Watzmann, 2713 m.

DSCF8444

 

Vineri, 2 octombrie am ajuns cu trenul în Salzburg. Deși aveam bilet la tren până la Berchtesgaden, nu am putut continua drumul pe calea ferată dat fiind faptul că germanii au oprit orice tren care trece din Austria în Germania pentru a bloca cumva trecerea a sute, poate mii de emigranți din Orientul Mijlociu. La Salzburg puteam lua – eventual – un autobuz sau puteam intra în Germania pe alt culoar, plecând mai departe cu trenul. Așadar la orele 13.15 am plecat din Salzburg cu un autobuz direct la Berchtesgaden, unde am ajuns la 14.20. De la Berchtesgadenhaupbahnhof am luat un al autobuz, la orele 15.15 spre Ramsau. Am plecat cu o întârziere de aproximativ 10 minute, așadar la 15.25 și am coborât la Wimbachbrucke (630 m.) la 15. 35. De aici a început practic traseul de urcare în Parcul Național Berchtesgaden, spre Watzmannmittelspietze, 2713 m. Am urcat doar patru ore – pe la Wimbachkalmm (953 m.) – Stubenalm (1100 m. ) – Mitterkaseralm (1400 m.) – Falzalm (1600 m. ) până la Watzmannhaus (1928 m). unde am ajuns la orele 19.30. Vremea a fost foarte frumoasă. În zilele de 1-2-3 octombrie a fost mereu soare cu câțiva nori pe cer. Doar în ziua de 4 octombrie s-au adunat mai mulți nori iar dimineața, după orele 08.30 a sosit și ploaia. Am ales această perioadă în funcție de informațiile despre starea meteorologică pe care le vedem pe meteoblue.

Am ajuns așadar la timp la Watzmannhaus pentru a prinde un ultim loc la masă. Watzmannhaus este o cabană aflată  în grija DAV (Deutschealpine Verein – Clubul Alpin German). Are prețuri destul de accesibile, însă serviciile sunt destul de modeste în comparație cu alte cabane din Alpi. În plus nu ai voie să vii cu cortul și să campezi în parcul național cu atât mai puțin lângă o cabană.[1]  Personal nu aveam nici un fel de rezervare (ceea ce de obicei este obligatoriu, pentru a putea sta la cabană!). Astfel eram pregătit să stau și afară direct în sacul de dormit. Dată fiind prognoza meteo foarte variabilă pentru acest început de octombrie am evitat să fac o asemenea rezervare. Spre exemplu, inițial a fost anunțată vreme bună – 11 ore de soare cu nori – doar în ziua de 4 octombrie. Ulterior cele 11 ore de soare au fost mutate pe sâmbătă, iar ulterior pe vineri și inclusiv joi, adică 1 și 2 octombrie așa cum a fost  în realitate.

Odată ajuns la cabană mi-am prezentat scuzele de rigoare pentru faptul că nu am rezervare și am menționat că dacă nu sunt locuri libere pot dormi și afară în sacul de dormit. Mi-au spus că mai au locuri libere, în camere mari, de 10 persoane – Lager – la preț de 22 de euro  și că dormitul în afara cabanei este amendat cu 100 de euro. Când am văzut oferta prezentată am ales prima variantă și am cerut să  primesc un loc în ,,Lager’’… [2] În fine, un foarte bun prieten îmi recomanda înainte de pleca următoarea scară valorică: 1. să țin cont de ceea ce este natural/natură, 2. după de oamenii de acolo, de natura umană și 3. doar la sfârșit de ceea ce este făcut de om sau ceea ce face omul… mi-a prins foarte bine recomandarea sa.

Am luat loc într-o cameră cu 10 paturi – Lager 28 – patul meu fiind chiar lângă ușă. Am încercat să mă culc la orele 21.00 însă nu am reuși să dorm prea bine. Am auzit mereu când s-a deschis și închis ușa, de fiecare dată când unul dintre cei 9 colegi de cameră a avut nevoie să iasă afară.

A doua zi, sâmbătă 03 octombrie, m-am trezit din ceea ce putem numi generic ,,somn’’ la orele 05.00.  Am pregătit repede rucksack-ul și am ieșit afară din cabană la 05.30. În fața mea au plecat cu aproximativ jumătate de oră doi alpiniști care au stat în exact aceiași cameră cu mine. Ei au început să-și pregătească ,,bagajele’’ de la orele 04.00. Din câte am realizat ulterior au plecat să facă un traseu de o dificultate sporită, ducând cu ei corzi, pitoane, foarte multe carabinniere, etc. După ce am privit cerul înstelat și mi-am  mai reglat rucksack-ul am plecat în traseu la orele 05.45. Urcam practic la lumina lanternei frontale. În urma mea au mai plecat trei alpiniști a căror lumini de la lanternele frontale le vedeam jos, în noapte, la o distanță de aproximativ 20-30 de minute. Erau asemenea unor licurici care zboară în zigzac undeva jos, la poalele muntelui. Traseul urcă în serpentine printre pietre mari și grohotiș,  fiind bine marcat poate fi urcat și noaptea cu condiția să fie vreme bună și să vezi din timp marcajele. Nu este dificil să te rătăcești chiar pe acest versant, atunci cânt serpentinele se termină și începe o urcare abruptă chiar cu câteva cățărări.  Nu am înțeles de ce lângă Watzmannhaus este indicată o durată de 4 ore până la atingerea vârfului (Watzmannmittelspietze 2713) în timp ce în toate ghidurile și pe toate hărțile sunt indicate 3 ore. De altfel personal am avut nevoie de 3 ore la urcare și de 4 ore la coborâre.[3]

Urcarea este la început destul de ușoară. După se complică, fiind necesare mai multe cățărări inclusiv  înainte de primele lanțuri. Cu cât se urcă mai mult cu atât perspectiva atât la dreapta cât și la stânga devine mai interesantă mai ales în timpul răsăritului când stâncile se dezbracă de întuneric și-și dezvăluia imensitatea frumuseții lor în lumina dimineții. La o oră după ce am început urcarea pot zări și Konigsee, foarte jos pe partea stângă. Tot pe stânga se deschide si o prăpastie de câteva sute de metrii, practic diferența de la Watzmannhaus și până  la creastă, adică aproape 700 de metrii.

La două ore ajunsesem la primul crucifix de pe creastă așezat pe Vârful Hocheck, 2653 m. unde sunt și primii corbi pe care i-am văzut până acum în Berchtesgaden. Așadar, ajunsesem pe Hocheck la orele 07.45. De aici începe cea mai dificilă parte din ascensiunea pe care mi-am propus-o. De aici și până pe Watzmannmittelspieze un corb în zbor nu are nevoie de mai mult de 10 secunde (probabil!). Un om (preferabil un alpinist!) are nevoie de aproximativ o oră. Dacă rucksack-ul este foarte lejer, poate chiar mai puțin. Însă dacă sunt încă câțiva alpiniști pe traseu, totul se poate complica mai ales în punctele unde nu poate trece decât o singură persoană, dată fiind îngustimea crestei și necesitatea asigurării. Orice ghid turistic, orice carte, hartă sau broșură pentru acest traseu recomandă un kit de via ferata, cască,  ham, carabiniere și bucle echipate.[4] Chiar și pentru această porțiune! Poate cineva se întreabă la ce or fi folosind toate acestea pentru această distanță? Încă nu știu dacă este recomandată ca o asemenea persoană să urce pe munte… cine nu ia în serios asemenea indicații se joacă cu viața sa. Sus pe creastă moartea devine vizibilă. Este atât de ușor să greșești, iar a doua oară nu mai ai această ocazie…  Personal, le-am cărat pe toate. Însă noroc că nu a fost nevoie ca hamul sa-mi prindă greutatea într-un pasaj dificil, carabiniere și kitul să mă oprească, la fel cum nu  mi-a căzut nici un fel de piatră în cap astfel încât să-mi fi dat seama de cât de utilă este casca. De asemenea am cărat mai multe carabiniere și un anou. Cu anoul și o carabiniere m-am asigurat de un piton la întoarcere în timp ce am așteptat să treacă un grup ce venea din sens opus. Atunci, privind spre golul dintre două stânci am zărit jos o cască. Îmi place să mă gândesc că posesorul ei doar a scăpat-o și nu a ,,plecat’’ cu tot cu cască la vale…

Am plecat pe această porțiune dificilă din creastă asigurat complet pe traseul de via ferata. Nu știu dacă este mai mult de o sută de metrii în linie dreaptă între Hocheck și Watzmann, însă știu sigur că sunt mai multe stânci pe care te cațeri efectiv și după trebuie să descațeri pe partea cealaltă tot înaintând astfel spre vârf având o deosebită priveliște  la dreapta  și la stânga iar în același timp câte o prăpastie de câteva sute de metrii atât de o parte cât și de alta. Un lucru este cert: locul nu este recomandat celor care au rău de înălțime, celor cărora le lipsește calmul, ,,sângele rece’’, autocontrolul.

Am cărat cu mine inclusiv colțarii pentru porțiunile acoperite de gheață.[5] Conform prognozei meteo, sus pe stânci, după 2600 m. -2700 m. ar fi fost  deja plăci de gheață. De asemenea am primit informația aceasta și la punctul de informare din Berchtesgaden iar ea a fost însoțită și de recomandarea colțarilor. M-am așteptat ca în aceste porțiuni să fie nevoie să-mi pun repede colțarii și să merg mai departe. Însă soarele puternic din zilele de 1-2 octombrie a diminuat destul de mult grosimea acestor porțiuni de gheață astfel încât acolo unde erau le-am spart cu bocancul, la fel cum au procedat și cei doi alpiniști aflați în fața mea. Așadar la o oră de la plecarea de pe Hocheck, după ce am traversat o ultimă porțiune de gheață aflată sub o stâncă, practic ferită de razele soarelui, dar de asemenea o porțiune bine asigurată pentru via ferata, am ajuns deasupra acestei stânci iar în fața mea am găsit crucifixul care indică Vârful Watzmann 2713 m. O bucurie imensă m-a cuprins, asemenea unui copil aflat în fața bradului de Crăciun, în fața cadourilor găsite sub brad. O emoție copleșitoare și o stare, o trăire unică a faptului a fi ajuns în vârf. M-am oprit pe Vârful Watzmann pentru aproximativ 20-25 de minute. Eram alături de corbi și alpiniștii care soseau din urmă. Priveam și respiram somitatea vârfurilor munților, simțeam că sunt un corb care tocmai a poposit pe acel vârf în drumul său spre alte și alte înălțimi solitare.

[1] În Austria am observat că este posibil să vii cu cortul și să campezi de la o anumită altitudine. Nu știu cum este in Elveția, Italia, Franța. Însă în Germania, unde cel mai înalt vârf nu trece de 3000 m. este total interzisă camparea cu cortul sau alte forme de a înnopta în natură în parcurile naționale.

[2] La Watzmannhaus există trei posibilități de cazare: 1. Zimmer, adică cameră cu 2-4 paturi unde un loc este 28 de euro pentru cei care nu sunt membrii DAV, 2. Lager, adică camere de 10 paturi, un loc este de 22 euro pentru cei care nu sunt membrii DAV și 3. Notlager, adică un spațiu doar pentru situațiile excepționale, când nu mai sunt locuri libere în cabană, un fel de cameră mai mare unde nu mai sunt paturi ci priciuri pe care stai, în cel mai bun caz în sacul de dormit. Aceste încăperi nu sunt disponibile dacă mai există locuri libere în celelalte două locuri menționate – Zimmer, Lager – deși din punct de vedere al prețului, 6 euro de persoană, sunt cele mai accesibile. Deși ai un pat la dispoziție în Zimmer și/sau Lager, implicit saltea și pătură, este necesar să vii cu sacul de dormit. Dacă nu ai așa ceva poți cumpăra din cabană la prețul de 16 euro. Un mic dejun constă cel puțin 6-7 euro, un prânz 14-15 euro, o bere 3 euro iar o supă simplă tot 3 euro. Meniul este destul de bogat, mai ales pentru cei care mănâncă și carne. Lipsesc însă fructele și legumele.

[3] Inițial am crezut că s-a modificat traseul, s-a desprins vreo stâncă undeva și s-a schimbat fizionomia terenului. Însă, ulterior președintele de onoare al Clubului Alpin Român, d-l Dinu Mititeanu mi-a spus că există asemenea neconcordanțe între ghiduri și indicațiile din teren în mai mute locuri din Alpi. Deci nu s-a schimbat deocamdată nimic din configurația traseului.

[4] Eu am tratat cu maximă seriozitate ceea ce era recomandat  în ghidurile turistice germane astfel încât am cărat tot acest echipament cu mine. Prefer să duc ceva în plus decât să mă aflu ulterior într-o situația neprevăzută unde să-mi lipsească ceva.

[5] Desigur colțarii puteau fi substituiți de altceva.

 

Advertisements

2 thoughts on “Watzmann, 2713 m.

  1. mihaicernat says:

    Felicitari , Emilian !
    Pentru atingerea varfului, precum si pentru relatarea ta bine pusa la punct.

    Sa inteleg ca ai mers singur ?

    Numai bine !
    Mihai

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s