Europa anului 2016, anul tuturor pericolelor posibile

 

 

Domnește o anumită stare de lașitate la nivelul statelor membre Uniunii Europene și mai ales a decidenților politici. Asistăm la o repliere în interiorul propriilor frontiere și o lipsă de curaj pentru un angajament ferm dincolo de frontierele naționale. Lipsește curajul pentru un angajament ferm, sincer, serios în relațiile externe. A se vedea cazul Italiei (unde partidul Lega Nord a ajuns al treilea partid ca forță politică, însă probabil cel mai puternic partid de opoziție), și mult mai vizibil al Ungariei care ridică noi ziduri la frontierele sale. De asemenea cazul Slovaciei care mizează pe discursul naționalist și mult mai accentuat cazurile Poloniei și al Cehiei. Grecia sfidează din nou o lume întreagă cu datoriile și politicile sale economice neperformante, ba dimpotrivă falimentare nu doar pentru statul grec ci pentru toată uniunea monetară din care face parte. Nu în ultimul rând ezitările britanicilor de a rămâne sau de a pleca din Uniunea Europeană. Franța este zguduită pe de o parte de atentatele teroriste de la Paris iar pe de altă parte de succesul fără precedent al extremei drepte.

Pe acest fundal se distinge Germania, statul care dă dovadă de curaj, tenacitate, perseverență, inteligență și abilitatea de a conduce un continent întreg și de a se angaja în proiecte în care nici un alt stat din Europa nu ar fi în stare să se angajeze. Nu ar fi în stare deoarece nu are curajul necesar. În acest context, decidenții politice de la București trebuie să dea dovadă de curaj, să conștientizeze că proiectul politico-economic în care au intrat în 2007 nu este un proiect de abandonat după numai 8-9 ani, el nefiind o aventură de o legislatură sau două.

Am pe masă Europa in Ruinen volum publicat de Hans Magnus Enzensberger și care reunește fragmente din mărturiile, însemnările și scrisorile lui Alfred Doeblin, Janet Flanner, Max Frisch, Martha Gellhorn, John Gunther, Norman Lewis, A.J. Liebling, Robert Thompson Peel și Edmund Wilson. Cartea este publicată în 1990 la Frankfurt, însă el povestește despre Europa postbelică, acei dificili ani de după 1945. Europa s-a schimbat atât de mult de atunci astfel cât pare a fi un alt continent. Berlinul a ajuns de la statutul de o oraș ruină la orașul capitală a Europei. Totuși de atunci, din primăvara anului 1945 când s-a sfârșit cel de al Doilea Război Mondial și până în prezent au trecut mai bine de 70 de ani. Cu toate acestea, la o distanță de 70 de ani, europenii par a uita unde era Europa în urmă cu câțiva zeci de ani. Maghiarii, polonezii, cehii, slovacii au uitat unde poate duce lipsa de unitate, dezbinarea, naționalismul și programele politice ce caută țapi ispășitori. De ce atâta nemulțumire în aceste state care au scăpat abia acum 25 de ani de comunism? 25 de ani în care partidele politice nu au reușit să aducă societățile pe care le-au condus în rând cu Occidentul. În Europa de est nu a avut loc o destalinizare și/sau decomunizare așa cum în Germania după 1945 a avut loc un complex proces de denazificare. Astfel, după 1990, în Europa de est a fost posibilă o perpetuare la putere a celor care au moștenit din familie funcțiile politice deținute de strămoșii lor generații și decenii întregi cu sprijinul sovieticilor, toleranța localnicilor, lașitatea intelectualilor și indulgența occidentalilor.

În anul 2015, în Franța, a apărut o nouă carte scrisă de filosoful Pierre Manet, La situation de la France, unde autorul vorbește despre slăbirea esenței națiunii și despre faptul că societatea franceză și europeană nu au cum să iasă dintr-o paradigmă religioasă (astfel fiind în contradicție cu Marcel Gauchet). Cu alte cuvinte, despre golirea de substanță a conceptului de națiune în rândul claselor politice, o pierdere a identității culturale, spirituale și o deschidere totală față de ceea ce vine din exteriorul Europei.  În contrast cu ceea ce scrie Pierre Manet se află actualmente Polonia. Societatea poloneză a desemnat ca principală formațiune politică reprezentativă în Parlamentul de la Varșovia tocmai Partidul Lege și Justiție. Această formațiunea politică a ajuns la guvernare cu o lejeră majoritate, ceea ce le-a permis liderilor săi (Jaroslaw Kaczynski și Antoni Macierewicz) să dezvolte un program politic eurosceptic, închis față de ceea ce vine din exteriorul Poloniei și orientat în special asupra interesul intern și mai puțin (spre deloc) către interesele internaționale. Programul este și radical, mai ales pe fundalul unei opoziții politice ineficiente și a unei opinii publice defavorabile partidelor care au condus Polonia în ultimii 25 de ani.. Ceea ce este îngrijorător îl constituie faptul că Polonia, statul considerat drept exemplu pentru celelalte state din Europa de Est, devine un contra-exemplu, un membru al Uniunii Europene care nu mai sprijină dezvoltarea și omogeneizarea procesului european. În acest context, Polonia pare a fi mai mult atrasă de modelul Ungariei, stat care face mereu opinie separată în cadrul Uniunii Europene, decât de Germania, statul care a reușit să ajungă de la nivelul de stat asistat economic (prin planul Marshal), politic, juridic (prin procesele de denazificare), social și educațional (prin dezvoltarea programelor de politische Bildung) la stat promotor și conducător de politici economice, sociale, culturale, etc.

Așadar, este anul 2016 anul tuturor pericolelor posibile pentru Uniunea Europeană? Rămâne la latitudinea cititorului să găsească răspunsul potrivit…

 

 

Advertisements

2 thoughts on “Europa anului 2016, anul tuturor pericolelor posibile

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s