Şcoala de vară ASTRA, Râşnov, ediţia a VII-a

DSC_0234-001

În urmă cu doi ani am participat pentru prima dată la şcoala de vară ASTRA organizată la Râşnov de Asociaţia Mioritics şi partenerii săi. Aşadar în vara anului 2013 am avut ocazia de a vizita din nou Râşnovul, dar de această dată pentru o perioadă de zece zile cât era – şi cât este în continuare – programat evenimentul. Şcoala se desfăşoară în paralel cu Festivalul de Film Istoric care are loc tot la Râşnov. Eu nu sunt şi nici nu cred că voi fi cândva priceput la filme/actori/scenarii. Însă tocmai acest defect l-am considerat a fi suficient de mare pentru a candida şi astfel să mai învăţ ceva, să mai acopăr/repar o parte din lacunele mari pe care le-am în domeniul cinematografiei şi nu numai. Este drept, eu mă aflam acolo şi după 3 ani de studii (licenţa) în istorie şi filosofie, precum şi un an de studii (Master 1) în ştiinţe politice ( care numai ştiinţe nu s-au dovedit a fi…). Insa nu asta a constituit o calitate/un atu. Aşadar, cu acest defect mi-am făcut curaj şi am candidat. Poate termenul este prea pompos, ”am candidat” , însă date fiind condiţiile şcolii consider acest pas drept o ”candidatură”. Când spun ”condiţii” mă refer la faptul că organizatorii asigură cazarea şi masa participanţilor pe parcursul celor 10 zile fără a cere nici un fel de taxă de participare. Am avut noroc şi am fost ales. Au urmat zece zile în care am audiat prelegeri foarte interesante ale omanilor din spaţiul academic, din lumea cinematografiei, foşti sau actuali diplomaţi precum şi foşti sau actuali miniştrii ( ce este drept, în 2013 , dacă ar fi să privesc din punct de vedere al culorii politice a celor prezenţi, la Râşnov a fost doar opoziţia, la fel şi un an mai târziu, în 2014 când totuşi au fost invitaţi şi oameni de altă culoare politică, însă în ultimul moment în drumul lor spre Râşnov au cotit-o spre alte zări…). Desigur, nu mai încape discuţie de diversitatea filmelor, de gamă largă de subiecte abordate şi dezvoltate.
În concluzie, mi-a plăcut iar astfel am mai candidat odată şi în 2014. Din nou am avut noroc şi am fost primit. De această dată într-un grup de participant de două ori mai mare, dat fiind faptul că prn sprijinul ICR-ului au venit un grup de student români şi din Republica Moldova, respective Ukraina. Cele 10 zile petrecute la Râşnov de această dată s-au dovedit a fi şi mai interesante şi tot odată şi mai încărcate prin programul foarte elaborat şi suma invitaţiilor/participanţilor, unul câte unul. Din aceste considerente recomand Şcoala de vară ASTRA de la Râşnov, atât pentru cei pasionaţi de istorie/film cât şi pentru cei care s-au întâlnit mai puţin cu unul dintre cele două domenii/dimensiuni ale societăţii. Niciodată nu ştii ce este în realitate defect şi ce este calitate… Pentru cei cărora le-am trezit interesul, găsesc mai multe detalii pe site-ul organzatorilor :

http://www.ffir.ro/ro/stiri/inscrieri-pentru-scoala-de-vara-astra.html

Leave a comment