Nous ne sommes pas Charlie

Citesc cu tristeţe în presa franceză cascada de articole despre antentatul de la Paris. Pe scurt trei musulmani înarmaţi au ucis 12 persoane şi au rănit altele cel puţin încă pe atâtea. Obiectivul celor trei   a fost distrugerea redacţiei unui ziar satiric. Din nefericie cei trei indivizi, în întunecimea gândirii lor, nu au înţeles niciodată ironia unor oameni care nu se raportau niciodată de la credincios la credincios şi nici măcar de la creştin la musulman. În paginile lor şi-au găsit locul papa, patriarhi, preşedinţi ai mărilor state din lume, etc. nu doar Mohamed şi Alah. Tocmai în Franţa unde peste 60% din populaţie se declară a fi atee sau fără nici o religie, tocmai acolo trei fundamentalişti islamici şi-au găsit să-şi descarce amarul. Desigur, pe cât de condamnabilă este fapta celor trei pe atât de condamnabilă este şi ”competenţa” şi ”vigilenţa” poliţiei franceze care îi cunoştea şi îi avea deja în vizor. În anii 2010-2011 când guvernul francez expulza efectiv ţiganii din suburbiile Parisului înapoi în România, presa franceza scria despre Sarkozy şi Fillon că nu văd pădurea din cauza copacilor. Pădurea fiind musulmanii din Franţa, în special extremiştii care constituie adevărata problemă cu privirea la imigranţii şi minorităţile din societatea franceză. Iată, au trecut cinci ani de atunci şi pădurea devine din ce în ce mai vizibilă, din nefericire într-un mod cât se poate de violent şi tragic.

Nu în ultimul rând, observ cum dintr-o pseudo-solidaritate cu victimele atentatului, o mulţime de persoane îşi asumă identitatea celor de la Charlie Hebdo militând astfel pentru propria libertate de exprimare. Mă întreb unde mai este adevărul şi unde impostura? Libertatea este exerciţiu zilnic, asemnea unui exerciţiu la pian, vorba unui mare scriiitor român contemporan. Dacă nu-l exersezi zilnic, îl uiţi, îl pierzi. Însă în acest cadru îndoliat ipostura şi aparenţele se întâlnesc, se împerechează şi pozează împreună în chip de victimă şi după în chip de erou. Din nefericire cei care într-adevăr au curajul să-şi asume libertatea conştiinţei şi a propriei vieţi riscă să le piardă pe amândouă. Drept dovadă cei 12 jurnalişti francezi ucişi acum la început de an. Restul, cititorii, spectatorii, rămân ascunşi după foilea ziarelor sau ecranul tabletelor, printre aceştia fiind inclusiv criminalii surzi şi orbi în faţă oricărei expresii a spiritului fiinţei umane. Gloanţele lor vor cădea mereu fără ecou. De ce? Deoarece între cele două lumi este un adevărat hău străbătut doar de forţa ideilor dinspre autor spre public sau dinspre creator spre creaţie. În rest, noi nu suntem ca ei, noi nu suntem Charlie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s