Încă mă gândesc la cei ,,opt pași către fericire’’ ai pictorului Sebastian Cristian. Mă întreb dacă sunt pașii lui, sau ai ei? Oare pot fi pași realizați împreună, sau separat? Toate acestea pe fundalul unor situații ce par a fi desprinse din lucrările lui Kafka sau a lui Bulgakov, sau poate chiar mai mult, un fel de absurd al absurdului. Uneori asist la asemenea situații. Una cât se poate de recentă mi-a amintit de ,,Dom Juan’’ a lui Moliere, unde o ea, o țărăncuță din provincie, la apariția lui Dom Juan, lasă totul și-i cade la picioare. Îmi amintesc de o reprezentație pe scena teatrului ArtCub din București unde ea – acest personaj pitoresc și provincial – îi declară magistral fostului logodnic, în prezența lui Dom Juan: ‚,lasă-l și pe el să-și facă nevoile’’…
Să mă ierte cititoarele pentru nuanțele pe care le poate lua orice interpretare a acestei replici teatrale, însă ea este regăsită, redată sub multiple forme în viața de zi cu zi. Una dintre ele, deloc teatrală, am observat-o zilele trecute, când o domniță după prototipul personajului lui Moliere a căzut în plasa unui Dom Juan cu câțiva cai mai mulți, ascunși însă sub capota unui Ford. Să mă ierte de această dată iubitorii, reprezentanții celorlalte mărci de automobile, însă îl consider un aspect important. Mai exact era nimic mai mult sau mai puțin decât un Ford Focus. Este important acest detaliu deoarece el este răspunsul la întrebarea ,,unde se termină dragostea?’’ La un Ford! Sau, mai interesant, într-un Ford. Mă gândesc la o interpretare subtilă a declarațiilor amoroase pe care le-ar putea face această nălucă cu corp feminin: până ce Fordul ne va despărți…
Îmi amintesc de ,,Dom Juan’’, dar de data aceasta cel scris de Nicolae Breban – atât de blamat zilele acestea – și publicat încă în timpul regimului comunist. Acolo, în romanul lui Breban, unul dintre personajele principale are tăria de a o refuza pe cea ce urma să i de dăruiască, chiar dacă totul este un joc lipsit de o minimă morală, un troc meschin între mai multe personaje. Însă el are puterea de a se întoarce din fața acestei uși pe care o găsește deschisă, pentru care nu a depus nici un minim efort pentru a o deschide. Astfel, el se întoarce. Un amestec de tensiune, suferință și durere traversează corpurile celor două personaje care se caută și se opresc periodic unul în fața celuilalt pe parcursul întregului roman. Atât. Cei doi se opresc la atât. Emil Cioran considera că omul este liric doar atunci când suferă. Să fie începutul creației acolo unde se termină dragostea? Să fie chiar acesta prețul? Oare din fața câtor uși deschise s-a întors Cioran și oare în fața câtor ’’forduri’’ și-a pierdut mințile?
emiliandranca 