Justiția este o metaforă

IMG_20150523_170028

Retras in Rodna…

Scriu aceste rânduri fiind influențat de ceea ce se întâmplă pe scena politică din România însă și de alte evenimente. Îmi dau seama că orice ar face unii oameni, inclusiv fapte penale, aceștia au foarte multe șanse sa nu plătească niciodată pentru ceea ce au făcut. Henry Laufenhuraer susținea că ,, este ușor de a pronunța cuvântul justiție, dar este dificil de a realiza, pe plan material, acest concept prin esență etic.’’ El are desigur dreptate în măsura în care te raportezi la societate în totalitatea sa. Însă ce te faci atunci când cei care sunt urmăriți penal  mai ocupa demnități și funcții publice de înaltă responsabilitate și sunt tocmai absolvenți ai unei facultăți de drept? Nu reflecta acest fenomen tocmai falimentul învățământului superior? Un proverb spune ca indiferent la câte școli merge, un măgar va rămâne mereu un măgar, el nu va deveni niciodată un armăsar… Asta poate spune multe despre cei care își ocupă timpul cu politica (ar fi trebuit să scriu ,,își pierd timpul’’…?)

,,În politică nu avem de ales niciodată între bine si rău, ci între preferabil și detestabil” spunea Raymond Aron.[1] Însă ceea ce se întâmpla azi în România trebuia să dea foarte mult de gândit tuturor celor ce au cel puțin buletinul român (fără a-i exclude pe românii din diaspora care poate au deja și altă cetățenie nu doar buletin…). Personal, mi-aș dori să mă pot retrage undeva, cumva în afara lumii… definitiv. Mă gândesc mereu la Nietzsche și Hils Maria, mă gândesc la Constantin Noica și Păltiniș, iar in final imi amintesc de mulți alții de altă ’’orientare’’ și mă gândesc la Muntele Athos. Desigur, când îmi amintesc de Camus si Sartre mă gândesc la sinucidere și după la Cioran care considera că indiferent de momentul în care decizi să te sinucizi este deja prea târziu…

Eric Hoffer afirma că ,,există adesea o nepotrivire monstruoasă între speranțe, oricât de nobile și inimoase, și acțiunea care le succedă.’’[2] Poate afirmația sa pare a fi cinică. Însă este reală. Parcă tocmai atunci când dorești să faci bine, să faci un bine cuiva, celălalt se întoarce împotriva ta de parcă ai dori să-i faci un rău. În aceste condiții pari a fi condamnat neputinței, blestemat, aruncat undeva afară fără a avea nici o posibilitate de a schimba ceva. Astfel rămâne un mare loc pentru ceea ce Hannah Arendt numea ,,răul absolut’’ , un mare loc în care acesta se poate instala și desfășura. Putem lăsa lucrurile să rămână astfel? Este justiția doar o metaforă?

[1] Citat în Tony Judt, Epoca postbelica O istorie a Europei de după 1945, Polirom, Iași, 2008, p. 160

[2] Citat in Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, Humanitas, București, 2014, p. 18

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s