogică orice partid populist din Europa. Pe de o parte, doar la câteva sute de km. de România, apare un alt regim politic filo-rus şi susţinător al unei bune relaţii, din ce în ce mai bune cu Republica Populară Chineză pe fundalul deteriorării relaţiilor cu Uniunea Europeană şi S.U.A. Pe de altă parte, chiar într-un stat vecin cu România se desfăşoară acum un adevărat război. Nu mai este revoltă, revoluţie, război civil, etc. ci efectiv un război între Rusia şi Ukraina. Nu în ultimul rând, în Ungaria încă se află la putere un regim mai mult decât autoritar şi departe de ceea ce înseamnă valorile democraţiei occidentale. Mă întreb, oare ce se întâmplă cu Europa? sau cu această parte din Europa? încotro se duce?

‘’Reprezentantul unei viziuni asupra lumii este dincolo de orice discuţie raţională.’’ Eric Voegelin

Pe urmele lui Julius Evola, Roma, 2010

Acest enunţ a lui Voegelin (‘’Reprezentantul unei viziuni asupra lumii este dincolo de orice discuţie raţională.’’) m-a pus de multe ori pe gânduri. Este vorba de un text publicat în Germania anilor `50. Voegelin a susţinut o serie de prelegeri la Universitatea din Munchen despre Naţional Socialism şi ceea ce a fost în realitate Adolf Hitler pentru germani. Dincolo de imaginaţia şi reprezentările poporului german, Voegelin a realizat o analiză profundă din punct de vedere al filosofiei şi psihologiei fenomenului istoric. Când a afirmat acest enunţ, Voegelin se referea direct la Joseph Goebbels, dar nu numai. Pentru filosoful german, profesor la universităţile din Viena, Luissiana, Munchen şi Stanfort, nici un ideolog, doctrinar sau propagandist nu putea fi o persoana raţională, Însă el merge mai departe, dincolo de această ”profesie”, dincolo de această funcţie în partid şi în stat reglementată printr-un set de norme deosebit în epocă. Voegelin coboară mai adânc în biogafia persoajelor în cauză şi caută tocmai în structura lor intelectuală şi spirituală să elucideze motivaţia care a stat la originea acţiunii lor. Precum şi Hannah Arendt, Voegelin consideră că aceşti oameni – în speţă, ideologii, doctrinarii, ”mari” specialişti în politologie – nu sunt nişte profitorii ai unui regim politic pe care-l susţin direct prin toate mijloacele posibilie. Nu, ei sunt oameni cărora din punct de vedere spiritual şi intelectual le lipseşte ceva… Ei nu pot rezona asemenea unei fiinţe umane, nu pot empatiza cu ceea ce este uman şi mai ales nu se integrează de nici un fel în societate. Alain Besacon l-a identificat pe Lenin drept persoana care întruchipează cel mai bine această tipologie: sabotorul, ideologul, mincinosul, arogantul, profetul, etc.

Trebuie să mă întorc în timp asupra unui articol pe care l-am scris în 2010 şi l-am publicat doi ani mai târziu într-un volum colectiv la Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012. Principalele subiecte au fost doi posibili ideologi. În acel articol/studiu/cercetare am scris despre Julius Evola şi Nae (Nicolae) Ionescu. De ce tocmai această comparaţie? Ce îi leagă pe cei doi? Un alt filosof român: Mircea Eliade. Julius Evola şi Nae Ionescu au fost doi maeştrii spirituali pentru Eliade. Nu ştiu dacă cei doi s-au întâlnit. Propabil în timpul vizitei lui Evola la Bucureşti în perioada interbelică, ar fi existat posibilitatea ca cei doi să se întâlnească. Însă nici unul nu pomeneşte în scrierele sale despre întâlnirea celuilalt. Dacă ea ar fi existat, probabil ar fi fost menţionată undeva. Spre exemplu chiar în jurnalul lui Eliade… aştept cu nerăbdare publicare sa integrală în 2016 (conform ultimei dorinţe testamentare).

Însă de ce tocmai această comparaţie? Eliade a avut şi alţi maeştrii spirituali. Spre exemplu Rudolf Otto. Pe Evola şi Nae Ionescu îi leagă /aseamănă şi implicarea lor indirectă în politică. Evola a susţinut direct regimul fascist, însă din tot ceea ce a scris el, atât înainte de 1922, după 1922 precum şi după 1944 nu m-a convins că ar fi un text ideologic. Poate nu ştiu eu să citesc. Poate trebuie să mai încerc. Cert este că în 2010 când am scris acest articol Evola nu mi-a lăsat impresia că ar fi fost un ideolog al fascismului. Eventual un teoretician al regimurilor de dreapta, al unei aristocraţii de mult apuse. În aceiaşi situaţie l-am văzut şi pe Nae Ionescu. El a scris foarte mult. În special articole de presă. Probabil din asta a şi trăit. Gazetăria, în special articolele din ziarul Cuvântul, i-au adus faima şi popularitatea. Nu catedra/catedrele de la care a predat. Nici din ceea ce a scris Nae Ionescu, nu am considerat că putem concluziona faptul că profesorul de filosofie şi ziaristul era/erau în realitate un demagog, un ideolog, un doctrinar. Este adevărat, a sprijinit direct răsturnarea oricărei guvernări liberlale. Orice, oricine la guvern numai liberalii nu. De asemenea a sprijinit revenirea Regelui Carol al II-lea. Iar la o distanţă de aproximativ un an a început să scrie împotriva regelui însă susţinând mai departe necesitatea unui regim totalitar/autoritar (poate pentru el nu era foarte clar ceea ce înseamnă aceste/asemenea regimuri). În fond el a rămas constant, dorind o mână de fier precum în Italia şi ulterior în Germania. A văzut această transformare a României posibilă prin Legiunea Arhanghelului Mihail ? În 2010 am scris că poate fi emisă o asemenea ipoteză, însă ea nu are o susţinere reală, plecând strict de la textele şi actele lui Nae Ionescu. Desigur, există voci care-l consideră legionar şi antisemit. Una dintre ele îi aparţine lui Mihail Sebastian, exprimată explicit în jurnalul său. Însă, cu toate acestea, în 2010 nu am considerat că Nae Ionescu poate fi considerat un legionar, nici măcar un ideolog. Acum însă, la lumina lucrărilor lui Voegelin, înclin să cred că lucrurile au stat puţin diferit în realitate.

Desigur, Nae Ionescu poate fi considerat la rândul său un teoretician al regimurilor totalitare, autoritare însă poate fi considerat şi un ideolog ? Să revenim la enunţul lui Eric Voegelin : ‘’ reprezentantul unei viziuni asupra lumii este dincolo de orice discuţie raţională.’’ Din această perspectivă putem da o nouă interpretare textelor lui Nae Ionescu.

Trebuie să avem în vedere faptul că din punctul de vedere al lui Voegelin, şi nu numai, ideologul împarte lumea între adevărat şi fals, bun şi rău, necesar şi de lepădat. Aceasta este şi poziţia pe care se situează Nae Ionescu în special în artiolele sale politice, atât de polemice şi de virulente în epocă. Însă, din punctul de vedere al filosofului şi omului de ştiinţă care a fost Eric Voegelin, fiinţa umană nu poate cunoaşte realmente ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals. În aceiaşi perioadă cu el, Karl Popper a prezentat eroarea precum un element indispensabil şi specific ştiinţelor atât cele exacte cât şi cele socio-umane. De altfel Karl Popper a considert că ideologia comunistă spre exemplu este o pseudo- ştiinţă. În fapt ideologiile totalitare oscilează în argumentaţia lor între un discurs ştiinţific pe de o parte şi un discurs religios pe de altă parte. Karl Popper se apropie prin gândire de Voegelin, în special prin aceste studii asupra cunoaşterii şi posibilităţilor minţii umane de a cunoaşte. Voegelin îşi bazează raţionamentul pe aspecte spirituale ale existenţei fiinţei umane. De partea cealaltă, Popper dezvoltă raţionamentul său pe baza cunoaşterii, a delimitării mecanismenlor cunoaşterii şi a limitării posibilităţilor empirice şi cognitive ale omului. Or din această perspectivă, ceea ce a dezvoltat Nae Ionescu nu a fost nimic academic, ştiinţific, nici măcar logic sau raţional. El a dezvoltat o pseudo- credinţă înfrăţită cu naivitatea şi bazată pe mijloace de manipulare în masă specifice începutului de secol XX. Alain Becason, în Originile Leninismului, are un enunţ magistral asupra ”rationamentului” lui Lenin: Lenin nu ştie că el crede ci el crede că ştie. Acest enunţ afişează credinţa absurdă a bolşevicilor în supremaţia ştiinţei şi în capacitatea acesteia de a releva adevărul absolut. În cazul lui Nae Ionescu, el crede în forţa universală a anumitor principii specifice, definitorii regimurilor autocratice, autoritare: infailibilitatea şi originea divină a regelui, supunerea totală a maselor în faţa unei elite politice şi culturale foarte restrânse şi monopolul statului pe pieţele comerciale, o economie etatizată unde iniţiativa antrepreoriala nu-şi mai găseşte rostul, locul. Or în această ordine de idei Nae Ionescu devine un ideolog şi încă unul care nu este deloc de neglijat nici de contemporanii din epocă şi nici de ştiinţele politice dezvoltate ulterior. Sau poate conceptul de ideolog/ideologie nu-l carcaterizeaza în totalitate pe Nae Ionescu ?

Aşadar, ce este, sau ce a fost Nae Ionescu ? filosof ? ziarist ? ideolog ? politician ? farsor ?
Plecând de la această prezentare preliminară vom încerca să răspundem cu o proximă ocazie acestor interogaţii.

Ordine şi istorie, Eric Voegelin

Strasbourg, anul universitar 2010-2011

Ordine şi istorie, Eric Voegelin

Recent am participat la o discuţie despre Oscar Wilde (îi mulţumesc pe aceasta cale lui A. P. pentru invitaţie si pentru energia si buna dispoziţie cu care anima discuţia). Cu această ocazie – spre ruşinea mea – am aflat abia acum că din literatura britanică Byron este cel mai recemptat scriitor în cultura română, urmat de Shakespeare şi Wilde. Desigur, nu este o noutate faptul că spaţiul cultural român a fost mult mai receptiv faţă de cultura franceză şi în general faţă de culturile latine în detrimentul culturilor anglo-saxone. Am câştigat sau am pierdut? O singură întrebare care poate primi în schimb o varietate neînchipuită de răspunsuri. Cred că fiecare intelectual român, francez sau englez ar avea propriul său răspuns. Franta a avut aceiaşi influenţă covârşitoare şi în spaţiul juridic. Nici de această dată nu este un secret faptul că primele codificări legislative din Transilvania dar şi din Moldova – a se vedea prima încercare de elaborare a unui Cod Civil – au fost influenţate de spaţiul germanic. Însă, din nefericire, în cele din urmă codurile franceze au fost adoptate – atât la propriu cât şi la figurat – de elita politică română din sec. XIX. Spun din nefericire, deoarece Franţa, din punct de vedere financiar, fiscal şi economic s-a dovedit a fi mult mai puţin producătoare şi eficientă decât Germania, Olanda, Marea Britanie şi desigur S.U.A. Oare ar putea fi creată o paralelă între domeniul juridic şi cel cultural? Oare dată fiind influenţa culturală franceză din trecut cât şi cea actuală avem în prezent o cultură română mai modestă? Din nou o întrebare ce poate primi multiple răspunsuri.

Îndrăznesc în acest context să amintesc cazul unui filosof german contemporan, foarte cunoscut în Occident, însă aproape ignorat în România: Eric Voegelin. Prin amabilitatea Editurii Humanitas sau/şi prin înţelepciunea unor intelectuali români, în limba romană a fost tradusă o lucrare semnată de Eric Voegelin: Religiile politice. Din nefericre este singura lucare a lui Voegelin tradusă în limba română. Totuşi, ediţia de opere complete a filosofului numără nu mai puţin de 34 de volume în varianta engleză şi 31 în varianta germană. Se cuvine a menţiona titlurile acestora în limba engleză, pentru o mai bună înţelegere a lor de majoritatea cititorilor:

Volume 1 On The Form of the American Mind
Volume 2 Race and State
Volume 3 The History of the Race Idea
Volume 4 The Authoritarian State
Volume 5 Modernity Without Restraint
Volume 6 Anamnesis
Volume 7 Published Essays, 1922—1928
Volume 8 Published Essays, 1929—1933
Volume 9 Published Essays, 1934—1939
Volume 10 Published Essays, 1940—1952
Volume 11 Published Essays, 1953—1965
Volume 12 Published Essays, 1966—1985
Volume 13 Selected Book Reviews

ORDER AND HISTORY:
Volume 14 Israel and Revelation
Volume 15 The World of the Polis
Volume 16 Plato and Aristotle
Volume 17 The Ecumenic Age
Volume 18 In Search of Order

HISTORY OF POLITICAL IDEAS:
Volume 19 Hellenism, Rome and Early Christianity
Volume 20 The Middle Ages to Aquinas
Volume 21 The Later Middle Ages
Volume 22 Renaissance and Reformation
Volume 23 Religion and the Rise of Modernity
Volume 24 Revolution and the New Science
Volume 25 The New Order and Last Orientation
Volume 26 Crisis and the Apocalypse of Man

Volume 27 The Nature of the Law
Volume 28 What is History?
Volume 29 Selected Correspondence: to 1950
Volume 30 Selected Correspondence: 1950-1984
Volume 31 Hitler and the Germans
Volume 32 The Theory of Governance and other Miscellaneous Papers,1921-1938
Volume 33 The Drama of Humanity and other Miscellaneous Papers, 1939-1985
Volume 34 Autobiographical Reflections, Glossary and Index

Voegelin s-a născut la Koln în 1901, însă şi-a început studiile în Austria, la Viena, a continuat în Statele Unite ale Americii, Franţa şi în cele din urmă Marea Britanie. A fost studentul şi asistentul cunoscutului jurist Hans Kelsen, sub coordonarea căruia şi-a început şi activitatea didactică la Viena în anii `30. În ciuda punctelor comune din domeniul juridic, istoric şi filosofic pe care le aveau Voegelin şi Kelsen, între cei doi au apărut divergenţe de ordin metodologic. Kelsen fiind adeptul şi susţinătorul teoriilor moniste în ştiinţele juridice iar Voegelin dimpotrivă fiind cu contestatar al acestora nu a ezitat să atace lucrările profesorului său. Însă acest detaliu biografic nu este decât un aspect al profilului intelectual al lui Voegelin. El a fost un carcater polemic, violent în exprimare, însă lucid şi lipsit de orice tentativă de ideologizare, îndoctrinare, angajare sau militantism politic. Voegelin este unul dintre puţinii reprezentanţi ai gândirii libere, neîngrădită de nimic, un spirit kantian şi un adevărat aristocrat. Preocupările sale l-au adus la elaborare lucrării Politische Religionen apărută la Viena în 1938 chiar în zorii ocupării/anexării Austriei de către Germania. În cartea sa Voegelin a criticat foarte dur regimurile totalitare, în speţă nazismul, fascismul şi comunismul. În consecinţă el a fost nevoit să fugă efeciv din Austria şi să se refugieze. Elveţia, Franţa, Marea Britanie iar în cele din urmă Statele Unite ale Americii s-au dovedit a fi locuri mult mai sigure şi mai ales mult mai prielnice pentru o activitate intelectuală şi culturală serioasă şi susţinută decât Germania anilor `30-`40. În fapt, el a încercat să dezvolte o nouă ştiinţă politică bazată pe o reîntoarcere la antici, la filosofia greacă, în special Platon şi Aristotel, pe care-i consideră baza cunoaşterii politice (platonisch-aristotelisch Grundung der der episteme politike).

Totuşi Voegelin nu este un emigrant, nici exilat şi nici un spirit boem îndrăgostit de călătorie. El revine în spaţiul german, mai exact la Munchen în 1956 unde rămâne pentru o perioadă de zece ani ca angajat al universităţii. Aici el pune practic umărul la reconstrucţia postbelică a Germaniei. Într-o serie fulminantă de cărţi precum Nouă ştiinţă politică, Hitler şi germanii, Voegelin atacă din nou problema totalitarismelor şi în special al oricărui sistem politic iraţional – în măsura în care un regim politic sau politică se poate doveni a fi raţional…

Însă marea sa lucrare, Opus Magnus, este considerata a fi Ordine si istorie, Order and history, scrisă în original în limba engleză după ce Voegelin revine în S.U.A. anii `60, la Universitatea din Standfort în calitate de profesor.În lumina filosofiei lui Platon, Aristotel, Toma, Augustin, Kant, Hans Urs von Balthasar, Hussler, Voegelin realizează o filosofie a istoriei analizând într-un stil propriu evoluţia omenirii în ordinea epocilor sale istorice. În linii mari Voegelin prezintă principii generale pe care se bazează sisteme şi regimurile politice din antichitate până în prezent.

Prima mea întâlnire cu Voegelin s-a produs în tipul studiilor la Strasbourg, anul universitar 2010-2011. Nu-mi mai amintesc exact de la ce notă de subsol am plecat în căutare sa. Cine, unde a făcut o referinţă la lucrarea şi concepul de religii politice, fapt ce m-a determinat să caut mai departe autorul… nu reuşesc să-mi amintesc. Cert este faptul că prima mea lectura a fost în franceză. Au urmat și altele, inclusiv originalul din 1938 scris în germană. În anul 2014 am primit o bursa la Universitatea din Viena tocmai pe baza unui proiect de cercetare asupra lui Voegelin. Proiectul continuă și în prezent… Însă de atunci, din anul 2010, vastitatea, complexitatea şi luciditatea gândirii lui Voegelin m-a cucerit. Desigur un occidental în adevăratul sens al cuvântului, un universitar care efectiv nu s-a lăsat infectat de virusul/viruşii politicii, reuşind să rămână cât se poate de echidistant faţă de societatea în care a trăit şi faţă de subiectele pe care le-a contemplat şi analizat. Privind de atunci deasupra societăţii române, mă gândeam cât de necesar ar fi un asemenea spirit. Ceva, cineva care nu se afişează nici la dreapta, nici la stânga esicherului politic, nici la centru nici pe baricade de mult apuse ci militează în special pentru libertatea de gândire, o gândire pură în sens kantian, o societate deschisă şi luminată însă nu în sensul luminilor secolului XVIII… fără a repudia religia şi fără a-l face pe om Dumnezeu şi pe Dumnezeu om. Ordine nu dezordine. Istorie şi tradiţie nu haos şi anarhie. Un spirit aparte. Desigur doctrinarii, ideologii, teologii, amatorii de istorie şi filosofie, indragstiti de Carl Schmit sau Karl Marx, seduşi de Nietzsche sau Hegel se vor grăbi să formuleze un oarecare enunţ excitaţi de un anume concept filosofic, susţinând sau dimpotrivă contestând demersul gnoseologic al lui Voegelin. Să-i lăsăm să se bucure asemenea unor copii de noua lor descoperire…

Va urma