Bran

 

DSCF8861

Dimineața pe Vârful Omu la aproximativ orele 07.00

Am ajuns la Bran aproximativ la orele 14.00, după o coborâre de pe Vârful Omu care a durat aproximativ 6 ore. Nu am venit singur ci însoțit de un cățel care a venit cu mine de la Cabana Omu (2505 m.) până jos în Bran. În timp ce coboram pe poarta Branului, ieșeam efectiv din valul de ceață și puteam zări cum se întrepătrunde pădurea de conifere cu pădurea de foioase sub un soare cald de toamnă. Aveam în fața ochilor un tablou aparte în culori ruginii, aurii și un verde brad închis, în diferite tonuri variind de la versant la versant sau de la deal la deal.

DSCF8868

Coborând pe drumul forestier și ulterior pe șoseaua ce coboară de la pârtia de ski până jos în Bran, am fost plăcut surprins, din nou, de diversitatea căsuțelor aflate pe cele două părți ale drumului. Case ridicate în urmă cu un secol, în perioada interbelică sau imediat după cel de Al Doilea Război Mondial sunt mult mai frumoase și mai primitoare decât orice construcție recent ridicată.

DSCF8871

Totuși, cu părere de rău, îmi dau seama că aceste case vor dispărea la un anumit moment dat iar în locul lor vor fi ridicate altele noi, mai moderne, mai spațioase, poate mai confortabile însă niciodată nu vor putea vorbi mai bine despre oamenii aceste locuri, despre obiceiuri și tradiții, niciodată o casă de vacanță cu două sau trei etaje nu va reuși să redea satul Bran din urmă cu un secol, un deceniu sau un an.

DSCF8887

Am avut ocazia la Bran să citesc câteva pagini din ultima carte a lui Andrei Cornea, Uimitoarea istorie a lui Mesia  Șabbatai, o carte pe care mi-aș dori să o văd în programa liceelor sau chiar a școlilor generale din România. O carte excelentă atât pentru literatură cât și pentru istoria universală.

DSCF8941

Nu voi uita niciodată această minunată toamnă la Bran. Culorile, mirosul, aerul, oamenii, liniștea, acest buchet eclectic, minunat, bogat, aparte pe care aș îndrăzni să-l numesc chiar unic. Merg an de an la Bran și parcă de fiecare dată mă aflu acolo pentru prima dată, de fiecare dată descopăr ceva, văd ceva nou, ascult ceva plăcut, citesc ceva inedit.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s