Ordine şi istorie, Eric Voegelin

Strasbourg, anul universitar 2010-2011

Ordine şi istorie, Eric Voegelin

Recent am participat la o discuţie despre Oscar Wilde (îi mulţumesc pe aceasta cale lui A. P. pentru invitaţie si pentru energia si buna dispoziţie cu care anima discuţia). Cu această ocazie – spre ruşinea mea – am aflat abia acum că din literatura britanică Byron este cel mai recemptat scriitor în cultura română, urmat de Shakespeare şi Wilde. Desigur, nu este o noutate faptul că spaţiul cultural român a fost mult mai receptiv faţă de cultura franceză şi în general faţă de culturile latine în detrimentul culturilor anglo-saxone. Am câştigat sau am pierdut? O singură întrebare care poate primi în schimb o varietate neînchipuită de răspunsuri. Cred că fiecare intelectual român, francez sau englez ar avea propriul său răspuns. Franta a avut aceiaşi influenţă covârşitoare şi în spaţiul juridic. Nici de această dată nu este un secret faptul că primele codificări legislative din Transilvania dar şi din Moldova – a se vedea prima încercare de elaborare a unui Cod Civil – au fost influenţate de spaţiul germanic. Însă, din nefericire, în cele din urmă codurile franceze au fost adoptate – atât la propriu cât şi la figurat – de elita politică română din sec. XIX. Spun din nefericire, deoarece Franţa, din punct de vedere financiar, fiscal şi economic s-a dovedit a fi mult mai puţin producătoare şi eficientă decât Germania, Olanda, Marea Britanie şi desigur S.U.A. Oare ar putea fi creată o paralelă între domeniul juridic şi cel cultural? Oare dată fiind influenţa culturală franceză din trecut cât şi cea actuală avem în prezent o cultură română mai modestă? Din nou o întrebare ce poate primi multiple răspunsuri.

Îndrăznesc în acest context să amintesc cazul unui filosof german contemporan, foarte cunoscut în Occident, însă aproape ignorat în România: Eric Voegelin. Prin amabilitatea Editurii Humanitas sau/şi prin înţelepciunea unor intelectuali români, în limba romană a fost tradusă o lucrare semnată de Eric Voegelin: Religiile politice. Din nefericre este singura lucare a lui Voegelin tradusă în limba română. Totuşi, ediţia de opere complete a filosofului numără nu mai puţin de 34 de volume în varianta engleză şi 31 în varianta germană. Se cuvine a menţiona titlurile acestora în limba engleză, pentru o mai bună înţelegere a lor de majoritatea cititorilor:

Volume 1 On The Form of the American Mind
Volume 2 Race and State
Volume 3 The History of the Race Idea
Volume 4 The Authoritarian State
Volume 5 Modernity Without Restraint
Volume 6 Anamnesis
Volume 7 Published Essays, 1922—1928
Volume 8 Published Essays, 1929—1933
Volume 9 Published Essays, 1934—1939
Volume 10 Published Essays, 1940—1952
Volume 11 Published Essays, 1953—1965
Volume 12 Published Essays, 1966—1985
Volume 13 Selected Book Reviews

ORDER AND HISTORY:
Volume 14 Israel and Revelation
Volume 15 The World of the Polis
Volume 16 Plato and Aristotle
Volume 17 The Ecumenic Age
Volume 18 In Search of Order

HISTORY OF POLITICAL IDEAS:
Volume 19 Hellenism, Rome and Early Christianity
Volume 20 The Middle Ages to Aquinas
Volume 21 The Later Middle Ages
Volume 22 Renaissance and Reformation
Volume 23 Religion and the Rise of Modernity
Volume 24 Revolution and the New Science
Volume 25 The New Order and Last Orientation
Volume 26 Crisis and the Apocalypse of Man

Volume 27 The Nature of the Law
Volume 28 What is History?
Volume 29 Selected Correspondence: to 1950
Volume 30 Selected Correspondence: 1950-1984
Volume 31 Hitler and the Germans
Volume 32 The Theory of Governance and other Miscellaneous Papers,1921-1938
Volume 33 The Drama of Humanity and other Miscellaneous Papers, 1939-1985
Volume 34 Autobiographical Reflections, Glossary and Index

Voegelin s-a născut la Koln în 1901, însă şi-a început studiile în Austria, la Viena, a continuat în Statele Unite ale Americii, Franţa şi în cele din urmă Marea Britanie. A fost studentul şi asistentul cunoscutului jurist Hans Kelsen, sub coordonarea căruia şi-a început şi activitatea didactică la Viena în anii `30. În ciuda punctelor comune din domeniul juridic, istoric şi filosofic pe care le aveau Voegelin şi Kelsen, între cei doi au apărut divergenţe de ordin metodologic. Kelsen fiind adeptul şi susţinătorul teoriilor moniste în ştiinţele juridice iar Voegelin dimpotrivă fiind cu contestatar al acestora nu a ezitat să atace lucrările profesorului său. Însă acest detaliu biografic nu este decât un aspect al profilului intelectual al lui Voegelin. El a fost un carcater polemic, violent în exprimare, însă lucid şi lipsit de orice tentativă de ideologizare, îndoctrinare, angajare sau militantism politic. Voegelin este unul dintre puţinii reprezentanţi ai gândirii libere, neîngrădită de nimic, un spirit kantian şi un adevărat aristocrat. Preocupările sale l-au adus la elaborare lucrării Politische Religionen apărută la Viena în 1938 chiar în zorii ocupării/anexării Austriei de către Germania. În cartea sa Voegelin a criticat foarte dur regimurile totalitare, în speţă nazismul, fascismul şi comunismul. În consecinţă el a fost nevoit să fugă efeciv din Austria şi să se refugieze. Elveţia, Franţa, Marea Britanie iar în cele din urmă Statele Unite ale Americii s-au dovedit a fi locuri mult mai sigure şi mai ales mult mai prielnice pentru o activitate intelectuală şi culturală serioasă şi susţinută decât Germania anilor `30-`40. În fapt, el a încercat să dezvolte o nouă ştiinţă politică bazată pe o reîntoarcere la antici, la filosofia greacă, în special Platon şi Aristotel, pe care-i consideră baza cunoaşterii politice (platonisch-aristotelisch Grundung der der episteme politike).

Totuşi Voegelin nu este un emigrant, nici exilat şi nici un spirit boem îndrăgostit de călătorie. El revine în spaţiul german, mai exact la Munchen în 1956 unde rămâne pentru o perioadă de zece ani ca angajat al universităţii. Aici el pune practic umărul la reconstrucţia postbelică a Germaniei. Într-o serie fulminantă de cărţi precum Nouă ştiinţă politică, Hitler şi germanii, Voegelin atacă din nou problema totalitarismelor şi în special al oricărui sistem politic iraţional – în măsura în care un regim politic sau politică se poate doveni a fi raţional…

Însă marea sa lucrare, Opus Magnus, este considerata a fi Ordine si istorie, Order and history, scrisă în original în limba engleză după ce Voegelin revine în S.U.A. anii `60, la Universitatea din Standfort în calitate de profesor.În lumina filosofiei lui Platon, Aristotel, Toma, Augustin, Kant, Hans Urs von Balthasar, Hussler, Voegelin realizează o filosofie a istoriei analizând într-un stil propriu evoluţia omenirii în ordinea epocilor sale istorice. În linii mari Voegelin prezintă principii generale pe care se bazează sisteme şi regimurile politice din antichitate până în prezent.

Prima mea întâlnire cu Voegelin s-a produs în tipul studiilor la Strasbourg, anul universitar 2010-2011. Nu-mi mai amintesc exact de la ce notă de subsol am plecat în căutare sa. Cine, unde a făcut o referinţă la lucrarea şi concepul de religii politice, fapt ce m-a determinat să caut mai departe autorul… nu reuşesc să-mi amintesc. Cert este faptul că prima mea lectura a fost în franceză. Au urmat și altele, inclusiv originalul din 1938 scris în germană. În anul 2014 am primit o bursa la Universitatea din Viena tocmai pe baza unui proiect de cercetare asupra lui Voegelin. Proiectul continuă și în prezent… Însă de atunci, din anul 2010, vastitatea, complexitatea şi luciditatea gândirii lui Voegelin m-a cucerit. Desigur un occidental în adevăratul sens al cuvântului, un universitar care efectiv nu s-a lăsat infectat de virusul/viruşii politicii, reuşind să rămână cât se poate de echidistant faţă de societatea în care a trăit şi faţă de subiectele pe care le-a contemplat şi analizat. Privind de atunci deasupra societăţii române, mă gândeam cât de necesar ar fi un asemenea spirit. Ceva, cineva care nu se afişează nici la dreapta, nici la stânga esicherului politic, nici la centru nici pe baricade de mult apuse ci militează în special pentru libertatea de gândire, o gândire pură în sens kantian, o societate deschisă şi luminată însă nu în sensul luminilor secolului XVIII… fără a repudia religia şi fără a-l face pe om Dumnezeu şi pe Dumnezeu om. Ordine nu dezordine. Istorie şi tradiţie nu haos şi anarhie. Un spirit aparte. Desigur doctrinarii, ideologii, teologii, amatorii de istorie şi filosofie, indragstiti de Carl Schmit sau Karl Marx, seduşi de Nietzsche sau Hegel se vor grăbi să formuleze un oarecare enunţ excitaţi de un anume concept filosofic, susţinând sau dimpotrivă contestând demersul gnoseologic al lui Voegelin. Să-i lăsăm să se bucure asemenea unor copii de noua lor descoperire…

Va urma

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s