Fenomenul Piteşti I

 

În articolele mele am mai vorbit despre Gulag şi despre Holocaust. De fiecare dată când amintesc şi îmi amintesc de aceste subiecte parcă este din ce în ce mai dificil şi mai dureros. Parcă descopăr tot mai multe victime, tot mai mare pare a fi tragedia şi tot mai inacceptabila soartă pe care au avut-o zeci, sute, poate chiar mii de familii… din România, în timpul celei de a două jumătăţi a secolului XX. Desigur, dacă mă gândesc la întregul continent european, atunci cifrele, numerele, sumele acestor victime se diluează practic în masă a milioane de oameni astfel încât cei care au fost arestaţi, deţinuţi şi ucişi fără a se face vinovaţi de nimic însumează zeci de lagăre de muncă, sute de închisori, mii de familii nenorocite şi milioane de destine distruse.

De această dată voi spune câteva cuvinte despre ceea ce este cunoscut în România şi mai ales în istoriografia română drept Fenomenul Piteşti. Un subiect care a rămas oarecum tabu până în urmă cu un deceniu. El ar fi rămas şi în continuare un tabu dacă nu s-ar fi ridicat câţiva istorici care au început să se intereseze amănunţit de această temă. Cel mai probabil aceşti câţiva tineri istorici vor constitui o nouă generaţie de istorici şi poate chiar o nouă şcoală de gândire în istoriografia română. Evident cititoturul este îndreptăţit să creadă că exagerez în aceste rânduri. Însă, speranţele mele au fost sădite tocmai de un proiect de anvergură al acestor istorici, Centrul de Studii în Istorie Contemporană şi iplicit Şcoala de vară Fenomenul Piteşti aflată la cea de a treia ediţie şi care se desfăşoară anual la Piteşti.

În 1949 din penitenciarul de la Suceava a fost transferat în penintenciarul de la Piteşti un necunoscut pe numele Eugen Turcanu. Legionar în perioada celui de al doilea Război Mondial, după 23 august 1944 a simţit schimbarea ce se produce în România iar drept consecinţă, Eugen Turcanu s-a înscris în Partidul Comunist Român. Nu i-a mers bine decât o scurtă perioadă în care a reuşit să ascundă apartenenţa sa la Legiunea Arhanghelului Mihail. După ce a fost descoperit/demascat, Turcanu este arestat. Era anul 1948. În naivitatea sa, el a crezut că va ajunge un membru al unui oarecare corp diplomatic al României trimis undeva prin lumea mare. Nu avea nevoie de prea multă şcoală, deşi era student la drept în Iaşi, guvernul de la Bucureşti tocmai se descotorosea de intelectuali, diplomaţi şi politicienii consacraţi pentru activitatea lor mai mult sau mai puţin glorioasă din perioada interbelică. Aşadar o viaţă lungă şi frumoasă. Nu a fost să fie aşa. Turcanu ştia că trădarea legionarilor de către legionari este răsplătită cu moartea, survenită într-un fel sau altul, însă întotdeauna cu certitudine. Astfel, atunci când Turcanu a trecut de sub steagul lui Corneliu Zelea Codreanu sub cel al lui Stalin, era logic că legionarii îi vor pregăti ceva. Nimic mai simplu decât o simplă informaţie dată Securităţii de către un alt legionar în timpul unei anchete: tovarăşul Turcanu a purtat în frageda`i tinereţe cămaşa verde…   Astfel el ajunge după gratii.

Deţinut politic, datorită simpatiilor sale legionare, conştientizează cât de cât ceea ce-l aştepta. Adio libertate şi adio carieră în diplomaţie, vor veni doar ani grei de temniţă. Însă, acest personaj devenit istorie, era inteligent şi s-a oferit Securităţii să obţină prin mijloace proprii informaţii la rândul său de la foştii camarazi legionari. Securitatea acceptă. Mijloacele proprii? Bătaia! Turcanu ia la pumni pe deţinuţii de la care consideră că poate obţine informaţii despre foştii membrii ai Legiunii precum şi a altor partide politice. În cadrul Şcolii de vară Fenomenul Piteşti, toate aceste precizări au fost prezentate chiar în prima zi de Alin Muresanu. Prelegerea lectorului a fost însoţită şi de derularea filmului În spatele cortinei (România, 2013, regia Bogdan Mustaţă). Filmul este o excelentă introducere în istoria fenomenului comunist şi mai ales în istoria fenomenului concentraţionar din timpul regimului comunist, iar aici mă refer în special la deţinuţii politici. Poate acest film va fi difuzat şi de televiziunile din România şi poate va rula şi în cinematografele mari deoarece este un subiect interesant şi mai ales necesar publicului, indiferent de vârstă.

În 1949, după transferul la Piteşti, Turcanu îşi pune serviciile la dispoziţia Securităţii şi administraţiei penitenciarului din acest oraş. De data aceasta lucrurile se vor complica. El dorea să fie cât mai folositor Securităţii şi implicit ridicării socialismului în România. Misiunea sa era clară: descoperirea cât mai multor duşmani ai poporului. ”Tehnicile” aplicate la Suceava le va întrebuinţa şi la Piteşti. Pentru a înţelege mai bine modul în care se desfăşura activitatea lui Turcanu şi a tovarăşilor săi, o vizită la fosta închisoare din Piteşti devine esenţială. Aici intervine deja într-un mod admirabil Centrul de Studii în Istorie Contemporană care prin programul Şcolii de vară Fenomenul Piteşti pregăteşte mai mult decât o simplă vizită la fostul penintenciar din Piteşti.

Emilian Dranca

Pitesti, 25.07.2014

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s