Prim-ministrul şi miniştrii săi pot răspunde penal

În urma alegerilor din 16 niembrie 2014 dar mai ales în urma delcaratiilor prim-ministrului Ponta şi a miniştrilor afacerilor externe Melescanu şi Corlateanu am ajuns la aceiaşi concluzie la care au ajuns milioade de români: organizarea alegerilor din diasporă în asemenea mod a fost o decizie premeditată a persoanelor mai sus menţionate. De ce spun asta? deoarece stătea în puterea atribuţiilor dumnealor să organizeze alegerile în mod corespunzător. Spre exemplu, la cea de a doua dezbatere dintre cei doi finalişti în cursa pentru funcţia de preşedinte al României, am fost surprins – încă odată – de aroganţa prim-ministrului Ponta care a afirmat că în Germania sunt cinci secţii de votare: Bonn, Berlin, Hamburg, Stuttgart şi Munchen. De fapt acesta l-a întrebat pe Klaus Iohannis dacă ştie câte secţii de votare sunt în Germania şi nici nu a mai aşteptat răspunsul contracandidatului său ci a răspuns de unul singur. Trecând dincolo de acest aspect – lipsa de diplomaţie, politeţe şi o doză maximă de nesimţire şi inconştienţa – Ponta a pronunţat plin de mândrie emfază numele celor cinci oraşe unde se află secţii de votare, de parcă ar fi cetăţean de onoare al fiecărui oraş numit. Ceea ce este absurd – titpic pentru o piesă a lui Ionesco sau Kafka – este faptul că pe teritoriul Germaniei se află cel puţin 500 000 (cinci sute de mii) de cetăţeni români cu drept de vot. Fără a-i mai pune la socoteală pe cei care se afl ăla studii, în trecere sau doar într-o simplă vacanţă. Să spunem aşadar doar 500 000. Ăştia pot vota în cinci secţii, ceea ce înseamnă 100 000 pe o secţie de votare. Proframul acestora a fost de la 07.00 la 21.00, ceea ce înseamnă 14 ore. Aşadar într-o oră ”puteau” vota (100 000/14 = 7142) 7142 de cetăţeni români. Asta după calculele celor de la Bucureşti înseamnă că într-un minut trebuiau să voteze 119 cetăţeni români. În aceste secţii de votare se aflau câte cinci ştampile – în cel mai bun caz – respectiv cinci cabine de vot, deci un alegător ar trebui să voteze într-un timp record de 23 de secunde de la intrarea în clădire, luatul ştampilei, lăsatul buletinului/pasapotului, luatul buletinului de vot, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi semnarea în ”condica” cu prezent la vot. Asta înseamnă un adevărat maraton al alegătorilor în secţia de votare.

Este aşa ceva posibil? Categoric nu! Ce s-a întâmplat în schimb, decizia autorităţilor de Bucureşti de păstra doar acest număr de secţii cu acest număr de ştampile/cabine de vot se dovedeşte a fi o gravă infracţiune. Infracţiunea este o manifestare a conştiinţei şi voinţei, o expresie a personalităţii făptuitorului. Prima sa formă este intenţia, iar în acest caz ea a fost directă; culpa a fost cu prevedere iar fapta le este imputabilă. Ironia sorţii face ca toţi cei trei principali vinovaţi de acest lucru să fie – în teorie – absolvenţii unor studii de drept. În practică s-au dovedit adevăraţi infractori. Este cât se poate de evident faptul că nici dacă ar fi fost dublat numărul secţiilor de votare, a ştampilelor şi al cabinelor de vot nu ar f fost suficient. Era necesară organizarea unui număr de cel puţin zece ori mai mare al secţiilor de votare în Germania, ceea ce înseamnă 230 de secunde pentru un vor, deci 3,83 minute pentru vot ceea ce înseamnă minimul de timp necesar pentru exprimarea unui drept fundamental. Guvernul a împiedicat efectiv conştient exprimarea acestui drept în cazul românilor din diasporă. Este penibil şi deplorabil faptul că acest guvern încă nu a demisionat şi mai ales nu-şi recunoaşte culpă.

Dacă şi aceste fapte vor fi trecute cu vederea de societatea civilă se va ajunge din nou la un set de întrebări similare cu cea de după 1989: cine a tras în noi după 22? Desigur ne întrebăm încă: cine a chemat minerii la Bucureşti în 1990? Probabil tot cel care le-a şi mulţumit tovărăşeşte oamenilor de încredere la bine şi la rău: minerii. Toate aceste chestiuni planează ca un nor negru deasupra istoriei românilor şi a demnităţii unei naţiuni, a unei societăţi civile care abia acum se trezeşte dintr-un lung şi indezirabil somn al tranziţiei post-comuniste.

Iar acest somn al societăţii civile a născut monştrii asemenea lui Corlatean, Melescau, Ponta, Dragnea şi alţii.

Ar fi în zadar toată aşteptarea celor câteva zeci/sute de mii de români din 2 şi 16 noiembrie dacă nu ar răspunde penal cei numiţi pentru infracţiunile pe care le-au comis.

Emilian Dranca

Bucureşti, 21 noiembrie 2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s