Absențe și false prezențe

 

 

Cititorii mei vor înțelege desigur absența mea nu ca pe o renunțare la scris ci dimpotrivă ca o dedicare și implicare înzecită într-un alt proiect literar. De curând am început să scriu, să lucrez efectiv la o lucrare ce se poate concretiza, materializa într-un volum, într-un scenariu, într-un film. Zilele acestea am reascultat delicata muzică a freamătului crengilor de brad, adierea vântului printre firele de iarbă din golurile alpine, tropotul cailor, ciripitul păsărilor iar seara atingerea primelor picături de ploaie. Probabil J.J. Rousseau avea dreptate atunci când considera că omul, în esența sa, este bun, el se naște bun, însă doar înconjurat de ceilalți se transformă, se schimbă, devine el însuși mai puțin om. Acest mit al bunului sălbatic se dovedește a fi, în viața orașelor noastre, mai puțin mit ci pura realitate.  Secolul precedent a oferit multiple exemple a unor tineri care au renunțat la lume și s-au (re)întors la originile naturale, la viața adevărată, acolo unde nu este nici asfalt, nici ciment, nici cărămidă, nici curent electric, nimic din ceea ce a  fost creat, cel puțin, dinspre epoca modernă spre epoca noastră.

Desigur, prin scris, probabil,  are loc o reabilitare psihică, morală, intelectuală, o renaștere a forțelor, a credințelor, a speranțelor, în sfârșit prin scris are loc  acest unic fenomen numit Phoenix. La orele târzii din noapte, în lungile ore ale mult prea scurtelor călătorii mă gândesc mereu la Giovanni Papini, la ,,Omul sfârșit’’, la puterea  sa de a renaște de a se ridica și forța nebănuită de a ajunge pe înălțimi nemaiîntâlnite. ,,Închipuiți-vă că tot  ce-am făcut și cât am făcut până acum a fost doar o prefață, o introducere, un indice, anticipativ, un anunț, o proclamație și, dacă vreți, chiar o revărsare de must și de spumă menită să ajute maturația interioară. Ce e mai bun vine de-acum înainte: abia astăzi mă nasc.’’

Însă cu siguranță nu este mai puțin adevărat că la originea scrisului, la originea lirismului, la originea artelor se află tulburări, depresii, dezamăgiri, deziluzii, decepții, tensiune, încordare, și un imens sentiment al abandonului, al celui abandonat de lume, de toată lumea, a celui singur, care trăiește singur și care, mai ales, conștientizează drama sa,  se simte complet singur între pământ și cer. Probabil  din această dramă, se poate, în cele mai multe cazuri, naște o mare operă, nu mai puțin dramatică, însă evident grandioasă. Ceea ce alimentează un asemenea efort, o asemenea creație este tocmai suferința, o anumită absență, o anumită lipsă, un anumit gol, un vid creat de o anumită plecare, dispariție sau renunțare a cuiva sau ceva. Desigur absența fizică a cuiva nu anulează prezența sa spirituală, implacabilă, de nestrămutat. Însă absența sa fizică aduce și suferința.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s