RUSIA și SUA. Punct și de la capăt

În luna octombrie am (re)vizitat două țări – Serbia și Cehia – care prin tradiția și istoria lor au relație  foarte bună cu Rusia (desigur cu mențiunea unor câtorva excepții). Era imposibil să nu observ că inclusiv în momentul de față opinia publică atât la Belgrad cât și la Praga este net favorabilă Rusiei în comparație cu sentimentele ,,păstrate’’ pentru Statele Unite ale Americii. Rusia este statul care a ajutat Serbia în 1877, 1914, 1940-1945 și de asemenea după 1990. Rusia este statul care a susținut identitatea cehilor și mai ales apartenența slavă în fața cuceritorilor germani. Azi președintele Cehiei, Milos Zeman,  se bucură de un sprijin consistent din partea Moscovei asemenea președintelui Serbiei care dintr-un naționalist excepțional s-a întors aproape la 180 de grade și a devenit un politician moderat, democrat și tolerant orientat spre Uniunea Europeană. În practică, actuala putere politică de la Belgrad rămâne profund neschimbată, orientată mai mult spre est decât spre vest, conservatoare, naționalistă, fără nici o intenție de a reforma sistemul/regimul post-Miloșevic.

Însă nu doar Cehia și Serbia au relații speciale cu Rusia ci și Ungaria. Actualmente, după rezultatul alegerilor prezidențiale din Polonia, inclusiv în acest stat pentru prima dată după 25 este ales un partid sceptic față de Uniunea Europeană și favorabil față Rusia. Anul acesta am avut ocazia de a sta mai multe zile atât în Ungaria cât și în Polonia și astfel am  observat degradarea lentă a încrederii în Uniunea Europeană, în occident și o reorientare a opiniei publice către autoritarism. Acest lucru este vizibil de la chioșcul de ziare de pe bulevardul pe care te poți plimba la Belgrad, Budapesta, Praga și Varșovia și până în instituții respectabile precum universități și academii. Peste tot oamenii parcă își doresc o aristocrație militară care să le rezolve problemele colective repede, peste noapte dacă se poate.  Suspiciunea și neîncrederea în occident plutește efectiv în aer, este resimțită în dialogul cu localnicii acestor capitale și cu atât mai mult vizibilă în presă și în discursul politic al partidelor politice aflate la guvernare în aceste state. Brusc, o alt fel de cortină se ridică în Europa, o cortină ce trece prin Belgrad, Budapesta, Praga și Varșovia. O cortină a suspiciunii ce trebuie să dea de gândit decidenților politici de la Berlin și Bruxelles. De ce aceste state pun acum interesul național deasupra interesului comun european? De ce Uniunea Europeană nu mai reprezintă pentru aceste țări adevărata miză?

Există posibilitatea ca tot conflictul din Siria să eclipseze un posibil conflict – încă latent – în Europa de est și Europa centrală. Există posibilitatea ca SUA și Rusia să-și retraseze sferele de influență, să-și ,,marcheze’’ din nou teritoriul. Cer este faptul că în acest context, state precum Republica Moldova și Ukraina riscă să dispară de pe harta geopolitică. De asemenea există posibilitatea ca alte state noi să apară – în Spania, în Balcani, între Uniunea Europeană și Rusia. Date fiind aceste date, Uniunea Europeană trebuie să fie mai unită ca niciodată.

Luni, 26 octombrie la invitația lui Andrei Pleșu, Excelențele lor,  Ambasadorii Germaniei și Poloniei la București s-au întâlnit pentru a vorbi despre reconcilierea polono-germană survenită după 1990. Întrebarea care se ridică este când va avea loc p reconciliere între Serbia și Uniunea Europeană (ținând cont de evenimentele din primăvara anului 1999…) și de asemenea când va avea loc o reconciliere ruso-ukraineană, după războiul început în 2014?

Concluzionând, pot spune că mă simt mai aproape de Occident la București, deși din punct de vedere geografic sunt mai departe, deși România a fost primită în NATO (2004) mai târziu decât Polonia, Cehia și Ungaria (1997), la fel cum a aderat mai târziu la Uniunea Europeană (2007 anul aderării României față de 2002 anul aderării Poloniei, Cehiei și Ungariei). Mă simt mai aproape de Occident și datorită opțiunilor politice ale statului român, datorită opțiunilor cercurilor intelectualilor respectabili, datorită principiilor definitorii statului modern, democratic și liberal (în dimensiunea sa politică și economică!).  Aceste reconcilieri sunt importante, deoarece în lipsa lor, în lipsa acestor poduri de legătură între state rămâne un mare vid. Alexander Soljenițîn a vorbit despre riscul apariției unui vid în comunicarea și relațiile dintre state. Acest vid poate fi înlocuit prin cooperare și implicit relații amicale, sau prin confruntare directă și implicit război. Alte alternative nu există. Probabil anul 2015 este anul marilor alegeri. În funcție de ce decizii se vor lua acum, la finele anului 2015, va fi decis viitorul Europei – cel puțin – pentru următorii 10 sau poate chiar 20 de ani. În definitiv ne aflăm în fața unei reconcilieri cu trecutul, în acceptării și asumării greșelilor comise. Fără această reconciliere prezentul devine un spațiu al  incertitudinilor și instabilității iar viitorul se poate transforma într-un câmp minat. Un cadru ideal pentru aplicare articolului numărul 5 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice din 1949 și revizuit în 1998. Însă, se ridică următoarea întrebare: va dori alianța constituită din cele 28 de state membre să aplice articolul numărul 5?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s