Belgrad și Tito

DSCF8640

Sarcofagul lui Josip Broz Tito

Într-o seară caldă de toamnă am ajuns în  Quartier de Dedinje,  cartierul Dedinje unde se află  Musee de l`histoire de Yougoslavie,  Muzeul de istorie al Yugoslaviei și Kuca cveca, Maison des fleurs – mausolee de Josip Broz Tito, adică Casa Florilor, locul unde se află mormâtul lui Josip Broz Tito. Locul mormântului său contrastează foarte mult prin simplitatea și modestia sa în comparație cu lunga carieră și activitate politică a lui Tito. Este foarte interesant faptul că el singur a ales acest loc pe care l-a amenajat începând cu 1975. Punând în oglindă Casa florilor cu apetitul lui Tito pentru faimă, celebritate, decorații, fast, opulență descoperim o altă dimensiune a personalității sale. Așadar să o observăm mai bine.

Josip Broz s-a născut în Kumrovec, în Imperiul Austro-Ungar, azi un mic sat din Croația. Numele – pseudonimul – de Tito l-a primit în 1934. În 1910 a intrat în Partidul Social-democrat din Croația și Slovenia. De profesie mecanic, a ajuns să lucreze în Croația dar și în cel de al II-lea Reich, la Mannheim precum și în capitala Imperiului Austro-Ungar, Viena (în 1911).

În 1913 este înrolat în armata austriacă la artilerie și ulterior este trimis pe front împotriva Serbiei. Așadar, în Primul Război Mondial subofițerul Josip Broz  înrolat în armata austriacă, de pe frontul cu Serbia  este trimis pe celălalt front de est, cu Rusia unde a căzut prizonier la ruși. După Revoluția din octombrie 1917 din Rusia, el este eliberat iar un an mai târziu se înrolează în armata roșie pentru a lupa în războiul civil împotriva monarhiștilor. Doar doi ani mai târziu, în 1920, a reușit să revin pe pământurile natale care aparțineau acum de noul stat creat, Regatul Yugoslaviei. A fost unul dintre primii fondatori ai Partidului Comunist Yugoslav, interzis de altfel în Yugoslavia fapt pentru care Tito a trecut de mai multe ori prin diferite pușcării. După această experiență de aproape un deceniu, în 1934,  a emigrat la Paris. În exil a avut un angajament nu doar politic ci și militar. Tito a fost cel care a coordonat grupul de aproximativ 11 000 de voluntari din Yugoslavia care au ales să lupte în războiul civil din Spania de partea comuniștilor. Din această masă de oameni, aproximativ 1000 nu s-au mai întors acasă. Este un episod cât se poate de interesant din viața lui Tito și din istoria Europei, astfel poate fi mai bine înțeleasă dimensiunea acestui conflict – soit dit civil – în care s-au angajat, probabil, toate statele din Europa sub o formă directă sau indirectă. Asta arată încă odată că nu există neutralitate sau cel puțin ea nu poate exista în realitate ci doar în discursurile politice.

În timpul celui de al II-lea Război Mondial, Tito a organizat trupele de partizani comuniști din Yugoslavia care au luptat împotriva fasciștilor, în special împotriva croaților  dar și împotriva susținătorilor monarhiei, care erau majoritari sârbi. În 1943 el devine Mareșal al forțelor armate și cu ajutorul britanicilor și parțial al sovieticilor reușește să învingă pe ambele fronturi.

DSCF8649

Biroul de lucru al lui Tito depus la Maison des fleures

Pe 29 noiembrie 1945 Tito devine Președintele Consiliului de Miniștrii și de facto conducătorul statului yugoslav, recunoscut de iure, în mod oficial în 1953. În realitate Tito a reușit să centralizeze toată puterea politică în mâinile sale el fiind singurul conducător, nelăsând loc pentru alternative.

Rămâne efectiv singurul om care a condus Yugoslavia cu un braț de fier până în 1980, anul morții sale. În anul 2009 o stradă din Ljubljana, orașul în care a murit, a fost denumită după numele său. Probabil este singurul loc care îi mai poartă numele, deși până în anul 1990, în statul pe care l-a condus erau orașe Tito, străzi și piețe publice Tito, inclusiv un munte a fost numit Muntele Tito.

Este important de observat perspicacitatea și simțul puterii politice pe care le-a avut Tito. Deși, în aparență un simplu mecanic croat, a reușit mereu să fie de partea câștigătoare în istorie. În Primul Război Mondial captivitatea sa s-a dovedit a fi mai degrabă o șansă, decât o pierdere. Angajamentul său de partea bolșevicilor i-a atras în mod inevitabil sprijinul Moscovei dovedit ulterior în organizarea Partidului Comunist Yugoslav. În ciuda dificultăților, a închisorii, a exilului, a războiului, Tito a demonstrat mereu un talent organizatoric ieșit din comun. Iar iscusința și faptul de a se impune ca lider comunist în Serbia și ulterior în Yugoslavia în timpul celui de al – II-lea Război Mondial rămâne un episod unic în istoria Europei. Nici un comunist nu a avut un asemenea parcurs. Tito nu a avut nevoie de revoluție la Belgrad, de tancurile sovietice, el a avut războiul pe străzile Belgradului, și în același timp propriul război împotriva vechiului regim monarhic și împotriva fasciștilor susținuți de germani și italieni.

După 1945 Tito putea alege orice oraș drept capitală pentru statul său. El a ales Belgradul. Orașul era mult mai mic decât în prezent, aflat doar pe partea stângă a Fluviului Sava, aproape complet bombardat de germani, distrus oricum de nenumăratele războaie care au avut ca teatru de operațiuni Serbia, Belgradul rămânea un oraș de reconstruit aproape de la 0. Ceea ce este foarte interesant îl constituie faptul că spre deosebire de regimul comunist german sau regimul comunist român, Tito nu a avut mania construcțiilor impunătoare, fantastice, măgulitoare. Dimpotrivă. El a conservat și cultivat cât mai mult posibil din patrimoniul arhitectural al capitalei. Din nou, el nu avea nevoie de un discurs demagogic transpus inclusiv în arhitectură. Nu avea nevoie de clădiri care să oripileze lumea prin dimensiunile lor similare Zidului Chinezesc, pagodelor din Asia Orientală sau clădirilor de birouri din marile orașe ale Statelor Unite ale Americii. Cea mai mare clădire pe care am remarcat-o la Belgrad, ridicată în timpul lui Tito este Palatul Sindicatelor aflat în imediata apropiere a Palatului Parlamentului și care nu jenează deloc clădirile din vecinătatea sa. Dimpotrivă, se integrează foarte bine în peisajul urban.

DSCF8589

Sediul Partidului Comunist Yugoslav la Belgrad, actualmente sediul unui muzeu de istorie, aflat între Casa Sindicatelor și Parlament

(va urma…)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s