10 zile, 7 țări, 3 capitale (ziua V)

V

În ajunul Crăciunului, 24 decembrie 2014, am vizitat împrejurimile  Romei. Am luat un tren simplu și am plecat la Anzio, un orășel aflat la aproximativ 100 de km sud de Roma, într-un loc cât se poate de pitoresc cu port de pescari la Marea Mediterană. Nu am mai petrecut niciodată până atunci Crăciunul la malul mării. A fost o experiență cât se poate de interesantă. Anzio este orașul unde Împăratul Nero a avut o casă de vacanță. Azi mai sunt vizibile doar ruinele. Impresionate chiar și acum, după aproape două mii de ani, ele ocupă o plajă și o faleză întreagă. Decembrie pe plajele din Italia este mai plăcut decât și-ar putea imagina orice iubitor al mărilor din sezonul estival. Este o altă briză. Un alt aer. Un alt parfum și o altă muzică a valurilor.

Anzio a devenit oraș în cea de a doua jumătate a secolului XIX când s-a despărțit de administrațai municipală din Netuno. În ianuarie 1944 au debarcat aici trupele aliate în operațiunea numită Shingle. Germanii și italienii nu au reușit să respingă debarcarea aliaților și astfel a fost deschis încă un front în peninsula, de data aceasta în spatele liniilor de apărare inițiale ale germanilor. Azi există chiar și un muzeu dedicat acestui moment istoric. Alături de muzeu, mai există două mari cimitire. Ele nu pot fi văzute prea ușor. Nu se află în oraș. Am vizitat cimitirul American aflat undeva între Netuno și Anzio. Pot spune că nu am mai văzut niciodată un cimitir atât de mare, nici civil și nici american. Și acum când îmi amintesc imaginea, întinderea s-a nesfârșită și faptul că acolo au murit și au fost îngropați 20 000 de americani, sunt tulburat. Cimitirul militar britanic este relative mai mic. L-am vizitat și pe acesta. În apropiere, pe drumul dintre Anzio și Roma mai este un loc cu o denumire foarte interesantă: Campo di carne. În traducere ,,câmpul cărnii’’. Aici, în timpul anului 1944 carnagiul a fost enorm, astfel încât ulterior a primit numele de câmpul cărnii/câmpul de carne. Azi trenul are o stație unde oprește în această locație care are dimensiunile unui sat și aspectul unui foarte mic oraș sau cel puțin periferia unui orășel. Din nou, asemenea denumiri și locuri tulbură orice om care conștientizează dimensiunile pe care le poate cuprinde războiul.

După cel de Al Doilea Război Mondial la Anzia a venit Frederico Felini și a filmat o parte din celebrul său film ,,Amarcord’’, unde regăsim imagini din oraș și mai ales din vila Paradiso sul mare. Aceasta este o minunată clădire cu privire spre port. Ea ar fi trebuit să fie cândva cazinoul orașului însă nu a mai ajuns niciodată să folosească pe post de cazinou. Nu știu din ce motive. Actualmente acolo sunt expoziții de artă și concerte de muzică clasică. Amarcord este o prescurtare de la mi ricordo. Ceea ce  pare a fi o plăcere și o îndeletnicire a italienilor de a-și distorsiona propria limbă, cred că este o adevărată caracteristică culturală a peninsulei, astfel în dialectul romanesc (romanesco) vorbit în zona Lazio, acest amarcord se poate traduce simplu prin ,,îmi amintesc’’.

Orașul este foarte liniștit. Aș putea spune chiar că el pare a fi părăsit în această perioadă a anului. Nu e de mirare faptul că într-unul dintre hotelurile din oraș autoritățile italiene au cazat efectiv refugiați din Africa nemaiavând unde să-i adăpostească. Mă încearcă sentimente ciudate, asemenea situației. Nu-i pot invidia pe acești oameni. Cine-i poate invidia? Însă totuși, ei stau într-un hotel, poate chiar mai bine decât mine, cel care a venit doar să viziteze orașul. Nu e de mirare că populația din peninsula este atât de nemulțumită față de politica statului. În plus nu mai e de mirare că statul Italian, din punct de vedere economic, nu excelează, atât timp cât se confruntă cu un asemenea număr de imigranți și refugiați.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s