Ideologiile politice au distrus lumea

IMG_20150430_165655

Karl Marx, portret, Muzeul STASI, Berlin

(în secolul al XX-lea …)

Cu toate acestea, există iniţiative şi demersuri prin care se doreşte reabilitarea acestora în secolul XXI. Este incredibil acest fapt. Nimeni, niciodată nu va reda lumii milioanele de victime provocate de regimul/ideologia naţional-socialista pe de o parte prin Holocaust şi pe de altă parte prin cel de al II-lea Război Mondial (fără a omite desigur excesele de putere din perioada 1933-1939 manifestate atât în Germania cât şi în Austria şi Cehoslovacia). Nimeni nu va mai putea aduce înapoi atâţia copii precum Anne Frank şi nu numai. De asemenea, prin socialism, comunism şi national-comunism Europa de est a fost schimbată în mod radical. În nici o societate din estul Europei nu va mai putea fi reinodat firul istoriei acolo unde acesta a fost rupt în 1917, 1945 sau/şi 1947. Să mai amintim de milioanele de victime din URSS şi celelalte state satelit? Să amintim de victimele cauzate de războaiele desfăşurate la marginea sferelor de influenţă a celor două mari blocuri ideologice/economice: democraţie şi capitalism pe de o parte şi socialism/comunism şi economie etatizată pe de altă parte? Istoria ideologiilor continuă şi după cel de al II-lea Război Mondial cu o pseudo-confruntare între ideologiile ce au dominat occidentul (democraţie/liberalim), şi cele ce au dominat estul/orientul (socialism respectiv o falsă emancipare a coloniilor de sub marile imperii francez şi englez). Am spus o pseudo-confruntare deoarece ea a fost parţial o confruntare economică şi parţial o confruntare militară doar în zonele în care cele două sfere de influenţa s-au întrepătruns.

În prezent există regimuri politice care încearcă să se legitimeze pe baza unei anumite ideologii, a se vedea Rusia, Ungaria, Turcia, în imediata apropiere a Uniunii Europene sau chiar în centrul uniunii. Mai mult chiar, inclusiv în multe state occidentale există partide şi mişcări politice care fac apel la istorie, la ideologie, la tot felul de doctrine, de stânga, de dreapta, socialism, liberalism, conservatorism prin care încearcă să-şi justifice şi legitimeze mişcarea, rostul, existenta. În fond, am sentimentul că fiecare ideologie este un produs artificial construit pentru a acoperi marile carente, lipsurile şi neputinţele unei societăţi. În România, regimul comunit transmitea în ultimii săi ani de existenţa (oficială) mesaje pentru pace, progres, unitatea popoarelor şi statelor socialiste, etc. eclipsând astfel adevăratele lucruri pe care – probabil – populaţia dorea să le audă: libertatea cuvântului, a presei, renunţarea la cartele pentru alimente, pultipartidism, alegeri libere, economie liberă, necontrolată de stat, etc, etc. Însă cel mai ”iubit” dintre pământeni nu avea nici urechi şi nici ochi pentru aşa ceva. Reformele au lipsit şi în celelalte state socialiste/comuniste în ciuda eforturilor, încercărilor şi speranţelor, pe de o parte naive şi pe de altă parte utopice ale lui M. Gorbachev. În prezent în Franţa o mişcare radicală are mari şanse de a câştiga alegerile prezidenţiale din 2017. Datorită unui mesaj radical, împotriva minorităţilor naţionale, imptriva emigranţilor, împotriva democraţiei şi economiei de piaţă, ceea ce se numeşte azi Le Front National are ocazia de a-şi impune propriul candidat că presednte al Franţei. Desigur, dacă vor câştiga, victoria lor se va datora şi eşecului guvernului socialist şi nu în ultimul rând al actualului preşedinte Holande care a reuşit o singură performanţă, aceea de a fi cel mai ”iubit” preşedinte al Franţei.

Scriu aceste rânduri la Munchen unde recent (30 aprilie 2015) s-a deschis primul muzeu/centru de documentare despre regimul naţional socialist (1933-1945). Muzeul este ridicat chiar pe locul unde în perioada interbelică exista Braunes Haus, un fel de templu pentru national-socialisti, în realitate nimic mai mult decât o simplă casa cu câteva etaje care servea drept sediu de partid. În imediata apropiere se afla Konig Plaz, locul unde care pus în scena un adevărat cult al morţilor. A se înţelege, doar morţii din Partidul Naţional Socialist Muncitoresc German (NSDAP)… de parcă alţi morţi nu ar fi existat în Germania interbelică… Însă de ce a fost acest cult important? Prin această punere în scena NSDAP a creat o realiatate paralelă, utopica, o altă lume, o altă ordine creată de national-socialisti şi – probabil – doar penntru naţional socialişti. A nu se uită faptul că NSDAP a avut în perioada sa de glorie peste 8 (opt) milioane de membrii. Mi-aş dori să fie creat şi un muzeu al ideologiilor, unde să fie prezentaţi nu doar ”papagalii” în tot felul de culori: verde, roşu, galben, albastru, sau/şi nonculori negru-alb ci şi portretul ”papagalului”. Ar fi cât se poate de util nu doar că metoda pedagogică şi şi/mai ales pentru o minimă cultura civică şi implicit cultura politică. În oraşe precum Moscova, Budapesta, Paris dar şi Bucureşti, un asemenea muzeu ar fi un adevărat duş rece.

Advertisements

Şcoala de vară ASTRA, Râşnov, ediţia a VII-a

DSC_0234-001

În urmă cu doi ani am participat pentru prima dată la şcoala de vară ASTRA organizată la Râşnov de Asociaţia Mioritics şi partenerii săi. Aşadar în vara anului 2013 am avut ocazia de a vizita din nou Râşnovul, dar de această dată pentru o perioadă de zece zile cât era – şi cât este în continuare – programat evenimentul. Şcoala se desfăşoară în paralel cu Festivalul de Film Istoric care are loc tot la Râşnov. Eu nu sunt şi nici nu cred că voi fi cândva priceput la filme/actori/scenarii. Însă tocmai acest defect l-am considerat a fi suficient de mare pentru a candida şi astfel să mai învăţ ceva, să mai acopăr/repar o parte din lacunele mari pe care le-am în domeniul cinematografiei şi nu numai. Este drept, eu mă aflam acolo şi după 3 ani de studii (licenţa) în istorie şi filosofie, precum şi un an de studii (Master 1) în ştiinţe politice ( care numai ştiinţe nu s-au dovedit a fi…). Insa nu asta a constituit o calitate/un atu. Aşadar, cu acest defect mi-am făcut curaj şi am candidat. Poate termenul este prea pompos, ”am candidat” , însă date fiind condiţiile şcolii consider acest pas drept o ”candidatură”. Când spun ”condiţii” mă refer la faptul că organizatorii asigură cazarea şi masa participanţilor pe parcursul celor 10 zile fără a cere nici un fel de taxă de participare. Am avut noroc şi am fost ales. Au urmat zece zile în care am audiat prelegeri foarte interesante ale omanilor din spaţiul academic, din lumea cinematografiei, foşti sau actuali diplomaţi precum şi foşti sau actuali miniştrii ( ce este drept, în 2013 , dacă ar fi să privesc din punct de vedere al culorii politice a celor prezenţi, la Râşnov a fost doar opoziţia, la fel şi un an mai târziu, în 2014 când totuşi au fost invitaţi şi oameni de altă culoare politică, însă în ultimul moment în drumul lor spre Râşnov au cotit-o spre alte zări…). Desigur, nu mai încape discuţie de diversitatea filmelor, de gamă largă de subiecte abordate şi dezvoltate.
În concluzie, mi-a plăcut iar astfel am mai candidat odată şi în 2014. Din nou am avut noroc şi am fost primit. De această dată într-un grup de participant de două ori mai mare, dat fiind faptul că prn sprijinul ICR-ului au venit un grup de student români şi din Republica Moldova, respective Ukraina. Cele 10 zile petrecute la Râşnov de această dată s-au dovedit a fi şi mai interesante şi tot odată şi mai încărcate prin programul foarte elaborat şi suma invitaţiilor/participanţilor, unul câte unul. Din aceste considerente recomand Şcoala de vară ASTRA de la Râşnov, atât pentru cei pasionaţi de istorie/film cât şi pentru cei care s-au întâlnit mai puţin cu unul dintre cele două domenii/dimensiuni ale societăţii. Niciodată nu ştii ce este în realitate defect şi ce este calitate… Pentru cei cărora le-am trezit interesul, găsesc mai multe detalii pe site-ul organzatorilor :

http://www.ffir.ro/ro/stiri/inscrieri-pentru-scoala-de-vara-astra.html

Din tren in tren

Vatra Dornei

Se întâmpla în urmă cu 10 ani. Era una dintre primele mele călătorii singur. Adică fără părinţi, fără tutore, fără supraveghetori. Nici nu intrasem în liceu şi eu visam deja să merg cât mai departe. Cred că aşa a început totul. Cu un rucksack în spate şi un atlas la îndemână. Cred că primele drumuri pe care le-am făcut au fost chiar clandestin, fără bilet de călătorie, uneori, pentru mai multă ”siguranta” inclusiv în toaleta din ultimul vagon al trenului. Nu ştiu de ce, la vârsta de 14-15 ani aveam impresia că în acel vagon nu prea vine controlorul. Ulterior, când am fost prins mustrat, amendat şi lăsat fără buletit, am realizat că acela era unul dintre vagoanele în care stătea cel mai mult. Erau vremuri in care grupuri de tineri ”veseli” in gara sau in tren, ”inarmati” cu un telefon de X lei ascultau manele si-mi strigau diverse referitor la pletele mele. De atunci, în decursul a zece ani am călătorit cu trenul în aproape toate statele din Uniunea Europeană. Acum zece ani făceam planuri cu ” tovarăşii de drum ” pentru trans-siberian, trenuri care traversează America de la nord la sud şi de la o coastă la alta. Pe zi ce trece aceste drumuri par a deveni tot mai aproape şi parcă deja păşesc pe unul dintre ele când mă aflu la o anumită intersecţie. Din nefericire, tot la asemenea intersecţii, staţii, popasuri, unii dintre tovarăşii de drum o iau pe alte cărări, unele mai lungi, altele mai scurte. Poate drumurile se vor reîntâlni.

P.S.

am scris aceste randuri tot intr-un tren, doar ca mai modern si mai scump decat cele cu care calatoream in urma cu 10 ani

IMG_20150427_103218

O altă strategie pentru România

10-printul-harry

Privesc cu entuziasm la evenimentele de pe scenă politică din Marea Britanie. Desigur mă bucur pentru familia regală şi pentru naţiunea britanică. La Londra lucrurile par fi din ce în ce mai aşezate şi mai sigure. Mă întreb dacă România nu ar trebui să urmeze exemplul Marii Britanii. Recent, un fost (şi actual am putea spune) dizident politic din timpul regimului comunist de la Bucureşti afirma că omul politic Klaus Iohannis a câştigat alegerile dar nu şi puterea. Cu alte cuvinte sistemul rămâne, se impune şi durează în detrimentul intereseleor generale ale naţiunii române şi poate şi al actualului ei preşedinte. Faptul că unele persoane din lista de 14 noi-vechi ambasadori încă rămân în sistem denotă faptul că vechiul sistem/regim se impune. Se vorbeşte de ”consens”. Oare aşa să fie? Poate ar trebui să folosim chiar un concept din sfera sportului: blat. Scena aceasta tipic bucureşteana ”sa se revizuiască tot dar să nu se schimbe nimic” mă determină să mă gândesc la următoarea ipostază: cum ar fi fost că după decembrie 1989, să fi fost ”detronat” doar Nicolae Ceauşescu, iar Elena Ceauşescu să fie numită ambasador în Statele Unite ale Americii? sau într-un alt stat unde a primit un titlu de doctor…

Încep să mă gândesc nu doar la alegerile din 2016 dar şi la cele care vor avea loc în 2019. Înainte de acestea se fac şi se desfac nenumărate alianţe politice. Întrebarea este: dincolo de câştigarea alegerilor, ce au reuşit să facă bun pentru naţiunea română aceste alianţe politice cel puţin din 2007 până în prezent? Am luat drept reper anul 2007 deoarece până atunci politicienii mai au scuza că România a avut două mari proiecte: intrarea în N.A.T.O. şi U.E. Însă au fost ele într-adevăr proectele României, ale clasei politice, sau au fost impuse de S.U.A. respectiv U.E.? În această ordine de idei privesc cu mult interes ceea ce se petrece la Berlin, Londra şi Washington, iar ceea ce văd la Londra mă preocupă din ce în ce mai mult. Britanicii au numite garanţii, pe termen lung şi foarte lung se poate spune. Românii ce garanţii au? Mi-aş dori să am asemenea garanţii şi în România, ceva independent de clasa politică şi deasupra clasei politice. O anumită persoană care să vină cu o adevărată falangă de profesionalisti, de oameni foarte bine pregătiţi, desigur foarte bine plătiţi şi care să nu depindă de cei ce se autointitulează politicieni la Bucureşti sau oriunde altundeva în România. Caut o aţă strategie pentru România, Caut un alt stil. Caut o altă muzică (vorba lui Andrei Plesu). Caut altceva, pe altcineva, iar acela se află la Londra şi se numeşte Henry of Wales.

printul-harry