Vasile Dâncu? Absent

 

Miercuri, 6 august, sociologul Vasile Dâncu a lipsit de la propria sa prelegere anunţată şi prezentată foarte bine de organizatorii Festivalului de film istoric de la Râşnov. Oare este prima dată? Nu cred. De ce şi-ar onora domnul sociolog invitaţia la care iniţial a răspuns pozitiv. Când eram în liceu la Cluj, îi citeam cărţile – spre exemplu Politică inutilă – şi articolele cu mare interes. De atunci au trecut câţiva ani iar Vasile Dancu a continuat să scrie şi să vorbească despre diverse lucruri la fel de mult ca şi atunci. Păcat că nu reuşeşte să şi facă tot ceea ce spune sau tot ceea ce declară că va face…

La Râşnov, Vasile Dancu trebuia să vorbească despre Nostalgia comunismului. Nu a mai vorbit deoarece nu a mai venit. Cu siguranţă ne va vorbi cu alte ocazii mai ales că în această toamnă vom avea o nouă campanie electorală unde fiecărui ”specialist” îi va fi cerută părerea, iar de data aceasta, mai ales dacă invitaţia va veni din partea unui canal de televiziune, probabil, domul sociolog va onora invitaţia.

Această absenţă a fost compensată însă de derularea unor filme cât se poate de reuşite Adio, Tovarăşi ! – Ep. 2 Ameninţări 1980-1984, documentar, Germania – Franţa – Finlanda, 2012, de asemenea Good-bye Lenin cu celebrul actor Daniel Bruhl, Germania 2003 şi documentarul Valea Plângerii, R : Mihai Andrei Leaha, Andrei Crişan, Iulia Hosu, România, 2013. Ultimul fiind un documentar despre deportarea ţiganilor şi a evreilor în Transnistria, destul de interesant, producătorii reusint să ia interviuri inclusiv de la supravieţuitorii evenimentelor din cel de al doilea Război Mondial. Ion Antonescu a trimis membrii ai acestor etnii dincolo de Nistru pentru a scăpa de ei din România. Nu exista un plan riguros pentru acest lucru. Antonescu, probabil s-a gândit că probabil o parte dintre ei vor muri pe drum, sau acolo iar o parte dintre aceştia se vor stabili acolo şi vor supravieţui din munca agricolă. Multe familii întregi au fost deportate inclusiv cu bărbaţi care puteau fi mobilizaţi pe front sau chiar mai rău cu bărbaţi care se întorseseră în permisie de pe front acasă şi au fost preluaţi de poliţia locală. Pelicula Valea Plângerii este un film antropologic despre fapte istorice, despre distrugerea unei anumite comunităţi.

În compratie cu Vasile Dancu, un alt, poate mai puţin ”celebru” invitat la Festivalul de film a onorat invitaţia: Ion Caramitru. Rasnovul este un orăşel care a supravieţuit până azi datorită specificului sau cultural, datorită diversităţii lingvistice, etnice, religioase şi mai ales culturale. Actorul este oarecum reponsabil pentru propriul destin artistic şi nu poate vorbi despre sine decât fiind profund implicat în realitate. Ion Caramitru, născut în 1942 într-o localitate apropiată de Râşnov şi aflată la poalele Rasnovului, a vorbit despre Rezistenţa prin cultură. Titlul prelegerii sale, după propria mărturisire, a fost destul de ”pretenţios”. Când e vorba de identitate şi destin, de salvarea valorilor care crează şi stabilizează un popor, vorbim de o anumită sobrietate a discursului, de dubla valoare a cuvântului. În teatru ”dublarea sensului replicilor” este o altă dimensiune a dramaturgiei, dimensiune pe care alţii au scos-o din spaţiul teatrului şi au adus-o în sfera publică.

Caramitru a (re)citit câteva rânduri din discursul sau din 1992, susţinut în Marea Britanie, mai exact o conferinţă la Camera Comunelor din Londra. Printre invitaţii care au conferenţiat cu alte ocazii s-au numărat şi Gunter Grass şi Umberto Eco. Fiecare conferinţă de acest gen era publicată în The Independent, desigur într-o formă prescurtată. În România nu prea aveau loc asemenea dezbateri culturale. În 1992 Caramitru a făcut referire la generaţia asediată în propria sa ţară care se poate concentra doar asupra culturii. Rolul său a fost unul destul de dificil deoarece dat fiind faptul că a trebuit să aducă un mesaj dintr-o cultură destul de diferită faţă de cea a britanică. Conferinţa a fost organizată de Partidul Laburist, lucru care nu a împiedicat oratorul/actorul să joace un mic exerciţiu de imaginaţie în faţa publicului său. El a propus ca auditorii să-şi imagineze că înţelegerea dintre Stalin şi Churchill nu ar fi avut loc, precum nici zidul Berlinului şi implicit nici blocul socialist/comuunist din Europa de Est.

Însă în decembrie 1947 Regele Mihai este obligat să abdice şi să plece din România. Odată cu plecarea sa, a debutat realismul socialist în cultura română, justiţia pretindea că tu să dovedeşti că eşti sau nu vinovat, Biserica Ortodoxă devenea un instrument al puterii de stat, iar România un satelit al Moscovei. Acesta este universul în care se naşte şi creşte un copil la poalele Carpaţilor, acolo unde oamenii mai vârstnici sperau că mai vin americanii, francezii, englezii, cineva, oricine, numai nu sovieticii. În satul românesc erau încercate noi experimente precum colectivizarea. În Bucureşti erau transformate străzi întregi, ba şi cartiere, făcând loc proiectelor megaloma alor ”doi pitici” care terorizau lumea românească.

Teatrul a devenit astfel treptat un fel de biserică, unde scena reprezenta un fel de spaţiu magic. Teatrul se transformă în tăcere. Cine cunoaşte poezia şi arta apreciază inclusiv tăcerea care se lasă între cuvinte, între fraze şi între strofe. În tăcere…

Nici azi nu ştim cine a ucis în decemrie 1989. Marii vinovaţi ai fostului regim sunt implicaţi în procese mărunte. Partidul comunist român a reapărut pe scena politică sub diferite forme. Caramitru nu a fost membru al Partidului Comunist Român iar acest lucru nu l-a dezavantajat doar înainte de `89 ci şi după. Când Frontul Salvării Naţionale a decis să participe la alegerile din primăvara anului 1990, populaţia a primit un adevărat duş rece. Caramitru a decis atunci să demisioneze din funcţia de vice-preşedinte al Parlamentului Provizoriu al României. Un admirator al englezilor, actorul a mărturisit cum sentimentul de stabilitate al acestor este vizibil de la literatură la arhitectură,  neuitand totusi ca  in timp ce Mihai Viteazu abia cucerea Ţările Române, Marea Britanie îşi desăvârşea imperiul colonial.

În 1992, când la Moscova era dat un adevarat puci, Caramitru se afla la Londra, iar ochiul artistului observa de la mare distanţă un alt act teatral ce se juca pe scena politică europeană, de data aceasta în mai multe acte. El a fost sfătuit să nu se mai întoarcă în România. Însă, actorul a preferat să se întoarcă, considerând că orice se va întâmpla, la Moscova sau la Bucureşti, comunismul încă nu va muri. După 1991 mai mulţi preşedinţi din Occident au vizitat România. Gest care a legitimat într-un fel regimul lui Ion Iliescu. Nu era nimic altceva decât o glumă (proastă !), asemănătoare celei în care Ceauşescu era plimbat cu caleașca de Regina Marii Britanii prin Londra. Nici în cele mai frumoase vise ale sale nu visase dictatorul așa ceva. Astfel, se ridică întrebarea: cine reprezintă cu adevărat România?

Popoarele trebuie să-şi recapate identitatea. Ţările din fostul lagăr comunist s-au reorientat în principal spre unificarea Germaniei. Fapt consumat deja. Trecerea omului pe pământ ‘’nu este un privilegiu ci o încercare’’. Cum au supravieţuit aceste popoare? din tot ’’ corul acesta de suferinţe s-a născut un suflu nou: credinţa în Dumnezeu şi obsesia culturii!’’ dar rezistenţa prin cultură de care ni s-a vorbit ?

Din 1992 până în prezent, după Caramitru nu s-a întâmplat nimic bun. La putere sunt tot comuniştii îmbrăcaţi în alte haine. Situaţia în care se află Europa ar trebui să nu mai fie asemenea celor în care s-a aflat în trecut. Actorul consideră că România, prin faptul că s-a reîntors în Europa asigură o anumită perenitate a latinităţii.

Discursul lui Caramitru nu a mai apărut în ziar deoarece el a vorbit despre Regele Mihai foarte favorabil asta în timp ce Partidul Labursit dorea înlăturarea monarhiei. Precum şi datorită criticii aduse lu W. Churchill, cei de la The Independent au refuzat să mai publice acest discurs.

Emilian Dranca

7 august 2014

Râşnov

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s