Dincolo de nori

DSCN0161

În Munții Neamțului, la un fel de sfârșit urmat de nici un fel de început

Un fel de sfârșit de iarnă care nu a prea existat și într-o primăvară fără început

 

 

Se spune că înveți să prețuiești ceva doar după ce nu-l mai ai… Sau cel puțin începi să îți dai seama de adevărata valoare a ceea ce tocmai ai pierdut, iar atunci apar regretele. Mă întreb, dacă aș dispărea din această lume oare ce aș regreta? Ce anume mi-ar lipsi? Ce anume aș învăța să prețuiesc? Dacă ar fi să plec în altă lume oare ce mi-ar lipsi? Desigur, un prim răspuns poate fi evident ,,oamenii’’. Însă care oameni, care omenire? Într-o lume golită de umanism, într-un spațiu umplut de corpuri golite de umanitate, de sentimente, de tot ceea ce poate fi uman, se ridică întrebarea care oameni ar lipsi? Cei ce nu sunt? Cei care sunt doar cifre, numere, statistici, eșantioane, cine?

Dacă aș face un pas, antropologic, înapoi, în lumea pastorală, lumea arhaică, acolo unde nu a ajuns nici telefonul, nici televizorul, nici măcar curentul electric, nimic din ceea ce înseamnă modernitate, oare ce anume ar lipsi? Ar lipsi tumultul și gălăgia orașelor? Ar lipsi agitația gratuită și vorbăria goală? Ar lipsi trufia și egoismul cultivat la orice ceas din zi și noapte la orice colț de bulevard? Nu! Nu ar lipsi nimic din acest bazar cosmopolit și dezumanizant.

Într-o lume în care liniștea și calmul sunt regina și regele, unde aerul curat, înălțimile stâncoase și infinitul albastru al cerului sunt principalele elemente definitorii ale unei zile normale, în acea lume este greu de crezut că îți poate lipsi ceva. În acea lume tot ceea ce este ridicat de om pare a fi de prisos, deoarece ce poate fi mai frumos decât ceea ce este natural, ceea ce este firesc, normal, divin?

Însă, prin slăbiciunea sa definitorie, omul orașelor ridică ziduri pentru a se apăra de ceilalți oameni, ziduri de piatră și ziduri de prejudecăți. Omul orașului se învârte într-un labirint circumscris într-un cerc. Viața omului orașelor se rezumă la ceea ce el consumă, dimineața, la prânz, seara! Astfel, viața devine un ceva firesc de consumat, ea nu mai poate fi trăită, simțită, îndrăgită, prețuită.

Dacă ar fi să plec din lumea aceasta m-aș gândi la viața ce palpită în tinerele suflete întrupate în acești ultimi ani. M-aș gândi la copii, la elevi, la viitori liceeni și studenți care mai au șansă, o șansă și o speranță la ceva mai bun, ceva ce predecesorii lor poate nu au văzut sau cunoscut: viața trăită și prețuită ca pe o valoare în sine, nu ca pe un bun de consum. Viața în adevărata sa frumusețe, cu ceea ce este vechi și nou, cu tot ceea ce este natural, sălbatic, original dar și cultural, cu ceea ce este atât liniștea cât și muzica, cu ceea ce este atât solidaritatea cât și competiția, în fine cu tot ceea ce implică dragostea și moartea.

Advertisements

One thought on “Dincolo de nori

  1. Andrei O. says:

    Societatea moderna implica, din pacate, un proces de mecanizare, automatizare, in care omul este instrainat de cele mai profunde si mai autentice sentimente si trairi. Se impune ca oamenii sa se trezeasca spiritual si sa constientizeze pentru un moment ca cele mai frumoase lucruri in viata sunt cele pe care le traiesti cu spiritul si sufletul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s