Probleme actuale de drept european instituțional și privat Ediția a III-a

 

valeriu-stoica

A treia ediție a unei conferințe organizată de Stoica și Asociații împreuna cu Colegiul Juridic Româno-Francez și desfășurată la Facultatea de Drept a Universității București. Moderator și amfitrion al acestui important eveniment pentru spațiul juridic a fost prof. univ. Valeriu Stoica. Printre invitați speciali este de menționat prezența profesorului univ. Denys Simon (Paris, Sorbone IV). Acesta din urmă, în cadrul prelegerii dumnealui despre Judecătorul național, judecător de drept comun al Uniunii Europene a prezentat câteva idei care trebuie mereu amintite:

Dreptul uniunii europene scapă unei ierarhizări clasice. Norma europeană este în mod evident superioară normei naționale. Prioritatea dreptului uniunii europene este o caracteristică a dreptului internațional.

În cadrul discuțiilor o atenție deosebită a fost acordată referendumului ce va avea loc în data de 23 iunie în Marea Britanie privind rămânerea sau ieșirea britanicilor din Uniunea Europeană. S-a menționat faptul că dacă vorbim despre brexit nu este suficient să vorbim doar dintr-o perspectivă juridică, ci este necesară o abordare mai complexă.

Unul dintre invitații  la această discuție a fost Andrei Vieru, pianist și scriitor la Paris, consideră că  Europa se gândește la istoria sa. O memorie comună, un viitor colectiv. Renunțați la toate zidurile și vă veți regăsi nu doar într-un spațiu al libertății dar și într-un impas. Europa devine nu neapărat un proiect comun ci o serie de proiecte incompatibile.

Sunt de reținut două idei centrale ale discuției prezentate de Valeriu Stoica:

  1. Oare într-adevăr Europa este unită doar prin memoria comună? Sau există și alte dimensiuni care o pot (re)uni. Chiar dacă America nu are o memorie comună, ea nu are trecutul Europei. În mod categoric nu se poate nega beneficul economic al acestei uniuni economico-politice.
  2. Ideea de limită. Virtutea Uniunii Europene este tocmai faptul că a făcut granițele – juridice – între națiuni, atât de permeabile, până la dizolvarea lor.  Însă limitele, frontierele identitare nu pot fi negate, anulate. Este drept, o flexibilitate este necesară. Nu poate exista un popor european. Însă există un spațiu juridic european. Dificultățile instituționale care există azi nu sunt neapărat insurmontabile. Uniunea Europeană înseamnă un spațiu de valori. Acest spațiu de valori nu va fi deschis spațiilor geopolitice care nu împărtășesc aceste valori. Europa trebuie să fie intolerantă doar față de intoleranță. Europa este astăzi în concurență cu alte centre de putere economică, militară și politică. Din aceste considerente este necesară o regândire a instituțiilor europene, un efort intelectual pe măsură, care să relanseze aceste instituții. Este nevoie ca atunci când vorbești de idealuri să ai și capacitatea intelectuală și pragmatică pentru atingerea  acestor idealuri.

 

Discuțiile despre referendumul din 23 iunie au fost încheiate de un alt invitat, Sever Voinescu, care consideră că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar pune întregul proiect european într-o mare criză. În cazul unui eșec al acestui proiect, atunci nu se mai discută de utopism în cazul liderilor politici europeni ci de ipocrizie a acestora. Nu odată, discursul din capitalele europene este unul diferit față de ceea ce acești lideri europeni prezintă la Bruxelles.

 

Totuși Uniunea Europeană nu ar trebui să fie comparată cu SUA. Spre exemplu în SUA încă mai există posibilitatea ca o persoană acuzată de crimă să primească pedeapsa cu moartea. În Europa nu este cazul. În SUA poți obține foarte ușor dreptul de a purta armă de foc, pe când în Europa nu este cazul.

 

Ar fi nevoie de puțină empatie față de Marea Britanie. Ceea ce ține Uniunea Europeană unită este încrederea. Încrederea este mai importantă decât orice altă obligație stipulată în orice tratat. Spre exemplu spațiul Schengen. Există o lipsă de încredere din partea Olandei, a Finlandei, a Suediei față de capacitatea României de a păzi/apăra/proteja spațiul Schengen.  Sever Voinescu a mai amintit faptul că Art. 42 din Tratatul Uniunii Europene stipulează apariția și existența unei armate a Uniunii Europene. Acest articol a fost sugerat de Franța și susținut de Marea Britanie.

Întâmplător sau nu, conferința se suprapune cu un interviu inedit acordat Revistei 22 de  profesorul universitar Valeriu Stoica. În interviu sunt amintite aceste aspecte ale actualității Uniunii Europene pe care profesorul le numeșete ,,provocări”. Din nefericire (sau nu), aceste provocări se suprapun cu anumite probleme locale, anumite stagnări pe scena politică, lipsa reformei partidelor politice și mai ales lipsa actualizării și racordării partidelor politice la realitatea europeană. Toate aceste aspecte sunt prezentate de profesor cu luciditate și claritate, în mod exemplar, mult desupra celor care se închesuie atât la catedra universitară cât și la tribunele scenei politice.

 

 

Advertisements

Dezvrăjirea comunismului

IMG_9775

 

 

Afacerea ,,Marele Jaf comunist’’

Marți, 14 august la rectoratul Universității București, s-a desfășurat o conferință despre dezvrăjirea ideologică a regimului comunist. Astfel, s-a ridicat din nou problema iluziei că o ideologie politică poate șterge cu buretele diferențele etnice, religioase, economice, sociale și culturale.  Desigur, în centrul discuțiilor a fost situată afacerea ,,jafului comunist’’ din anii`50, eveniment care a constituit  sursa pentru trei ecranizări. Au participat  regizorul Alexandru Solomon, prof. univ. Vladimir Tismăneanu, istoricul  Adrian Cioflâncă, prof. univ. Marian Preda, și Rectorul Universității București prof. univ. Mircea Dumitru.

Sunt de notat mai multe idei centrale. Astfel, nu poate să existe cunoaștere științifică fără dezvrăjire, cunoașterea științifică presupune și o terminologie care să fie foarte bine dezvoltată. Aceasta este sarcina celor care se ocupă de sociologia istoriei, istoria filosofiei, istoria recentă. Tema aceasta, a dezvrăjirii comunismului nu preocupă foarte multe instituții, atât din România cât și din Occident. Totuși, pe marginea acestui subiect mereu există noi amănunte, scoase la suprafață din arhive. Subiectul central al dezbaterii a fost jefuirea Băncii Naționale Române, eveniment după care s-au realizat nu mai puțin de trei ecranizări importante. Una este  document, realizată chiar de fosta Securitate, regizat de Virgil Calotescu și după un scenariu scris chiar de Alexandru Drăghici,  alta  documentar-artistică, realizată de Alexandru Solomon și în final a treia ,,Aproape de lună’’, o producție artistică realizată de Nae Caramfil. Prima ecranizare a fost difuzată în special pentru îndoctrinare, în marile uzine industriale, secțiile de poliție, secțiile de securitate și în unele cinematografe, precum sala Excelsior. Unul dintre efectele scontate a fost stârnirea unui antisemitism puternic care să susțină – la nivelul mentalului colectiv – emigrarea/expulzarea evreilor din România. Nu în ultimul rând Gheorghe Gheorghiu Dej urmărea o epurare a cadrelor de etnie diferită de cea română. Cu alte cuvinte o reprezentare  etnică direct proporțională a populației din România în Partidul Comunist Român.

Vladimir Tismăneanu a ,,împărtășit câteva gânduri’’ despre  vremurile anilor `50. Astfel, în 1957 avea un televizor Tempt 2, unde a urmărit comentariile despre Sputnik. Prin 1961-1962 se discuta în șoaptă despre ,,afacerea’’ marelui jaf comunist. Acesta este unul dintre cele mai interesante cazuri din istoria post- 1953 (moartea lui Stalin), din istoria destalinizării. Cine se ocupă de dezvrăjirea ideologiei trebuie să vorbească și despre vrăjirea ideologiei, despre modul în care ,,s-a căzut la partid’’ cum ar fi spus Belu Zilber.

În sfera științelor umaniste, conceptul ,,der Zauber’’  –  vraja/vrăjirea, entuziasmul/entuziasmarea aparține sociologului german  Max Weber. El a vorbit despre vrăjirea (zaubern) și dezvrășirea/dezîncântarea (entzaubern) maselor prin ideologie.  Acest concept face parte desigur și azi din sfera istoriei politice, a istoriei ideologiilor nu numai din sfera sociologiei.

Anii 58-59 au semnificat epurări teribile  în interiorul Partidului Comunist Român. Tartorul partidului era Leonte Răutu, responsabil și cu emigrarea evreilor din România. Trăitul era periculos în România anilor `50. Cei șase co-autori ai marelui jaf comunist au trăit deziluzia regimului comunist și își doreau să dea o lovitură, mai mult morală decât ,,financiară’’ sistemului, regimului. Este drept, toți își doreau să plece din România, mai exact își doreau să plece din acel ,,paradis’’ socialist, din ceea ce era comunismul nu numai în România ci în tot Estul Europei. Faptul că cei șase făceau parte din nomenclatura societății comuniste este, probabil, cel mai surprinzător lucru. Însă, a nu se uita, spre exemplu, faptul că Sașa Mușat a fost decan al Facultății de Istorie în anii `50. El nu  a putut să-și prezinte totuși diploma de studii superioare atunci când i-a fost solicitată, iar astfel a fost dat afară. Evident a ajuns într-o situație materială mizerabilă, iar una dintre multiplele consecințe a fost ruptura relațiilor de prietenie/amiciție cu persoanele apropiate.

 

Regizorul Alexandru Solomon, vede chiar și acum, la 10 ani de la realizarea filmului său despre ,,marele jaf’’ drept o enigmă. Ceea ce putem citi printre rânduri, citind arhivele desigur, sunt direcțiile anchetei și în final, execuțiile. Ancheta traversează multiple faze. Transpare prostia ideologiei și a structurilor securității, dat fiind faptul că nici un ofițer de poliție nu-și putea imagina că cei care au organizat jaful ar fi făcut parte tocmai din nomenclatură, tocmai din partid. Este halucinant faptul că cei șase membrii ai nomenclaturii au abordat jaful ca pe un spectacol, un alt fel de a te distra și de a ironiza sistemul inuman în care trăiau.

Filmul realizat în anii `50 are o semnificativă dimensiune ideologică. Drept dovadă limbajul de lemn folosit, spre exemplu termeni precum ,,elemente dușmănoase’’, ,,elemente ostile burgheze’’, prin care era vizată inclusiv comunitatea evreiască din România.

Preistoria ilegalistă a protagoniștilor nu este mai puțin interesantă decât cea a jafului. Ei au dosare încă din anii `40. Există cel puțin o observație pertinentă care arată că jaful este a zecea încercare de a distruge ceva din ceea ce însemna comunismul. Aceiași protagoniști au avut nu mai puțin de nouă tentative de a face ceva semnificativ împotriva sistemului, mai mult din punct de vedere simbolic. Idea jafului îi aparține Monicăi Sirianu (ea fiind cea care i-a adus în Partidul Comunist pe toți ceilalți cinci co-autori ai jafului) și ulterior lui Alexandru Ioanid, acesta din urmă beneficiind de toată expertiza sa în poliția judiciară.

Interesant este faptul că în 1947, la Brașov, câțiva ofițeri din poliția judiciară  organizează un mare jaf al unei bănci la care este co-autor unul dintre interlopii locali. Însă acest jaf, nu a trimis pe o nouă pistă de cercetare organele judiciare, nu le-a dat de gândit anchetatorilor, în anii `50 că există posibilitatea, precum 12 ani mai devreme, să fi participat cineva din organele statului.

,,Afacerea” rămâne un subiect încă interesant și poate o susrsă pentru  cercetări istorice, juridice sau/și încă câteva producții artistice.

Ce este liberalismul?

ARON-Raymond_NB

1969, într-o zi de toamnă, filosoful francez Raymond Aron ridică această îndrăzneață întrebare: ce este liberalismul?

În formularea unui posibil răspuns, filosoful consideră că liberalismul este o anumită viziune asupra lumii, o anumită filozofie în sensul cel mai clar posibil. Mecanismele pieței libere constituie doar o precară și improbabilă victorie a voinței umane, a interesului economic și comercial asupra pasiunilor și ideilor. Din punctul de vedere al lui Raymond Aron, economia de piață și libertatea de a alege oferă în același timp și responsabilitatea propriei existențe. Cu alte cuvinte, dreptul la o piață liberă este condiționat de obligația responsabilității asupra propriei existențe. Întotdeauna, fie că este vorba de tânărul care urmează să-și aleagă o meserie sau de un om de afaceri care decide asupra unui  plan de investiții, întotdeauna este vorba de un pariu, de un risc calculat în funcție de o estimare realizată pe baza unor cunoștințe și supoziții imperfecte.

Filosoful francez consideră că este cât se poate de evident faptul că majoritatea consumatorilor nu au o reprezentare realistă a universului economic în care ei trăiesc. De asemenea, aceștia nu au nici reprezentarea reală a duratei și viabilității achizițiilor și investițiilor pe care le fac. Însă, oamenii nu fac aceste alegeri  și nu ajung în această nefericită situație din necunoaștere ci din alte considerente. Astfel, Raymond Aron revine asupra raporturilor dintre oameni și ridică o altă întrebare care poate defini liberalismul: de ce este preferabilă versiunea constrângerilor libere? Altfel spus, de ce oamenii se obligă de bună voie, de ce ei acceptă acele obligații?

Gândirea liberală face diferența clară între utopie și realitate. În gândirea liberală nu există nici un fel de paradis pe pământ și nici nu este întrevăzută posibilitatea construcții unuia. În gândirea liberală există atât posibilitatea dezvoltării și evoluției treptate a societății, cât și a declinului și a disoluției acesteia. Având această perspectivă asupra finalității actelor sale, omul este liber să aleagă între îmbunătățirea treptată a vieții sale însă, cu condiția unor obligații sau declinul economic, social, moral în contextul  unor altor  obligații mai puțin constrângătoare într-adevăr însă, nu și mai avantajoase. Astfel este lesne de înțeles, principiul de bază al liberalismului este responsabilitatea, angajamentul, interdependența recunoscută.

Aceste rânduri sunt necesare nu numai în contextul actual, cultural, social și politic din Europa.  Însă, mai ales în contextul actual, când există o caricatură a liberalismului, un liberalism de fațadă a afișat de foarte multe persoane, un fals liberalism, apare așadar necesitatea de limpezi, de a clarifica puțin lucrurile. În actualul context politic liberalismul a devenit impostură, iar simbolurile liberalismului o efigie așezată pe o structură artificială. Ar fi ideal să analizăm cu mai multă atenție persoanele, grupurile și partidele care se recomandă a fi liberale. De prea multe, confuzia nu aparține doar acestora ci publicului. Important este să nu fim  doar spectatori ci ,,spectatori angajați’’, vorba lui Raymond Aron.

Guvernanță, intelligence și securitate în secolul XXI

DSCN0426

Această conferință/manifestare științifică se află la cea de a patra ediție, iar de această dată, la 1 iunie, tot la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca a reușit să reunească mai mulți specialiști în domeniu dar și studenți și doctoranzi. Sunt mai multe aspecte de reținut din cadrul manifestării din universitate. Sunt mai multe teme de interes, atât din actualitatea societății de azi cât și din istoria recentă care preocupă persoanele angajate, profesional sau pasional, în controverse, discuții în contradictoriu, unele utile și constructive, altele mai puțin.

Astfel, au fost amintite în introducere persoanele invitate la conferință. De asemenea s-a ’’discutat’’ despre importanța studiilor în acest domeniu, despre faptul că informația este putere. În puținele cuvinte rostite, unul dintre invitații principali, ambasadorul României la UNESCO, istoricul  Adrian Cioroianu a declarat că regretă faptul că se află pe lista neagră a guvernului rus și-l consideră doar un fapt accidental. De asemenea regretă că există o sumedenie de fabulații în ceea ce privește istoria dacilor. Punerea în discuție a romanizării și a latinității este un discurs de propagandă antioccidentală.  Punerea sub semnul întrebării a latinității este un atac împotriva procesului de occidentalizare a României. Istoria nu este atât de îngrijorătoare pe cât pare dar nici atât de liniștită pe cât ne-am dori, a încheiat Adrian Cioroianu. Tot în acest context Adrian Cioroianu a amintit și de ultima sa carte, ,,Regele Carol I’’, o carte de popularizare a istoriei primului rege al românilor.

Prof. Univ. Dr. Teodor Frunzeti a fost următorul care a prezentat câteva linii directoare ale conferinței precum și ale actualității politice, internaționale care ar trebui să preocupe pe cei implicați în domeniul studiilor de securitate. Este mai bine să folosim DAESCH decât Stat Islamic. Acesta este cel mai puternic și periculos atac la adresa ființei umane, care folosește ființa umană în cel mai josnic mod posibil. România este din fericire ferită de fluxul de emigranți – cel puțin până acum. Statele europene dar și Uniunea Europeană trebuie să găsească și să pună în practică reguli și politici noi.

Politica de securitate a României are trei mari piloni. Consolidarea profilului în NATO, consolidarea profilului în Uniunea Europeană și consolidarea profilului ca stat european occidental. Marea Neagră a devenit o zonă din ce în ce mai importantă în politica de securitate. După anexarea Crimeii de Rusia, statul rus a dobândit o poziție dominantă în Marea Neagră. Astfel, Marea Neagră devine o zonă nu doar de frontieră între două continente ci și între două blocuri militare, între doi posibili adversari.

Consiliul NATO-Rusia din luna aprilie a fost un consiliu dedicat în special problemei din Siria. A fost un consiliu constituit din ambasadori. În luna iunie se va reîntruni consiliul NATO-Rusia însă de această dată consiliul va fi constituit din miniștrii apărării.

Poziția României este pentru o abordare echilibrată, o abordare care să implice în mod egal atât importanța Mării Baltice cât și a Mării Negre. În ceea ce privește Marea Neagră, relevantă este și combaterea criminalității transfrontaliere.

Uniunea Europeană are două abordări pentru securitatea sa. Pe de o parte este parteneriatul estic care cuprinde 6 state inclusiv România și pe de altă parte este politica privind zona Mării Mediteraneene care cuprinde 16 state.

Prof. Univ. Dr. Costică Voicu consideră că starea de insecuritate juridică este o realitate care nu poate fi contestată, drept dovadă nerespectarea principiului independenței celor trei puteri în stat. Guvernul conduce statul printr-o inflație legislativă, prin ordonanțe. Securitatea juridică reprezintă în realitate osatura pe care se poate baza statul. Această osatură trebuie să fie în acord cu factorii de configurare a dreptului la nivelul Uniunii Europene. Insecuritatea juridică amplifică starea de dezechilibru, neliniște și neîncredere. Există o anumită disciplină a libertății, la fel cum există o disciplină a prieteniei. Este nevoie de realism, de o abordare clară, lucidă. În încheiere, profesorul a  precizat că pentru creșterea securității juridice ar trebui urmat exemplul SUA, unde 62% din fondul resurselor naturale este proprietatea statului, asta ar asigura un anumit echilibru între comercializarea resurselor și exploatarea lor echilibrată.

Mai este de reținut faptul că în momentul de față studiile de securitate este un domeniu din cadrul departamentului de științe politice, sau relații internaționale. Idealul este ca el să devină un domeniu de sine stătător și astfel să fie creată și o cultură în domeniul studiilor de securitate, cel puțin începând din sfera spațiului academic, al instituțiilor de învățământ, urmând ca ulterior să se extindă. Dacă prima linie de apărare a statului sunt serviciile de informații, atunci prima linie de apărare a serviciilor de informații ar trebui să fie spațiul academic unde persoanele care urmează să lucreze în serviciile de informații se formează. În cadrul acestor studii este necesară abordarea problemelor   lumii contemporane și o mișcare de idei ale lumii contemporane, fundamentele ideologice pe care se mișcă masele și care mișcă societatea în momentul de față.

Aspectul instituțional/educațional al securității, cultura securității ar trebui să se adreseze tuturor, și să implice cât mai multe persoane plecând de la principiul unei relații curate între om și om iar ulterior doar respectând acest principiu, doar stabilind această fundație este posibilă ridicarea unei noi structuri.

Ceea ce s-a mai reținut din discuțiile ulterioare, ar fi intervențiile lui Adrian Cioroianu, care a menționat că în România este idealizată Polonia, ceea ce este greșit. Din punctul de vedere al lui Adrian Cioroianu România merge pe un drum mai bun decât Polonia. În plus, în contextul actual, un izolaționism al SUA nu ne avantajează, dimpotrivă. România, ca stat are nevoie de implicare SUA în Europa.

În final s-a reamintit faptul că soldatul, asemenea războiului a devenit hibrid, complex, mai dificil de înțeles și de cunoscut în prezent decât a fost în trecut. Desigur s-a discutat și despre Rusia, despre problemele din Ucraina, despre Siria, Irak, Iran, Turcia, Republica Moldova și toate statele aflate în apropierea României și care reprezintă posibile ,,butoaie de pulbere.’’