10 zile, 7 țări, 3 capitale

 

DSCF7791

Oare de ce îi este omului frică de moarte ? Oare de ce îi este frică omului de ceea ce este inevitabil ? În seara zilei de 26 decembrie 2014 am simțit mai mult ca niciodată proximitatea față de Ukraina și conflictul de acolo. Moartea bântuie din nou estul Europei. Însă un fior și mai puternic îmi răscolea simțurile la gândul că mă aflu la doar câțiva km. de Auschwitz. Da, omului îi este frică de moarte și îi este și mai mare frică de gândul că se află în imediata sa apropiere. O neliniște necunoscută până atunci cuprinde întreaga ființă. Ceva ce aduce cu asemănarea unui implacabil sfârșit a tot ceea ce există și un vag început a tot ceea ce este necunoscut străbate mintea. A fost o seară ciudată. Am încercat să mă reculeg în camera de hotel, să-mi regăsesc liniștea în această a doua zi de Crăciun. Însă, simțeam că nu am fost niciodată atât de aproape de moarte. Nici măcar când escaladam un anumit vârf  de munte și am alunecat spre o prăpastie oprindu-mă ori în piolet ori în coardă pe marginea unui versant.

A doua zi la Cracovia, ziua de 27 decembrie a fost cu totul deosebită. Nu am mai resimțit în totalitate ceea ce am simțit în seara precedentă.  După ce am văzut Cracovia noaptea, acum aveam o zi întreagă la dispoziţie pentru a o vedea la lumina soarelui. Am ieşit din hotel la aproximativ orele 10. Am  văzut cele trei sinagogi care se aflau în imediata proximitate a hotelului Abel (cred că de acum înainte voi asocia mereu numele acestui hotel cu una dintre ţesăturile ce portretizează uciderea lui Abel de către fratele său Cain, o capodoperă italiană aflată în apartamentele Castelului Wawel). Într-una dintre ele este adăpostită o minunată librărie. Aş fi rămas aici ore în şir să citesc titulurile volumelor şi cred că tot nu aş fi terminat ascultând pe fundal o muzică mai mult decât plăcută. Efectiv sute, poate mii de volume erau aşezate în rafturile unor biblioteci foarte vechi decorate cu diferite motive tradiţionale, sculptate practic în lemnul de câteva decenii, dacă nu chiar de secole. Păcat că nu am avut aparatul de fotografiat la mine. Şi precum orice librărie care se respectă această are şi câteva rafturi de CD-uri cu muzica tradiţională evreiască. Am cumpărat la rândul meu două CD-uri cu câteva cântece care m-au cucerit. Brusc, m-am întrebat  care este muzica tradiţională românească. Cu ce anume poate ieşi România în afara graniţelor sale sau prin ce poate fi recunoscută ? Pe un raft întâlnesc muzica tradiţională a ţiganilor din România. Interesantă coincidenţă… sau nu a fost nici o coincidenţă ? însă, de ce tocmai muzica ţiganilor ajunge până aici şi nu altceva. Nu reuşesc să găsesc nimic altceva care să se distingă la fel de mult  precum muzica ţiganilor de tot ceea ce înseamnă muzica uşoară românească. Desigur, sunt marii clasici, Enescu, Porumbescu, însă locul lor nu este aici. Nu pe ei  îi voi găsi aici ci pe cei care au supravieţuit pogromurilor, Holocaustului şi altor forme şi metode de distrugere sistematică. Totuşi această curiozitate persistă : de ce nu a creat şi poporul român ceva specific prin muzică sau în muzică prin care să se poată distinge şi remarca în lumea întreaga? Ascult Erev Shel şi Tumbalalaika, această muzică atât de veselă şi de jucăuşă care la rândul ei a supravieţuit tutror ororilor la care au fost supuşi evreii. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă armatele hitleriste ar fi reuşit să distrugă această cultură din Europa. Mă bucur că nu s-a întâmplat acest lucru şi parcă în gând cânt Tumbalalaika Tumbalalaika.

 

După ce am rezolvat problema cu biletele de tren pentru întoarcere, am aşezat în fruntea priorităţilor mele castelul regilor Poloniei medievale : Wawel. Cred că este unul dintre cele mai importante obiective culturale, istorice, turistice, etc. pentru Cracovia.  Aici sunt practic opt muzee. Pentru fiecare muzeu este necesar un bilet de intrare separat. De asemenea cine doreşte să urce în turnul catedralei trebuie să plătească un bilet în plus (pe acesta din urmă nu l-am mai luat). Primul muzeu este dedicat castelului Wawel, o scurtă istorie şi introducere în arheologia locului. Urmează muzeul dedicat apartamentelor guvernatorului, episcopului şi regilor. Un al treilea muzeu este dedicat galeriilor orientale unde vizitatorul poate găsi inclusiv un cort oriental – folosit şi în Imperiul Otoman – în mărime naturală de o frumuseţe deosebită, specifică artei orientale. Al patrulea muzeu este destinat tezaurului Cracoviei.  Următoarele muzee nu am reuşit să le mai văd. După primele patru am simţit nevoia de o gură de aer şi de o clipă de odihnă. Practic nu am mai văzut muzeul despre legenda dragonului din Cracovia, muzeul fortificaţiilor, muzeul bastionului şi muzeul cu artă modernă unde puteam privi una dintre operele lui Leonardo DaVinci: Doamna cu hermină. Cred că pentru a vedea toate cele opt muzee din Wawel este nevoie de o zi, cel puţin. În cele din urmă am vizitat catedrala şi implicit cripta unde se află înmormântat Chopin.

În aceiaşi zi am reuşit să vizitez şi muzeul oraşului Cracovia. Acesta are mai multe galerii, unele cu expoziţii permanente şi altele cu expoziţii temporare, precum cea de acum destinată naşterii lui Iisus Hristos: Krakow Nativity Scene (Muzeum Historyczne Miasta Krakowa Pâţâc Krzysztofory).

Cracovia reprezintă un mozaic foarte interesant de culturi, de civilizaţii, tradiţii, religii şi limbi. Ceva ce nu merită doar văzut, vizitat, cunoscut ci şi trăit. Probabil Cracovia este un anumit sentiment, o anumită trăire, Erlebnis cum spun  germanii, este ceva mai mult decât o societate, este… altceva.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s