‘’Marile manevre’’

Citesc cu o plăcere deosebită ultimul articol scris de Andrei Pleşu pentru ziarul Adevărul, Marile manevre. În fapt, Pleşu parcă a citit gândurile a milioane de români. Este drept, puterea executiva nu are aceiaşi dimensiune reprezentativă precum puterea legislativă. Însă, totuşi, parcă există ceva. Totuşi parcă şi cei din guvern trebuie să fie reprezentativi pentru societatea pe care pretind că o conduc. Altfel… la ce folos democraţia? De guverne cât se poate de nereprezentative a tot avat parte poporul român, de la numirea poetului Octavian Goga în 1937, până la ultimele guverne din anul 2014. Cred că numai în acest an au fost constituite trei guverne care mai de care mai colorat.

M-a intrigat totuşi acest stil zeflemitor al lui Adrei Pleşu şi inevitabil mi-a trezit interesul pentru noii miniştrii. De ce o fi fiind oare supărat Pleşu? Însă, când am aflat cine este noul ministru al culturii… lucrurile au început să se limpezească. Astfel am găsit un blog, unde noul ministru spune: ”M-a prins Midnight-ul în Paris, dar m-am întors la Bucureşti. Am fost la Wadovice, unde s-a născut Papa şi la Heraklion, unde a murit Kazantzakis. Dar am fost şi cu Bogză prin Ţări de piatră, de foc şi de pământ şi cu Vlahuţă şi Ion Iliescu prin România Pitorească.” Mă întreb, oare România nu putea rămâne pitorească fără Ion Iliescu? Cred că nu… oamenii ”de bine” chemaţi din Valea Jilui de Ion Ilescu zece ani la rând la Bucureşti să-i înveţe pe studenţi ce înseamnă preţul democraţiei şi implicit al libertăţii, aceşti oameni cu căşti şi bastoane au făcut România cât se poate de pitorească…

În plus domnul ministru, fost consilier al lui Ion Iliescu, îl prezintă pe fostul preşedinte al României drept un adevărat politician democrat. Cred că şi Lenin, la auzul unei asemenea maxime ar fi plesnit de invidie că nu a avut asemenea consilieri… Domnul ministru care-l numeşte pe Liceanu drept un filosof fără memorie, uită că Ion Iliescu   îi spunea lui Coposu în 1990: ”domnule Coposu, dumneata să nu-mi bagi mie sula în coaste”… Mă întreb dacă în timpul negocierilor pentru aderarea la UE respectiv NATO, Ion Iliescu a transmis acelsi lucru, desigur într-o engleză ”impecabila ” partenerilor dumnealui de discuţie: să nu-mi băgaţi sula în coaste/ vă voi băga eu sula în coaste…

15.12.2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s