Strasbourg

IMG_20150502_144422

Zilele trecute am revizitat oraşul Strasbourg. Oraş ce face parte dintr-o serie (destul de rezonabilă) de oraşe în care am trăit până acum şi în care, mai ales, am studiat. Cu alte cuvinte Strasbourg face parte din identitatea mea, face parte din mine. În vara lui 2011, în ultimele întâlniri pe care le-am avut cu unul dintre profesorii mei preferaţi de la Universitatea din Strasbourg, Jean-Marie Husser, i-am povestit grija mea că în viitor să nu pierd din memorie imaginea acestui oraş (iar tocmai această grijă mă va determina să revin asupra sa). Cu alte cuvinte… să revin la Strasbourg. Profesorul mi-a spus că oraşul şi universitatea vor reprezent un ax central în jurul căruia voi pendula în anii viitori. Un fel de repetiţie constantă. Un fel de ritual. Un fel de dragoste pătimaşă, feroce, fără de care nu eşti tu. Profesorul a avut dreptate. De atunci, din 2011 am revenit anual la Strasbourg. De fiecare dată avea loc o anume regăsire. De fiecare dată trăiam o renaştere a studentului care ieşea ultimul din bibliotecă şi pleca ”acasa” doar pentru a continua lectura suspendată de drumul dintre bibliotecă şi campusul universitar. Un alt ritual.

Privesc pe fereastră. Fereastra este orientată spre nord. Astfel, îmi imaginez cum undeva în stânga este Alsacia, Rinul şi Strasbourgul, oraşul unde au studiat Goethe şi Meternich. Goethe rămâne prezent, persoana sa s-a metamorfozat atât în formele statui din faţa universităţii, în contururile străzii care îi poartă numele dar mai ales în libertatea de gândire caracteristică locului. Meternich mai puţin, aproape deloc chiar, trebuie să-l cauţi bine pentru a-l găsi. Marea diferenţă (aş spune crevasă) dintre politică şi cultură, ca phe-nomen: prima dispare, în timp ce a doua dăinuie.

IMG_20150502_144349

Am mai scris despre cărţile din Piaţa Kleber şi Piaţa Gutenberg. Am scris şi în 2011 şi în 2012, scriu şi acum. De fiecare dată când revin acolo, cred că primul popas pe care-l fac (cu condiţia să nu fie trecut de orele 17.00 şi să se fi lăsat deja întunericul) este într-una dintre cele două pieţe numite, la diferitele tarabe cu cărţi. Este o plăcere rar întâlnită! Atât de rar încât pentru a o regăsi trebuie să traversez acest întreg spaţiu cultural numit Mitteleuropa de la un capăt la altul. Însă, dincolo de orice efort, această traversare merită. În fapt, nu este doar o traversare în spaţiu ci şi în timp. În Strasbourg, deşi sunt în Franţa, trăiesc sentimentul că sunt în altă ţară, în altă republică, o republică kantiană, o republică a literelor. Efervescentă culturală este fascinantă. De la universitate, la librării, spectacole, cinematografe, teatre, operă şi în final la cărţile de pe tarabele din Place Kleber şi Place Gutenberg.

De data aceasta am căutat cărţi despre Rusia şi am şi găsit. Dau două nume cunoscute deja de mult timp în Franţa şi care mi-au ” îngreunat ” bagajul Aleksandr Solzhenitsyn şi Panait Istrati, dar şi literatură rusă, cultură, istorie, filosofie, religie. În ultimul timp îmi stă capul în special la ceea ce se întâmplă acolo şi încerc să înţeleg ceea ce se întâmplă cu multiplele sale cauze si probabilele efecte. De ce? Închei ca răspuns printr-o observaţie a Marchizului de Custine (Scrisori din Rusia): ”Este o combinaţie înspăimântătoare, mai cu seamă prin viitorul pe care-l prevesteşte lumii! Rusia este un cazan cu apă clocotită, bine astupat, dar aşezat pe un foc ce se înteţeşte tot mai mult: mi-e teamă de explozie.”

IMG_20150502_145128

P.S.

Acest motan mi-a amintit de Michail Afanassjewitsch Bulgakow…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s