Pledoarie pentru un muzeu de istorie I

397890_337793486243553_974299595_n

Încă o comparaţie între România şi Occident. De data aceasta, mai exact, între România şi Danemarca. Danezii au avut strălucită idee de a reabilita şi implicit de a restaura castelul Broholm Gods, de pe insula Fyn din Danemarca. Acum acest castel care oferă vizitatorilor oportunitatea de a se bucura de o privelişte uimitoare şi o atmosferă pe măsură.

Până în prezent principala activitate economică de pe insula Fyn era agricultură. Turismul s-a reafirmat puternic doar în ultimii ani. Prin intermediul unui proiect co-finanţat din fonduri structurale, castelul Broholm Gods, construit în anul 1642, a fost restaurant, fiind transformat într-un hotel de excepţie, dotat cu un centru de conferinţe exclusivist. În 2010 am vizitat în Austria,  iar lângă Graz, faimosul  Castel din Seggau. Acesta a fost transformat la rândul său într-un hotel, dar nu exclusivist, este drep cu piscină şi SPA, însă accesibil turiştilor care ajung până în Austria. Castelul de Seggau a fost renovat cu alte fonduri. Cel de pe insula Fyn a beneficiat de fondurile structurale europene. În România, este clar, innitiativa civică precum şi cea antreprenorială sunt foarte aproape de nivelul mării. Totuşi, dacă există o şansă pentru reabilitarea unor vestigii istorice, cu siguranţă aceatsa este Comisia Europeană, în speţă fondurile structurale. Aşadar, dau exemplul danezilor deoarece el poate fi realmente urmat de societatea română. Indiferent cine va fi iniţiatorul el poate beneficia de asemenea fonduri. Nu m-am gândit la un hotel deoarece acord prioritate culturii. Cititorii mi-ar putea spune că totuşi indiferent de destinaţia finală a unui edificiu istoric este suficientă reabilitarea sa. Astfel, salvarea monumentului în sine, ar justifica desfăşurarea unor activităţi comericale. Însă, să ne gândim puţin la ceea ce s-a întâmplat la Râşnov, când statul român a amanetat Cetatea Râşnov unui antreprinzator Italian care dorea să o transforme în hotel. Conform planurilor de reabilitare realizate de italian, s-au mai bine zis de transformare, o bună parte din cetate ar fi fost pierdută deoarece tehnica modernă şi chiciul italienesc, combinat cu cel romanes ar fi luat locul istoriei şi al tradiţiei. Slavă cerului că Cetatea din Râşnov a ajuns între timp pe mâini mai bune.

Danezii, pentru a nu pierde farmecul istoric al castelului, au demarat lucrări de restaurare care au urmărit redarea aspectului iniţial al clădirii şi utilizarea aceleiași palete de culori. Produsul finit a adus mai multe rezultate decât s-au aşteptat iniţial initiatoii proiectului. De la finalizarea lucrărilor, proiectul a adus regiunii beneficii economice directe, inclusive noi locuri de muncă şi venituri mai mari la bugetul local. Încasările centrului de conferinţe se ridică la circa 270.000 de euro anual. Aşadar rezultatele proiectului aduc o contribuţie vitală la competitivitatea turismului în regiune, stimulând dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor locale.

Pledoaria mea este pentru un muzeu de istorie al Bucovinei, un muzeu care nu există în România şi mai ales un muzeu cum nu a mai existat în România. A se vedea articolul pe care l-am scris în urmă cu câteva luni de zile în acest sens :

”Bucovina istorică poate constitui un stat de sine stătător. Ceva mai mare decât Luxemburgul, dar cu o economie proprie bazată pe agricultură, industria lemnului şi mineritului, zootehnie, industrie alimentară, ape minerale şi izvoare termale precum şi un turism foarte dezvoltat. Însă, Bucovina istorică este ruptă în două. Nordul Bucovinei se află în Ukraina iar Sudul se află în România. Prin tratatul secret Ribentrop-Molotov, partea rusă a revendicat ceea ce nu i-a aparţinut niciodată: Nordul Bucovinei. Astfel, la 23 iunie 1939, ambasadorul Uniunii Sovietice, Molotov, a transmis ambasadorului german la Moscova că Bucovina este inclusă în rezolvarea problemei basarabene. Germanii au acceptat cu prea mare uşurinţă ceea ce le-au cerut sovieticii. În realitate, consider că trocul dintre cele două naţiuni a avut, cum era şi firesc, miză mult prea mare pentru a se împiedică de acest loc. Însă, din punct de vedere politic este surprinzător următorul lucru. Consider că sovieticii au înaintat numele de Bucovina în cadrul negocierilor pentru a primi mai uşor Basarabia. În realitate nu i-a interesat deloc Bucovina ci dor modul în care puneau presiune asupra Berlinului. Deşi partea germană a ripostat iniţial, sovieticii au cedat doar pe jumătate, revendicând doar nordul Bucovinei. În cele din urmă germanii au acceptat. Ceea ce surprinde din punct de vedere politic, este faptul că germanii au cedat pentru prima data un teritoriu care a fost german. Bucovina a fost parte din Imperiul Austro-Ungar între 1775-1918 iar în această perioadă a cunoscut o puternică germanizare. Drept dovadă, Universitatea din Cernăuţi era de limbă germană şi totodată univeristatea aflată la extremitatea estică a civilizaţiei germane, mai expusă decât Konigsbergul. Astfel, Cernautiul are o importanţă simbolică şi culturală foarte mare. Uşurinţa cu care germanii au cedat acest teritoriu german/germanizat mă determină să cred că ei îşi pregătiseră planul de recucerire a lui încă din 1939. Din punct de vedere politic nu ar fi acţionat astfel dacă nu ar fi avut perspectiva planurilor militare în estul Europei.

Ce s-a întâmplat după această înţelegere mai mult de tip mafiot decât conform cutumelor diplomaţiei interationale? A se reţine faptul că înţelegerea dintre sovietici şi germani a fost secretă. Urmează cel de al doilea război mondial, Germania este înfrântă iar URSS este învingătoare, în consecinţă, sovieticii au păstrat Bucovina de Nord şi frumosul oraş Cernăuţi. Astfel, România este lipsită de 6262 km. pătraţi şi implicit de o puternică comunitate germană, rutena, slovacă şi poloneză. Şi azi acest teritoriu este în afara României iar comunităţile de acolo se află pe cale de dispariţie.

În cartea sa de memorii, Molotov prezintă aceste episoade ca fiind drept succesul său personal. Fostul ministru de externe spune că idea anexării Bucovinei îi aparţine în totalitate şi nimeni nu a crezut că o va primi. De asemenea el aminteşte că nu cunoştea geografia locului ci doar existenţa unui oraş german precum Cernăuţi l-a ambiţionat să ceară acest teritoriu. Aşadar, ambiţia unui nebun a provocat tragedia Bucovinei de Nord.

În România ar trebui să existe un muzeu dedicat Bucovinei, care să cuprindă elemnte de cultură atât din nord cât şi din sud, elemete de antropologie, o istorie detaliată a locurilor, a vestigiilor religioase, civile şi militare. O istoire care să înceapă de la descălecatul lui Dragoş şi până în prezent. Un asemenea muzeu ar avea foarte mult material de prezentat. Însă, o temă specială ar fi tocmai acest episod din 1939 când ambiţia unui ministru de externe nebun desparte un popor şi desparte teritorii întregi din România.

În Vatra Dornei există spre exemplu un muzeu etnografic al zonei Dornelor şi parţial al Bucovinei. Un asemenea muzeu ar putea fi dezvoltat şi să includă şi teme precum cea pe care am amintit-o şi am prezentat-o. Un asemenea muzeu depinde de autorităţile locale şi intiativa civică existentă în această zonă, precum şi de intenţiile ministerului culturii. Timpul ne va arăta dacă autorităţile române chiar îşi doresc să uite ce este natioal, ce este cultura, ce este istoria sau doar se complac într-o nepăsare ordinară.

Emilian Dranca 04.07.2014”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s