Necesitatea unei forțe militare europene

Zilele acestea este tot mai evidentă nevoia unei forțe militare europene capabilă să intervină acolo unde este absolut necesar.

Prin Tratatul de la Nisa (adoptat în 2001 și intrat în vigoare în anul 2003) cele 15 state semnatare au creat un document prin care a fost reglementată și cooperarea consolidată în domeniul politicii externe și a securității comune (PESC). Astfel se discuta despre ,,militarizarea Uniunii Europene’’ prin punerea la punct  a unei forțe de management al situațiilor de criză și posibilitatea ca această forță să intervină în cel mai scurt timp posibil. Cele 15 state semnatare au fost de acord cu formarea, echiparea și antrenarea unei forțe de 60 000 de mii persoane, apropiată numeric de personalul militar – oficial – al forțelor de intervenție NATO. Tratatul de la Nisa a primit drept anexă o declarație comună numită ,,Declarația privind viitorul Uniunii.’’ Conform acestei declarații de avea în vedere crearea unui viitor tratat european care să reunească într-o formulă simplificată dispozițiile celor 4 tratate de bază existente. O formulă simplificată însemna într-o formă pe înțelesul unui număr cât mai mare de cetățeni ai UE. De asemenea se avea în vedere delimitarea competențelor, ceea ce urma a face Uniunea Europeană și ceea ce revine în atribuțiile statelor. Era prevăzută încorporarea statutului Cartei drepturilor fundamentale ale a Uniunii Europene. În ultimul rând era menționat rolul parlamentelor naționale în cadrul arhitecturii legislative la nivel european. Astfel, în Tratatul de la Nisa avem practic bazele legale ale cooperării inter-guvernamentale la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește politica externă și de securitate. Dar mai mult, în acest tratat se află și bazele legale ale constituirii unei forțe de intervenție în situațiile de criză, inclusiv în privința refugiaților și al persoanelor care cer azil politic.

Prin Tratatul de la Lisabona (adoptat în 2007 și intrat în vigoare 2009), semnatarii plasează în centrul atenției lor problema libertății, a justiției  și a securității în Uniunea Europeană. Acest fapt vine atât după atacurile de la 11.09.2001 dar și după cele de la Madrid și Barcelona. Tratatul prezintă normele ce reglementează viitoarele politici comune privind imigrația, menționează o ,,clauză de solidaritate’’ potrivit căreia toate statele membre vor acționa împreună în spirit de solidaritate în cazul în care un stat membru este ținta unui atac sau victima unei catastrofe naturale sau provocate de om. Odată cu acest tratat merită menționat încă un aspect foarte important: principiul  supremației dreptului comunitar. Astfel nici un text intern – de drept intern al statelor membre – nu i se va putea opune, indiferent de natura sa. Sub acest aspect nu poate fi pus în discuție fundamentul juridic al Uniunii Europene și nici prioritatea dreptului comunitar în fața dreptului intern.

La ora la care scriu aceste rânduri (17.50, 15.09.2015) citesc în paralel în presa austriacă, ziarul Die Presse următoarele:

,,Einen Zaun zwischen Mitgliedern der Europäischen Union zu errichten, sei keine politisch korrekte Geste und widerspreche dem europäischen Geist, sagte das rumänische Außenministerium. Ungarn hatte am Dienstag angekündigt, seinen 175 Kilometer langen Zaun an der serbisch-ungarischen Grenze nach Rumänien zu verlängern.’’

Cu alte cuvinte, în urma criticilor adresate de autoritățile române autorităților maghiare, cele din urmă au decis să lungească gardul de securitate de la granița ungaro-sîrbă și la granița ungaro-română. Asta înseamnă că în ciuda tratatelor și a cutumelor europene încă nu s-a concretizat o politică comună în privința refugiaților și mai ales a modului de intervenție rapidă. Probabil în loc de ziduri/garduri la frontierele interioare ale statelor membre Uniunii Europene ar fi mul mai utilă o forță militară europeană care să intervină direct la frontierele Uniunii Europene, în afara spațiului Schengen pentru a proteja în cele din urmă cetățenii europeni. O asemenea forță este necesară în momentul de față, gândirea unei strategii de intervenție rapidă și după găsirea unei forme convenabile de azil pentru cei care îl cer. În cele din urmă, Uniunea Europeană este organismul politic în măsură să impună condiții și să ia decizii și nu alticineva în numele, în locul său.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s