Basarabia (re)prezentată la mijlocul Festivalului de film istoric Rasnov, 2014

 

După cinci zile de festival, marţi 5 august 2014, cei care au participat la evenimente au avut parte de o frumoasă şi interesantă prelegere despre China susţinută de un adevărat triumvirat format din Sergiu Celac, Mihai Croitor şi Alexandru Grumaz.

Mai tarziu, Alin Mureşan a prezentat ”bucătăria”  filmului În spatele cortinei, o experienţă practică a ceea ce a însemnat comunismul din România. El este făcut pentru cei care nu cunosc foarte multe despre comunismul din ţara noastră. Nu este neapărat un material pentru istorici, pelicula are un mesaj în special educativ. Acest proeict face parte în realitate dintr-un proiect mai mare care a editat şi cărţi şi reviste. Filmul a fost prezentat în mai multe oraşe din România precum şi în mai multe ţări din Uniunea Europeană. Materialul este diponibil şi pe DVD şi se află la dispoziţia celor care doresc să-l prezinte în şcoli şi în licee. În toamna acestui an el va fi prezentat şi la Berlin.   Unele persoane s-au simţit jenate de acest documentar care relevă publicului spectator condiţiile inumane în care au fost tratate persoanele arestate în timpul regimului comunist, în special deţinuţii politici. Sunt adunate mărturisiri ale celor care au trecut prin Jilava, Piteşti, Malmaison, Canalul Dunare-Marea Neagră.

După proiecţia filmelor Adio, Tovarăşi ! – Ep.1 Apogeul 1975-1979 documentar, în Regia lui Andrei Nekrasov, Germania-Franta-Finlanda 2012 şi 7 zile la Bucureşti, documentar, Regia Marcela Feraru, România, 2009 , Virgil Margineanu a încercat să prezinte Situaţia actuală a cinematografiei basarabene. După 1990 în Basarabia au apărut câteva studiori private, care după filmări la nunţi, la evenimente plătite de particulari, au început să realizeze şi scurtmetraje. Cu toate acestea în Basarabia cinematografia nu este deloc pe val, ba dimpotrivă se află într-o continuă aşteptare. În 2008 a început filmarea unui adevărat film, o coproducţie cu parteneri din România: Nuntă în Basarabia. Filmul a fost finalizat in 2010, in acelasi an avand loc si premiera peliculei.

Legea, noua lege a cinematografiei presupune gestionarea arhivei de film, a producţiei de film şi mai ales a şcolilor de cinematografe. Uniunea cineaştilor din Basarabia a propus partenerilor români ca măcar 10% din producţiile din România să fie realizate în parteneriat cu partea basarabeană. În 2001 a debutat la Chişinău primul festival de film: Holograma. În 2009 festivalul nu s-a mai desfăşurat. Asta datorită evenimentelor din aprilie-mai, perioadă care s-a suprapus cu zilele în care ar fi trebuit să se materilizeze efectiv acest film.

Seara s-a încheiat în cetatea din Râşnov cu vizionarea filmelor Satul din olinda, R: Leontina Vatamanu, doc. Republica Moldova, 1998 şi Nuntă în Basarabia, R. Nap Toader, Republica Moldova, 2010.

Emilian Dranca,

Râşnov, 6 august 2012

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s