În 2015 a apărut la editura Vestala o nouă publicație despre o problemă încă prezentă nu doar în istoriografia ci și în societatea românească. Golgota românească Mărturiile bucovinenilor deportați în Siberia, Texte culese de Dumitru Covalciuc, note de Liliana Corobca, Vestala, București, 2015 este o carte de istorie orală, o colecție de mărturii a românilor din Bucovina de nord care au cunoscut experiența încarcerării în gulagul sovietic. Denumirea de ,,Golgota românească’’ poate fi relativ exagerată. Istoricii, dacă se mai grăbesc, pot găsi asemenea experiențe inclusiv în Basarabia, Transilvania, Banat, acolo unde dacă nu românii, atunci membrii unei alte etnii – în special germană – au fost deportați în gulag. În Bucovina de nord, românii fiind o minoritate neconfortabilă în statul sovietic după 1940 respectiv 1944 au fost deportați – pe baza unor variate false incriminări – încercându-se o anumită omogeneizare etnică a acestei zone. Desigur toleranța etnică, religioasă și culturală specifică Bucovinei istorice a fost înlocuită de intoleranța marxist-leninistă. Astfel, cartea de față reunește o serie de mărturii, de istorii a unor familii din Bucovina de nord. Siberia este o denumire generică pentru gulagul sovietic, autorii incluzând în volumul colectiv micro-istorii de pe suprafața întregului teritoriu al URSS.
Câteva titluri sunt cât se poate de relevante: Revolta de la Crasna, Molniceni duși în Siberia, Copii deveniți ,,dușmani ai poporului’’, Șase ani în iadul stalinist, Suferințele Aniței Istrati, Tata împușcat la graniță și noi duși în Krasnoiarsk, La Șerstobitovo în Siberia din 1941 până în 1956, La muncă silnică pe țărmul Irtășului, Deportarea unei familii de poloni din Pătrăuți, Deportați pe motive religioase. Iar titlurile continuă în această notă sinistră. Cartea se sfârșește cu câteva fragmente din folclorul deportaților, pe cât de impresionant pe atât de tulburător.
Am menționat la început că acest subiect rămâne o problemă atât pentru istoriografie cât și pentru societate. Pe de o parte, în momentul de față, din punct de vedere al istoriografiei se deschide un anumit teren de cercetare, încă fertil și necunoscut în măsura în care mai sunt persoane ce pot depune mărturie despre experiențele lor în gulagul sovietic. Totul depinde doar de istorici, cât de repede și de eficient se vor mișca pentru înregistrarea acestor mărturii. Desigur este un mare volum de informații, pe care istoricul trebuie să le structureze, trebuie să le așeze într-o anumită logică. Acesta este rostul celor care se ocupă de istoria contemporană și mai ales de istoria recentă. Pe de altă parte, ruperea Bucovinei în două părți a însemnat și ruperea unor mii de familii, unele aflate chiar pe actuala frontieră dintre Ukraina și România ( a se vedea dispariția satului Tereblencea Nouă aflat chiar pe linia de frontieră dintre cele două state). Altele au rămas cu câte un membru în România, sau invers toată familia în România cu excepția unui copil aflat la studii sau cu serviciul la Cernăuți. Astfel, aceste fracturi sociale constituie în continuare problemă încă actuală în societatea de ambele părți ale Carpaților, atât în Ukraina cât și în România dar mai ales în mentalul colectiv al acestor populații.
Desigur, în fața URSS/actualei Federației Rusiei problema acestui teritoriu, Bucovina, pare a fi nesemnificativă prin comparația dimensiunilor geografice a celor două entități geo-politice, culturale, economice. În plus pentru Moscova situația Cernăuțiului a fost declinată atribuțiilor/responsabilităților Kievului. Însă pentru români, pentru România, pentru aceste familii separate de o falsă frontieră, istoria recentă încă constituie o sursă de multiple suferințe. În consecință, această carte constituie un subiect important pentru cei pasionați de istorie, politică, drept iar în contextul actual inclusiv de relații internaționale deoarece acesta trebuie să constituie un subiect de discuții în relațiile între România și Ukraina.
emiliandranca 