Purificarea națiunii II

download

Vladimir Solonari  prezintă în cartea sa cazul unui militar –  Ion Antonescu –  cocoțat într-o poziție de conducere însă nepregătit în ceea ce privește cel puțin politica externă, relațiile dintre state și bazele acestora. Antonescu pare să nu înțeleagă că între state, dincolo de pretinsele afinități ideologice și politice nu exista doar un interes militar ci și un mare interes economic. Fără o economie puternică efortul militar al statelor angajate în război nu avea pe ce sau/și pe cine să se sprijine. Ori Ion Antonescu, spre deosebire de Iuliu Maniu, era orbit de primele victorii militare ale Germaniei și credea pe deplin că ea va decide soarta Europei. Însă pierdea din vedere faptul că Statele Unite ale Americii nu vor rămâne indiferente la această stare de fapt și de asemenea pierdea din vedere faptul că URSS nu se termină la Stalingrad.  Nu în ultimul rând el interpreta relațiile internaționale asemenea  relațiilor de prietenie între militari și credea – din naivitate sau din neștiință – că statele din Europa erau personificarea unor militari, asemenea unui caporal în persoana lui Adolf Hitler, unui soldat precum Mussolini sau un general supus și umil precum Petain. În această paradigmă, soarta Europei postbelice ar fi fost decise la masa militarilor.  Însă, în realitate,  acești ,,militari’’  aveau fiecare interesele propriului stat și ar fi abandonat/trădat  ,,frăția de arme’’ dacă asta ar fi fost necesar pentru interesul statului lor.  Iuliu Maniu și Dinu Brătianu au atras atenția că victoria militară va aparține în cele din urmă statelor care vor suporta – din punct de vedere economic – efortul angajamentului în cel de al doilea Război Mondial.

Este de remarcat atitudinea duplicitară a marilor puteri din Europa în ceea ce privește viitorul României. Spre exemplu în timpul celui de al doilea Război Mondial, atât Germania cât și URSS au jonglat cu Transilvania atribuind-o – teoretic, în spatele ușilor închise – când Ungariei, când României. Însă la finele războiului pentru sovietici nici o parte din Transilvania nu putea fi atribuită Ungariei conform dictatului de la Viena sub un motiv foarte simplu: aceasta a fost o măsură politică luată de Hitler, iar sovieticii nu puteau admite ca în Europa să mai rămână frontiere trasate conform voinței Fuhrer-ului. Acest aspect este amintit succint și de Larry L. Watts în cartea sa Ferește-mă doamne de prieteni (Rao, București, 2012, p. 147).

Ion Antonescu – în ciuda faptului că era un militar, o persoană calculată – a fost depășit de complexitatea atribuțiilor sale  odată ajuns la conducerea Consiliului de Miniștrii. El s-a grăbit efectiv în tot ceea ce a făcut dând dovadă de lipsa unui simț politic elementar. Drept dovadă prima întâlnire a sa cu Adolf Hitler, la 23 noiembrie 1940 a prezentat dorința sa de a se alătura pactului Tripartit, iar documentul l-a semnat chiar a doua zi. (p. 148)  Consecințele acestor înțelegeri – mai mult în nume propriu, într-un stil caracteristic ordinelor cavalerești medievale –  au devenit tragice pentru România.

De asemenea, în ultimii ani din viață generalul/mareșalul a suferit de megalomanie. După ce armatele române au intrat în Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria, Ion Antonescu și-a imaginat că aceste provincii trebuie să devină model pentru restul țării. Practic, la sugestia generalului german Pflaumer, fiecare provincie trebuia să fie condusă de câte un guvernator, iar guvernatorii erau subordonați direct și doar lui Ion Antonescu. (pp.152-153). Un feudalism modern, un stat feudal militar condus de Ion Antonescu și guvernatorii săi, așa ar fi trebuit să arate România postbelică. Aceste trei provincii trebuiau să constituie un model și din punct de vedere al purificării etnice. În această ,,ordine’’ de idei, tot ceea ce nu era românesc trebuia trimis în lagăre de concentrare.

De o importanță deosebită sunt paginile dedicate pogromului de la Iași, din iunie 1941. Inițial, armata română împreună cu armata germană au început să caute un aparat misterios de radio în cartierul evreiesc cu care se presupunea că sunt transmise sovieticilor mișcările trupelor române și germane. Un pretext pentru a cauza percheziții foarte dure în locuințele evreiești. Astfel au izbucnit altercații și s-au tras focuri de armă. Pe 28 iunie Ion Antonescu a ordonat deportarea tuturor evreilor – 45000 – în total – din Iași în lagărul de la Târgul Jiu. Astfel s-au organizat mai multe ,,transporturi’’ cu trenuri de marfă în care au fost înghesuiți mii de evrei. În haosul creat, fără mâncare, apă, aer, etc. în doar câteva ore au decedat un număr de evrei situat între 8000 și 15000. Istoricii încă dezbat care ar fi numărul morților din acele transporturi numite ,,trenurile morții’’. Ulterior Ion Antonescu a cerut să fie demarată o anchetă pentru a vedea cine se face vinovat de aceste dezordini. (pp. 162-163).  Pentru ,,conducător’’ aceste dezordini erau o rușine pentru armată. Dar pentru societate? Cum vor fi ele consemnate în istoria poporului român? Vor fi consemnate doar ca  simple ,,dezordini’’?

Vladimir Solonari expune și noțiunea de pogrom aplicată la cazul Bucovinei de Nord și a Basarabiei (pp. 186-187),  câte feluri de pogromuri au existat și modul exact în care ele au devenit parte din administrația celor două provincii numite.  În carte este prezentat și cazul excepțional al primarului Cernăuțiului din perioada 1941-1942, Traian Popovici, numit de Institutul Yad Vashem din Ierusalim, ,,drept între popoare’’. Primarul a încercat să salveze evreii din Cernăuți de la deportare iar datorită împotrivirii sale, militarii români cu sprijinul militarilor germani au reușit să-l înlăture (pp.200-203). Traian Popovici nu a reușit să salveze evreii de la deportare, iar in 1942, cei care au scăpat valurilor de violențe din 1941 au intrat în primele trenuri spre Transnistria. Astfel, în ziua de 8 iunie 1942 a plecat primul tren din Cernăuți cu 1781 de evrei din oraș și încă 76 din provincie (p. 206). Paradoxal este faptul că în iulie 1943 Ion Antonescu a ordonat deja repatrierea unor evrei din Transnistria înapoi în România. Odată cu schimbarea situației de pe front, devenea tot mai evidentă și necesitatea unei politici diferite de cea a Germaniei inclusiv față de evrei. Cinismul autorităților române a fost cât se poate de evident pe parcursul întregului război, recunoscând pe de o parte prezența benefică pentru economie a comunităților evreiești dar pe de altă parte ura și invidia maselor populare față de prezența acestor comunități.

De o maximă importanță este capitolul XI, ,,Costul utopiei’’ unde putem vedea cât de mult a plătit societatea română pentru planurile/proiectele guvernelor conduse de Ion Antonescu. În Bucovina peste 70% din comerț, industrie, meșteșuguri, manufactură aparținea comunităților evreiești. Deportarea evreilor a însemnat golirea Bucovinei de mâna de lucru specializată, de liberi profesioniști – medici, avocați, arhitecți (48 de arhitecți evrei numai în Cernăuți), profesori – de oameni calificați în domenii în care românii nu erau prezenți decât într-un număr nesemnificativ, în special în comerț. Populația de etnie română nu a reuși să înlocuiască meseriașii evrei, germani sau polonezi. Astfel a fost provocat un colaps economic în provinciile Basarabia și Bucovina, provincii pe care Ion Antonescu le dorea a fi model pentru tot restul României. Guvernele din perioada 1940-1944 au reușit să distrugă nu doar societatea acestor provincii ci și economia lor, transformând Bucovina din cea mai prosperă provincie din perioada interbelică într-una dintre cele mai sărace.

Cartea nu aduce neapărat ceva nou, necunoscut în vizorul publicului avizat. Ea este mai utilă pentru amatorii de istorie care au suspiciuni/îndoieli cu privere la masacrele efectuate în perioada 1940-1944. Arhivele pe baza cărora această carte este scrisă – Arhivele Ministerului Apărării (România), Arhivele Ministerului de Interne, Arhivele Ministerului de Externe, Arhivele Ministerului de Externe ale statului german, Arhivele Wermachtului, Arhivele Naționale Române, Arhivele istorice deschise la Moscova după 1990, Arhivele Institutului Yad Vashel, Institutului Wodrow Wilson, etc. –  atestă veridicitatea faptelor reconstituite, așa cum ele s-au întâmplat în realitate, fapte încă insuficient cunoscute.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s