Lecturi de vacanţă, Nicolae Ţurcan, Marx şi religia

 

 

În 2013 a mai apărut o carte din seria Theologia Socialis la Editura Eikon. Desigru acest volum, Nicolae Ţurcan, Marx şi religia, merită o lăsare cum se cuvine, iar venimentul în cauză a avut loc luni, 7 iulie 2014 la frumoasa librărie Carturesti, Strada Arthur Verona, Bucureşti.

 

Titul deja pare a ne arată o contradicţie în termeni: ce are a face Karl Marx cu religia? aceasta este una dintre întrebările la care autorul a încercat să răspundă. La prezentarea cărţii, alături de Turcanu au mai participat şi Radu Preda şi Sorin Lavric. Preda descris totalitarismul ca o caricatură a totalitaritatii, ceva ce vrea să ne arată ce a fost în lume înaintea noastră, ce se întâmplă cu noi în realitate, dar şi ceea ce va urma după noi. Marx nu a fost un ateu absolut. Prin pledoria sa pentru inexistenţa lui Dumnezeu, el a reuşit să aducă suficiente argumente care astfel demonstrează tocmai existenţa sa. Indirect Marx crează o apologie, paradoxal, un pardox perfect în opinia lui K. G. Jung. Marx s-a întâlnit în exilul sau londonez de mai multe ori cu cel pe care-l admira şi-l urmă institctiv – aş fi spus intelectual, însă nu-l pot considera pe Karl Marx un adevărat intelectual, mai degrabă un fals cărturar care făcea propagandă, atât, nimic altceva – desigur, este vorba de Darwin. Este greu să ne imaginăm lumea lui Marx în absenţa lui Darwin, aşa cum este greu să ne imaginăm orizontul regimurilor şi ideologiilor totalitare din secolul XX în absenţa lui Marx.

 

Însă, lucrurile s-au dezvoltat într-un mod nebănuit de la Marx până în prezent. Astfel, observăm un ateism ştiinţific care s-a dezvoltat timp de aproape 150 de ani. În opinia lui Sorin Lavric există trei căi prin care se încearcă reabilitarea lui Marx. În primul rând este trecerea sub tăcere a legăturilor dintre Marx şi comunism. În al doilea rând ar fi omisiunea faptului că din Internaţionalele Comuniste s-au desprin partidele comuniste existente în toată Europa din perioada 1918-1939 şi eventual 1939-1945, constituite în special din persoane marginale societăţii interbelice şi parţial postbelice. În al treilea rând este omis faptul că în fiecare ţară, aceste partide, au încercat o revoluţie bolşevică, după modelul celei din Rusia. Astfel, din Germania, 1918, Ungaria, 1919, Spania, 1936 şi până în statele din estul Europei, partidele comuniste au preluat modelul bolşevic al preluării puterii prin forţă, prin lovitura de stat, redenumita ulterior revoluţie. Nu trebuie să uităm o vorbă din folclorul post dcembrie`89: orice revoluţie este o lovitură de stat reuşită. Astfel, se ajunge la cea de a patra cale de reabilitare a lui Marx şi anume componentă violentă a doctrinei sale. Marx admitea crima, în special crima politică, ba chiar o consideră o necesitate luptei dintre proletari şi restul claselor sociale. Astfel putem înţelege mai bine şi de ce el nu a crezut posibilă revoluţia comunistă în Rusia. S-ar fi ajuns la un adevărat masacru, într-o ţară unde o mână de proletari ar fi trebuit să ucidă restul de câteva zeci de milioane de oameni care erau orice altceva numai proletari nu. Admitem faptul că Stalin nu a fost departe de aşa ceva…

 

Prin cartea sa, Nicolae Turcanu a încercat să arate că în realitate nu prea există legături între Marx şi religie. Marx a avut o abordare sociologică a fenomenului religios, el considera că tot ceea ce este religie este fabricat de om. O părere pe care o regăsim de altfel, cel mai probabil, şi la mulţi vizitatori a cârciumilor cu program prelungit şi un preţ infim pentru l`eau de vie… Pentru a ajunge la o astfel de opinie nu este necesară parcurgerea tomurilor consacrate din bibliotecile de filosofie, teologie, politologie, istorie şi altele. Ce să mai spunem ne necesitatea anilor de studii în marile biblioteci? Nu! Total inutil. Iată măsura intelectului lui Marx, omul dă măsura lucrurilor de care se înconjoară. De aici probabil şi apetitul său pentru violenţă. Turcanu consideră că la Marx şi în speţă în cazul comuniştilor există ‘’o voinţă de violenţă nu de putere’’. Pentru a supravieţui, comunismul are în permanenţă nevoie de duşmani şi de inamici. Marea dilemă este dacă nu are nevoie şi de prieteni… sau poate trăi doar cu inamicii? Cred că Nicolae Ceauşescu a găsit în cele din urmă răspunsul la această întrebare, atunci când, indreptanduse spre ultimul zid a văzut cum comunismul nu mai are nici un prieten ci doar duşmani ( şi iperialisti pe deasupra…).

 

Marx şi religia este foarte bine venită în contextul unei oferte destul de modeste despre marxism şi ideologie comunista. Destinată atât celor care nu au cunoscut comunismul, dar mai ales, celor care l-au cunoscut, sau s-au prefăcut că nu-l (re)cunosc, în speţă membrii PCR, transformat în FSN, PSDR, PRM şi altele. În cele şase capitole ale sale găsim un spectru al omului Karl Marx precum şi a problemelor sale cu religia, care, în mod indirect au avut repercursiuni peste decenii, spre exemplu distrugerea atât la propriu cât şi la figurat a zeci de biserici prin voia regimului comunist şi obedienţă sacră a marilor feţe bisericeşti.

Emilian Dranca

08.07.2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s