Miturile oraşului Cernăuţi (Mythos Czernowitz) I

Eine stadt im Spiegel ihrer Nationalitaten

Mitul/miturile oraşului Cernăuţi

Cartea Mitul Cernăuţi Un oraş în oglinda naţionalităţilor sale (Mythos Czernowitz Eine Stadt im Spiegel ihrer Nationalitaten) a apărut în Germania în anul 2008 şi este un produs al Forumului Cultural German pentru Europa de Est de la Potsdam (Deutsches Kultural ostliches Europa, Potsdam). Tot căutând surse bibliografice am zărit şi acest ”mit al oraşului Cernauti” însă după nume l-am considerat a fi mai degrabă un volum de beletristică decât o antologie serioasă de articole scrise de câţiva universitari atât din Germania precum şi din Europa de Est. Astfel, când m-am decis în cele din urmă să văd ce este în această carte, am observat că în urma unei întâlniri a mai multori profesori universitari în 2004 a rezultat acest frumos volum despre diferitele naţionalităţi din Bucovina istorică şi mai ales din capitala acestei Bucovine, Cernautiul de altă dată. Într-adevăr, un oraş parcă dintr-o altă lume, ireal pentru lumea actuală, de unde – poate – şi sursa de inspiraţie pentru numele volumului: un mit. Azi este din ce în ce mai greu de crezut că în acest oraş de la frontiera estică a Imperiul Austro-Ungar au trăit mai multe comunităţi cu religii şi culturi diferite în pace şi bună stare. Pe fundalul conflictului din Ukraina şi al ascensiunii unui alt fel de naţionalism cu chip provincial şi regional, mitul Cernăuţi devine cu atât mai interesant cu cât el, aflându-se în prezent în Ukraina, constituie un fel de oază într-un deşert arid.

Se cuvine să-i numim pe cei care şi-au adus aportul la constituirea acestei cărţi de istorie. Martin Pollak, face o reconstituire a Cernautiului trecut şi actual, Helmut Kusdat redă oraşul aşa cum a fost el la început – un biet sat cu câteva case prin care se plimbau lupii în miez de iarnă căutând de mâncare şi cum a fost ridicat de la zero practic în decurs de un secol de administraţia austriacă la nivel de oraş universitar şi centru comercial de o relativă importanţă în zonă. Un fapt curios, în carte nimeni nu inceraca să desluşească decizia austriecilor de ridica capitala Bucovinei la Cernăuţi şi nu la Suceava acolo unde existau în mod normal multe mai multe pârghii pentru realizarea unui centru urban, valorificând astfel Curtea Domnească, Cetatea de Scaun – sau cel puţin ce a mai rămas din ea – precum şi nenumăratele biserici şi mănăstiri fortificate (Sf. Ioan cel Nou, Zamca, Sf. Gheorghe, etc.). Desigur pot fi înaintate numeroase ipoteze. Pe de o parte acest loc reprezintă şi un centru spiritual pentru români iar ar fi suferit o germanizare puternică. Sau faptul că Cernăuţi se află mult mai aproape de Galiţia, spre deosebire de Suceava care era mai aproape de graniţa cu Moldova implict cu Imperiul Otman (totuşi suntem încă în secolul XVIII). Cert este faptul că austriecii au preferat să ridice de la firul ierbii un oraş nou şi să lase deoparte centrul (azi urban) istoric reprezentat de Suceava. Între Cernăuţi şi Suceava este o distanţă de aproximativ 86 km. (pe şosea) şi o distanţă aproximativ egală faţă de Putna, locul mormântului lui Ştefan cel Mare. Poate totuşi această proximitate de un anumit spaţiu cultural a determinat autorităţile austriece să caute un loc care nu este atât de încărcate de istorie. Cu toate acetsea Cernautiul a devenit centrul ortodoxiei din Imperiu datorită facultăţii de teologie ortodoxă şi a Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei şi Dalmatiei care îşi avea sediul aici.

Ioan Constantin Lihaciu prezintă succint cultura şi arta specifică oraşului Cernăuţi, două dimensiuni ale societăţii sale care l-au adus la rangul de metropolă a Imperiului Austro-Ungar. Să reţinem faptul că la Cernăuţi prima şcoală a fost deschisă în 1784, iar aceasta avea un singur dascăl care preda la 51 de băieţi şi 17 fete. Tot în secolul XVIII apare aici prima cafenea şi primul post de poştă. (p.6) Însă mult mai surprinzător este un fapt pe care-l relatează Helmut Kusdat: dacă în 1866 se ajungea de la Viena la Cernăuţi – pe cale ferată directă – în 17 ore, azi călătorul face acelaşi drum în… 24 de ore ( p. 19). Acest lucru spune destul de multe despre starea actuală a trenurilor din Ukraina… Prima bibliotecă din oraş a fost înfiinţată în 1952 iar aceasta era dotată cu peste 5000 de volume.

Andrei Corbea-Hoisie încearcă să prezinte comunitatea mozaică precum o sinteză între cultura ebraică şi cea germană. În realitate deşi între comunitatea ebraică şi cea germană, în Cernăuţi, existau mai multe asemănări decât deosebiri iar evreii veniţi din Galiţia, Rusia şi Moldova au reuşit să se integreze foarte bine într-un cadru juridic, economic şi cultural german, eu şi-au păstrat identitatea etnică, religioasă şi culturală într-un mod admirabil. Drept dovadă faptul că printre primele locuri de rugăciune a fost templul evreiesc iar printre primele case de cultură a fost casa evreilor (Judische Haus).

În capitolul despre germanii din Bucovina (die Deutschen în der Bukowina) este redat unul dintre interviurile pe care Gaby Goldewey a reuşit să le realizeze cu unul dintre băştinaşii germane. Tema discutată este emigrarea germanilor din Bucovina în preajma lunii octombrie 1940 odată cu noua politică a Berlinului, politică prin care regimul naţional-socialist german şi-a propus să aducă toţi etnicii germani din Europa în cel de al III-lea Reich. În această perpectiva au fost organizate mai multe transporturi inclusive pentru germanii din Bucovina. În paralel erau organizate transporturi şi pentru germanii din Banat şi Transilvania. Astefel putem înţelege mai bine dimensiunile utopiei naţional-socialiste, în timp ce pe etnicii germani îi transporta în diferite lagăre temporare, pe evrei – inclusiv pe evreii din Transilvania i-a transportat în lagărele de exterminare – indiferent de etnie sau starea socială – cu ajutorul şi sprijinul direct al regimului lui Horthy. Peste 100 000 de evrei din Transilvania au fost exterminaţi în lagărele naziste. Oare national-socialistii nu s-au întrebat cine îi va înlocui pe evrei şi pe germani inaceste state vidate aproape de mână de lucru calificată şi de cei mai mulţi meşteşugari şi industriaşi ?…

În Mythos Czernowitz este doar un fragment dintr-o relatare despre transportul germanilor pe care o redau aici în traducere personală (interviul nu este publicat în totalitate, dar chiar şi aşa, câteva rânduri sunt exponenţial): ‘’la început am urcat în tren şi am plecat, am fost cu toţii adoptaţi. Şi am fost trei zile pe drum. Trenul nu era anunţat şi noi trebuia mereu să aşteptăm când trenul se afla în trecere. Din Bucovina am mers în Transilvania, apoi peste graniţă afară, a durat încă o jumătate de zi până când am ajuns în Viena. După, am ajuns în Thuringen lângă Waltershausen. Am mers într-un lagăr care a fost înainte un vechi spital. Am primit o cameră pentru trei. După a mai venit un cuplu şi o fetiţă. Am primit paturi etajate. Aveam patru asemenea pături în interior. […] Astfel, acest lagăr a fost catastrofal. În fiecare zi aceiaşi supa, în fiecare zi, era un bilet aşa frumos pe care-l primeam zilnic şi pe care scria ce vom primi în ziua următoare. Aceasta se numea supă de carne cu paste, sau ceva de genul acesta. Şi ce era în interior ? Înăuntru era aşa ceva negru pe care-l vomitam mereu. Deoadata tatăl meu mă întrebă : de ce dai asta afară ? asta este singura carne pe care o primim. Eu îi spun : eu am crezut că vom mai primi ceva. Astfel a fost dezgustător. […] Opt sau nouă luni am stat în acest lagăr.‘‘ (p. 97) Aceasta este relatarea unei etnice germane din Bucovina născută la Suceava în 1918 şi unde a şi locuit până în 1940 când a plecat în Germania. Într-un final a reuşit să se stabilească la Munchen unde a acordat şi acest interviu în luna mai a anului 2004.

Isabel Roskau-Rydel a încercat să prezinte legăturile dintre Cernăuţi şi Polonia, Czerniowce – das polnische Czernowitz. Deşi Isabel foloseşte mai mult conceptul de Polonia este mai bine, mai potrivit spus prezenţa culturii poloneze într-un asemenea cadru geopolitc (prefer să spun cultura poloneză decât statul polonez deoarece acesta din urmă cunoaşte o relativitate foarte mare, mai ales în perioada în care Bucovina a făcut parte din Imperiul Hansburgic/Austro-Ungar 1775-1918, perioada în care Polonia nici nu a existat ca subiect juridic nici de drept internaţional nici naţional, în cadrul celor trei mari imperii care au ocupat-o în mod constat şi succesiv). Astfel aflăm că la mijlocul secolului XIX în Cernăuţi se aflau aproximativ 810 polonezi şi aproximativ 170 armeni (p. 108). Isabel insistă şi asupra comunităţii armene pe care o prezintă ca fiind originară din spaţiul polonez. Desigur aici se poate deschide o nou discuţie, de unde au venit armenii din Bucovina şi în special legăturile lor cu Biserica Catolică, afinităţile acestora cu cultura occidentală, etc. Însă istoric, cultural vorbind, este greşit să-i prezinţi pe armeni şi pe polonezi împreună. Diferenţele sunt destul de mari, iar în cazul Bucovinei ele nu se estompează ci dimpotrivă. În 1869 din totatul a 2051 de şcolari, cel mai mare procent erau polonezi 29,2 în faţa germanilor 22,3 şi chiar a evreilor 25,8, românii având un procent de doar 12,3%.

11.12.2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s