Declarația de război a Franței contra terorismului și obligațiile României

 

 

 

Declarația de război (atipică) a președintelui Franței, Francois Hollande, împotriva terorismului și implicit a numitului ,,Stat Islamic’’ survine după evenimentele din data de 13 noiembrie când la Paris au fost ucise un număr de 129 de persoane de către mai mulți cetățeni francezi și sirieni. Ulterior atentatul terorist a fost revendicat de organizația jihadistă numită Statul Islamic. Franța și România fac parte atât din Uniunea Europeană cât și din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Conform Art. 21, 22, 23, 35 și  mai ales 42  din Tratatul privind  funcționarea Uniunii Europene și conform Art. 51 din Carta Națiunilor Unite și Art. 5 din Tratatul Atlanticului de Nord,[1] în caz de atac implicit în caz de aflarea în război al unuia dintre statele membre a celor două alianțe toate celelalte state se vor afla în stare de război conform principiului solidarității alături de statul atacat. Care sunt obligațiile ce revin statului român în acest nou context european și mondial în același timp? Cum trebuie și mai ales cum poate să se angajeze practic România în solidar cu Franța în acest război contra Statului Islamic? Acestea sunt principalele întrebări la care este căutat un răspuns în studiul de față.

În primul rând, care este contextul exact în care a fost făcută această declarație de război? În seara zilei de 13 decembrie 2015 au loc mai multe atacuri teroriste în Paris. După orele 22.36 președintele Francois Hollande într-o conferință direct de la Palatul Elysee evocă atacuri teroriste fără precedent (,,des attaques terroristes d’une ampleur sans précédent’’) și a decretat starea de urgență.[2]  La 14 noiembrie într-o nouă declarație președintele Franței menționează pentru prima dată ,,acte de război’’ (,,acte de guerre’’) și anunță convocarea Congresului pentru data de 16 noiembrie. Francois Hollande cere în cadrul Congresului întrunit la Versailles o reformă constituțională pentru introducerea unei ,,stări de criză’’ în Constituție pentru  a permite luarea unor decizii mai drastice și implicit mai radicale în asemenea situații.[3] Totuși, pentru a aduce un amendament constituției este nevoie de o susținere a amendamentului în Congres de cel puțin 60%, ceea ce actualul partid de guvernământ din Franța nu are. La 21 noiembrie Consiliul de Securitate ONU adoptă rezoluția numărul 2249 prin care este cerută eliminarea Statului Islamic.[4]

După 1990 a urmat o reformă a serviciilor de informații din România, fiind creată o instituție specială, autonomă pentru serviciul de informații externe (SIE). Necesitatea sa a devenit cu atât mai evidentă odată cu integrarea statului român în structurile NATO și UE unde cele mai puternice state – din punct de vedere politic, militar și economic – au două instituții de servicii de informații distincte, una pentru afacerile interne și alta pentru afacerile externe. Statul român și-a reformat instituțiile de apărare după modelul aliaților/partenerilor săi occidentali.

Așadar, în contextul actual, conform Art. 51 al Cartei Organizației Națiunilor Unite, Art. 5 al Tratatului Atlanticului de Nord și Art. 42 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, România se află alături de Franța într-o stare de război împotriva unui inamic nonconvențional, atipic războiul tradițional, definit printr-o organizație compusă din multiple alte organizații militarizate conduse de o ideologie extremistă și care acționează din Orientul Mijlociu la nivelul întregului continent asiatic, răspândindu-se prin militanți sinucigași în Africa și Europa. Rolul României este de a ajuta Franța să combată aceste organizații și să apere integritatea și siguranța Uniunii Europene și a cetățenilor ei. Posibilitățile de colaborare pot fi multiple cu atât mai mult cu cât situația din Orientul Mijlociu devine din ce în ce mai complexă după doborârea unui avion rus de către armata turcă la granița dintre Turcia și Siria chiar în momentul în care președintele Francois Hollande se afla în vizită la Washington pentru o întâlnire cu omologul său Barak Obama.

 

[1] Cooperarea în materie militară între Comunitățile Europene și NATO a început în 1992, moment în care Franța încă nu se reîntorsese în cadrul alianței după ce președintele Charles de Gaulle a decis în anii `60 să scoată statul francez din această alianță. Ulterior, în anul 2009 Franța a reintrat în NATO.

[2] Această primă conferință a constitui prima declarație informală cu privire la lupta împotriva terorismului. Ea este în primul rând o declarație politică prin mesaj și nuanțe: ,, Nous allons mener le combat. Il sera impitoyable. Parce que quand les terroristes sont capables de commettre de telles atrocités, ils doivent être certains qu’il y aura en face d’eux une France déterminée, une France unie, une France rassemblée et une France qui ne se laissera pas impressionner.’’  În Jim Jarrasse, Les jours qui ont fait basculer le quinquennat, în Le Figaro,  21.11.2015

[3] ,,Surtout, le chef de l’Etat annonce une réforme constitutionnelle pour créer un «état de crise», à cheval entre les pleins pouvoirs et l’état de siège.’’ Idem.

[4] http://www.elysee.fr/communiques-de-presse/article/adoption-de-la-resolution-2249-par-le-conseil-de-securite-des-nations-unies/ citit la 23.11.2015

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s