Vatra Dornei – Cernăuți – Vatra Dornei (pe două roți)

,,Oh Einsamkeit! Du meine Heimat Einsamkeit! Zu lange lebte ich wild in wilder Fremde, als dass ich nicht mit Traenen zu dir heimkehrte!” F. Nietzsche, Also sprach Zarathustra

IMG_20170401_120733

Printr-o conjuntură de împrejurări mai mult sau mai puțin fericită, la finalul lunii martie eram la Cluj și nu am mai reușit să mă sincronizez cu nimeni dintre cei care au plecat de 1 aprilie în pelerinajul de la Fântâna Albă în Bucovina de Nord. Anul trecut am făcut un drum destul de lung de la București până în Bucovina de Nord (aproximativ 500 km.), însă anul acesta s-a dovedit a fi nu doar mai lung cât și mai interesant. Aveam doar două zile la dispoziție, 1 respectiv 2 aprilie. Am încercat să valorific fiecare secundă și să apreciez fiecare loc în care mă aflu. Astfel, am plecat cu trenul pe 31 martie de la Cluj la Vatra Dornei iar pe 1 aprilie, dimineața la ora 8, după aproximativ 3 ore de somn am plecat spre biciletă în direcția Cernăuți, Bucovina de Nord, Ucraina.

Drumul de la Vatra Dornei spre Ucraina, are multiple alternative. Depinde de fiecare pe unde își dorește să meargă. Eu am ales un traseu mai întortocheat, peste dealuri și munți, trecând pe lângă cunoscutele mănăstiri din Bucovina.

De la Vatra Dornei am trecut peste pasul Mestecăniș (09.00 dimineața), am coborât la Valea Putnei iar de aici am continuat până aproape de Câmpulung Moldovenesc unde, înainte de a intra în oraș am urmat drumul spre stânga spre Sadova.  De la Sadova am urcat un alt pas numit Trei Movile, ajungând până la cota de 1040 m. De pe Trei Movile se coboară repede de partea cealaltă în Moldovița unde este cunoscuta mânăstire de maici Moldovița.

IMG_20170401_141126

De la Moldovița am urcat cel de al treilea pas, cunoscut sub numele de Ciumârna, datorită satului care precede această urcare abruptă – în aceste locuri mai este numit La Palma, datorită monumentului din vârf dedicat muncitorilor care au  asfaltat pentru prima dată acest drum în 1968. Ciumârna ajunge la altitudinea de 1100 m. ceea ce este destul de solicitant pentru bicicliști, însă efortul este recompensat de peisajul magnific oferit atât de dreapta cât și de stânga drumului. De mult mă gândeam să urc aceste dealuri și acești munți pe bicicletă, însă mereu m-am gândit că este necesar mult exercițiu, atrenament, o condiție fizică excelentă. etc. etc. Însă, pe orice munte urici înainte de toate  cu sufletulul, după cu trupul. După această încercare cred și mai mult în aceste cuvinte. De la Ciumârna drumul coboară o distanță de 10 km. lăsând în spate pădurea de brad și intrând într-o pădure stufoasă de fagi. La poalele muntelui se află Sucevița cu renumita mânăstire de aici atestată pentru prima dată în 1582 în timpul lui Petru Șchiopul.

IMG_20170401_144303

De la Sucevița am continuat să pedalez în direcția Marginea – cunoscută pentru ceramica de Marginea – Rădăuți – Siret. Nu m-am oprit pe drum decât 5-10 minute pentru a bea apă sau pentru a mânca repede un baton de ciocolată. Știam că dacă întârzii pe undeva voi ajunge pe întuneric la Cernăuți, ceea ce nu-mi surâdea deloc. Astfel, de la Siret – un oraș care ar fi meritat o soartă mai bună – mai sunt doar 3 km. până la frontieră, Această distanță de 3 km este de obicei ocupată pe un sens de mers de camioanele care așteaptă să iasă din România. Mașinile mai mici, pietonii, biciliștii, motocicliștii au o bandă de mers separată. Eu am trecut frontiera împreună cu alți pietoni. Ce făceau în România nu știu.

IMG_20170402_131115

Punctul de trecere a frontierei la Siret între Româniași Ucraina

Însă dincolo de frontiera ukraineană este o stație de autobuz, chiar în vamă, unde pietonii găsesc un mijloc sigur și mai rapid în direcția Cernăuți. De la frontieră, după 3-4 km. pentru a ajunge la Fântâna Albă trebuie cotit la stânga pe un drum mai mult neasfaltat și desfundat care devine după  scurt timp un fel de drum forestier, cu pământ și pietre. Pe biciletă îți sar dinții din gură când treci cu viteză peste aceste gropi, în mașină te rogi să ieși de acolo cu mașina întreagă, mai ales dacă are garda la sol joasă. CEl puțin, spre deosebire de anul trecut a apărut un indicator rutier care atrage atenția spre direcția de mers către locul pelerinajului, practic locul unde au fost uciși aproximativ 3000 de români în 1941.  Practic de la drumul principal care duce spre Cernăuți se face un ocol de 10 km. Spre Fântâna Albă și 10 km. înapoi spre drumul european.

IMG_20170402_122250

Între frontieră și Cernăuți sunt 40 de km pe care pe bicicletă îi poți parcurge chiar în mai puțin de două ore, nefiind dificultăți mari, cu excepția dealurilor de urcat și a gropilor din asfalt. Am ajuns la Cernăuți la orele 20.00 în lumina unui apus primăvăratic ce îmbrăca orașul în culoare și-i dădea parcă viață, ieșind tot mai mulți oameni pe stradă, în parcuri sau în cafenele.

IMG_20170401_202316

Cernăuți merita o soartă mai bună și ar fi avut-o dacă ar fi rămas în România. Diferența dintre cele două părți ale Bucovinei este mare. Mereu când trec în partea de nord regăsesc aceleași imagini parcă desprinse din cărțile de istorie, imagini importalizate cu o jumătate de secol în urmă, sau poate chiar mai mult. Autoritățile ucrainiene, deși pretind că își doresc să urmeze calea occidentală, nu fac nimic, sau aproape nimic  în acest sens. În oraș indicațiile rutiere sunt tot în caractere chirilice. Nu am găsit în nici o librărie o hartă a orașului în caractere latine. La fel toate hărțile Ucrainei. Doar în aticariate poți găsi, dacă acest noroc, cărți sau hărți din timpul administrației românești (1918-1940, 1941-1944) sau eventual austriece (1775-1918), ceea ce este mai greu și mai ales ridică și prețul cărții.

IMG_20170401_192809

A doua zi, dumincă 02. Aprilie 2017 am revizitat Muzeul de Istorie a comunității evreieși din Cernăuți precum și Muzeul de Artă.

IMG_20170402_091527

Vitraliile de pe casa scărilor în Muzeul de Artă din Cernăuți

Ambele muzee ar merita un spațiu mai mare, probabil depozitele muzeeleor adăpostesc obiecte deosebite însă resursele financiare ale acestor instituții nu permit și expunerea lor, din nefericire. La muzeul de artă nimeni nu vorbea nimic în afară de ucraineană respectiv rusă. Astfel dialogul a fost aproape imposibil. La Muzeul de Istorie al comunității evreiești am avut norocul să întâlnesc un muzeograf cu studii la Viena și care vorbea limba germană foarte clar. Germană rămâne astfel o limbă de circulație într-un oraș, teoretic românesc, însă  unde nu mai poți vorbi limba română.

IMG_20170402_093723

Fațada Muzeului de Istorie a comunității evreiești

Am zăbovit în Cernăuți până la orele 11.00 plecând astfel mult mai târziu decât mă așteptam și cu un bagaj mult mai greu, având în rucksack déjà câteva cărți  pe care le-am simțit pe tot drumul la întoarcere.

IMG_20170402_092333

Kiril la teatrul din Cernăuți

Granița am trecut-o la orele 13.oo, nefiind nevoie de mai mult de 20 de minute maxim, pentru controlul pașportului și întrebările de rutină : ,,de unde vii ? ce ai făcut în Ucraina ? unde mergi ?’’ etc. etc. Am reluat drumul spre Siret, Rădăuți, iar de aici am schimbat traseul mergând spre Putna. De la Rădăuți la Putna sunt 30 de km pe care am încercat să-I parcurg cât mai repede posibil. Era deja ora 14.00 când am plecat din Rădăuți și resimțeam oboseala în urma zilei precedente și mai ales rucksackul în spate. Mi-am dorit să ajung la Putna la ora 15.00 încercând să pedalez cât de poate de repede, dat fiind faptul că drumul este domol, trecând doar peste dealuri mici, având din ce în ce mai aproape muntele și pădurea pe partea dreaptă. Paralel cu drumul este și  o veche cale ferată, actualmente scoasă din uz, însă care nuanțează frumos peisajul dându-i o culoare istorică aparte.

IMG_20170402_161445

Am ajuns la Putna la orele 16.00, nu mai aveam timp să zăbovesc la mormântul lui Ștefan cel Mare. Nu am mai avut timp nici să intru la mănăstire. După calculele mele nu mai aveam cum să ajung la Vatra Dornei pe lumină. Era evident că voi merge o bună bucată de timp pe întuneric. Astfel, de la Putna m-am întors spre Gura Putnei, însă am ocolit acest sat trecând cu bicileta pe un drum de țară spre satul Laura. Drumul nu are indicatoare rutiere, de fapt nici nu este drum, este un fel de uliță, cu o punte peste o gârlă și o trece accidentată peste calea ferată. Din satul Laura reapare asfaltul. Eram din nou pe șosea la ora 17.00 și direcția de mers era Brodina, un alt sat de munte spre care urci pe un drum minunat trecând de mai multe ori peste poduri, peste pâraie și pârâiașe. Soarele se îndrepta deja spre apus când am ajuns la Brodina.

IMG_20170402_171920

Era ora 18.00. Oamenii din sat mă priveau de la porți, de la ferestrele caselor mici ca pe o arătanie ciudată care le traversează satul. De la Rădăuți practic ești cu față mereu spre vest iar soarele îți arde chipul. Astfel, cu cască sau fără, cu șapcă sau fără, este greu să scapi de o mică insolație. Începeam să-mi torm apa din bidon direct pe față pentru a mă răcori. Era un peisaj minunat dar și un soare arzător care încă nu cobora dincolo de munți. Am continuat de la Brodina pe drumul spre Argel, care la ieșirea din sat nu mai este asfaltat. În realitate este doar un drum forestier, lipsit de indicatoare rutiere, care doar trece muntele dintr-un sat în altul. Însă drumul, primăvara, este cu atât mai dificil cu cât se topește zăpada, gheața, se desfundă pământul.

IMG_20170402_192523

Oricât am încercat să urc muntele pe biciletă, aveam în fața mea o pantă abruptă, un drum plin de noroi cu ghiață și bolovani. În ciuda eforturilor mele, a fost necesar să cobor și să încep să împing bicileta. Era deja ora 19.00. Am ajuns în vârf aproape de ora 20. 00 după ce am împins bicileta aproape o oră, o distanță de aproximativ 6 km pe un asemenea drum. Am coborât cu viteză maximă permisă în aceaste condiții, cu toate riscurile de a nimeri într-un copac, în buștenii tăiați și depozitați pe margine sau într-o groapă mai mare. Timpul nu mai era de partea mea.

IMG_20170402_200318Am ajuns la Argel, încă pe lumină, iar de aici am început să pedalez cu toate frontalele și becurile aprinse în direcția Vatra-Moldoviței și de aici mai departe spre Vama. De la Argel la Vama drumul este asfaltat, astfel se poate pedala foarte ușor și repede, neprezentând dificultăți. De la Vama drumul este, teoretic, ,,european’’, însă diferența nu este decât de trafic nu și de calitate. Nu este deloc luminat și mai nici suficient de bine marcat, mai ales pentru ceață. Am ajuns la Vama la aproximativ orele 21.00 iar la Câmpulung Moldovenesc la orele 22.00. Mi-aș fi dorit să pot rămâne mai mult să mă odihnesc puțin, însă nu era timp. De la intrarea în oraș, până la ieșirea este o distanță de 11 km, pe care în mod normal aș fi parcurs-o în maxim 30 de minute, însă de data aceasta am avut nevoie de 60. Aveam parcursă o ditanță de 400 de km în ultimele 48 de ore, iar organismul simțea în fiecare celulă a sa fiecare mentru în plus pe care-l făceam. Acestea sunt clipele în care ai tot timpul pentru a vorbi cu tine. Cu tine însuți și cu Dumnezeu, deoarece tu pentru tine nu mai poți face mare lucru, ești la capătul puterilor, ești la limită. În fața mea mai aveam 40 de km. 40 de km pe care poți să-i parcurgi în două ceasuri în cazul în care ești în formă bună deoarece ai de urcat muntele Mestecâniș. Am ieșit din Campulung Moldovenesc epuizat, abia vedeam șoseaua, abia distingeam indicatoarele, nu numai datorită întunericului (drumul era luminat doar de frontala mea) dar și datorită lipsei resurselor fizice. Însă, cum am spus și la început, nu este nevoie oar de o pregătire fizică ci și de una spirituală. În cele din urmă acesta este adevăratul pelerinaj. Unul în care răbdarea, efortul fizic, psihic, tenacitatea, concentrarea îți sunt puse la grea încercare. Desigur, am reușit să parcurg acest drum datorită unei bicilete bune și datorită Lui Dumnezeu. Altfel, nu am nicio explicație cum altcumva am reușit să parcurg acești ultimi km. Ultima distanță de 40 de km am parcurs-o în patru ore, fiind aproape tot timpul singur pe șosea în mijlocul pădurii, ascultând doar izvoarele, freamătul codrului și greierii din iarbă. O experiență unică. Un timp scurt, însă sufficient pentru a-ți revedea ca prin vis toată viața, toate păcatele, toate greșelile, un timp în care conștiința este cel mai aspru judecător, mai aspru decât frigul de afară, febra, oboseala, foamea și setea. Însă un judecător care te ajută, te ajută să te ridici, să te îndrepți, să ridici capul, fruntea și să mergi pe drum.

Am ajuns la Vatra Dornei la orele 03.20, era deja luni, 03. Aprilie 2017 și eram plecat de mai bine de 16 ore de la Cernăți. În total, în mai puțin de 48 de ore parcursesem un drum de mai bine de 440 de km, multumită bicicletei – botezată Kiril, fratele Metodiu se află la Cluj – și Lui Dumnezeu.