Câteva dintre temele abordate în timpul festivalului

 

În contextul Europei  anului 2016, am considerat necesară abordarea, comemorarea, reamintirea unor evenimente importante din istoria noastră. Au fost 3 zile la Suceava, 2 la Câmpulung Moldovenesc și 7 la Vatra-Dornei, în total 12 zile pe parcursul cărora am discutat istorie, cinematografie, regie, arte, litere, drept, muzică.  În ce măsură am reușit va decide cititorul acestor rânduri. Desigur păstrez rezerva faptului că fiecare interpretare are nota sa de subiectivism iar cu cât aceasta este mai accentuată cu atât interpretarea în cauză este mai îndepărtată de adevăr și cunoaștere.

13925291_1662070850786923_361817154883646794_n

Împreună cu voluntarii de la asociația Vatra-Dornei Tineret

,,Nu trecutul în sine mă preocupă; ci mai degrabă faptul că citesc în el o învățătură care ni se adresează nouă, astăzi. Dar care? Evenimentele nu-și dezvăluie niciodată singure sensurile, faptele nu sunt nici ele transparente; pentru a învăță ceva din ele, trebuie să le interpretăm.’’[1]

De ce este important un festival de film istoric? Care este rolul unui festival de film istoric? Cât contează un festival de film în Europa centrală, în ceea ce putem numi Mitteleuropa? Dar mai ales cât contează un asemenea eveniment pentru cetățeni, pentru europeni?

Într-un articol publicat în Revista 22 (Discursul post-regional în lumea postcomunistăRevista 22, 19-15 ianuarie 2016) , istoricul Victor Neuman vorbea despre o anumită mândrie a provinciilor Voievodina, Galiția, Banat și… Bucovina, locul unde se desfășoară acum un semnificativ festival de film. De asemenea Victor Neuman prezintă un concept foarte interesant: ,,omul european.’’ În opinia istoricului omul european este un ideal atins deocamdată doar în rândurile clasei de mijloc, a oamenilor crescuți și școliți în marile orașe, în orașele multiculturale unde există o comunitate eterogenă din punct de vedere cultural, etnic, religios și mai ales acolo unde oamenii colaborează și se înțeleg indiferent de apartenența etnică sau religioasă nefiind deranjați de faptul că cel/cea de alături vorbesc o altă limbă, se închină unui alt Dumnezeu, mănâncă altceva decât carne și își petrec sărbătorile într-un ritm și stil mai jucăuș.

Anul 2016 este anul în care Eliezer Wisel s-a stins din viață. ,,Admit că misiunea noastră este să informăm. Dar informația trebuie să se transforme în cunoaștere, cunoașterea în sensibilitate, iar sensibilitatea în angajament.’’ Acestea au fost cuvintele lui Eliezer Wisel, cel care la vârsta de 15 ani îl vedea pe tatăl său cum moare în lagărul de la Auschwitz, amândoi, români din Sighet, neputincioși în fața acestei imense fabrici a morții. Am reamintit acest lucru cu ocazia proiecției filmului  ,,Allyah Dada realizat de Oana Giurgiu în anul 2015, film care a fost premiat la mai multe festivaluri de film din Occident și nu doar. Filmul a fost proiectat în data de 18 august la Câmpulung Moldovenesc.

14102451_1664635093863832_23107830837555746_n

În sala oglinzilor din Primăria Vatra-Dornei alături de Excelența sa Ambasadorul Austriei în România, d-l Gerhard Reiweger, Primarul Municipiului Vatra Dornei, d-l Ilie Boancheș și Președintele Consiliului Județean Suceava, d-l Gheorghe Flutur.

În anul 1816 Salzburg devine oraș al Imperiului Habsburgic iar frontiera acestui imperiu se mută și mai mult către vest. Am amintit acest lucru cu ocazia vizitei Excelenței sale Ambasadorul Austriei în România, d-l Gerhard Reiweger în orașul Vatra-Dornei în zilele de 20-21 august. În 2016 este organizată o expoziție despre acest jubileu la muzeul de istorie din Salzburg, expoziția care a costat 5 milioane de euro și a putut fi vizitată până la finele lunii aprilie.

În anul 1866 a fost instaurată Casa Regală de Hohenzollern Sigmaringen în Principatul România. Am reamintit acest lucru cu ocazia proiecției filmului ,,Războiul Regelui’’ realizat de Dan Drăghicescu în 2016. Filmul a fost proiectat în Cetatea de Scaun din Suceava și de asemenea în Sala Oglinzilor din Primăria Muncipiului Vatra-Dornei. La cea de a doua proiecție, derulată în data de 23 august a participat inclusiv producătorul.

Tot în 1866 este instituită prima Constituție din istoria României. Despre acest eveniment istoric a vorbit judecătorul Cristi Danileț în data de 15 august la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, recent deschis după o restaurare care a fost posibilă grație fondurilor europene. Nu în ultimul rând în 1866 are loc moartea lui Aron Pumnul, primul maestru spiritual al lui Mihai Eminescu. În amintirea lui Aron Pumnul dar mai ales a discipolului său, tânărul Eminescu, am proiectat filmul ,,Un bulgăre de humă’’ realizat de regizorul și producătorul Nicolae Mărgineanu în 1990. Proiecția filmului a avut loc în prezența d-lui Mărgineanu la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava în data de 17 august.

Însă în același an, în 1866,  la celălalt capăt al Europei, apare unul dintre romanele de referință a literaturii ruse. Fiodor Dostoevski publică romanul ,,Demonii’’. Din nefericire nu am reușit să organizăm o zi dedicată culturii ruse. Acesta rămâne un deziderat pentru ediția viitoare a festivalului.

14079852_1666681340325874_7419107133851191784_n

Grădina Cazinoului din Vatra-Dornei, una dintre locațiile de desfășurare a festivalului.

În anul 1876 Abraham Goldfaden înființează la Iași primul teatru profesionist evreiesc din lume, cunoscut și cu numele de ,,La Pomul Verde’’, pe scena căruia au dat spectacole trupe din București și din străinătate. În același an Eudoxiu Hurmuzaki publică primul volum de Documente privitoare la istoria Românilor. Se creează la București Societatea Națională de Cruce Roșie a României. Iar la 11/23 decembrie la Istanbul este adoptată o nouă Constituție în care România precum Serbia și Egiptul este denumită provincie privilegiată, astfel încălcându-se statutul de autonomie. Toate aceste lucruri  importante din istoria Europei au fost amintite chiar la deschiderea festivalului la Suceava dar și în celelalte orașe, Câmpulung Moldovenesc și Vatra-Dornei, în toate intervențiile pe care le-am avut.

În anul 1886, inventatorul Alexandru Ciurcu împreună cu francezul Just Buisson concepe și construiește și experimentează pentru prima dată în lume, pe fluviul Sena, un motor cu reacție destinat deplasării unei ambarcațiuni ușoare plutind în contra curentului. Invenția este brevetată în Franța (1886), Belgia și Italia (1887) și SUA (1888). Aceste evenimente importante au fost amintite la Vatra-Dornei în ziua de 20 august.

De asemenea am amintit faptul că în 1896 la 27mai/8iunie cinematograful Lumiere din Paris prezintă la București pentru prima dată un film în saloanele Ziarului ,,L`Independance Roumaine’’. Am amintit și evenimnetul din 16/28-18/30 septembrie 1896, mai exact   vizita oficială a Împăratului Franz Joseph în România.

Poate cel mai important an amintit în cadrul festivalului este anul 1916 este unul dintre cei mai importanți ani din istoria României și a Europei deopotriva. Este anul în care România a decis să intre în Marele Război, alături de Franța, Marea Britanie și Rusia, împotriva Germaniei, a Austro-Ungariei și a Turciei. Mi-aș fi dorit să fi putut proiecta unul dintre cele mai frumoase și reusite filme din istoria României. Este vorba despre un film care are la bază un roman al lui Liviu Rebreanu: ,,Pădurea Spânzuraților.’’ Filmul ,,Pădurea Spânzuraților’’ a fost realizat în anii 1963-1965 de Liviu Ciulei, premiat la Cannes ulterior și redat recent (în 2007) în cadrul festivalului de film din Franța, fiind considerat o piesă de referință pe parcursul istoriei evenimentului. Anul acesta, în 2016. Se împlinesc 5 ani de la moartea lui Liviu Ciulei. În același timp, în acești 5 ani nu s-a realizat ceea ce marele regizor și actor român a cerut de drept urmașilor săi. Restituirea integrală a filmului Pădurea Spânzuraților. Ce înseamnă acest lucru? Liviu Ciulei a făcut un film de 158 de minute. Însă în comerț și pe piața internațională (cu o traducere aproximativă în limba engleză)  a circulat o variantă de 110 minute. Asta înseamnă ciopârțirea unei opere cinematografice și redarea sa fragmentată marelui public.

Am reușit însă să proiectăm mai multe filme de producție occidentală precum ,,Die Weise Band’’ (Banda albă) realizat de regizorul austriac Michael Haneke în 2007. De asemenea am mai proiectat filmul francez La grande ilusion (Franța, 1937) și ecranizarea americană după romanul lui Eric Maria Remarque cu același nume ,,Nimic nou pe frontul de vest’’ (SUA 1930). Toate cele trei filme au fost proiectat la Vatra-Dornei în data de  20 august în Casa de Cultură ,,Platon Pardău.’’

14117740_1665836743743667_1528812538159628470_n

Atelier de regie realizat de Ana Dascălu, absolventă UNATC – București

11 Rezultate ale festivalului Zilele Filmului Istoric în Bucovina – MittelEuropa FilmFestival

 

 

14064001_1666676083659733_5481776859023166504_n

Poate este prematură o discuție despre rezultatele unui eveniment cu un scop educativ, cultural și caritabil. Efectele unui asemenea eveniment sunt vizibile doar pe termen lung (ceea ce înseamnă ani de zile, poate chiar zeci de ani de zile). Însă este necesar ca în momentul de față, la finele unui asemenea maraton cultural să fie trasate câteva coordonate, oricât de dificil ar fi acest demers, el este benefic mai ales pentru persoanele care nu văd rezultatele pozitive a lucrului în echipă realizat de câțiva tineri.

Așadar, să constituim o scurtă listă, cu câteva rezultate în ordine pur aleatorie.

 

  1. Un grup de tineri, toți sub 30 de ani, au reușit să construiască o tradiție culturală. Ceea ce ei au început în anul 2015 la Vatra-Dornei, tot ei au continuat în anul 2016 nu numai la Vatra-Dornei ci și la Câmpulung Moldovenesc și Suceava.
  2. Un alt grup de tineri, toți sub 20 de ani, s-au alăturat prin seriozitatea, devotamentul și entuziasmul lor acestui proiect și implicit primului grup. Este vorba desigur de tinerii din Asociația Vatra-Dornei Tineret care au participat activ, în număr foarte mare, timp de câteva luni, la materializarea unui festival de film internațional. Probabil este impropriu spus materializare, deoarece acești tineri, subliniez faptul că toți au sub 20 de ani și toți sunt din Țara Dornelor, au constituit sufletul festivalului.
  3. Acești tineri, prin prietenii, prieteniile și relațiile lor au reușit să atragă sponsori, investitori, capital în orașele din Bucovina, au invitat oameni respectabili și mai ales artiști de renume.
  4. Dacă ne referim la Vatra-Dornei, locul unde s-a desfășurat marea parte a festivalului, cea mai semnificativăm observație vizează faptul că orașul a fost scos de pe harta stațiunilor montane și a orașelor care ,,stau să moară’’ după expresia/exprimarea unui ziar local (nu dau nume pentru a nu-i face publicitate în detrimentul altor publicații locale!) și a fost introdus pe harta stațiunilor montane/a orașelor care sunt vii. Da, acest oraș, Vatra-Dornei, este viu, el constituie o atracție atât pentru turiștii moderni, pentru investitori cât și pentru oameni de cultură. Nu trebuie uitat faptul că în orice oraș din lumea aceasta, arta, cultura, artiștii au atras investițiile și au facilitat dezvoltarea economică, socială și politică!
  5. Am introdus orașul Vatra-Dornei pe harta diplomației, reușind să avem oaspeți de oanoare precum Excelența sa Ambasadorul Austriei în România, Gerhard Reiweger.
  6. Am continuat tradiția invitaților din 2015, având din nou ca participanți pe Mihai Dragomir, regizorul Nicolae Mărginenau, judecătorul Cristi Danileț, istoricul Cosmin Budeancă și istoricul Silviu Moldovan, dar am invitat și alte persoane precum producătorul și realizatorul de filme Dan Drăghicescu (care a sosit la Vatra-Dornei nu doar cu două filme ci și cu o expoziție de fotografie), profesor Nicolae Drăgușini, Dragoș Costea, Daniel Andrei Bărbat, Radu Valahu și mulți alții.
  7. Am creat un eveniment internațional în Vatra-Dornei. Ceea ce desigur exista la Câmpulung Moldovenesc prin festivalul Întâlniri bucovinene și la Suceava prin Festivaul Medieval Ștefan cel Mare, am reușit să facem ceva de proporții asemănătoare și într-un mic oraș de munte aducând filme de producție franceză, germană, austriacă, maghiară și desigur producții din Statele Unite ale Americii.
  8. Am organizat concerte de muzică în adevăratul sens al cucântului Muzică și în toată complexitatea cuvântului Concerte!
  9. Am crescut faima și vizibilitatea orașului Vatra-Dornei în rândurile producătorilor de film, de publicitate, a potențialilor investitori, a ambasadelor și institutelor culturale. Am reușit să fac din orașul meu natal un loc agreabil pentru oameni respectabili din lumea diplomației, culturii și afacerilor, un loc în care aceștia doresc să revină!
  10. Am realizat o investiție uriașă în rândurile tinerilor din Vatra-Dornei. Pentru educația și cultivarea unui spirit nobil, a unei elite, a unei avangarde a noii generații care vine în ziua de mâine. Practic am creat un cadru ideal pentru educația acesor tineri, ceea ce ei nu vor primi nici în școală și nici pe stradă. Ei au avut ocazia în aceste zile de a întâlni oameni extraordinari, oameni cu care au vorbit și mai ales pe care nu-i întâlnesc zi de zi ci doar la asemenea ocazii. Acești tineri sunt cei care au avut cel mai mult de câștigat. România de mâine are o șansă în plus, deoarece acestor tineri li s-a oferit o ocazia în plus de a vedea o societate normală, o lume diferită, o diversitate culturală, etnică, religioasă, economică. O lume care în ciuda diferențelor este unită, este puternică și este eficientă deoarece fiecare membru al său are respect față de celălalt, indiferent de meseria, religia, etnia, limba sau apartenența politică a acestuia.
  11. Am creat un precedent. Vor urma și alte evenimente! Oamenii locului și nu doar aceștia se vor dezgheța dintr-o paradigmă definită simplu prin cuvintele ,,nu se poate’’. Oamenii au văzut că se poate, oamenii au văzut cum o mână de tineri au făcut ceva pentru Bucovina, iar acest lucru este admirabil. Această inițiativă va da de gândit și altora.

IMG_4920

Brașov, 30 august 2016

Emilian Dranca

Zilele Filmului Istoric în Bucovina – MittelEuropa FilmFestival

Print

 

Program preliminar pentru primele zile din festival*

*programul poate suferi modificări în funcție de confirmarea/infirmarea fiecărui lector menționat în program.

 

Luni, 15 august 2016

Deschidere:

Muzeul Bucovinei, Sala de conferințe:

13.00 Cocoșul decapitat (România, 2008), în regia lui Radu Gabrea (în colaborare Bert Koß și Wolfgang J. Ruf)

15.00: Drd. Nicolae-Emilian Dranca – Necesitatea unui festival de film istoric internațional în Bucovina

16.00: Mihai Dragomir, organizatorul Festivalului de Film  Istoric de la Râșnov:

16.30: Judecător Cristi Danileț – (Dreptul austro-ungar – o moștenire culturală în Bucovina), Evoluția conceptului de drepturile omului pe parcursul constituțiilor din România (1866, 1923, 1938, 1949, 1953, 1964, 1991, 2003)

18.00 Hitler`s children (80 min. Israel/Deutschland, 2011) în regia lui Chanoch Ze`evi

Cetatea Medievală din Suceava:

20.30 Film:  Războiul Regelui (România, 2016)

 

 

 

16 august 2016

În Uzina de Apă, Sediul Ordinului Arhitecților

11.00 Film:

Arhitectură și putere, în regia lui Nicolae Mărgineanu

 

14.00 Prelegere:

Arhitect Alexandru Duțuc

15.00 Film:

Hitler and Albert Speer (Germania, în  regia lui Sebastian Koch, Tobias Moreti)

17.00 Prelegere și discuții:

Bogdan Vătafu (30 min. Cluj-Napoca) – Arhitectură și totalitarism

În Muzeul de Istorie al Bucovinei

19.00 Film:

Escortata (Austro-Ungaria, 1914, 65 min. film mut subtitrat în limba româna), Regia Kertesz Mihaly (aka Michael Curtiz).

21.00 În Cetatea Medievală, Fiul lui Saul (Saul Fia, Ungaria, 2016). Proiecție în prezența directorului Institutului Cultural Maghiar, București.

 

Miercuri, 17 august 2016

În Muzeul de Istorie a Bucovinei

12.00 Film: Un bulgăre de humă (România, 1990, în regia lui Nicolae Mărgineanu). Proiecție în prezența regizorului Nicolae Mărgineanu.

14.00: Dezbatere organizată împreună cu Revista Timpul: Oamenii timpului – Istorie și timp în filmul românesc.

19.00: În Cetatea Medievală din Suceava, Concert: Trei Parale

21.00: Film

Aferim (România, 2015), 108 min, în regia lui Radu Jude,  premiat cu Ursul de argint la Berlin în 2015;

 

Joi, 18 august, Câmpulung

Orele 11.00 Colegiul Dragoș Vodă, deschiderea festivalului cu prezența oficialităților locale

11.00. Film:  Herr Zwiling und Frau Zuckerman

 

Orele: 14.00. Film:  Aliah Dada. Synopsis: O istorie bine documentată a evreilor din România. Acum 133 de ani, o comunitate mică din Moinești pleca spre Țara sfântă, pentru a înființa una dintre primele colonii evreiești din Palestina. De atunci și până azi drumul evreilor către Israel se împletește cu istoria României moderne printr-o relație de iubire și ură ale cărei influențe nu le vom putea cuantifica prea curând. Povestea istoriei este decupată vizual în stil dadaist ca un tribut adus inițiatorilor curentului, Tristan Tzara și Marcel Janco, doi evrei cu rădăcini în România.

 

16.00 Panel organizat cu Revista Timpul în cadrul proiectului Timpul 140, Institutul Cultural Francez Iași, Institul Cultural Român București, discuții cu regizor Oana Giurgiu (Sala de Spectacoe Colegiul Dragoș Vodă).

 

Orele 20.00 Centru Istoric, Concert: Domino

 

21.00 Centru Istoric Film: Fiul lui Saul. Synopsis: este un film dramatic din 2015 regizat de László Nemes, distins cu premiul Oscar. Povestea filmului are loc în lagărul de concentrare Auschwitzîn timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și prezintă o zi și jumătate din viața lui Saul Ausländer (interpretat de Géza Röhrig), membru al unităților de muncă forțată Sonderkomando.

 

23.00 AQUARIUS: Concert Trei Parale

 

24.00 Aquarius: Film: Aferim

 

Vineri, 19 august, Câmpulung

Orele 14.00: Colegiul Dragoș Vodă,

 

Prelegere: Dr. Cosmin Budeancă (ICCMER, București), Semnificațiile Revoluției de la Budapesta pentru România, anul 1956.

 

Atelier de Istorie Orală: Ce ne mai amintim despre anul 1986?

 

Orele. 17.00 Film:  Ambasadorul din Berna. Synopsis: 6 august 1958. Doi imigranţi maghiari intră în ambasada maghiară de la Berna şi îl iau ostatic pe ambasador. În timp ce poliţiştii elveţieni înconjoară clădirea şi un grup de imigranţi maghiari protestează pe străzi, în spatele uşilor închise ale ambasadei tensiunea creşte.

 

Orele 19.00 Centrul Istoric (Platoul din fața Primăriei), Concert: Ad Hoc

 

21.00. Film: Katyn. Synopsis: In 1940, serviciile secrete sovietice ucid mii de prizonieri razboi polonezi. Un subiect pana acum considerat tabu este analizat de catre celebrul Andrzej Wajda, care patrunde intr-una dintre cele mai negre perioade din istoria Poloniei. Un manunchi de vieti interactioneaza in filmul sau, dar numai unele dintre personaje vor supravietui.

Print

Vineri, 19 august 2016

Deschiderea festivalului la Vatra-Dornei

Orele 21.00 Esplanada Primăriei Municipiului Vatra-Dornei

Concert Trei Parale

22.00 Film: Aferim

23.30 Film: All Quiet on the Western Front  (SUA, 1930)

Print

Sâmbătă 20 august 2016 (Ziua dedicată istoriei Imperiului Austro-Ungar și izbucnirii Primului Război Mondial)

Casa de Cultură Platon Pardău, Vatra-Dornei

10.00 Film: La grande Illusion (Franța 1934, în regia lui Jean Renoirs)

12.00 Film. Speranța  (Franța, 1938, realizat de Andre Malraux)

14.00 Dezbatere realizată împreună cu Revista Timpul în cadrul proiectul Oamenii Timpului:

Lect.. Uni. Dr. Nicolae Drăgusin: Război mondial, război civil în literatură și film.

17.00 Film:

Die Weise Band (Austria, Germania, Franța, 2009, în regia lui Michael Haneke)

19.30 Concert

Domino

21.00 Film:

Falsificatorul (Austria, 2007, în regia lui Stefan Ruzowitzky)

Dumincă 21 august 2016

Casa de Cultură Platon Pardău

14.00 Film: Procesul de la Nurnberg

16.00:Prelegere: Dr. Prof. Mihai Croitor: Procesul destalinizarii in URSS: perspective romane si chineze

17.00 Film: Ambasadorul din Berna

Grădina Cazinoului

19.30 Concert Vița de vie

21.00 Film

Das Radikal Bose (Austria, 2013, în regia lui Stefan Ruzowitzky)

Luni, 22 august, Vatra-Dornei:

10.00 Grădina Cazinoului, Atelier Regie de Film, Ana Dascălu (UNATC)

Casa de Cultură Platon Pardău

14.00  Film:

Undeva în Est (România, regia lui Nicolae Mărgineanu)

16.30 Prezentare film: Pentru România (România, Anglia,  2016, Producător Dacron)

17.30 Film: Premieră, proiecția Filmului Pentru România (România, Anglia, 2016, regia Andrei Bărbat)

19.30 Primăria Municipiului Vatra-Dornei, Vernisaj expoziție de fotografie Dan Drăghicescu.

20.00 Grădina Cazinoului din Vatra-Dornei: Muzică și dansuri populare, Plaiurile Dornelor

21.00 Grădina Cazinoului, Film: Războiul Regelui (România, 2016) proiecție în prezența regizorului Dan Drăghicescu