Gândirea captivă

20150711_182610

O seara de iulie destul de răcoroasă dar frumoasă. Trec repede de aeroportul din Cluj si intru pe drumul european ce duce spre Gherla, Dej, etc. În minte îmi trece un gând care mă încearcă destul de des: oare aceste drumuri au fost croite prima dată de romani? Oare oamenii acum două mii de ani aveau conștiința apartenenței la un imperiu, Imperiul Roman, sau măcar la o provincie destul de mare care se întindea de aici, de la Napoca, la Apulum, la Potaisa și pâna jos la Daphne, Lederata, Constantinia si Mehadia pe Dunăre… iar linia frontierei continuă până  la Marea Neagra.

Drumul meu, de această dată, este destul de liber, deci se poate accelera. Mă grăbesc să ajung la Vatra-Dornei. Nu sunt eu la volan. Probabil dacă aș fi eu aș accelera și mai mult. Iar în același timp mă gândesc la secolele trecute, la valurile de migratori și la populațiile și popoarele care în cele din urmă s-au așezat aici: maghiari, germani, armeni, greci…   șoseaua este liberă, privesc ultimele raze ale soarelui. Mă îndrept în viteză spre colinele de lângă Dej, trec repede pe lângă unitatea militară, las gara undeva în dreapta, trec Someșul. Mă apropii de locurile natale ale lui Liviu Rebreanu, cu câtă măiestrie a reușit să descrie aceste locuri…

Trec de Beclean, Bistrița, urc pasul Tihuța unde mă întâmpină un aer curat, rece, mă opresc la poarta care anunță intrarea în Bucovina. Sunt atâtea amintiri care mă leagă de aceste locuri, atâtea momente frumoase, clipe de care nu voi uita niciodată. Cobor muntele, urc și cobor Dealul Floreni iar după câțiva km. ajung la orele 01.30 la Vatra-Dornei. Noaptea nu prea am timp de dormit. Mă ocup de ultimele detalii ale festivalului de film ce va avea loc aici: Zilele Filmului Istoric la Vatra-Dornei, 14-16 august. Astfel, zorii mă găsesc la Vatra-Dornei după o noapte pe care am ’’pierdut-o’’ în detalii… au fost și detalii ce depășesc cotidianul, perimetrul orașului, al regiunii, al țării. Mai exact, am intrat mai în detaliu în opera lui Czeslaw Milosz, am mai început o carte de a sa, de data aceasta în limba română, ,,Gândirea captivă’’, publicată la Humanitas în 2008, originalul fiind scris in poloneză în 1996. Este o carte dedicată intelectualilor și în special pasiunii acestora de a se lăsa/dori iubiți/stimați/respectați/măriți de restul concetățenilor. O alchimie tipică societăților moderne, o patologie în rândurile intelectualilor, boală pe care Milosz o consideră a fi drept gândire captivă.

20150711_182852

Dimineața la un mic dejun specific zonei  și câteva cafele – fără zahăr – consider că pot continua cu bine ziua fără sa fi pus geană pe geană. Privesc spre cărțile din bibliotecă, spre rafturile de cărți ale lui Eliade – în urmă cu aproximativ un secol el privea în clipele de agonie și oboseală spre rafturile de cărți ale lui Nicolae Iorga pe care le avea în bibliotecă, iar în acele momente parcă o mână invizibilă îi lua toată oboseala. Îmi amintesc de trucurile cu care Eliade încerca să păcălească somnul.  În asemenea clipe matinale aceste gânduri ajută la fel de mult pe cât ajută cafeaua, ceaiul negru, ciocolata, etc.

La orele 12.00 – după ce am vizitat încă odată Casa de Cultură Platon Pardău, precum și alte locuri unde se va desfășura festivalul de film – am plecat  din Vatra-Dornei, din nou peste Pasul Tihuța, iar după Bistrița am cotit-o la stânga spre Reghin. Nu merg pe drumul normal spre Cluj ci mă îndrept spre Reghin, printr-o zonă minunată de dealuri acoperite de viță de vie. Ajung în Reghin tocmai de zilele orașului, mă opresc pentru o clipă de popas. Aerul s-a schimbat deja. Atmosfera, mediul s-a schimbat. Aici este altceva. Până și între Bucovina și Transilvania sunt diferențe majore chiar imediat cum treci munții dintr-o parte în alta. De la Reghin plec mai departe spre Târgul Mureș iar de aici continui spre Sighișoara. Încerc să mă concentrez asupra ceea ce-mi spune Milosz în ,,Gândirea captivă’’. Uneori peisajul îmi atrage atenția, coline, vii, sate germane, sate maghiare, o turmă de oi pe un deal, un pas, o vale, un izvor și mult, mult, mult verde. O altă țară parcă se ascunde aici, departe de tumultul orașelor.

IMG_20150711_173739

Fosta școală germană

Ajung la Sighișoara și caut repede repede drumul spre Mediaș iar odată găsit plec în această direcție. Destinația de această dată este un sat ascuns pe drumul ce duce dinspre Sighișoara spre Mediaș și după spre Agnita. Drumul ce duce spre acest sat parcă te duce în același timp înapoi, în alt secol. Aici am sentimentul ca modernitatea nu a ajuns foarte departe, nu a răzbătut până aici. In cele din urmă, la o distanță de 17 km. de Sighișoara, la orele 17.00 am ajuns la Mălâncrav. Satul a fost întemeiat mai mult de sași, venind ulterior și maghiarii, urmați prezent și de români. Am spus în prezent deoarece după plecarea masivă a sașilor – mai exact negoțul pe care l-au făcut comuniștii cu germanii din România – aceste sate au fost populate cu familii de români aduse, transplantate de regim din diferite zone ale României. Azi mai sunt câteva familii germane în Mălâncrav, o biserica luterană, un preot și câteva sărbători pe care comunitatea încearcă să le respecte conform datinilor. Asta este tot. Istoria lor, istoria noastră riscă să fie curmată de ceea ce a provocat un regim totalitar și nu a reușit să vindece regimul care l-a înlocuit. După o istorie de 800 de ani, totul se poate termina în câteva zile. Școala germană este închisă, multe case abandonate, drumurile de acces destul de greu practicabile, iar cu toate acestea, cei care au mai rămas – în special bătrânii – trudesc să aibă grijă, să păstreze biserica, respectiv de identitatea lor.

IMG_20150711_173744

Mălâncrav văzut din curtea casei parohiale luterane

Aici am sentimentul că nu mai există intelectuali,  că ei nu ar fi existat niciodată dată fiind starea acestor locuri. Aici intelectualul este neputincios, inutil, el nu are ce căuta, nu ar fi nici mai mult nici mai puțin decât un inadaptat, un element exotic, ceva desprins de realitatea cotidiana. Aici observi falsitatea acestui clișeu, această perspectivă artificială prin care intelectualii sunt separați de restul societății ca niște păuni ținuți în țarcuri speciale. Aici, într-un asemenea sat observi ce le lipsește oamenilor, ce își doresc, ce vor și mai ales de ce. Aici ești forțat să ieși din captivitate, să corelezi idealurile livrești cu realitatea materială, să renunți la simpatiile și cochetăriile politice și să te dedici celor care au cu adevărat nevoie de ajutor, iar asta cât mai repede posibil.

20150711_182840

La Mălâncrav am fost invitat de un prieten pentru a prezenta în cadrul unei școli de vară, ceea ce va festivalul din luna august, ,,Zilele Filmului Istoric la Vatra-Dornei, Noi Perspective asupra totalitarismului.’’ Astfel, timp de aproximativ 30 de minute le-am prezentat studenților de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, prezenți la această școală de vară, ceea ce îmi doresc să se desfășoare la Vatra-Dornei, de unde a început totul, ideea inițială, premisele organizării, echipa de lucru, planul, programul, dorințele și mesajul acestui eveniment cultural.

20150711_182943

A fost o seară minunată, cu oameni pasionați, interesați și implicați în cultură. La orele 20.00 plecam din Mălâncrav din nou spre Sighișoara, iar de la Sighișoara spre Cluj, unde am ajuns aproximativ la miezul nopții.

20150711_183001

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s