Între Schengen și Schengen

În 2015 s-au împlinit exact 30 de ani de la semnarea Acordului Schengen (14 iunie 1985) între Benelux, Franța și Germania și 20 de ani de la intrarea lui în vigoare (15 iunie 1995). Acordul prevedea în principal eliminarea graduală a controlului vamal la granițele dintre statele semnatare și implicit doar o simplă supraveghere vizuală a vehiculelor ce trec frontiera comună dar fără oprirea lor. Acordul avea (și încă mai are) în structura sa două titluri și 33 de articole. Ulterior a fost adoptată și o Convenție (intrată în vigoare la 1 septembrie 1993) de punere în aplicare a Acordului Schengen.

Convenția numără nu mai puțin e 139 de articole și reglementează inclusiv problema azilului politic.

În prezent, luna septembrie 2015, convoaiele de refugiați din Siria, Pakistan, Irak, Iordania, Egipt, etc. amintesc de cârdurile de germani care în 1989 fugeau (atât la propriu cât și la figurat!) spre frontiera dintre Ungaria si Austria pentru a trece din sistemul totalitar în sistemul liberal-capitalist. Aceiași frontieră este asaltată și azi de alte cârduri de refugiați ce fug la rândul lor de totalitarism spre democrație. În mod cert istoria se repetă dar cu alte personaje, alte nume, alte cifre, alte pașapoarte și date de identificare. Paradigmă rămâne aceiași: occidentul este asaltat de cei care fug de mizerie, crime, război, faliment economic și caută pacea, liniștea, prosperitatea statelor occidentale. Doar că de data aceasta drumul lor este mai lung și mai anevoios.

Întrebarea este: ce va face România, ca stat și societate în acest nou context european? Cum vor reacționa autoritățile și cum va reacționa opinia publică? În momentul în care Germania declară că până la finele anului 2015 se așteaptă să adăpostească în total 800 000 de refugiați (sosiți pe parcursul întregului an!). România declară că nu poate primi mai mult de 1785 de refugiați.

Diferența dintre aceste două numere atestă cel puțin două lucruri. Cu riscul de a intra în divergențe cu persoane care susțin contrariul, obiectiv vorbind se impun două observații cât se poate de evidente. Prima este diferența majoră dintre capacitatea economică/logistică a celor state, de 448 mai mare în favoarea Germaniei. A doua este angajamentul minimal al României în contextul european actual și modesta sa participare la soluționarea acestor probleme. Oricât de aberantă va părea multora afirmația mea, consider că în realitate, în cele din urmă nu aceasta va fi adevăratul număr al refugiaților pe care România îi va primi/adăposti, în mod inevitabil ea va crește.

De asemenea afirmațiile referitoare la ineficiența spațiului Schengen, la inutilitatea sa în momentul de față se vor dovedi a fi din nou nefondate. Ceea ce se vede în prezent, prezența trupelor militare la frontiere nu este nimic altceva decât dovada necesității instituțiilor militare și mai ales argumentul necesității unor instituții militare europene la care să participe toate statele Uniunii Europene. În fond, aceste instituții/servicii sunt prezente acolo pentru siguranța europenilor.  Nu în ultimul rând nu este mai puțin adevărat că Grecia se află în momentul de față și în imposibilitatea de a-și apăra propriile granițe. Valurile de emigranți care tranzitează teritoriul grec asemenea unui deșert în drum spre ,,țara făgăduinței’’ numită Germania demonstrează încă odată incapacitatea autorităților de la Atena de a face față unei situații dificile.

Cred că este nevoie de mai multă solidaritate în Europa. Cred că statele din Uniunea Europeană trebuie să fie unite atât în situații de boom economic cât și în situațiile dificile, adevăratele provocări pentru Europa. Dacă Acordul Schengen va necesita o revizuire atunci aceasta ar fi bine să fie făcută în cel mai util/scurt timp posibil. Dacă și Convenția de aplicare a acordului va necesita un act adițional, atunci el nu va lipsi iar autoritățile, instituțiile militare nu vor întârzia în aplicarea sa. Nu trebuie să sperie prezența militarilor la frontieră, al fel cum nu trebuie să sperie nici prezența a 800 000 de imigranți în Germania. În cele din urmă ei nu vor reprezenta nici măcar 1% din totalul populației acestui stat. În cele din urmă dacă ei fug de război se vor întoarce înapoi atunci când războiul se va termina și ar fi dezirabil să se întoarcă cu un gram de recunoștință pentru europeni nu cu un resentiment de ură și dușmănie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s