Procesul de adoptare al monedei unice europene în România

Moneda unică eurpeana: Euro

Procesul de adoptare al monedei unice europene în România

 

Premise

Procesul de creare al unui spaţiu economic, piaţa comună europeană şi implicit al unei monede unice europene s-a dovedit a fi un parcurs lung şi anevoios. Azi, în anul 2014, putem considera că acest proces a început în 1970 odată cu ‘’Planul Werner’’ iar după o istorie de 44 de ani, el încă nu s-a terminat. Există cel puţin două argument care susţin această ipoteză. Pe de o parte doar 18 state din totalul celor 28 au adoptat moneda unică Euro (1999: Belgia, Germania, Finlanda, Franţa, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, Spania; 2001: Grecia; 2007: Slovenia; 2008: Malta, Cipru; 2009: Slovacia; 2011: Estonia; 2014: Letonia). Aşadar, celelalte 10 state membre ale Uniunii Europene se afla în proces de adoptare al Euro sau dimpotrivă, unele prefera să păstreze moneda naţională (Marea Britanie). Pe de altă parte, dat fiind faptul că Uniunea Europeană a încorporat în 2007 (România şi Bulgaria) respectiv în 2013 (Croaţia) noi membrii, putem considera că proiectul uniunii politice şi al pieţei comune euroepene este în continuă desfăşurare. Astfel, dat fiind faptul că Uniunea Europeană se afla în continuă expansiune (Serbia, Macedonia şi Turcia şi-au exprimat dorinţa de a adera la UE) şi spaţiul uniunii monetare se afla la rândul său într-o expansiune asemănătoare şi condiţionată de cea a uniunii politice.

În prezent 333 de milioane de europeni folosesc monedă Euro.[1] Faptul că 18 state din totatul celor 28 care compun Uniunea Europeană au adoptat aceasta monedă unică determina că spaţiul economic al monedei euro să fie unul dintre cele mai puternice spaţii economice din lume, depăşind Japonia şi atingând standardele Statelor Unite ale Americii. În plus, existenţa unei Bănci Europene, înfiinţată în 1998 (cu sediul la Frankfurt am Main) şi similară Rezervei Federale a S.U.A. determina un plus de stabilitate şi solidaritate economică între economiile naţionale din spaţiul monedei unice. Spre exemplu, crizele economice pe care le-au cunoscut state precum Finlanda şi Grecia au fost remediate cu ajutorul intervenţiei celorlalte state cu economii mai riguroase şi care nu s-au aflat în recesiune (spre exemplu Germania). Banca Europeană este constituită după modelul Bundesbank şi s-a dovedit a fi de o maximă utilitate pentru economiile mai puţin dinamice şi stabile precum Italia şi Spania. Aşadar apariţia şi introducerea monedei unnice europene se dovedeşte a fi un element benefic şi chiar necesar atât pentru economiile naţionale cât şi pentru unificare europeană din punct de vedere economic, politic şi fiscal.

 

Scurt istoric al monedei unice europene

 

În anul 1970 Planul Werner prevedea o perioadă de 10 ani, timp în care moneda unică europeană putea fi introdusă. Conform planului erau necesare două etape inconturnabile. Prima era constituită de edificarea unei uniuni economice şi monetare iar a doua etapă reprezenta introducerea efectivă a monedei unice. Planul nu a fost realizat însă el a marcat începutul unui priect grandiose care, prin suma efectelor sale imediate a avut şi crearea dipozitivului economic numit şarpele monetary (24 aprilie 1972). De asemenea, un an mai târziu a fost creat Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM) care se ocupă de finanţarea europeană. Crearea Sistemului Monetar European a avut drept principal obiectiv protejarea economiilor statelor din Europa Occidentală şi stabilizarea lor faţă de fluctuaţiile dolarului (în anii `70 dolarul a cunoscut mari fluctuaţii datorită crizei petrolului). Acest sistem monetar a însemnat şi introducerea unei monede comune pe pieţele statelor ce formau Comunitatea Economică Europeană. Noua monedă a fost numită – drep unitate de cont – ECU (European Currency Unit). Fiecare ţară se angaja să menţină unitatea de schimb în cadrul unei benzi înguste – acest şarpe monetar – de + sau – 2,25%. După crizele speculative această marjă trece în anul 1993 de +15%.

Prăbuşirea sistemului comunist din Europa de Est şi implict începutul războiului din Golf a determinat Comunitatea Economică Europeană să-şi reevaluaeeze politicile şi implicit să intre într-o nouă etapă a istorie sale. Pentru ţările din Europa de Est au fost înfiinţate programele de ajtorare şi cooperare pe termen lung – PHARE şi TEMPUS – precum şi un organism de finanţare – BERD. Însă cea mai importantă etapa pentru fostele state comuniste a fost semnarea Acordurilor de asociere care permiteau integrarea în Uniunea Europeană după anul 2000. Practic integrarea politica precede integrarea economică în spaţiul Uniunii Economice şi Monetare. Spre exemplu, Banca Centrală Europeană este administrate de un consiliu al guvernatorilor băncilor naţionale din statele membre ale Uniunii Economice şi Monetare. În plus, în ceea ce priveşte politica fiscală, statele şi implict guvernele pot să-şi păstreze atribuţiile şi vechile politici structurale sau pot adera la o politică fiscală comună cunoscută sub numele de Pactul pentru Stabilitate şi Creştere.

În urma deciziei Consiliului European reunit la Madrid (dembrie 1995), moneda unică europeană pusă în circulaţie în Uniunea Economică şi Monetară este Euro.

Iniţial Euro a fost introdus ca monedă virtuală. În 1998-1999 a început conversia devizelor bancare din monedele naţionale în Euro. Astfel, dacă un dolar American era echivalentul a X mărci germane. În 1999 băncile naţionale au făcut această conversie cu moneda unică europeană.

În anul 2001, începând cu luna septembrie, în Germania apare pentru prima dată Euro în bănci precum şi în comerţ. Din luna decembrie cetăţenii puteau cumbara deja conformcursului valutar noua monedă unică europeană : Euro. Începând cu 1 ianuarie 2002 euro putea fi ridicat şi cu ajutorul cărţilor de credit de la bancomate şi putea fi folosit în activităţile zilnice ale cetăţenilor Uniunii Monetare Europene. Până pe 28 februarie 2002 în Germania s-a putut plăti atât în mărci germane cât şi în Euro. După 28 februarie, germanii au putut să-şi schimbe mărcile doar la filiale ale Băncii Naţionale Germane (Deutschen Bundesbank).

În Austria, începând de la 15 decembrie 2001, a fost lansat un Startpaket. Astfel austriecii puteau cumpăra un pachet de 33 de monede în valoare de 14, 54 Euro pe o sumă de 200,07 Schillingi. Precum în Germania aşa şi în Austria, de la 1 ianuarie până la 28 februarie 2002 s-a desfăşurat aşa numita Paralelumlaufphase, timp în care erau posibile plăţi în ambele monede. De la 28 februarie a fost acceptat doar Euro. Conversia pentru automatele austriece din moneda naţională în Euro s-a dovedit a fis foarte costisituare. Astfel, aproximativ 10 000 de automate nu au mai fost ‘’resetate’’ pentru Euro ci au rămas obiecte de colecţie. În Austria, introducerea monedei Euro a reprezentat a şasea reforma monetară după 1816 : guldenul, coroana (în timpul Imperiului Austro-Ungar), Schilling (în timpul primei republici), Reichsmark (după 1938 odată cu anexarea Autriei de către Germania şi până în 1945, anul eliberării sale de către trupele Aliaţilor), din nou Schilling (odată cu apariţia celei de a doua republici) şi în final Euro. În Germania au existat doar cinci reforme monetare în perioada 1871 (anul apariţiei statului federal german cunoscut sub numele de Zweite Reich) şi 2002, anul introducerii Euro : Goldmark, Rentenmark, Reichsmark, Deutsche Mark şi implicit Deutsch Mark în DDR aceasta din urmă având o valoare net inferioară mărcii din Bundesrepublik. Cu toate acestea austriecii au mai mare încredere în Euro şi în viitorul monedei unice decât germanii. În 2006, 62% dintre austriecii priveau cu încredere moneda Euro, spre deosebire 39% dintre germani, ceea ce arata un grad destul de ridicat de scepticism în rândul populaţiei germane faţă de monedă unică.[2]

Introducerea monedei Euro în România

Trecerea la moneda unică europeană presupune şi economisirea unor importante comisoane bancare plătite pentru efectuarea conversiei dintr-o monedă în alta. Desigur, aceste economie ce vor fi realizate trebuie puse în balanţă cu inevtabilele cheltuieli ce vor fi realizate pentru adaptarea sistemului bancar la exigenţele impuse de schimbarea monedei.

România trebuie să îndeplinească câteva criterii de convergenţă nominală, cunoscute sub numele de criteriile de la Maastricht :[3] inflaţie şi dobânzi apropate de statele din zona Euro, stabilitate a cursului de schimb precum şi deficit şi datorie publică scăzute. De asemenea o altă etapă o constituie convergenta juridică. În prezent, finele anului 2014, statul român îndeplineşte doar două criterii din totalul celor patru cerute. Astfel anul 2015, considerat a fi anul în care România va adopta moneda Euro, se dovedeşte a fi un termen mai mult iluzoriu decât realist. Cel mai probabil BNR şi Guvernul României vor prelungi acest termen pentru încă câţiva ani de acum înainte. Simplul fapt că între Euro şi Leul românesc nu există o diferenţă de 15% aşa cum este cerută de normele/criteriile pentru adoptarea monedei unice europene ci o diferenţă uriaşă de aproximativ 400% determină ca adoptarea Euro să se realizeze doar peste câţiva ani.

Există anumite riscuri şi costuri ale introducerii monedei unice precu costurile tranziţiei, costurile ocazionale, şocurile economice, discordia politică, etc. Astfel, în ceea ce priveşte costurile tranziţiei se poate spune că statul român şi societatea română vor învesti câteva milioane de euro în schimbarea facturilor, a listelor de preţuri, a etichetelor cu preţuri, a formularelor utilizate în birouri şi a statelor de plată, a conturilor bancare, a tastaturilor şi programelor software, a caselor de marcat şi a automatelor bancare. În 2002 pentru reconfigurarea unui contor computerizat de parcare s-a plătit 800 de dolari. În ceea ce priveşte costurile ocazionale acestea privesc în special sectorul privat şi mai ales costurile pentru investiţii în resursele umane şi pregătirea lor pentru a lucra cât mai eficient într-un nou spaţiu economic şi monetar. În privinţa şocurilor economice, cel mai cunoscut este şocul asimetric care acţionează în mod diferit de la o ţară la alta el fiind determinat de scăderi sau creşteri excesive ale cererii pentru bunuri primare. De asemenea ajustarea ratelor dobânzilor, intervenţia asupra ratei de schimb şi ajustarea fiscală poate fi un alt şoc economic. Toate aceste ajustări vor fi realizate de Banca Centrală Europeană de la Frankfurt după adoptarea monedei unice euro, nu de BNR. De aici deducem impactul esenţial şi benefic al monedei Euro asupra economiei naţionale. Astfel, în acest moment putem dicscuta despre avantajele introducereii monedei euro. Se evidenţiază trei mari avataje. În primul rând menţionăm faptul că Banca Centrală europeană inerzice modificările independente ale ratelor dobânzilor. În al doilea rând prin adoptarea monedei euro este împiedicată deprecierea monedelor naţionale. În fine, în al treilea rând este restrânsă capacitatea guvernelor de a cheltui pentru stabilizarea economiei naţionale.

Odată cu trecerea României la moneda euro, competenţele şi atribuţiile în politicile monetare vor fi transferate dinspre Banca Naţională a României spre Banca Centrală Europeană care acţionează independent şi unitar pentru tot spaţiul Economic şi Monetar (cu excepţia Marii Britanii şi a Danemarcii). Într-un număr scpecial al revistesi Der Spiegel, o cronică a anului 2014, apărut în luna decembrie, Armin Mahler, în articolul său Verlorene Jahren, pune întrebarea dacă anii de criză economică nu au reprezentat o stagnare pentru spaţiul economic european ba chiar un regres?[4] Intrebarea rămâne desigur deschisă, posibilele răspunsuri fiind în prezent doar ipoteze. O perspectivă clară asupra anilor de criza va fi dobândita doar după câţiva ani de zile nu la finele unui an calendaristric asemenea unui bilanţ contabil.

.

Desigur, persistă o anumită întrebare în rândurile economiştilor şi a specialiştilor în domeniul bancar respectiv fiscal : va reuşi blocul economic şi monetar al statelor europene să răspundă şocurilor asimetrice dat fiind faptul că acestea vor avea efecte diferite de la stat la stat ? Desigur, pentru state precum Germania, cu o economie stabilă şi aflată în continuare pe un trend ascendent blocul economic al monedei unice europene nu reprezintă o foarte mare oportunitate. Însă el poate fi considerat benefic entru state precum Italia, Grecia şi Spania care primesc un ajutor substanţial din partea Germaniei, atât în bani cât şi în logistică pentru a-şi stabiliza economiile. Dacă facem comparaţie între acest bloc economic şi cazul Statelor Unite ale Americii vedem cum peste Oceanul Atlantitc există practic o uniune monetare între 50 de state ce acoperă o suprafaţă mai mare decât cea a Uniunii Europene. Pentru S.U.A. şocurile asimetrice nu au reprezentat o amentitare foarte mare indiferent de perioadă. Este drept S.U.A. au şi alte resorturi prin care pot răspunde unor asemenea şocuri asimetrice. Spre explu cea mai dinamică piaţă a forţei de muncă, spre deosebire de U. E. care îndeplineşte doar jumătate din condiţiile de mobilitate a forţei de muncă. Un criteriu poate fi limba. În timp ce în S.U.A. este folosită o singură limbă, în U.E. sunt folosite cel puţin 10 limbi de circulaţie internaţională, exigenţele diferă de stat la stat sau de la angajator la angajator.

În final putem ajunge la câte concluzii. În primul rând trebuie menţionat faptul că adoptarea monedei unice Euro este un process lung şi anevoios. El poate dura ani de zile pana ce statul care doreşte să între în blocul uniunii monetare europene reuşeşte să îndeplinească toate criteriile de convergenţă. Adoptarea monedei Euro este o etapă firească în desăvârşirea proiectului Uniunii Europene, adică atât o uniune economică, monetară cât şi o uniune politică. Introducerea euro implică mai multe avantaje dar şi riscuri. Printre avantaje putem menţiona rate scăzute ale dobânzilor datorită gradului ridicat de stabilitate al preţurilor. De asemenea un alt avantaj îl constiutie o creştere a transparenţei în ceea ce priveşte stabilirea preţurilor conform principiului ca mărfurile care sunt importante din alte state din Eurosistem nu mai sunt considerate a fi mărfuri de import. Astfel există posibilitatea că preţurile să se uniformizeze. În acest context putem menţiona următorul avantaj :eliminarea costurile de tranzacţie. În cele din urmă putem menţiona absenţa unor fluctuaţii ale de schimb.[5]

Astfel, putem considera că adoptarea monedei Euro este o etapă normală şi necesară în parcursul european al României. Totuşi acest proces, atât integrarea României în Eurosistem cât şi în celelalte structuri ale Uniunii Europene depind foarte mult de decidenţii politici din România şi mai ales de evoluţia economică a societăţii române. Adoptarea monedei unice europene nu va fi realizat de sus în jos sau de jos în sus ci necesită consensul cât mai larg al societăţii civile române precum şi a clasei politice precum şi o colaborare cât mai strânsă a celor două.

Influenţe în exteriorul spaţiului Eurosistemului

Apariţia blocului statelor cu aceiaşi monedă – Euro – a consolidat în mod direct ununea economică şi politică a statelor din Uniunnea Europeană. În replică, Rusia a încercat să creeze după modelul Uniunii Europene o Uniune Euroasiatica unde monedă comună (nu monedă unică !) ar trebui să fie rubla rusească. Aceste planuri au eşuat odată cu escaladarea nemulţumirilor poporului ukrainean faţă de regimul politic impus de Kiev în 2013 şi în definitiv începutul unui adevărat război civil în Ukraina. Statul ukrainean în timpul sumitului de la Vilnius, în decembrie 2013 a refuzat să mai semneze acordurile de aosiare la UE şi astefel a decis să se îndrepte spre proiectul politic demarat de Rusia : Uniunea Euroasiatica. După începerea războiului civil în Ukraina au urmat elegeri prezidenţiale şi alegeri parlamentare. Astfel, câştigătorii acestor alegeri au fost pro-occidentalii. În acest nou context politic proiectului Rusiei se dovedeşte a fi lipsit cel puţin de sprijinul/apartenenţa Ukrainei. Cu toate acestea Rusia nu cedează şi profită chiar şi de unele partide politice din diferite state membre U.E. şi care se pronunţă a fi împotriva Euro. Un exepplu cât de evident este partidul german Alternative fűr Deutschland (Alternativa pentru Germania, ai cărui lideri au fost invitaţi pe 26 noiembrie 2014 la ambasada Rusiei de la Berlin. Aceştia au avut o discuţie inclusiv cu ambasadorul Georg Pazderski despre sancţiunile economice aplicate Rusiei de UE, despre criza din Ukraina şi despre politica externă a Germaniei.[6] Acest din urmă subiect se doveste a fi destul de complicat dat fiind faptul că ministrul de externe Steinmeier provine din SPD duce o altă politică externă diferită de cea a cancelarului Merkel care conduce şi CDU. Cert este faptul că Alternative fűr Deutschland (AfD) pronunţându-se împotriva Euro poate deveni pe viitor un mijloc de influenţă al Rusiei în Germania.

14.12.2014

[1] http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/index_ro.htm

[2] Österreichische Nationalbank (Hrsg.): Quartalsheft zur Geld- und Wirtschaftspolitik, Tabelle 2, S. 39

[3] http://www.bnr.ro/Trecerea-la-euro-1251.aspx

[4] Der Speiegel, Chronik 2014, Armin Mahler, Verlorene Jahren, p. 214-215

[5] https://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/facts/euint/html/ei_007.ro.html

[6] Der Spiegel, Nr. 50 8.12.2014, p. 16

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s