Justiția între utilitate și inutilitate

Justiția între utilitate și inutilitate

11815882_855071444577227_10549471_n

Sfârșit de iulie, la Cluj, scriu, citesc, scriu, citesc, scriu, citesc, etc. etc. A devenit un stil de viață.

Probabil societatea română se îndreaptă spre o falsă dezbatere în contextul în care orice infracțiune rămâne o infracțiune cu atât mai mult cu cât ea este cunoscută de secole, poate chiar de milenii. Însă nu această pseudo-discuție pe marginea infracțiunii este adevărata problemă. Aceasta este doar o nuanță, un gri colorat pe fundalul unui tablou mult mai sumbru. În realitate, ceea ce ar trebui să preocupe  este direcția în care se îndreaptă justiția. Dincolo de toate părerile vehiculate în presă, mai puțin de specialiști, mai mult de amatori, rămâne totuși o întrebare: este aceasta direcția potrivită? Este cunoscut faptul că justiția tinde să fie din ce în ce mai permisibilă și lejeră în special în privința infracțiunilor. O analiză a modificării codului penal evidențiază acest lucru. Actualul cod penal intrat în vigoare la 01.02.2014 este mult mai favorabil reintegrării infractorilor/delicvenților în societate decât toate celelalte care l-au precedat. De asemenea se observă tendința ca prin pedepsele aplicate infractorilor, justiția să nu mai fie exemplară. Se caută mereu legea mai favorabilă, altfel spus, legea mai ușoară pentru inculpat.  Prin aceste pedepse, implicit prin reducerea până la minimalizarea lor, sau chiar anularea lor, se dorește (re)includerea inculpatului/infractorului/condamnatului în societate și nu excluderea sa. Aceasta este una dintre expresiile dezvoltării societăților democratice evidențiată și de Michel Foucault în lucrarea sa ,,A supraveghea și a pedepsi.’’ Însă, ceea ce surprinde, în sensul rău al cuvântului desigur, este modul în care o societate tranzitorie, aflată pe drumul său de la totalitarism la democrație, trece efectiv de la o extremă la alta. Codurile penale din URSS precum și din Germania național-socialistă prevedeau pedepse pentru orice faptă îndreptată împotriva statului, a regimului. Orice opinie singulară era pasibilă de pedeapsă, ba chiar de pedeapsa capitală. A se vedea spre exemplu epurările din URSS din anii `30 precum și primele lagăre din Germania înființate în 1933.

În cazul de față, dacă privim România, mai exact Republica Socialistă România, observăm cum orice acțiune îndreptată ,,împotriva orânduirii socialiste’’ era considerată a fi o adevărată crimă, iar făptașul era numit ,,dușman al poporului’’ , învinovățit de ,,înaltă trădare’’. Inculpatul, ulterior condamnatul, deținutul nu știa dacă mai iese cu zile sau nu din lagăr sau pușcărie. Azi, România aflată pe drumul desăvârșirii societății democrate și capitaliste are toate șansele să elimine orice noțiune de infracțiune nu din coduri ci din practica și sentințele date de instanțele de judecată. Practic, un june aventurier reușește să scape de pedeapsa cu închisoarea chiar dacă a comis o infracțiune. Se admite. Ceea ce surprinde este faptul că el a fost și complice la altă infracțiune, care s-a petrecut sub aceiași formă, având același caracter și comisă practic în același timp. Scapă și de această acuzare. Însă el este complice la încă una, și încă una și încă una până ce fapta se repetă a șaptea oară. Scapă ca prin urechile acului de toate. Este șocant! Deznodământul consternează. Este anormal. Este lipsit de logică. Este inacceptabil. Nu doar societatea oscilează între extreme politice, economice, ideologice, de la comunism/socialism la political corect respectiv de la economie planificată la capitalism. Însă și justiția oscilează în practica sa de la totalitarism la liberalizare, de la eficiență la ineficiență, de la utilitate la inutilitate, de la dependență față de regimul politic la independență totală până la paralelism față de o minima structura valorică a societății. Ce ar fi spus ,,sfatul oamenilor buni și batrâni’’? Ce ar fi spus Divanul domnesc? Ce ar fi spus Becaria, Kant,  Montesquieu, Iustinian, Caesar, Tertulian, etc. etc.? la ce ne mai folosesc secolele de drept roman, bazele dreptului modern, cele câteva secole de istorie a statului și dreptului român, mișcările pentru drepturile omului din secolul XX ? La ce ne mai folosesc cuvinte/concepte de demnitate, onoare, libertate, integritate, etc. dacă justiția nu le mai poate apăra?

Acestor  aspecte ar trebui acordată mai multă atenție. Modul, forma în care ele se prezintă ne poate  arăta  direcția în care se îndreaptă justiția, dacă aceasta este cea potrivită sau nu.

Articol publicat și pe:

http://avocat-dragne.ro/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s