Liberi în Europa

Image

 Wien, Osterreichische Nationalbibliothek, K. und. K. Hofburg

Începând de luni, 28 aprilie 2014, cetăţenii Republicii Moldova pot circula fără viză în Uniunea Europeană. Mă bucur pentru toţi colegii mei de la universitate (precum şi pentru toţi pe care i-am cunoscut până acum indiferent unde şi în ce împrejurări) deoarece acum, practic suntem cu toţii cu un pas mai aproape de ceea ce înseamnă o societate civilizată, o democraţie occidentală unde libertatea de circulaţie a persoanelor şi a ideilor este cu adevărat respectată.

Am scris mai multe gânduri şi rânduri pe: http://www.ziarulviitorul.ro/moldovenii-pot-circula-liber-in-europa-2741

Emilian Dranca

28.04.2014

 

Filosofia tancurilor

Filosofia tancurilor

Image

Viena, Belvedere, locul unde in 1940 a fost dictata anexarea Transilvaniei de Nord-Vest de catre Ungaria.

 

În anul 2009 într-o delcaratie delicată, Vladimir Putin se întreba cât va mai dura acest stat fantomă, Ukraina? Ulterior profesorul universitar Andrei Marga l-a apreciat pe Vladimir Puţin drept un politician eficient. Desigur, profesorul a fost blamat pentru afirmaţia sa. Însă, nu s-a ţinut cont de anumit lucru, spre exemplu în ziarele din România care au atacat şi comentat într-un mod agresiv afirmaţia profesorului mai ales după ce a fost investit ca ministru al afacerilor extene în 2012; afirmaţia sa nu a fost o pledoarie favorabilă lui Vladimir Putin.

Dacă ţinem cont de ceea ce înseamnă eficientă şi mai ales de fenomenele şi oamenii sau fiinţele care sunt caracterizate a fi eficiente, atunci putem cobora mult în istorie şi să găsim multiple exemple. Însă, să ne oprim la secolul XX, la fenomenul regimurilor totalitare analizat într-un mod admirabil de Hanna Arendt în Elemente und Ursprunge totaler Herraschaft, Antisemitismus, Imperialismus, totale Herrschaft (tradusă în limba romna ca Originile totalitarismului). Fie că vorbim de nazism, fascism sau comunism, toate aceste regimuri au reuşit într-un mod remarcabil să-şi intimideze adversarii: democraţiile occidentale. Evident aici este vorba de eficienţă, de eficienta răului absolut în deplina sa manifestare. Zilele acestea asistăm din nou la un alt fenomen de intimidare a democraţiilor occidentale de către Rusia condusă de urmaşul lui Lenin şi al lui Stalin: Vladimir Puţin. Preşedintele Rusiei reuşeşte să intimideze Occidentul plimbându-şi tancurile şi soldaţii la graniţa şi peste graniţa Ukrainei. Deoarece, ”ukrainienii” care militează pentru alipirea provinciilor lor la Rusia nu au găsit tancurile şi vehiculele blindate, cu care se plimba pe străzile oraşelor, la magazinul de jucării sau la o piaţă auto. Presa germană arată zi de zi alte şi alte fotografii cu aceste vehicule militare conduse de simpatizanţi ai Rusiei. Împotriva acestor copii întârziaţi care se joacă de-a războiul, Kievul este nevoit să-şi trimită armata pentru a-i calmă şi a-i duce pe fiecare la casa lui. Rezultatul? apar mai multe tancuri şi mai mulţi soldaţi cu cagule pe faţă împotriva guvernului de la Kiev şi în special împotriva statului Ukrainen.

Pe 25 mai Uniunea Europeană, prin toate cele 28 de state ale sale, alege un nou Parlament. În paralel, la Kiev au loc alegeri prezidenţiale, influenţate de Moscova prin multiple tertipuri. Tancurile trimise în Ukraina, în Krimea şi în Transnistria nu au decât scopul de a intimida populaţia locală şi implicit democraţiile occidentale. Dacă şi Transnistria va fi anexată de Rusia, atunci frontierele Republicii Moldova vor fi redesenate în acelaşi chip precum au fost schimbate frontierele României prin pactul Ribentrop-Molotov din 23 august 1939 şi ulterior prin agresiunea militară şi şantajul internaţional din 1940. Un act care, iată, are repercursiuni inclusiv după 75 de ani. România şi în special diplomaţia românească ar putea ridica aceste probleme şi astfel ar putea fi rediscutată inclusiv temeinicitatea şi legalitatea unui stat precum Republica Moldova. Întrebarea este dacă este dispusă România să-şi asume un asemnea proiect şi mai ales dacă Uniunea Europeană ar sprijini un asemnea demers. Cert este faptul că după 25 mai ne putem aştepta la schimbări radicale pe harta Europei. Iată eficienţa filosofiei tancurilor.

Emilian Dranca

25.04.2014

Post Scriptum

Mai multe şi pe:http://www.ziarulviitorul.ro/filosofia-tancului-2715

 

 

 

Iona. Voinţa si puterea de a spune DA (II.)

 

 

 

 

Image

Datorită neconsimtamantului său în ceea ce priveşte distrugerea cetăţii Ninive şi vestirea acestei distrugeri ( „Scoală și mergi la Ninwe, cetatea cea mare, și strigă asupra ei că a urcat răutatea lor înaintea feței Mele.” 1,2), Iona a fost văzut adesea drept cel care fuge de Dumnezeu, care nu ascultă de voinţa lui (menţionând totuşi că Dumnezeu este mai mult decât voinţa, El fiind considerat a fi drept mişcătorul nemişcat[1]). Însă Iona nu este cel care să nu asculte de voinţa Domnului său, dimpotrivă el îl cunoaşte pe Domnul său şi totodată îşi cunoaşte propriul destinul. Iona nu este un fugar. Iona nu este laş, el are curajul şi tăria de a spune un DA categoric şi definitiv destinului său, fiinţării sale – Dasein, ce poate însemna atât viaţa cât şi moarte. El este un adevărat erou – ein Held, care îşi asumă pe deplin destinul ce i-a fost dat, fiind în acelaşi timp pătruns de ideea unei libertăţi depline. Considerând că libertatea şi în special a fi liber, se face – sich machen, în auto-penetrarea datoriei şi intenţiei,[2] Iona este cu adevărat liber şi supus voinţei Dumnezeului său.

Aşadar, prima dată când este chemat de Dumnezeu să-i îndeplinească porunca, Iona spune Da vieţii şi Nu morţii. În acest context este vorba de moartea, distrugerea cetăţii Ninive (’’Încă patruzeci de zile și Ninive va fi preschimbată.’’ 3, 4), deci o moarte colectivă, o hecatombă în care Iona nu este cuprins. Iona refuză ideea morţii unei întregi mulţimi iar astfel refuză inclusiv să anunţe acest colaps al cetăţii Ninive (Și s-a sculat Iona să fugă în Tarșiș de la fața Domnului și a coborât în Yafo și a găsit o corabie care mergea la Tarșiș și a dat prețul ei și a coborât în ea ca să meargă cu ei în Tarșiș de la fața Domnului. 1, 3). Fugind pe mare, este prins în mijlocul furtunii şi ia din nou o decizie capitală. De această dată, precum un adevărat erou – als ob ein Held, Iona îşi asumă totala răspundere şi disponibilitate spre (auto)sacrificare (Și a spus către ei: „Luați-mă și aruncați-mă în mare să se liniștească marea dimpotrivă voastră, căci eu știu că din pricina mea e furtuna aceasta mare peste voi.” 1, 12)În clipa în care el cere să fie aruncat în mare, Iona spune: Da! morţii, acceptându-şi moartea şi rosteşte : Nu! vieţii, a propriei sale vieţi, asumându-şi astfel pe deplin propriul destin (Și l-au ridicat pe Iona și l-au aruncat în mare și marea s-a oprit din furia ei. 1, 15).

Prin (auto)sacrificarea lui Iona se încheie un ciclu, viata-moarte, iar prin înghiţirea sa de către un peşte timp de trei zile şi trei nopţi (Și a rânduit Domnul un pește mare să-l înghită pe Iona și a stat Iona în pântecele peștelui trei zile și trei nopți. 1,17) începe un alt ciclu. Salvat din vâltorile mării şi din burta peştelui ce l-a înghiţit, Iona, în urma rugăciunilor închinate lui Dumnezeu, îşi reia soarta, spunând încă odată Da! vieţii şi Da! morţii. Asumarea unei existenţe atât individuale cât şi colective, implică asumarea atât a vieţii cât şi a inevitabilei morţi. Iona pleacă şi ajunge la poporul abătut de la calea cea dreaptă, la Ninive, unde transmite comandamentele Domnului Dumnezeu. La auzul mesajului său – toată cetatea va fi distrusă – locuiotii acesteia regretă cele făcute, iar la porunca regelui lor încearcă să-şi obţină iertarea (’’Și să se acopere cu saci om și animal și să strige către Dumnezeu cu putere şi să se întoarcă tot omul de la calea lui cea rea și lucrul rău care este în mâinile lor. Cine știe? Poate se va întoarce și se va îndura Dumnezeu; de la mânia Lui se va întoarce și nu vom fi pierduți.”). Prin anunţarea inevitabilei distrugeri a cetăţii Iona pare a-şi fi îndeplinit misiunea. Însă, după cum am spus el este un ocrotitor, ein Heilbringer, un proroc care prin prezenţa să are rolul de a-i salva pe cei din jurul său. Mesajul lui Iona a îndreptat cetatea Ninive pe calea cea dreaptă şi astfel ea şi-a obţinut iertarea şi totodată şi salvarea.

Iona a anticipat calmarea furiei Domnului Dumnezeu ( …ştiam că Tu eşti Dumnezeu dătător de har şi milostiv, încet la mânie şi mult iubitor, şi te înduri pentru rău.4, 2), interpretând astfel inutil drumul pe care l-a făcut. Foarte important este acest ultim pasaj, când Iona fiind deznădăjduit, renunţă din nou la propria sa viaţă şi spune morţii: Da! şi spune vieţii: Nu! fiind aici vorba de propria sa viaţă şi propria sa moarte, nemaiexistând acea alternanţă precum înainte: salvgardarea colectivă în schimbul propriei morţi sau vice-versa. Aici este exprimat un DA! categoric[3], existenţial, pronunţat de Iona în faţa destinului său şi în faţa Domnului său: DA! bine este (Şi i-a spus Dumnezeu lui Iona: „Bine este să te aprinzi de mânie din cauza vrejului?”; şi a spus: „Bine este să mă aprind de mânie până la moarte!” 4, 9). Nici măcar în faţa morţii un DA categoric, Amin-ul nu decade în nu.[4] Este puterea şi voinţa de spune acel mare definitiv DA în faţa întregului univers, este o acceptare a tot ceea ce există cum există şi în acelaşi timp este o contrapunere a fiinţei umane în faţa a tot ceea ce este. DA, Amin este puterea şi voinţa de a accepta, ’’da a fost în El. Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, amin, spre slava lui Dumnezeu, prin noi’’ (II Corinteni, 1, 19-20).

Cartea lui Iona este unică prin două aspecte. Primul îl constituie exemplaritatea profetului, liber, bun[5], puternic şi totodată un moment al voinţei universale, un mişcător mişcat ce rosteşte acel Da absolut. În al doilea rând, cartea este specială prin faptul că istoriseşte un moment al îngăduinţei şi iertării lui Yahveh faţă de un al popor (locutorii cetăţii Ninive) . În tradiţia iudaică, Iona este sărbătorit de Yom Kippur, ziua iertării în iudaism, a unei iertări globale, a dăruirii unui sentiment nobil, graţiei, celuilalt ( par-donner[6]), iar această iertare universală este simbolizată şi comemorată prin iertarea unui alt popor de către Yahveh.[7]

Am ales drept cheie de lectură la începutul acestui eseu pilda lui Iotam, pentru a scoate în relief calităţile pe care Iona le are, frumuseţea şi răbdarea să, bogăţia şi fertilitatea mesajului său. Mesajul transmis de Iona poate fi asemenea fructelor celor trei arbuşti amintiţi, necesar, benefic, energizant dar şi nociv şi distrugător. De asemenea, prin pilda lui Iotam lumea metamorfozată este pusă în faţa unor alegeri, iar alegerile pentru care oamenii optează nu sunt intodeauna cele mai bune. Un exemplu îl găsim în cetatea Ninive. Un contra exemplu este în Iona, care merge negreşit în întâmpinarea destinului său, spunând Da, acel Da negreşit al lui Nietsche. Un Da care dă viaţă, plasând fiinţa în această lume şi totodată dă forţă şi vitalitate fiinţei, existenţei – Dasein-ului.[8]   Încheiem printr-un alt exemplu din Evanghelii, exemplu ce are menirea de întări exemplul dat de Iona prin statornicia, forţa şi puterea sa de a rămâne neclintit în faţa lumii, de a-şi asuma pe deplin destinul, de nu-i fi frică decât de Dumnezeu (…am frică de Domnul Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul.” 1, 10 ). Iona, reamintit în Evanghelii traduce metamorfoza din pildă lui Iotam, refuzul oamenilor de a vedea adevărata stare a ceea ce este şi refuzul de a accepta această stare, această ipostază, căutând alte adevăruri, acestea din urmă fiind create pe fundalul spaimei, a lipsei calmului, a iluziilor. În Evanghelia după Matei, scribii şi fariseii cer un semn de la Iisus, iar acesta le răspunde că le va fi dat semnul lui Iona: ’’Pentru că Iona a stat în pânzele chitului trei zile şi trei nopţi, tot aşa Fiul Omului se va afla în inima pământului timp de trei zile şi trei nopţi. […] În ziua judecăţii oamenii Ninivei se vor ridica împotriva rândului vostru de oameni şi vă vor osândi, pentru că atunci când le-a predicat Iona ei s-au pocăit, şi se află aici ceva mai mare decât Iona.’’

 

Emilian Dranca

05.04.2014

 

 

 

[1] Toma din Aquino, Suma Theologica, Polirom, Iasi, 2009, unde Toma din Aquino urmareste sistemul lui Aristotel: vointa este miscator miscat pe cand Dumnezeu este miscator nemiscat.

[2] Emmanuel Kant, La religion dans les limites de la simple raison, Librairie Philosophique J. Vrin, Paris, 2010

[3] ‘’Sa fie el insusi Da-ul etern la toate lucrurile, monstruosul si nelimitatul Da si Amin.’’ Friedrich Nietzsche, La volonté de puissance, Essai d`une transmutation de toutes les valeurs, Gallimard, Paris, 1995

[4] Jean-Luc Marion, Idolul si distanta, Humanitas, Bucuresti, 2007

[5] Intelegand prin Bine nu o stare de unde umanitatea a decazut si pe care nu o va mai atinge niciodata, nici un obiectiv ultim ci un un reper pe care trebuie sa-l ai mereu in vedere, indiferent de directia si scopul in care te deplasezi. Emmanuel Kant, La religion dans les limites de la simple raison, Librairie Philosophique J. Vrin, Paris, 2010

[6]Jean-Luc Marion, Idolul si distanta, Humanitas, Bucuresti, 2007

[7] Petru Cretia, Cartea lui Iov, Ecleziastul, Cartea lui Iona, cartea lui Ruth, Cantarea Cantarilor, Traduse si commentate de Petru Cretia, Humanitas, Bucuresti, 1995.

[8] Martin Heidegger, Etre et temps, Gallimard, Paris, 1986

Iona. Voinţa si puterea de a spune DA

 

 

I.

 

Image

Emilian Dranca

Cartea lui Iona poate fi citită prin pilda lui Iotam, din Judecători (9, 7-21), unde vedem odată iluzia bunelor alegeri, libertatea de a spune da şi de a spune nu şi în al doilea rând vedem personificarea alegerilor în simboluri vegetale ce formează un tot unitar. Iona este cel care spune Da[1]

la tot ceea ce există şi acceptă acest tot aşa cum există.

Pilda lui Iotam este rostită după un moment tragic din viaţa lui şi al cetăţii Sihem : măcelul celor şaptezeci de oameni ce conduceau Sehimul, fii lui Ierubal, ucişi de Abimelec, care doreşte să le ia locul şi implicit să stăpânească cetatea. După măcel, Iotam se adresează locuitorilor Sehimului printr-o pildă prin care oamenii sunt metamorfozaţi în copaci, iar copacii la rândul lor trebuie să decidă cine dintre ei să-i conducă. Această transformare a omului în plantă are rolul de a expune mai bine calităţile şi lipsurile oamenilor şi în special a celor ce sunt îndreptăţiţi să conducă o comunitate. După pildă lui Iotam, cei mai potriviţi pentru a se află în fruntea mulţimii sunt cei ce dau cele mai bogate roade, find astfel plăcuţi şi căutaţi de ceilalţi. Cititorul găseşte în text exemplul măslinului , smochinului şi în cele din urmă viţa de vie. Cele trei referinţe constituie simboluri ale prosperităţii şi armoniei, lipsa lor ar cauza tocmai contrariul, sărăcie şi dezordine. Cele trei simboluri vegetale întruchipează totodată trei personalităţi, trei carcatere nobile ce se disting de restul arborilor prin aspectele lor pozitive şi astfel pot întruchipa omul care are energia şi forţa de a decide şi de a conduce. În mod surprinzător cele trei caractere nominalizate pentru a stăpâni şi conduce mulţimile refuză acest lucru de dragul rodului lor, al fructului propriu de care nu se pot despărţi. În această situaţie, mulţimea cere spinului să o conducă, iar acesta acceptă, îndemnând pe ceilalţi să se aşeze la umbra sa. Spinul, lipsit de fruct, întruchiparea omului fără virtutea şi harul celoralte trei caractere nobile, acceptă să conducă o mulţime chiar în absenţa caracteristicilor unui asemenea destin. Umbra poate fi sinonimă cu protecţia, or lipsa umbrei în cazul spinului simbolizează tocmai lipsa protecţiei pe care acesta nu o poate oferi. Însă, pilda mai lasă o enigmă ce rămâne neelucidată : de ce cei care au un rod bogat refuză poziţia pe care o acceptă spinul ? Din pildă deducem că acceptarea acelei poziţii – de a împărăţi, implică sacrificiul propriului rod. În acest caz, apare întrebarea cine şi de ce ar fi îndreptăţit să coduca mulţimile ? În contextul istoric al Vechiului Testament putem observa o predilecţie a popoarelor semite spre teocraţie şi spre autocraţie. Însă înainte de Pilda lui Iotam, vedem cum în cetatea Sihemului, cei ce conduceau erau în număr de şaptezeci, ceea ce poate să însemne o aristocraţie, deci puterea de decizie şi de conducere să fie împărţită. Din această cauză şi exemplul celor trei simboluri vegetale care nu trebuiesc despărţite, ci ele trebuie să rămână împreună formând o unitate. Astfel, cele trei simboluri – măslinul, smochinul şi viţa de vie – nu se exlud una pe cealaltă, ci se crează practic un fel de interdependenţă între ele – die Wechselbeziehung, iar aceast tot unitar poate fi regăsit numai în cazul unui element nobil, predestinat spre a coduce. De asemenea dincolo de acest prim mesaj, pilda transmite şi un al doilea : oamenii au tendinţa de a se aşeza sub o falsă protecţie, de a-şi alege greşit conducătorii/păstorii, iar o alegere greşită poate să determine moartea.

Am ales această pildă drept cheie de lectură pentru Iona deoarece cele trei simboluri, cele trei virtuţi caracterizează personalitatea nu numai a unui conducător ci şi personalitatea unui profet. Iona este mesagerul (יוֹנָה– porumbel) ce poate fi caracterizat, graţie însuşirilor sale prin cele trei simboluri – măslin, smochin, viţă de vie – şi chiar mai mult de atât. El poate fi un bun conducător şi un ideal mesager, însă dincolo de astea, din cartea lui Iona vedem că el este şi un erou, un ocrotitor – ein Heilbringer[2]. Acest statut der Heilbringer nu este doar interpretarea – eine Gestalt, sau percepţia mitica– eine myhtischen Schau,[3] a personalităţii lui Iona în cele două milenii ale civilizaţiei iudeo-creştine ci este adevărata esenţă a profetului ce trece dincolo de graniţele relative ale unei tradiţii religioase[4] astfel încât ele transcend dintr-o dimensiune naţională, locală într-una universală[5]. Iona este cel ce salvează soarta unei cetăţi, dar a unei cetăţi de religie diferită, care chiar în această religie fiind s-a îndepărtat de la calea cea dreaptă, iar Iona, profetul străin de această cetate şi de religia sa trebuie să o salveze de la pieire.

 

*Redau acest text sub formă de răspuns pentru cineva care m-a întrebat de ce mă preocupă religia/istoria religiilor.

01.04.2014

 

[1] ’’… a spune da – Ja sagen – lumii asa cum este ea, fara a eluda, a excepta si a selecta vreun aspect oarecare […] a dori parcurgerea eterna a cercului […] un da absolut spus lumii.’’ Firedrich Nietzsche, La volonté de puissance, Essai d`une transmutation de toutes les valeurs, Gallimard, Paris, 1995

[2] Kurt Breysig, Die Entstehung des Gottesgedankens und der Heilbringer, Berlin, 1904 Mircea Eliade, Heroes, in The Encyclopedia of Religion( Mircea Eliade Editor in Chief), volume 3, Macmillan Library Reference U.S.A., 1993, New York

[3] Ernst Kantorovicz, Kaiser Friedrich der Zweite, Georg Bondi, Berlin 1927 si in The King`s Two Bodies, Princeton University Press, 1957

[4] Johann G. Herder, Idées sur la philosophie de l`histoire de l`humanité (ouvrage traduit de l`allemand et précédé d`une introduction par Edgar Quinet), Levrault, Paris, 1834

[5] Carlyle Thomas, Les Héros, traduction et introduction par Jean Izoulet (dixième édition), Armand Colin, Paris, 1914