Dincolo de nori

DSCN0161

În Munții Neamțului, la un fel de sfârșit urmat de nici un fel de început

Un fel de sfârșit de iarnă care nu a prea existat și într-o primăvară fără început

 

 

Se spune că înveți să prețuiești ceva doar după ce nu-l mai ai… Sau cel puțin începi să îți dai seama de adevărata valoare a ceea ce tocmai ai pierdut, iar atunci apar regretele. Mă întreb, dacă aș dispărea din această lume oare ce aș regreta? Ce anume mi-ar lipsi? Ce anume aș învăța să prețuiesc? Dacă ar fi să plec în altă lume oare ce mi-ar lipsi? Desigur, un prim răspuns poate fi evident ,,oamenii’’. Însă care oameni, care omenire? Într-o lume golită de umanism, într-un spațiu umplut de corpuri golite de umanitate, de sentimente, de tot ceea ce poate fi uman, se ridică întrebarea care oameni ar lipsi? Cei ce nu sunt? Cei care sunt doar cifre, numere, statistici, eșantioane, cine?

Dacă aș face un pas, antropologic, înapoi, în lumea pastorală, lumea arhaică, acolo unde nu a ajuns nici telefonul, nici televizorul, nici măcar curentul electric, nimic din ceea ce înseamnă modernitate, oare ce anume ar lipsi? Ar lipsi tumultul și gălăgia orașelor? Ar lipsi agitația gratuită și vorbăria goală? Ar lipsi trufia și egoismul cultivat la orice ceas din zi și noapte la orice colț de bulevard? Nu! Nu ar lipsi nimic din acest bazar cosmopolit și dezumanizant.

Într-o lume în care liniștea și calmul sunt regina și regele, unde aerul curat, înălțimile stâncoase și infinitul albastru al cerului sunt principalele elemente definitorii ale unei zile normale, în acea lume este greu de crezut că îți poate lipsi ceva. În acea lume tot ceea ce este ridicat de om pare a fi de prisos, deoarece ce poate fi mai frumos decât ceea ce este natural, ceea ce este firesc, normal, divin?

Însă, prin slăbiciunea sa definitorie, omul orașelor ridică ziduri pentru a se apăra de ceilalți oameni, ziduri de piatră și ziduri de prejudecăți. Omul orașului se învârte într-un labirint circumscris într-un cerc. Viața omului orașelor se rezumă la ceea ce el consumă, dimineața, la prânz, seara! Astfel, viața devine un ceva firesc de consumat, ea nu mai poate fi trăită, simțită, îndrăgită, prețuită.

Dacă ar fi să plec din lumea aceasta m-aș gândi la viața ce palpită în tinerele suflete întrupate în acești ultimi ani. M-aș gândi la copii, la elevi, la viitori liceeni și studenți care mai au șansă, o șansă și o speranță la ceva mai bun, ceva ce predecesorii lor poate nu au văzut sau cunoscut: viața trăită și prețuită ca pe o valoare în sine, nu ca pe un bun de consum. Viața în adevărata sa frumusețe, cu ceea ce este vechi și nou, cu tot ceea ce este natural, sălbatic, original dar și cultural, cu ceea ce este atât liniștea cât și muzica, cu ceea ce este atât solidaritatea cât și competiția, în fine cu tot ceea ce implică dragostea și moartea.

Advertisements

Muzica românească autentică

BDM_2828 (1)

 

Este greu de scris despre notele muzicale ascultate, despre partiturile interpretate, cu atât mai mult cu cât în sfera spectacolelor partiturile cu adevărat prețioase sunt foarte greu de observat ele fiind eclipsate de stilurile comerciale și perisabile. Or muzica adevărată nu este un produs de unică folosință. Aceste partituri despre care vorbesc constituie muzica adevărată, actul cultural autentic deoarece ele au răzbit peste veacuri și ajuns până azi, la urechile mai puțin perceptibile și din ce în ce mai puțin muzicale. Muzica, chiar și lipsită de text, transmite o poezie, un sentiment, o atitudine. Mă gândesc la muzica tradițională, fie ea muzica idiș, ladino, lăutărească, doina, lidurile sașilor, cântecele trubadurilor, cântecele cântate la curțile domnești din Țările Române, muzica barocă din Transilvania, tot acest mozaic constituie baza, rădăcinile muzicii românești autentice. Ceea ce este cel mai impresionat este faptul că de cele mai multe ori această tradiție muzicală s-a transmis pe cale orală. Care lautar sau trubadur s-a gândit să și scrie ceea ce cântă? Prea puțini! Însă voi face referire la una dintre persoanele de referință în cultura română: Anton Pann (1796-1854). Anton Pann a cules din popor sute de cântece care s-au transmis prin viu grai până la jumătatea secolului al XIX și a reușit să le ordoneze cât de cât în mai multe culegeri. Una dintre ele poartă un nume care poate stârni amuzamente: Spitalul Amorului.  Muzica compusă de Anton Pann este interpretată azi de un admirabil grup din București care se prezintă simplu și curat sub numele de Trei Parale.

Trei parale se prezintă precum un grup de tineri orăşeni preocupați de muzica veche specifică spațiului românesc. Redau mai jos în câteva rânduri o prezentare a lor. Descrierea nu este scrisă de mine. Poate voi reuși cândva să scriu la rândul meu câteva cuvinte la fel de frumoase despre muzica românească.

,,Grupul beneficiază de o documentare minuţioasă în domeniul culturii muzicale tradiţionale, un rol important în acest sens avându-l Florin Iordan, etnomuzicolog în cadrul Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti. De asemenea, în alcătuirea repertoriului sau conturarea stilului interpretativ, membrii formaţiei se bazează pe folosirea unor modalităţi de cunoaştere cum ar fi expediţiile prin sate şi lucrul cu diverşi muzicanţi bătrâni, audierea unor înregistrări vechi de teren realizate de Constantin Brăiloiu sau Bela Bartok, documentarea din diverse volume de folclor muzical, studiul unor transcripţii de secol al XIX-lea (A. Pann, G. Ucenescu, D. Vulpian, etc.).

Grupul foloseşte instrumente vechi aproape dispărute în mediul tradiţional şi total neglijate în lumea contemporană urbană: diverse fluiere (fluierul ciobănesc, cavalul, fluierul fără dop, fluierul gemănat, tilinca), cobza, viela, drâmba, diverse instrumente de percuţie (toba, vuva, daireaua). Toate melodiile grupului sunt tradiţionale.  Modalităţile de tratare pot oscila de la redări foarte scupuloase până la interpretări cât se poate de libere.

 

Proiectele muzicale

Bazar. Cântări din veacul al XIX-lea

Primul proiect asupra căruia grupul Trei Parale s-a concentrat poartă numele Bazar. Acesta este o încercare de a reconstitui muzica veche românească, muzică ce s-a cântat la curţile boierilor din Moldova şi Muntenia începând cu spartea a doua a secolului al XVIII-lea şi mergând până la mijlocul veacului al XIX-lea. Viaţa de curte boierească răzbate în muzica epocii, ea fiind creatoarea unui repertoriu savuros şi totodată consistent.

O parte din muzica acestui program a fost înregistrată şi publicată pe două CD intitulate de asemenea Bazar (în 2012 și 2008).

 

Ciobanul care și-a pierdut oile

Ciobanul care și-a pierdut oile dorește să renască sonoritățile deosebite și puternice ale lumii vechii țărănești. Programul este o încercare de a regăsi muzicile pierdute ale Românei rurale prin doine, balade, cântece pastorale și melodii de joc. Membrii formației vor cânta la felurite fluiere, simple sau mai speciale: (caval, tilincă, fluier gemănat) la cimpoi, drâmbă, țiteră, cobză, contră, gordună, dobă. O parte a acestui program a fost publicată pe CD-ul Ciobanul care și-apierdut oile (2015)

 

Drumul Levantului. Cântări și improvizații din Balcani și Orientul Mijlociu

Cel mai proaspăt proiect al grupului își propune o călătorie sonoră din Carpații până în Orientul Mijlociu. Lăsând la o partea scrupulozitatea specifică celorlalte proiecte, membrii grupului explorează liberi sonoritățile ornamentate ale Bizanțului.
Scurt CV

Grupul a participat în ţară la numeroase festivaluri medievale (Sighisoara 2007-2008, Mediaş 2010, 2015 Braşov, Iaşi 2013) şi de muzică veche (Bucureşti 2006-2008, Miercurea Ciuc 2012), la festivaluri de jazz (Green Hours International Jazz Fest 2011, 2012, 2015) şi world-music (Sibiu, 2012) şi la festivaluri dedicate muzicii clasice (Festivalul muzicii româneşti, Filarmonica Iasi 2012).

De asemenea formaţia a participat la câteva festivaluri în străinătate: London Book Fair 2014, Europe in Langenfeld, Langenfeld, Germania 2013, The Culture of Peace Festival, Tel Aviv-Israel 2012, Kocsonya Fesztival, Miskolc-Ungaria 2012, Intercultural Art Dialogues Days, Istanbul-Turcia 2011, DUNA PARTY, Budapesta-Ungaria 2011, “Mikołajki Folkowe” International Folk Festival Lublin-Polonia 2010.

Muzica formației este prezentă și pe coloana sonoră a unor filme ca Aferim! (2015) sau Chira Chiralina (2014).

 

Discografie:

Bazar, Green Records, Bucureşti, 2008

Bazar. Cântece din veacul al XIX-lea  (partea a II-a)  Ethnophonie, Bucureşti 2012

Ciobanul care și-a pierdut oile Asociația “Pe-un picior de plai” 2015

 

Membrii grupului:

Florin Iordan: cobză, fluiere (fluier, caval, tilincă), cimpoi, tambură (saz), ţiteră

Daniel-Mircea Pop: voce, fluiere (fluier, tilinca, caval), percuţie

Mihai Balabaş: vioară

Beatrice Iordan: cobză

Dinu-Traian Petrescu: percuţie (bendir, dairea, tobă)’’

 

 

Ernesto (Che) Guevara

 

Aduc în discuție personalitatea controversată a uneia dintre cele mai cunoscute figuri din istoria universală: Ernesto (Che) Guevara. Am pe masă biografia scrisă de Paco Ignacio Taibo II, publicată în România la editura Irecson, București, în 2006. Din întâmplare sau nu, această voluminoasă carte mi-a ocupat timpul liber din ultimele patru luni (decembrie-martie). În memoria celui care nu a iubit niciodată luxul, bogăția, faima, banii, avantajele materiale sub orice formă, cariera, ci dimpotrivă simplitatea, sinceritatea, onestitatea, curajul și demnitatea, voi reda câteva trăsături esențiale ale caracterului său.

Guevara a fost un călător în adevăratul sens al cuvântului. Pentru el călătoria era un adevărat stil de viață nefiind deloc statornic. În corespondența sa vorbește mai mult despre planurile de călătorii și noi destinații decât despre…    căsătoria sa – mai degrabă  informală –  de asemenea discută mai mult despre noi întreprinderi revoluționare decât despre soția sa și inclusiv copilul pe care urmau să-l aibă, în contextul primei căsnicii, Guevara cunoscând ulterior și o a doua căsnicie. Ceea ce este interesant și chiar fascinant la Guevara este faptul că pentru el  nu existau frontiere statele, geografice, culturale, etnice. Pentru el totul merita să fie văzut și chiar cunoscut. Nu e de mirare faptul că a plecat ca medic din Argentina, preocupat de problemele sociale din America de Sud și a ajuns ministru al economiei și președinte al băncii naționale în Cuba. Oare unde se putea opri periplul său dacă nu ar fi fost ucis în Bolivia?

Curiozitatea și dorința de a cunoaște cât mai multe a lui Ernesto  Guevara este descrisă într-un stil comic de Raul Castro în jurnalul său. Acesta relatează o întâmplare din primele zile după debarcarea din decembrie 1956 în Cuba. Revoluționarii duceau o mare lipsă de arme. Prin rețelele insurgenților  din insulă reușesc să se aprovizioneze cu câteva puști și gloanțe. Guevara cere și două cărți, una de istorie și una de geografie a Cubei. ,,A sosit pe deasupra și o carte de algebră, pentru multilateralul Guevara’’ relatează Raul Castro. Faptul este atipic pentru dificultatea situației în care se afla grupul lui Fidel Castro și Ernesto Guevara. Chiar și în asemenea momente el nu-și pierdea interesul pentru lectură. Desigur se poate spune că este creionat un portret idealizat al lui Guevara. Însă Guevara era un personaj desprins de realitate, total diferit de ceea ce trebuia să fie un revoluționar, un soldat, sau chiar un medic, ceea ce-l și recomanda din punct de vedere profesional.

Ceea ce este foarte curios pentru personalitatea lui Ernesto Guevara este constituit de faptul că după victoria revoluției cubaneze,  în anii 1959-1960, în conferințele sale de la universitățile din Cuba, revoluționarul le-a cerut studenților ceea ce el nu ar fi făcut niciodată. Cu alte cuvinte să se solidarizeze cu guvernul, cu puterea politică actuală, să renunțe la autonomia universitară și rigoarea spațiului academic și să colaboreze pentru consolidarea noului regim. Tocmai el, cel care nu a simpatizat nici un regim din Argentina precum nici altele din America de Sud, el care s-a alăturat unei lupte de gherilă pentru răsturnarea unui regim, el care nu s-a supus niciodată unei puteri politice cerea acum supunere, fidelitate și obediență. Acum, cel ajuns în forurile de decizie ale statului cerea ajutorul celor care prin definiție nu se supun statului, puterii politice iar menirea lor este tocmai reformarea și reînnoirea sistemului, a regimului politic, a factorilor de decizie.

După răsturnarea regimului lui Batista și victoria revoluției în Cuba, Che Guevara are timp pentru a-și rezolva și problemele pe plan personal. Astfel se clarifică problema divorțului, deși prima sa soție va veni din Peru cu copilul lor la Havana pentru a fi alături de Che. Totuși acesta va da curs unei noi relații pe care o va oficializa prin căsătorie.

Se poate spune despre Ernesto Guevara că este asemenea unui diamant neșlefuit, cu multiple și complexe părți care reflectă lumina în funcție din unghiul de unde-l privește cititorul, călătorul, omul liber, omul care are puterea de a-l vedea pe celălalt, de a-l înțelege și mai ales de a-l accepta așa cum este el, lucrul poate cel mai dificil în comunicare dintre oameni. Ceea ce se dovedește a fi ironia istorie este constituit de faptul că o revoluție ce și-a dorit a fi liberală, redând libertatea și demnitatea oamenilor simplii, a celor care nu aveau posibilitatea de a se împotrivi sistemului, tocmai această revoluție a adus unul dintre cele mai longevive sisteme totalitare. Cu alte cuvinte, Guevara a pus umărul, conștient sau nu, la instalarea unui regim total opus idealurilor sale, a contribuit la răsturnarea unui dictator pentru înscăunarea altuia. Probabil, dacă Ernesto Guevara nu ar fi fost ucis la o vârstă relativ fragedă nu ar mai fi existat mitul CHE GUEVARA. Însă Ernesto Guevara nu mai exista demult. Din hățișurile stâncoase ale Mexicului, se născuse Che Guevara, mitul, legenda, istoria. Iar roata norocului s-a mai învârtit doar câțiva ani…

Festivalul de Film Istoric de la Vatra-Dornei 2016

DSC04061

Proiectul  se va desfășura în perioada 10-25 august. Scopul este realizarea unui mare eveniment cultural de talie internațională în Bucovina  prin care tinerii din această provincie și nu numai să aibă acces la ceea ce înseană cinematografia de înaltă calitate și informație mulțumită invitațiilor de mare prestigiu și a filmelor artistice/documentare proiectate. Participanții pot fi elevi, studenți, adulți, pensionari, orice persoană indifferent de vârstă care are un minim interes cultural sau/și este pasionată de istorie. Intrarea la toate activitățile se va face îm mod gratuit, accesul fiind liber pentru toate persoanele.  Grupurile țintă sunt constituite din elevii din orașele Vatra-Dornei, Gura-Humor, Suceava, Rădăuți precum și cei din satele ce constituie ,,Țara Dornelor’’,  studenții din zona Bucovinei, precum și  adulții indiferent de vârstă, interesați de cultură și implicit de istorie și cinematografie. De asemenea, grupul de 40 de studenți  (din toate universitățile din România) participanți la școala de vară desfășurată în cadrul festivalului de film istoric. Beneficiarii sunt locuitorii municipiului Vatra-Dornei, turiștii aflați în stațiune care vor participa la eveniment, locuitorii zonei Țara Dornelor care vor veni la proiecții și prelegeri cât și toate persoanee care se vor deplasa special la Vatra-Dornei pentru a audia și vedea mari personalități ale culturii române și nu numai.

DSC02376

Principalele acțiuni vor fi 1.  60 de PROIECȚII de film istoric, atât documentare cât artistice, produse în România dar și în Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Germania, Serbia, Rusia și Franța. 2. 30 de PRELEGERI/conferințe susținute de istorici, juristi, regizori, producători, distribuitori de film, alți organizatori de festivaluri și spectacole, discuții cu artiști și muzicieni, etc. 3. Organizarea de EXPOZIȚII tematice și interective despre MONARHIA din România, PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, de asemenea o expoziție internațională va fi despre REVOLUȚIA DE LA BUDAPESTA DIN 1956. 4. Va fi organizată o excursie pentru vizitarea frontului/tranșeelor din Munții Călimani. 5.Concerte a unor grupuri/formații reprezentative pentru muzica din România.

DSC02953

Rezultatele așteptate sunt facilitarea comunicării și dezvoltării relațiilor cu majoritatea, prin formarea și informarea tinerilor participanti ȋn cadrul festivalului și a  școlii de vară. Aducerea ȋn discuṭie a istoriei și tradiṭiilor minorităților naționale, a situaṭiei  actuale, vulnerabile: fenomenul de sărăcire acută a populaṭiei, ȋmbătrânirea acesteia, rata ridicată a abandonului școlar, lipsa de cultură și informare, găsirea de soluții concrete pentru readucerea istoriei în școli și introducerea disciplinei de educație juridică.

DSC02476

În ceea ce privește susținerea rezultatelor după finalizarea proiectului, organizatorii vizează realizarea acestui lucru prin perpetuarea ȋnsăși a proiectului, adică organizarea efectivă a școlii ȋn fiecare an, astfel ȋncât să participe cât mai mulṭi tineri, elevi și studenṭi, care să aibă acces la aceste informaṭii și care să le transmită mai departe, asigurând,  ȋn consecinṭă, o continuitate.

Mai multe detalii despre program și activități vor fi publicate pe http://www.ericvoegelin.ro

DSC03437

Demonii (la 150 de ani)

 

 

Recitesc ,,Demonii’’ lui Dostoievski. De data acesta am în mână o ediție în limba franceză ,,Les Posedes’’ apărută la Gallimard, în 1995 la Paris, cu o prefață de Marthe Robert din 1975 care a însoțit prima ediție a romanului publicat de Gallimard.  Am găsit această carte (în două volume) nu la o librărie în Franța ci la un foarte bun anticariat din București (mai bine  nu dau nume pentru a nu face publicitate unui anume anticariat în defavoarea altuia!). Prima dată când am citit ,,Demonii’’ eram în liceu și cred că nu l-am înțeles, asemenea romanului lui Tolstoi ,,Război și pace’’ care mi-a părut  fi mult prea pendant și mult prea încet în desfășurarea firului narativ. De altfel literatura rusă cu marile sale capodopere nu este accesibilă oricui și în orice clipă. De multe ori am avut sentimentul că depresia/reculegerea/singurătatea/înstrăinarea față de ceea ce este cotidiană și lumesc constituie anticamera ideală a lecturii literaturii ruse.  Cred că fiecare roman din literatura rusă a marcat pentru mine un moment anume și mai ales un moment de cotitură, o răsturnare de situație, o ruptură de nivel. În plus, un roman al lui Dostoievski te schimbă, este asemenea unui ritual de trecere, nu vei mai fi același după lectura sa, nu te mai poți întoarce înapoi de unde ai plecat. Mitul eternei reîntoarceri rămâne doar un mit, întoarcere în timp devenind astfel imposibilă. În plus se întâmplă un fenomen destul de interesant observat și de Dostoievski: suferința are consecințe ambivalente, pe unii îi face mai buni – din punct de vedere moral – pe alții dimpotrivă.

Se împlinesc 150 de ani de când Dostoievski a scris această carte. Mereu m-am întrebat ce anume citea scriitorul rus în contextul anilor 1865-1866? Ce anume l-a inspirat și l-a mânat să scrie p asemenea carte? Probabil un scriitor de o asemenea talie este și un foarte bun observator și cunoscător deopotrivă a lumii în care trăiește. Ochiul său poate și mai ales știe să citească dincolo de aparențe, dincolo de estetică și dincolo de detaliile măștilor afișate de fiecare, voit sau nu, conștient sau nu.

Cu atât mai mult cu cât, dacă ne gândim la demoni, la diavol, trebuie amintit și subliniat ceea ce spunea Giovani Papini în lucrarea/eseul său din 1953, Diavolul (ultima carte pe care a scris-o Papini): diavolul nu va fi niciodată vizibil așa cum omul și-l imaginează, cu coarne, cu copite, cu coadă, asemenea vampirilor sau vârcolacilor. Nu, dacă ne gândim la demoni, sau dacă încercăm să ne imaginăm chipul diavolului, acesta nu se va arăta niciodată așa cum el este redat în fresca mănăstirilor ortodoxe în cadrul judecății finale. Nu. Scriitorul rus, Dostoievski încerca să vadă chipul diavolului dincolo de masca afișată de diferite personaje. Unele dintre acestea, poate, au reușit chiar să scrie istorie. Unul dintre discipolii – indirecți – a lui Dostoievski și al acestor demoni a fost Lenin. Mult mai interesant este cazul lui Stalin, autodidact desăvârșit, cu o bibliotecă de aproximativ 20 000 de volume citite în timpul vieții (a se vedea biografia scrisă de Simon Sebag Montefiore, STALIN, Curtea Țarului Roșu, Polirom, Iași, 2014). Se poate spune că Stalin  a fost un demon care l-a depășit pe Lenin nu neapărat prin viziunea și anvergura gândirii sale cât prin realismul și pragmatismul politic de care a dat dovadă. Patria sa adevărată – Giorgia – i-a oferit de altfel conducătorului Uniunii Sovietice locul ideal unde s-au întrepătruns culturile persană, turco-otomană, arabă, rusă, creștină și desigur indirect cea occidentală. Ar fi foarte interesant de căutat în jurnalele și notițele lui Dostoievski dacă scriitorul a anticipat posibilitatea apariției acestor demoni sau unor asemenea demoni nu doar în Rusia ci în lume?

Concurs de fotografie și premiu

DSC02415

Asociația Culturală ,,Eric Voegelin’’ organizează un concurs de fotografie pe tema ,,Istoria noastră, istoria mea’’ adresat studenților, indiferent de profilul facultății sau/și al universității.

Fotografia/fotografiile câștigătoare va fi premiată cu un loc asigurat la școala de vară desfășurată în cadrul festivalului de film istoric de la Vatra-Dornei în intervalul 10-25 august 2016. Organizatorii vor asigura cazarea, masa și transportul câștigătorului pe parcursul întregului eveniment.

Criterii de eligibilitate:

  1. Autorul fotografiei să fie student (licență, master sau doctorat) la o universitate din România.
  2. Fotografia să surprindă un monument istoric, o statuie, o carte, o persoană reprezentativă pentru istoria universală (poate fi atât din România cât și din altă țară);
  3. Fotografia nu trebuie să fie neapărat artistică, însă în obligatoriu nu trebuie să fie indecentă;
  4. Fotografia să fie însoțită de o scurtă descriere (3-5 rânduri).

 

La festivalul de film istoric și școala de vară de la Vatra-Dornei din august 2016 vor participa în calitate de invitați speciali regizorul Nicolae Mărgineanu (AGER Film, București), istoricul Cosmin Budeancă (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, București), judecător Cristi Danileț (Consiliul Superior al Magistraturii, București), regizor Andrei Negoiță Zagorodnâi (LegendaFilm L.A. SUA), istoricul Silviu Moldovan (Consiliul Național pentru Studierea Arhivei Securității), prof.univ.dr. Ion Barbu (Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași), regizor Guenter Czernetzky (Berlin și prof.univ. Universitatea Lucian Blaga, Sibiu), prof. univ. dr. Alexandru Jădăneanț (Universitatea de Vest, Timișoara), Mihai Dragomir (organizatorul FFIR), istoricul Velijko Stanic (Academia de Ștințe a Serbiei, Belgrad), arhitect Alexandru Duțuc (Universitatea Tehnică Cluj-Napoca), Mihai Croitor (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca),  și mulți alții.

Școala de vară și festivalul se vor desfășura într-un cadru asemănător precum festivalul din anul 2015. Însă, spre deosebire de anul 2015 când au avut loc 20 de proiecții de film și 10 prelegeri,  în anul 2016 vor fi 60 de proiecții de film și 30 de prelegeri. În munții din zona orașului Vatra-Dornei, în special în Munții Călimani, sunt vizibile tranșeele din Primul Război Mondial. Astfel într-una din zile vor fi vizitate aceste tranșee împreună cu istorici și ghizi montani.

Concursul  de fotografie se va desfășura în perioada 1-30 martie.

Fotografiile pot fi trimise la adresa concurs@ericvoegelin.ro

Vor fi premiate primele trei fotografii câștigătoare. Fotografii vor avea plătite cazarea, masa și transportul la Festivalul de Film Istoric de la Vatra-Dornei, desfășurat în perioada 10-25 august.