Sfânta Rusie

Sfânta Rusie

alain-besancon-sfanta-rusie

Timp de mai bine de trei ani de zile am trăit în Occident și am sentimentul că nu l-am înțeles. Am trăit în sensul că am studiat acolo grație mai multor burse în Franța, Germania și Austria dar am și colindat cu trenul, autobuz, avionul și vaporul toată Europa din Sicilia și până la Marea Nordului, de la Oceanul Atlantic până pe vârfurile Carpaților din Polonia, Slovacia și evident România. Cred că dacă ar fi să petrec încă trei ani undeva, oriunde în Europa tot nu aș reuși să înțeleg ce înseamnă Europa. Cred că pentru a înțelege ce înseamnă Europa trebuie să înțelegi înainte de toate două aspecte fundamentale: Europa însemnă continuă schimbare și Europa înseamnă continuă mișcare.

În luna aprilie am petrecut câteva zile în Ucraina.

A fost prima mea vizită în Ucraina și abia aștept să mă reîntorc acolo. În Ucraina am descoperit un altfel de Europa. Dincolo de faptul că această țară se află într-un război cu două dimensiuni, pe de o parte un război civil și pe de altă parte un război direct cu Rusia, societatea ucraineană are particularitățile sale incontestabile. La o primă privire, venind dinspre România în Ucraina simțeam că mă întorc în timp, undeva în România în timpul procesului de pre-aderare la Uniunea Europeană și implicit în România anilor 1980-1990 aflată într-un greu proces de trecere de la un sistem autoritar/dictatorial la ceea ce însemnă un relativ regim democratic. Ucraina reprezintă, probabil, a doua jumătate a Europei, ce din est, cea despre care se vorbește mai puțin și cea unde nimeni nu vrea să emigreze.

M-am întors din Ucraina cu gândul că trebuie să citesc mai mult despre Europa de Est, despre slavi, despre biserica orientală, literatura rusă, filosofia, gândirea, istoria, sistemul juridic – în măsura în care el a existat – sistemul economic, politica internă, politica externă. Pe scurt am avut sentimentul că sunt un ignorant, că nu știu nimic, că nu am învățat nimic, că nu am înțeles nimic din diversitatea culturală a Europei de la Atlantic și până la Urali. Diferența dintre est și vest nu este doar de regim politic ci și de societate. Ar trebui spus: mai ales de societate! Dacă un regim politic nu poate și mai ales nici nu trebuie să fie iubit, societatea în schimb are șansa de a fi iubită de cei ce o cunosc. În estul Europei se poate schimba un regim, se poate schimba o monedă, se poate schimba o frontieră, însă nu se va schimba societatea. Societatea din estul Europei nu poate și nici nu trebuie să fie precum cea din vest. Ceea ce se poate schimba este doar atitudinea vesticilor în privința esticilor. O societate poate fi înțeleasă, plăcută, iubită așa cum este ea, proiecția sa reală, nu așa cum este proiectată în viitor, expresie a planurilor și ideilor diferitor persoane și grupuri. Ceea ce este foarte greu de înțeles și de acceptat este faptul că politica guvernelor din estul Europei este expresia acestei societăți destul de diferite de ceea ce înseamnă Occident. Iar politica practicată în estul Europei, chiar în situațiile extreme când se recurge la forța armată, este la rândul său expresia unei societăți cu înclinație spre soluții radicale și autoritare.

Prima carte pe care am cumpărat-o la întoarcerea în România a fost Alain Besancon, Sfânta Rusie, tradusă la Editura Humanitas. La fiecare capitol citit am căutat mai multe informații, am aprofundat temele și am căutat mai multe lucruri despre locurile și oamenii menționați – fie și în treacăt – în această carte. Însă tot este prea puțin. Ceva tot lipsește. Alain Besancon în cartea sa, Sfânta Rusie, spune că în opinia rușilor, în spațiul cultural rus nu există frământările și convulsiile prezente în Occident. Cât de adevărată este  această afirmație?

Scriu aceste rânduri în apropierea Sărbătorilor Pascale și îmi aduc aminte că în urmă cu un an petreceam aceste sărbători în Germania iar în noaptea învierii am vizitat o biserică ridicată de un nobil rus în secolul XIX în frumosul orășel Bad Kissingen.  Era pentru a doua oară când asistam la o slujbă religioasă în limba rusă. Prima dată am asistat tot în Germania, la Weimar, într-un dintre cele mai frumoase biserici ortodoxe ruse pe care le-am văzut vreodată. Ridicată tot de nobili ruși, dar retrasă, aproape ascunsă în marele cimitir din Weimar, înconjurată de flori, arbori și vechi pietre funerare. Am fost uimit să observ cu câtă smerenie veneau oamenii la biserică, asemenea unui cârd de pelerini după un lung și dificil drum. Aceiași liturghie, același port, aceleași icoane, aceleași coșuri cu preparate tradiționale aduse de enoriași la biserică precum coșurile pe care le duc românii în noapte de înviere pentru ca după slujbă să fie binecuvântate de preot. Doar limba diferă. Acolo  a fost rusa. Aici, în România este româna. Desigur pentru a înțelege ceva am întrebat din când în când pe cei din stânga sau din dreapta mea ceea ce se spune, ceea se citește. Astfel, în acel cadru am cunoscut și oameni cu povești similare miilor, poate milioanelor de români care pleacă din România în Occident pentru un alt fel de serviciu și implicit pentru un alt fel de viață.

Zilele Filmului Istoric în Bucovina

 

Afis Festival film VD-03

Dragi prieteni ai culturii și implicit ai cinematografiei de calitate,

pe 28 aprilie va avea loc prezentarea festivalului la București în Clubul Țăranului, aflat în incinta Muzeului Țăranului Român.

Sunteți așteptați pentru a viziona un film și pentru a discuta despre filmul istoric, istoria filmului, istorie și desigur despre festivalul din 2015 și evident despre festivalul din 2016.

Desigur intrarea este liberă, nu există nici un bilet/preț pentru intrare.

Organizatorii evenimentului sunt membrii Asociației Culturale Eric Voegelin.

Vă așteptăm!

Cernăuți

IMG_1635

Gara Centrală din Cernăuți

Un sentiment destul de ciudat îl încearcă pe românul care trece frontiera între România și Ucraina prin vama de la Siret… Practic se trece din Bucovina de Sud în Bucovina de Nord. Cu alte cuvinte se poate spune că se trece din România în România. În fapt, sunt aceleași dealuri, același povârnișuri, cu aceleași păduri și ape – Prutul și Nistrul – aceiași limbă, aceleași tradiții, aceiași arhitectură.  Vitregiile istoriei – a se vedea 23 august 1939 – au creat această linie de frontieră, o falsă piatră de hotar tocmai în mijlocul uneia dintre cele mai frumoase provincii românești. Dacă pământul este românesc, principalul oraș din Bucovina, Cernăuți te determină să crezi că te afli în Europa Centrală sau chiar în Europa Occidentală. Orașul Cernuți a fost ridicat de austrieci în doar câteva decenii de la statutul de sat la statul de oraș, ba chiar unele dintre cele mai importante din Imperiul Austro-Ungar, capitală a Bucovinei istorice.

IMG_1975

Intrarea principală în Universitatea din Cernăuți

Administrația austriacă a avut nevoie de un secol pentru a zidi acest nou oraș, 1775-1875, ba chiar mai mult, după doar un secol au deschis o universitate de o frumusețe arhitecturală cu totul aparte. Povestea universității este impresionantă. În anul 1863 tânărul dar îndrăznețul arhitect Josef Havlka, de origine cehă, reușește să câștige concursul lansat de coroana austriacă pentru proiectul viitoarei universități. Imaginația sa a reunit în același cadru elemente de arhitectură bizantină, galițiană și desigur românească. Josef Havlka este unul dintre arhitecții care au contribuit la proiectul realizării Operei din Viena precum și a Parlamentului din Budapesta. În total, pe parcursul carierei sale, arhitectul ceh, a realizat nu mai puțin de 142 de lucrări. Azi, în anul de grație 2016, una din sălile din Universitatea din Cernăuți este dedicată arhitectului său. Ceea ce surprinde și mai mult este faptul că în momentul elaborării proiectului, în anul 1863, administrația austriacă s-a gândit la necesitatea și utilitatea unei mitropolii ortodoxe pentru Bucovina și Dalmația cu sediul la Cernăuți, iar sediul acestei mitropolii să fie într-unul din corpurile universității.

IMG_2099

Perspectivă din interiorul universității spre actuala facultate de limbi străine, fostul sediu al Mitropoliei Bucovinei și Dalmației

Ce s-ar fi întâmplată dacă austriecii nu ar fi acceptat să existe o asemenea mitropolie? Sau chiar dacă ar fi acceptat, cum ar fi fost dacă sediul acestei mitropolii nu ar fi fost la Cernăuți ci în alt oraș? Este de la sine de înțeles că orașul nu ar mai fi arătat așa cum el arată azi. Este de la sine de înțeles că Bucovina nu ar mai cunoscut niciodată dezvoltarea economică și culturală pe care a cunoscut-o după 1875. Astfel, chiar și la o primă privire, este cât se poate de evident rolul pe care-l are învățământul, în speță universitatea, pentru dezvoltarea economică, culturală, socială, politică a unui anumit loc. Azi Universitatea din Cernăuți este departe de ceea ce a fost odată. Sistemul de naționalizare și centralizare a puterii în stat, început în timpul administrației române (1918-1940), continuată de o administrație militară intermediară (1940-1944) și de administrația sovietică (1944-1992) au dăunat universității și implicit vieții academice. La intrarea sovieticilor în Cernăuți în martie 1944 a avut loc și un incendiu în universitate și o mare parte din cărțile din bibliotecă au luat foc. În mod miraculos, azi, în 2016, biblioteca universității are totuși două milioane de cărți. Însă cele care s-au pierdut în 1944…  După 1992, administrația ucraineană nu a mai reușit să dezvolte nimic, ea a primit o moștenire pe care nu a reușit să o valorifice la adevărata sa capacitate. Acest lucru este cât se poate de vizibil, cu ochiul liber, fără explicații suplimentare, de pe trotuar și până la cele mai înalte instituții ale statului. Ucraina este un stat încremenit într-un alt timp, un timp pe care l-au cunoscut și românii, însă în anii `80 eventual la începutul anilor  `90. Nu se poate ca pe stradă să te oprească poliția și să-ți spună că nu ai voie să fotografiezi la fel cum nu se poate ca în gara centrală să te oprească armată și să-ți spună că nu ai voie să faci fotografii. Este absurd. Însă mai absurd este faptul ca în sistemul de servicii, în hoteluri, restaurante, magazine centrale, muzee și alte locuri frecventate de turiști sau/și de străini să nu găsești pe cineva care vorbește limba engleză. Am întâlnit mai multe persoane care să vorbească limba română decât persoane care să vorbească limba engleză.

IMG_1569

Placa comemorativă pe liceul unde a învățat poetul Mihai Eminescu

Este îngrijorător faptul că România parcă a uitat aceste locuri. Deși există un Consulat al României la Cernăuți și există mai multe Asociații Culturale (ONG-uri), locul pare a fi părăsit, uitat de români, deși acolo încă mai există o comunitate de români destul de importantă. De asemenea este îngrijorătoare situația școlilor cu predare în limba română, și modul în care este predată în Ucraina istoria. Nu în ultimul rând este interesant sistemul de drept din Ucraina destul de ineficient pentru nevoile actuale ale țării și destul de îndepărtat de dreptul Uniunii Europene, ceea ce pentru actualele autorități rămâne desigur un ideal, dar spre atingerea căruia se fac prea puține eforturi.

IMG_1677

Mijloc de transport în comun