Adam Michnik, Pavel și piața publică

Pwm-Michnik-Adam-III

Călătoresc cu trenul de la Brașov la Cluj-Napoca. Trec de Sfântul Gheorghe iar în timp ce citesc Mărturisirile unui disident convertit sunt din ce în ce mai furat de peisaj, de munții din Ținutul Secuiesc. Este seară. Soarele se pregătește să apună. Încerc sa-mi imaginez ceea ce scrie Adam Michnik, despre angajamentul intelectualului în cetate. ,,Să mergem așadar în piața publică reprezentată astăzi de Europa, în schimbare. Și nu numai spre guverne și parlamente, ci și spre oameni obișnuiți. În acest sfat este ceva din spiritul lui Sisif acre își rostogolește piatra. Însă, dacă renunțăm la piatră, atunci cedăm teren în lupta în care, e adevărat, nu există victorii definitive, dar – știu de la Erasmus și de la Leszek Kolakowski – nici înfrângeri definitive.’’ Verde, mult verde. Trenul traversează o câmpie, după o mare de dealuri, după o padure de brazi, traversează mereu o mare, un ocean verde. Peste tot un verde curat, proaspăt udat de ploaie, primăvăratec, minunat,  revigorant. Prin el revăd primul an de facultate și prima întâlnire cu Adam Michnick. Eram student la Cluj-Napoca iar el conferenția împreună cu Emil Hurezeanu. O acțiune susținută în special de Fundația Ion Rațiu. Adam Michnick îmi amintește într-un fel de apostolul Pavel. Un fel de predicator, însă nu și un profet. Curajos însă nu aventurier. Sclipitor, însă nu genial.

Totuși piața nu dorește nici un intelectual. Piața nu iubește intelectualii. Deși, ei, intelectualii iubesc piața, probabil î-i doresc binele mai mult decât oricine altcineva și mai ales își doresc să stea în piață. Însă piața îi respinge. Așa cum o femeie oarecare nu dorește un intelectul lângă ea, ea nu are nevoie de un om de litere, de idei, ea nu are nevoie de litere și de idei, ea are nevoie de altceva. Piața este o personificare a femeii. Cu ea nu trebuie să fii deloc intelectual. Un intelectual este disprețuit în piață, locul său nu este acolo. Este o relație forțată, o dragoste închipuită, o relație unilaterală, o falsă relație de dragoste între intelectual și piață. Astfel, după un anumit timp de încercări și tentative nereușite, cei doi vor ajunge să nu se mai suporte, poate chiar să se deteste. Așadar, în ce măsură are dreptate Adam Michnik? Situația nu mai este aceiași precum în antichitate. Azi, Pavel nu mai poate scrie o Epistolă către corinteni. Azi, Pavel are nevoie de mult mai mult.

Pavel se află în fața unei comunități creștine înființate practic de el. După ce pleacă din această comunitate, vine ideea epistolelor – trei la număr – adresate unei comunități cu probleme, Corint. În tot acest timp, Pavel nu are conștiința înfăptuirii a ceva nou, a ceva diferit față de ceea ce este iudaismul. Conceptul de ,,eklesia’’ este sinonim celui de sinagogă (ambele au semnificația de biserică).  În cele din urmă Pavel rămâne din punct de vedere al gândirii mereu în spațiul gândirii iudaice. Concepte definitorii pentru epistolele lui Pavel pot fi considerate a fi ,,nebunia’’, ,,lumescul’’, ,,astenia’’, ,,scandalul’’. Lumescul, omenescul și evidența pot fi considerate a fi drept capcane. Prin lumesc poate fi înțeleasă inclusiv înțelepciunea lumească. Nu este pus capăt gândirii filosofice ci dimpotrivă este dorită punerea unor noi baze.

Oare fondatorii ,,Solidarității’’ si-au imaginat că mișcarea lor va pune capăt – sau va contribui – la sfârșitul comunismului în Polonia? Greu de crezut. Cu atât mai greu de crezut este faptul că aceștia și-au imaginat că ei vor face altceva, ceva mai mult decât reformarea socialismului. Ei au reformat o societate, scoțând socialismul din ecuație. Mai mult ei au supraviețuit comunismului, însă nu au supraviețuit practicilor sistemului comunist și mentalităților ,,omului nou’’ făurit de regimul comunist.

În timpul regimului comunist, în toate statele din estul Europei intelectualii au fost aserviți regimurilor din propriile societăți. Prin munca lor – oficial – trebuiau să aplaude ,,realizările’’ regimului. După 1989/1990 odată emancipați, intelectualii își cer propriul loc în viața publică, revendică merite și drepturi de cele mai multe ori închipuite decât reale. Dacă anumite persoane sunt considerate a fi drept intelectuali – după ce criterii? În funcție de ce ierarhie valorică? – există riscul de a-i jigni pe alții care nu revendică nimic pentru propria persoană. Astfel, din amorul lor pentru piața publică, intelectualii riscă să o violeze, să o iubească fără ca aceasta sa-și dorească să fie iubită. Poate Adam Michnik se înșeală în anumite privințe. Poate piața, asemenea unei femei își dorește un analfabet, însă un bun paznic, un imbecil dar statornic, un steril dar fidel, un ignorant dar priceput în treburile casei, în definitiv o brută alături de cale să se simtă sigură, fără idei, fără schimbări, fără tulburări.

În cele din urmă persistă întrebarea, ce are de făcut intelectualul, mai ales atunci când relația sa amoroasă cu femeia dorită, metamorfozată în piața publică eșuează?

POST SCRIPTUM

Scriu aceste rânduri într-un tren destul de modest, o vitrină a societății române cu intelectualii săi, cu tot. Din nefericire nu există alte trenuri – deocamdată – așa cum nu există nici altă societate română, deocamdată. Eventual, ea există doar pe hârtie, imaginată, proiectată, dorită, asemenea multor altor dorințe.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s