Reorientarea României către Est

dragnea_liviu_nicolae

 

Au trecut deja mai bine de 10 zile de la rezultatul alegerilor parlamentare din România. Deznodământul este clar, socialiștii au câștigat alegerile iar odată cu acestea și două partide, cel puțin, de partea lor (ALDE și UDMR). Indiferent cine va fi premierul propus de socialiști, desemnat de președintele republicii și după investit cu votul de încredere al Parlamentului, se va produce o schimbare semnificativă. România se va reorienta în relațiile sale internaționale. Inevitabil, va fi încercată o reapropiere de Rusia. Acest lucru este firesc, dat fiind faptul că în ultimii ani discuțiile politice sterile au adus pierderi economice României în relațiile cu foștii, actualii sau viitori parteneri din est. Acestor momente pierdute pe scena politică de către politicienii de ocazie se adaugă o diplomație nepregătită suficient de bine pentru un dialog cu cel mai mare stat din Europa care rămâne în mod incontestabil Rusia. Se poate ca revalorificarea apropierii culturale, sociale și economice de Rusia să fie chiar benefică. Să vă gândiți vă rog doar la următoarea chestiune: ce se va întâmpla când România va avea epuizate toate resursele sale energetice neregenerabile? ….  De asemenea va ti testată o deschidere către alte state din est, în special din Orientul Mijlociu. Turcia, Israel, Siria, Irak, Iran, Kazahstan sunt statele care pot deveni parteneri importanți în următoarea configurație geopolitică din această zonă încă incertă.  Sunt state cu care România a avut relații mai mult decât amicale înainte de 1989. Astfel, la o distanță de un sfert de secol, România, prin noul guvern va revalorifica legăturile firești pe care le-a avut cu anumite societăți, atât prin  mediile private cât și mediile de stat. Acest lucru a fost încercat cu o anumită măsură în timpul celor patru guverne conduse de Victor Ponta. Însă fostul premier a eșuat. Ceea ce nu s-a reușit în perioada 2012-2016 se va reuși probabil în perioada 2017-2020. Este în natura lucrurilor ca această schimbare la 180 de grade să se producă. Fiecare partid politic, indiferent de culoare, reprezintă tot un alt grup de interese. În spatele fiecărui partid se organizează și se întâlnesc mereu oameni diferiți, aflați în competiție, rivalitate, eventual dușmănie cu cei care se află în spatele celorlalte partide. Astfel în contextul schimbării puterii politice se schimbă și rețelele și relațiile dintre puterea politică și ceilalți parteneri, atât interni cât și externi.

Ce avem de câștigat și ce avem de pierdut?

Pe de o parte, România poate recâștiga piețele comerciale din estul Europei și din statele asiatice pe parcursul reconstrucției acestora post-război și mai ales post-Stat Islamic. Probabil aceste piețe nu se vor dovedi a fi mai profitabile decât cele europene, însă tot sunt piețe de valorificat. Pe de altă parte, există riscul ca tocmai aceste piețe europe să fie pierdute parțial. România poate pierde încrederea câștigată în ultimii 25 de ani cu mare greutate. A se vedea măsurile de infringement pe care le riscă România din cauza proiectului ,,Lanțului scurt’’ care nu este nimic mai mult decât un proiect de protecție și susținere a produselor locale în detrimentul produselor europene. Cu alte cuvinte este încercată o politică neloială și împotriva dreptului comercial și implicit al dreptului concurenței conform Tratatului de Funcționare al Uniunii Europene. Însă acesta poate fi doar un început. După un an cu un guvern mai mult liberal decât neutru (alcătuit din falși tehnocrați), promovând politici liberale, acum socialiștii vor avea toate motivele să testeze sau să experimenteze la rândul lor altceva. Poate un protecționism mai accentuat va fi conturat prin noi proiecte legislative. Poate un iliberalism precum cel din Ungaria va fi încercat pe plan politic, atât intern cât și extern. Probabil un ordoliberalism economic de proveniență germană va fi încercat în economie (a se vedea școala economică de la Freiburg). Astfel, cel puțin, politica va avea un cuvânt de spus în privința fluctuației prețurilor, a cererii și a ofertei, precum și a necesarului de importuri și a capacității privind exporturile.

Va urma o perioadă inedită. Total diferită de ceea ce a fost până acum și mai ales diferită de celelalte guverne socialiste. De ce? Deoarece lumea în momentul de față se confruntă cu alte probleme, alte provocări, altele sunt mizele și altele sunt armele cu care combatanții se confruntă. Dintre toate taberele angajate în această competiție economică, politică, militară, culturală, etc. dar mai ales o competiție mascată, tacită, neasumată, va câștiga acea tabară care va gânndi strategic, deci pe termen lung și implicit pe baza unor principii și valori bine conștientizate și asumate. Pentru orice ideal/țel  este necesară o luptă lungă și anevoioasă iar abandonarea idealurilor este asemenea abandonării sinelui, asemenea avortului, asemenea unei crime.

Post Scrisptum:

să nu se supere cititorii mei pentru fotografie, fie că vă place sau nu, fie că acceptați sau nu, el este omul care va conduce România în următorii ani.

Ajută o școală de copii să-l cunoască pe Moș Crăciun

images

Casa de orfelinat din Sebeș are un colectiv de copii minunați care într-o zi vor fi motorul economiei din România. Ei vor fi cei care vor plăti pensiile adulților de azi, ei vor fi cei care vor plăti din propriul salariu taxe și impozite pentru spitale, drumuri, școli și ajutoare sociale. Fără ei, fără elevii de azi, România de mâine nu va exista. Oferindu-le o șansă în plus lor, ne oferim o șansă în plus nouă. Investind în copii de azi, investim în propriul nostru viitor. Ajutând pe cei mici să creadă într-o lume mai bună oferim propriei noastre lumi o șansă de a deveni mai bună.

Echipa Ligii Studenților Români din Străinătate – Filiala din Germania, a inițiat un proiect prin care acești copii au șansa de vizita orașul Sibiu într-una din zilele din vacanța de Crăciun. Pentru ca acest proiect să devină posibil este nevoie de ajutorul fiecărui cititor al acestor rânduri

De ce este important acest lucru?

Este de la sine de înțeles că pentru transportul și masa acestor copii sunt anumite cheltuieli pe care un grup de studenți nu le poate susține în totalitate. Astfel, inițiativă nu trebuie doar admirată ci și susținută concret, sprijinită financiar printr-o mică donație.

De ce este necesar?

Aceasta este o ocazie pentru câțiva copii de  a vizita orașul Sibiu în prag de sărbătoare, de vedea/cunoaște Târgul de Crăciun din Piața Mare, de a vizita un muzeu și de a cumpăra o carte pe placul/interesul lor dintr-o librărie. Astfel un copil oarecare face un pas important dintr-un orășel aflat în provincia provinciei către un oraș mai mare, cu un orizont cultural, economic și social mai larg.

De ce este util?

O asemenea experiență oferă posibilitatea copiilor de a avea un reper în plus pentru drumul lor în viață. Sibiul este un oraș unde poți urma un liceu, după o facultate iar ulterior poți dobândi un Job bine plătit. Aceasta este o ocazie de a arăta unor copii ce oportunități le poate oferi viața, pentru ce pot și mai ales merită să lupte, să muncească, să fie harnici și competitivi.

Cum poți ajuta?

Orice donație este utilă. Conform principiului ,,dă un leu pentru Ateneu’’, în cazul de față poți da un leu pentru viitorul tău investind în formarea unui copil. Donează orice sumă și vei primi o fotografie cu grupul de copii care vor vizita Târgul de Crăciun din Sibiu.

Cum poți fi un om mai bun?

Transmite mai departe familiei, prietenilor, prietenelor, cunoscuților, etc. această inițiativă și încurajează astfel nu doar faptele de caritate ci investiția inteligentă în viitorul propriei societăți. Distribuie acest anunț mai departe pentru ca acești oameni mici  să poată deveni oameni mari.

Pentru donații:

Nr. cont: 0902262
Blz: 10077777
Banca: norisbank Berlin
Foto Copy Rights: http://targuldecraciun.ro/targ/editia-2016/

Această clasă politică nu mă reprezintă!

img_5112

Nu regăsesc pe lista niciunei formațiuni politice un grup de oameni, sau măcar două persoane care să fie îndreptățite să primească votul meu. Este drept, dacă cercetez cu atenție găsesc individualități, caractere, personalități care pot întruni suma criteriilor unui candidat respectabil, un  potențial viitor senator sau deputat în Parlamentul României. Însă cum pot avea încredere într-un partid politic dacă doar un singur candidat este un om cinstit și capabil? Este de la sine de înțeles că orice om normal se întreabă de ce restul grupului nu este,  nu neapărat la fel, însă macar aproape, asemănător cu portretul acestui candidat?

Nu mă regăsesc în persoana niciunui candidat. Nici cei tineri și nici cei mai puțin tineri par a nu fi înțeles rostul României în Europa, rostul acestei națiuni în rândul celorlalte națiuni, rostul acestui popor în masa celorlalte popoare. Candidații de azi nu au o miză mare, un scop bine definit, un ideal de o viață pentru care lupta lor să fie susținută, încurajată, ajutată și învestită cu maximă încredere din paretea celor cărora le cer votul. Or Europa de azi se afla în fața unor imense provocări. Pentru a oferi un răspuns pe măsura acestor provocări ai nevoie de oameni pe măsura acestor evenimente și fenomene unice în istoria Europei. Însă clasa politică din România nu este pregătită pentru asemenea confruntări politice și economice care riscă în orice moment să devină confruntări militare.

Nu pot vota pe nimeni care pretinde pur și simplu că este mai bun decât celălalt/ceilalți. Nu pot vota pe nimeni doar pentru atât. Cu atât mai puțin nu pot vota pe nimeni care pe plan personal nu a dovenit că este capabil să fie un adevărat pater familias, o condiție esențială a bunei conviețuiri în societate. Nu pot vota pe nimeni care pe plan profesional nu a înregistrat performanțe ci doar un banal traseu, demn de respect într-adevăr dar nu demn de luat în cosiderare pentru o asemenea funcție. Responsabilitatea se va doveni

Nu pot vota pe cineva care după un mandat de parlamentar, sau în cazul și mai nefericit după mai mai multe mandate, nu poate menționa nici o inițiativă legislativă, nici un proiect susținut în Parlament, sau mai grav, nici nu a fost prezent în cameră la ședințe. Cu atât mai puțin nu pot vota un fost/actual parlamentar care a absentat în mod consecutiv de la confortabilul și căldurosul loc de muncă. În România politica de azi și actuala clasă politică se dovedește a fi doar o intervață a grupurilor de interese, a marilor grupuri și micilor grupuri de investitori și deținători ai capitalului. Or nu pot acorda încredere cuiva care se dovedește a fi doar o păpușa în mâinile marilor păpușari din țară sau de peste hotare.

Nu voi vota niciodată pe nimeni care nu a făcut nimic semnificativ, necesar și eficient pentru comunitatea din circumscripția în care candiează. Asemenea, nu voi vota niciodată pe nimeni care a fost catapultat din capitală în provincie sau invers, de un grup de interese sau de conducerea unui partid, oricare ar fi acesta.

Concluzionând, se poate spune că această clasă politică nu reprezintă pe niciun om normal. Nicio persoană normală, indiferent de școală, profesie, vârstă nu poate alege personaje de circ sau din teatrul absurd. În orice situație există și o alternativă, mai mult sau mai puțin rațională. Alternativa rămâne doar pentru acei candidați care nu au avut legături, conexiuni și complicități cu partidele politice, cu actuala clasă politică, cu cei care au primit deja condamnări pentru faptele săvârșite sau cel puțin control judiciar. Speranța rămâne pentru acești tineri, neinițiați și neexperimentați candidați. Oricât de blamați ar fi această nouă clasă de viitori potențiali politicieni ei merită totuși încurajați. Altfel, cât de naiv ar trebui să fii ca după 26 de ani să votezi aceleași etichete, aceleași discursuri, aceleași false formațiuni politice?  Unde au dus toate acestea în 26 de ani?  Răspunsul este de la sine de înțeles: nicăieri!

Așadar, pe 11 decembrie nu se ridică doar o problemă de politică internă a României. Se ridică o problemă de minimă cultură deoarece votul politic este expresia culturii politice/civice a celui/celor care-l posedă. Votul românilor va reflecta, dincolo de alegerea politică, cultura acestora. Aceasta este oportunitatea de a alege între încremenirea în paradigma politicienilor care au condus deja România, ceea ce înseamnă stagnare pe toate planurile, iar de partea cealaltă contribuția și punerea umărului la reconstrucția unei societăți aflate în ruină, ceea ce înseamnă multă, foarte multă muncă, de multe ori chiar și voluntară.

Pentru o genealogie a globalizării

50704639d2b58_1_claude-karnoouh-bucurestiul-din-70-si-cel-de-azi-prin-ochii-unui-antropolog

Claude Karnoouh, Pentru o genealogie a globalizării

Eseuri critico-filosofice ale unui sceptic în acțiune

 

8 decembrie 2017, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, a avut loc lansarea ultimei cărți a atropologului francez Claude Karnoouh.

Claude s-a născut a Paris, unde a și început studiile, dar nu în științe umaniste ci în științe exacte, chimie și fizică. Ulterior s-a dedicat antropologiei și implicit disciplinelor sociale. A urmat o carieră academică, astfel, a predat în Franța, Italia, Ungaria și România (București, Universitatea de artă).  Claude Karnoout se declară un marxist, iar ca marxist a fost touși martor într-un proces împotriva unui negaționist al Holocaustului, proces în cadrul căruia a luat apărarea celui care a negat Holocaustul.

Profesorul Michael Shafir a prezentat cartea și autorul nu neapărat într-o lectură proprie ci critic și echidistant. După opinia profesorului, cartea se putea numi chiar și  ,,Eseuri critico-filosofici a unui acționar în scepticism.’’  Profesorul a amintit o veche remarcă a lui Claude Karnoouh:  ,,Decât să mă plictisesc cu tot felul de mediocrități care sunt de acord cu mine, mai bine mă cert cu un om foarte inteligent’’.  Cartea sa nu se rezumă la expunerea de concepte. Este o carte care nu încetează să pună cunoscuta întrebare leninistă ,,ce-i de făcut?’’. Această întrebare, pentru Claude Karnoout aparține dimensiunii de stânga a ideologiei și practicii politice. Ungaria, Bulgaria, Serbia au gânditori cunoscuți de stânga sau cel puțin oameni cunoscuți care au acționat în acest domeniu. Însă România până să dea un G. Luckacs va trebui să mai aștepte câteva sute de ani.

Articolele autorului sunt caracterizate de eclectism, eclectism care este totuși perceput ca ceva negativ în prezent. Nu trebuie să fii un adept al lui Țuțea pentru a observa că o caracteristică a românilor este ,,aflatul în treabă,’’ și implict tendința către un fals eclectism. Claude este în schimb o revenire la enciclopedism. Nimeni nu-și poate închipui cultura europeană fără enciclopedism, deci iluminism, însă în același timp nimeni nu-și poate închipui cultura europeană fără spiritul critic al iluminismului.

O analiză lucidă a realismul socialist (o altă preocupare a lui Karnouuh fiind astfel arta socialist), relevă faptul că puțini au  avut curiozitatea și libertatea de a observa cauzele acestuia. Realismul socialist nu este decât o expresie a gusturilor socialiste a unui tânăr educat în spirit burghez și care se numește Vladimir Ilici Ulianov.   Eugen Lovinescu considera că în artă nu trebuie combinat niciodată eticul, etnicul și esteticul. Mihail Șolohov, Esenin, sunt mari scriitori, deși aceștia sunt judecați și criticați. Un om de artă trebui analizat doar prin opera lor, iar  opera lor  trebuie analizată doar prin termenii operei de artă.

Eseul despre originile războiului analizează practic parcursul societății până la prima Revoluție Industrială. Pacea de la Westfalia nu este un rezultat al evoluției tehnice a armelor ci a un rezultat social-tehnic-politic.

Ce este în definitiv  genealogia? Ea poate răspunde la întrebarea: cum am ajuns aici unde suntem?  Genealogia globalizării aduce și tobele războiului. Claude Karnoout nu are încredere în om. Omul, pentru el și-a schimbat natura iar el poate, trebuie și merită să fie privit/analizat prin prisma relației sale mai mult cu tehnica decât cu mediul înconjurător. Vilfredo Pareto consideră că ,,istoria este un cimitir al aristocrațiilor’’, însă istoria în sine este un cimitir al civilizațiilor. Simbolurile occidentale sunt moarte fără sângele și carnea celor care le suportă.

 

Primul articol de presă

membru_dranca

# În urmă cu cinci ani debutam în presa scrisă din Cluj-Napoca. Era evident un articol destinat studenților. Pe de o parte el încă este actual. Pe de altă parte problema a fost parțial rezolvată în urmă cu doi ani de persoanele care au constituit grupul de la Philohistoriss. Redau mai jos rândurile scrise în urmă cu cinci ani sub titlul ,,Lipsește asociația studenților la istorie”  alături de nostalgia primilor ani de studenție.

 

Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babes Bolyai este cotată drept cea mai bună faculatate de profil din România. Totuşi, studenţii de la istorie şi filosofie se confruntă cu o mare problemă : lipsa asociaţiei studenţilor.

De ce este necesară o asociaţie a studenţilor la Facultatea de Istorie şi Filosofie ?

Primul argument îl constituie tocmai identitatea pe care şi-o asumă studentul în timpul studiilor. El face parte dintr-o instituţie, însă în această instituţie interesele sale nu sunt reprezentate decât de doi-trei oameni ( şeful de an şi studentul senator). Colectivul studenţilor nu poate fi reprezentat de o singură persoană. Astfel este nevoie de o organizaţie în care suma individualităţilor să fie redată prin diversitatea opiniilor, pluralismul doleanţelor nu prin uniformitate şi lipsa alterităţii. Este nevoie de dialog nu de monolog.

Al doilea argument îl constituie solidaritatea, coeziunea colectivului studenţesc. Toate individualităţile (culturale, religioase, tradiţionale, etc.) reprezintă o forţa doar atunci când ele sunt unificate în vederea atingerii unor obiective comune. Care pot fi obiectivele studenţilor ? Aşadar, al treilea argument îl constituie activitatea organizaţiei studenţeşti. O asociaţie culturală, nonprofit, poate organiză o multitudine de evenimente ce pot fi finanţate de alte instituţii sau organizaţii precum autorităţile locale sau naţionale, societăţi comerciale, şi alte organisme filantropice. Evenimentele pot consta în conferinţe, atât naţionale cât şi internaţionale, excursii, cercuri studenţeşti, balul bobocilor, festivităţi şi alte activatati sportive sau culturale.
De ce este nevoie de o forţă studenţească pentru desăvârşirea tuturor acestor obiective ? Înainte de toate o organizaţie studenţească nu este o simplă asociaţie. Ea este o stare spirituală, o realitate socială ce pune în mişcare energii, gânduri, idei, oameni, pentru îndeplinirea unor idealuri. Pentru atingerea acestor idealuri este nevoie de forţă, de energii reunite, de atitudine şi de pragmatism.
În Bucureşti există Asociaţia Studenţilor la Istorie ‘’Dacia’’ ( ASID) iar în Iaşi, Liga Studenţilor la Istorie. Ambele formaţiuni sunt întemeiate în virtutea sumei unor indiscutabile valori şi nu în ultimul rând pe consens, dezbatere, dialog, ci nu monolog. La Facultatea de Filosofie şi Istorie din Cluj Napoca este absolut necesară fondarea unei noi asociaţii a studenţilor nu numai pentru toate argumentele redate mai sus, dar mai ales pentru studenţi că membrii ai unei societăţi în care nu sunt doar simplii spectatori ci şi actori, ‘’lumea este un teatru, iar actorii suntem noi’’ ( William Shakespeare).

 

## Philohistoriss este actuala asociație a studenților de la Facultatea de Istorie și Filosofie (https://asphilohistoriss.wordpress.com/).

 

 

Cotidianul

135834107776a8792ab1a602462e5e1fc287933e3b

Este de salutat reîntoarcerea pe tarabele chioșcurilor de ziare și reviste al acelui jurnal fondat de Ion Rațiu în 1991: Cotidianul. După o absență de câțiva ani de zile, acum, de la 14 noiembrie iubitorii, amatorii, precum și toți ceilalți cititori ai presei autentice vor regăsi acest ziar într-un format nou, interesant și necesar. Ziarul este readus în tipografii de Cornel Nistorescu. Nu știu dacă a mai existat un precedent în această privință, ca un ziar din mediul on-line să treacă și în mediul presei pe suport de hârtie. Însă, dacă el nu există, atunci poate Cotidinanul va deveni un precedent pentru alte ziare și bloguri de calitate care încă nu își permit să se și tipărească.

Ziarul abordează – precum și în mediul on-line – cu spirit critic și luciditate lumea contemporană, relitatea socială și economică, politica externă și politica internă, evenimentele culturale din prezent dar și cultura ca fenomen de mare amploare și complexitate. Nu lipsesc desigur opiniile, editorialele, dezbaterile și interviurile. Ziarul se dorește a fi un ziar citit de oameni cultivați, oameni cu simț și spirit critic, oameni care gândesc oarecum diferit față de acea majoritate care hotărăște soarta societății, uneori în taină, alte ori doar din patru în patru ani sau mai nou din cinci în cinci ani. Totuși, ziarul nu se adresează doar elitelor. El este accesibil oricărui cititor care după ce a dat bacalaureatul nu a renunțat să citească, ba chiar mai mult, a încercat să afle mai multe, să cunoască, să fie mereu informat bine și corect. Acesta este și rostul presei, oferirea informației corecte și în măsuri ponderate. Sensul său este să mențină treaz spiritul cititorului său, care prea des trece din starea de veghe în cea a uitării de sine iar oadată cu asta uită și ceea ce se petrece în jurul său.

Recomand acest ziar, intitulat pe cât de simplu pe atât de frumos ,,Cotidianul’’ deoarece încearcă să fie altceva față de celelalte ziare. Deocamdată nu pactizează cu nici o tabără politică. Deși alegerile parlamentare nu sunt departe și deși câștigurile financiare nu ar fi de neglijat totuși riscul ar fi ca dispariția – din nou – să nu fie departe iar pierderile de capital moral să nu fie la rândul lor de neglijat. În cele din urmă, ceea ce este cel mai dificil pentru un ziar este păstrarea unui spirit nobil, echidistant, nemăcitat de luptele politice și interesele economice minore ale diferitelor coterii.

Cotidianul a preluat mai multe articole pe care le-am scris. M-am bucurat că am putut astfel ajuta acest ziar și implict păstrarea spiritului echidistant și nepărtinitor. Poate astfel, cu acele articole și cu acest ziar cotidian presa din România face un pas mai departe pe drumul său către calitate și seriozitate. Merită mai multă încredere și sprijin acestă gazetă, pentru a nu muri asemenea altora care au încercat să supraviețuiască într-un mediu total ostil lor.

Pe front fără armă în mână

Hacksaw_Ridge_poster.png

Anul 2016 aduce pe marele ecrane încă o producție nord-americană despre cel de Al Doilea Război Mondial,  Pe front fără armă în mână este titlul filmului  tradus în limba română în original fiind Hacsksaw Ridge. Însă, deoarece Hacksaw Ridge nu spune foarte multe publicului larg din România deoarece aceasta este denumirea unei coline abrupte dintr-o insulă din îndepărtatul Ocean Pacific, atunci distribuitorul a găsit mult mai utilă adaptarea titlului într-o formă cât mai atractivă. Realizatorul filmului este Mel Gibson, ceea ce-i oferă, probabil, producției americane o greutate mai mare, mai ales în ceea ce privește vânzarea sa.

Despre ce este vorba? În linii mari filmul este reconstituirea unei povești adevărate. Personajul principal, Desmond, un tânăr din Virginia, SUA, trăiește o dramă personală în locurile sale de baștină. Fratele său se înrolează pleacă pe front, prietenii săi se înrolează în armată iar cei care nu sunt primiți ajung să se sinucidă datorită unui absurd sentiment al inutilității, vinovăției și incapacității de a participa la marele război al patriei împotriva japonezilor. Desmond, deși se îndrăgostește și se  căsătorește cu o tânără asistentă ia decizia de a servi patria. Însă, un detaliu  important, nu dorește să lupte cu arma în mână ci dimpotrivă ca medic voluntar. El este unul dintre acele persoane care au avut obiecții de conștiință – așa cum preciza încadrarea militară – motivate pe baza credințelor și convingerilor sale religioase că nu are voie să ucidă, conform decalogului biblic. Desmond reușește, în ciuda dificultăților, obstacolelor și peidicilor ivite în cale, să plece pe front fără a fi nevoit să poarte o armă de foc.

Astfel începe incredibila aventură a unui simplu soldat în aparență, însa care în interiorul său dă dovadă de o iubire a semenilor fără egal. Odată ajuns pe front Desmond și batalionul său se confruntă cu determinare incredibilă a japonezilor nu neapărat de a câștiga războiul ci de a muri pentru patria lor pentru împărat. Din acest moment scenele filmate sunt de o violență extremă. Imagini cum rar se pot vedea. Trupuri sfârtecate, resturi umane, organe și membre grămadă, sânge, pământ, așchii de la obuze, copaci sfârtecați, buncăre distruse, fumul ridicânduse în urma focului artileriei și din nou fumul mitralierelor, grenadelor și proiectilelor ușoare șochează ochiul privitorului.

Tatăl lui Desmond a fost un militar american care a luptat pe front în Primul Război Mondial și poartă în suflet cicatricile bătăliilor din Franța  dar mai ales a pierdierii celor mai buni prieteni. Desigur tatăl se împotrivește plecării fiilor săi pe front și are încă una dintre nenumăratele altercații cu fii săi. Aceste conflicte revin mereu în amintirea copilului, acum soldat în armata Statelor Unite ale Americii, chiar și în cele mai dificile momente pe front.

Momentul desnodământului este constituit de umilitoarea retrargere americană de pe colina Hacksaw. Desmond, în calitatea sa de medic rămâne pe colină și încearcă să salveze viețile celor care nu au reușit să coboare și acum riscă să cadă victime atacului japonezilor care se regrupează și recuperează rapid din teritoriul pierdut anterior. Scenele sunt cât se poate de dramatice și înfricoșătoare, regizorul reușind să transpună cu multă artă și măiestrie prezența și iminența morții în fumului lăsat de obuze unde japonezii nu pot desluși siluetele americanilor și nici americanii nu pot dibui prezența inamicilor. Desmond reușește să salveze aproximativ 70 de vieți coborând de unul singur de pe colină pe cei răniți inclusiv câțiva japonezi. Fapta s-a desfășurat și în realitate iar ea a fost relatată ulterior de supraviețuitori printre care a fost și Desmond ajungând în epoca postbelică la venerabila vârstă de 87 de ani.

Morala filmului are două dimensiuni. Pe de o parte filmul arată că există și altfel de arme cu care poți învinge, în cazul de față credința și determinare medicului de a salva vieți nu de a lua vieți. Desigur, Germania condusă de național-socialiști este prezentată a fi întruchiparea satanei pe pământ iar armele cu care se luptă împotriva sa sunt propriile sale arme, adică tot crima, războiul, ura, organizarea militară. Medicul vine și contrazice acest lucru prin împreunarea credinței în Dumnezeu cu știința medicală, astfel pentru el porunca de a nu ucide devine în practică o nouă poruncă sub forma ,,trebuie să salvezi!’’. Pe de altă parte, cea de a doua dimensiune a filmului este justificarea, egitimarea folosirii celor două bombe nucleare. Prin scoaterea în evidență a violenței și cruzimilor de pe frontul din Pacific unde japonezii se dovedeau a fi o armată feroce, aproape inbatabilă, filmul reușește să spună: ,,iată, dacă nu erau folosite armele nucleare ar fi murit și mai mulți oameni.’’ După estimările experților militari americani perderile ar fi fost de aproximativ jumătate de milion de soldați americani. Desigur SUA nu-și putea asuma acest risc și atunci a ales calea armelor nucleare. Evident în film nu apare acest lucru, însă orice cunoscător al istoriei anticipează mesajul odată cu redarea scenelor confrutărilor dintre japonezi și americani.