Câteva cuvinte și despre Ungaria

Afise de exportat mail ready parteneri adaugati 1

La festivalul ,,Zilele filmului istoric la Vatra-Dornei, Noi perspective asupra totalitarismului” 14-16 august nu va fi prezentată nici o producție cinematografică maghiară, însă subiectul/tema regimului comunist din Ungaria nu va fi ocolită. Amintesc aici doar câteva idei conducătoare pe care le voi prezenta.

Astfel, în contextul Europei de est post-belice, la Budapesta, procesele vitrina au continuat până în 1952 inclusiv, cand regimul condus de Matyas Rakosi l-a lichidat pe fostul comunist și ministru al Afacerilor interne, Laszlo Rajk.[1]

Poate una dintre cele mai vizibile consecințe ale discursului lui Hrusciov despre cultul personalității poate fi gasită în cheia de lectură pe care au avut-o maghiarii. Partidul comunist din Ungaria a înțeles după acest discurs faimos că se poate descprinde de Moscova retrăgandu-se din aliața militară a Pactului de la Varșovia. Nu a fost cea mai iscusită cheie de lectură dat fiind faptul că la finele lunii octombrie 1956 trupele sovietice au asediat efectiv Budapesta. Aproape toți membrii guvernului maghiar din octombrie 1956 au fost condamnați la moarte și executați. Astfel, cu tancurile sovietice la Budapesta, ce fel de ,,destalinizare’’ a regimului ar mai fi fost posibilă ? Maghiarii au dorit ca  statul lors ă fie suveran, sa nu mai depindă de Moscova. De asemenea doreau să se renunțe la planurile cincinale, iar uzinele, industria și întreaga producție să fie administrată într-adevar de muncitori și participarea muncitorilor la profit, un fel de autonomie după modelul yugoslav. Asemenea revendicări au apărut și în Polonia, iar ele puteau fi regasite în tot blocul socialist. Dependența de Moscova era artificială, era mai mult o supraveghere continuă din partea sovieticilor care umilea indirect celelalte state din estul Europei.[2] Pentru maghiari umilința a fost cu atât mai mare cu cât în 1956 peste 200 000 de soldați sovietici au intrat în Ungaria și aproximativ 25 000 de civili au fost uciși în confruntările directe care au avut loc între armata sovietică și populația locală.[3] După reinstaurarea unui nou guvern comunist fidel Moscovei condus de Janos Kadar, a urmat un nou val de teroare. Aproximativ 400 de oameni au fost uciși, 21500 de persoane au fost arestate iar aproximativ 16000 – 18000 au fost internate în lagăre. De asemenea peste două sute de mii au emigrat.[4]  De la 1 noiembrie 1956 partidul comunist maghiar este denumit Partidul Muncitoresc Socialist Maghiar[5] – MSZMP. Kadar și-a dat seama destul de repede că represiunea și teroarea nu va aduce rezultatele dorite pentru o perioada îndelungată. Astfel, el a încercat să cumpere bună voința populației maghiare încercând să asigure un standard de viață cât de cât acceptabil. Amintirea înăbușirii revoluției din 1956 a determinat societatea maghiară să accepte tacit regimul lui Kadar. Doar la finele anilor `70 au apărut din nou iniaține din rândurile opoziției. În anii `80 propaganda regimului comunist a lui Kadar a prezentat mișcarea ,,Solidaritatea’’ din Polonia precum un carnaval, un circ ieftin, iar pe polonezi drept leneși și alcolici, astfel reușind să discrediteze opoziția legitimă poloneză dar și orice inițiativă asemănătoare maghiara. Se poate spune ca din acest punct de vedere măsurile luate de Kadar au fost eficiente deoarece au ținut în frâu societatea maghiară. De asemnea, o altă masură menită să scape regimul de potențialii disidenți și de opoziție a fost ridicarea vizelor pentru ieșirea din Ungaria în Austria. Aceasta a fost o adevărată șansă pentru cei nemulțumiți de a pleca și de a nu se mai întoarce. Precum în România așa și în Ungaria, Biserica nu a reușit să joace un rol important ca adeversar al regimului dupa modelul Bisericii Catolice în Polonia sau al Bisericii Evanghelice in Germania de Est. Pe de o parte populația maghiară, teoretic, era impărțită între catolici și calviniști, pe de altă parte laicizarea societății maghiare a cunoscut un adevăra  succes sub regimul lui Kadar. Liderul comunist a știut să ofere un minim confort maghiarilor astfel încât să-i câștige pe o bună parte dintre aceștia. Astfel și-a asigurat liniștea pentru aproximativ două decenii. În 1965 Ungaria avea o populație de aproape 10 milioane de locuitori. Forța de muncă existentă în Ungaria nu putea face din economia maghiară o economie competitivă pe plan internațional. Din punct de vedere al agriculturii, deși se considera că maghiarii au o agricultură modernă, aceștia nu aveau suficientă mână de lucru. In industrie totul depindea de importul de petrol ce provenea din URSS. Tentativa de trecere de pe produse petroliere pe cărbune nu a fost încununată de succes. De asemenea proiectul unei hidrocentrale construite în comun cu Cehoslovacia a adus mai multe probleme guvernului maghiar decât soluții la problemele déjà existente.[6]

La nivel individual, un maghiar spre deosebire de un polonez, în loc să facă grevă, căuta un al doilea venit, un al doilea loc de muncă sau dacă era cazul să-și creeze propriul atelier, propriul butic, ceva care sa fie o a doua sursă de bani. Desigur aceasta nu a fost o soluție pentru regimul comunist maghiar ci doar o amânare a sfârșitului său. Liberalizarea prețurilor și crearea unor condiții de minimă și relativă economie de piață nu puteau salva un întreg regim politico-economic. Așa cum avea să se întâmple și în alte state din blocul comunist, în Ungaria lipsa de lichidități putea fi soluționată printr-un împrumut în Occident. Desigur nu a fost doar un singur împrumut ci mai multe, până ce Ungaria s-a înscris in FMI (1982) iar datoria sa externă a ajuns la aproximativ 20 de miliarde de dolari.[7] La această practică au apelat inclusiv guvernele de la Varșovia și București.

Spre deosebire de celelalte state comuniste, în Ungaria în randul intelectualității apare frica ca maghiarii ar dispărea ca popor. Acest sentiment este cauzat de lipsa de naționalism al regiumului lui Kadar, de politica de deznaționalizare condusa de Ceaușescu inclusiv in Transilvania și de veșnicile traume și resentimente de după Tratatul de la Trianon. Astfel în anii `s-a dezvoltat o adevărată isterie la Budapesta din acest punct de vedere, pe fundalul căreia a fost publicată în samizdat Cartea comemorativă dedicată lui Istvan Bibo. Inițiatorii și coautorii acestei cărți au publicat ulterior prima revista anti-regim – Beszelo. Evident era și prima revistă publicată fără autorizația guvernului iar astfel prima revistă care a provocat un precedent, ea fiind urmată și de alte asemenea publicații. Autoritarismul lui Kadar nu putea reacționa foarte dur și implicit eficient deoarece guvernul de la Budapesta avea nevoie de împrumuturile acordate de occidentali. Cu toate acestea, intelectualii nu reușeau să depășească – din punct de vedere al publicului lor – sfera de acoperire a capitalei. Practic între ei și populația maghiară nu exista nici o legătură.[8]

[1] Alexander Gubrynowicz, Ungaria; schimbări nefinalizate în Adam Burakowski, Alelsander Gubrynowicz, Pawel Ukielski, Toamna națiunilor, Polirom, Iași, 2013, p. 141

[2] Leszek Kolakowski, op. cit. p. 360

[3] David R. Marples, op. cit. p. 295

[4] Alexander Gubrynowicz, op. cit. p. 141

[5] Este aproape imposibil de a nu remarca similitudinea denumirii partidului cu NSDAP din Germania.

[6] Alexander Gubrynowicz, op. cit. p. 145

[7] Ibidem, p. 147

[8] Ibidem, p. 155

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s