Holocaustul şi holocaustul românesc

 

 

Zalău, bustul lui Corneliu Coposu, mai 2013
În ultimul număr al revistei Foreign Policy România este publicat un articol interesant despre ultimul vânător de nazişti: Efraim Zuroff. Articolul A pune punct, semnat de Katie Engelhart, poate fi considerat drept o cheie de lectură a justiţiei tranzitorii de după decembrie `89 în România.
Prin holocaust se înţelege sacrificiu total, el reprezenta jertfa pe care evreii o aduceau la templu, de obicei aceasta constând într-un animal sacrificat şi după ars complet. În istoriografie, din nefericire, conceptul a devenit cunoscut datorită celor şase milioane de evrei ucişi de regimul nazist, direct sau indirect, în Germania şi în statele ocupate, anexate sau satelite în perioada 1939-1945. Este o jertfă pe care a plătit-o poporul evreu. Pentru ce? nimeni nu poate spune. O asemenea jertfă a plătit şi poporul român, evident la scară redusă, însă într-o perioadă de timp mult mai lungă: 1945-1990. Desigur, mă refer la victimele regimului comunist şi ale reminiscenţelor acestuia; a se vedea mineriadele din ianuarie şi iunie 1990, când minerii din Valea Jiului chemaţi la Bucureşti de Ion Iliescu au ciomăgit studenţii pe care i-au găsit în Piaţa Universităţii şi au urinat pe cărţile din biblioteca Facultăţii de Istorie. 45 de ani de istorie violentă, predominând excesele şi abuzurile de toate felurile. Vinovaţii? încă nu-i cunoaştem pe toţi.
În A pune punct găsim portretul unui bărbat care şi-a dedicat efectiv viaţa depistării şi reclamării celor care se fac vinovaţi pentru crimele regimului nazist, pentru genocid şi mai ales pentru Holocaust. Portofoliul său este câte se poate de stufos şi a reuşit să găsească şi să trimită în faţa instanţei foşti nazişti care se ascundeau în Germania, Argentina, Canada şi Ungaria. Nu s-a îndurat de faptul că aceştia mai aveau puţin şi ajung la 100 de ani. Este cazul lui Ivan Demjanjuk şi Şandor Kepiro. Primul a fost judecat în Germania iar cel de al doilea în Ungaria. Cum au ajuns aceştia în faţa tribunalului? Nu prin eforturile procurorilor germani, nici a Ministerului Public maghiar, nici măcar prin intervenţia MOSAD-ului ci pur şi simplu datorită probelor adunate de Zuroff. Efraim Zuroff, aflat la vârsta de 65 de ani, lucrează pentru Centrul Simon Wiesenthal. Cel care a dat numele acestui centru nu este nimeni altul decât acelaşi Wiesenthal care l-a găsit pe Eichmann în Argentina şi a anunţat autorităţile din Israel. Desigur acestea s-au ocupat în cele din urmă de judecarea, condamnarea şi executarea lui Eichmann pentru crime împotriva umanităţii. Aşadar, Zuroff investighează, cercetează, adună probe şi informaţii necesare trimiterii în judecată a celor care se fac vinovaţi de crime împotriva umanităţii, implicit de Holocaust. În România nu există un asemenea centru care să finanţeze şi să suporte toate aceste demersuri, iar justiţia este la fel precum în Germania şi Ungaria: nu se ocupă de asemea cazuri în mod particular.
Însă şi în România a existat un Holocaust, nu doar în anii în care comunitatea evreiască a fost decimată ci şi ulterior. Un Holocaust pus scenă de regimul comunist şi care a vizat decimarea clasei politice şi a elitei intelectuale. Acest fenomen cumplit de costisituar din punct de vedere a l pierderilor de vieţi omeneşti şi al mărilor reprezentanţi ai culturii române nu va fi niciodată depăşit. Istoricii se contrazic în numere şi date asupra vicitimelor şi morţilor din închisorile comuniste. Acele numere depăşesc şase cifre, ceea ce înseamnă decapitarea unui popor şi aruncare lui cu decenii în urma societăţilor occidentale. Din documentele exsitente la CNSAS, doar din rândurile Partidului Naţional Ţărănesc au murit în închisori peste 200 000 de oameni. Să nu uităm de PNL, de legionari, de cuzisti, de regalişti fără nici o apartenenţă politică, de ţăranii care nu au vrut să-şi lase pământul să fie colectivizat, de scriitori, de intelectuali asemenea lui Mircea Vulcanesc, de diplomaţi, de minorităţile naţionale, în special cea germană. Toată această distrugere în masă a unei societăţi nu reprezintă nimic altceva decât un Holocaust românesc în adevăratul sens al cuvântului. Cine răspunde pentru asta? Ceea ce face IICCMER şi alte institute şi instituţii asemănătoare este insufcient iar un Centru Simon Wisenthal nu există. Poate societatea română ar avea nevoie de câţiva vânători asemenea lui Zuroff care să găsească pe cei ce trebuie să răspundă pentru acest genocid. Cu siguranţă ar cădea câteva capete din fiecare partid politic precum şi din marile instituţii ale statului. Însă, cine să-i judece? În primăvara lui 2013 a fost găsit celebrul Visinescu, bucurându-se de o libertate nemeritată şi profitând de pe urma pensiei pe care o primeşte datorită ”frumoasei” slujbe de călău într-o închisoare din Râmnicu Sărat. Cine l-a judecat până acum? Nimeni. Toată justiţia se urneşte cu greutate când este vorba de cineva care a depăşit vârsta de 60 de ani ( a se vedea spre exemplu cazul fostului prim-ministru care odată ce a primit câţiva ani de închisoare, dat fiiind faptul că a depăşit 60 de ani, pedeapsa trebuie să fie micşorată). Situaţia devine penibilă. Dacă un om este capabil să se plimbe pe stradă şi să se răstească la cel/cea care-i adresează o întrebare, atunci înseamnă că este foarte capabil şi să răspundă în faţa tribunalului. În plus, ar fi un material deoasebit pentru istorici. Celor care au comentat cazul, însă le-a fost greu să se deplaseze la Arhiva fostei Securităţi ar afla mai multe lucruri decât îşi pot imagina. Spre, dacă tot am amintit de CNSAS, în dosarele constituite pe numele lui Corneliu Coposu, personajul Visinescu apare şi dispare în mod constant. Într-una din mărturisirile lui Corneliu Coposu, după 1964, găsim o relatare către un amic referitoare la fostul comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat. Visinescu nu era un comunist, dimpotrivă era un oportunist primitiv, aruncându-se acolo unde primea mai mult. Stomacul şi pântecele sale dictau, nimic altceva. Visinescu i-ar fi spus lui Corneliu Coposu în preajma ”eliberarii” sale, că el nu crede în comunism şi nici nu crede că regimul va mai supravieţui. Când şi a început ”cariera”, 1945, comuniştii promiteau marea cu sare, însă, după observaţiile lui Visinescu aceştia sunt nişte mincinoşi în care nu poţi avea încredere. Discuţia dintre cei doi a avut loc în 1962. Ceea ce Hananh Arendt observa în cazul lui Eichman, anume lipsa de luciditate, memorie slabă şi caracter slab, în cazul lui Visinescu este cu totul şi cu totul altceva. Dacă un comandant de închisoare, sesiză în 1962 lipsurile crase ale unui sistem şi mai ales primitivismul unei clase politice promovată şi dirijată de Moscova, atunci acesta nu poate fi acuzat de lipsa de luciditate sau lipsa discernământului. Persnakul nu era nebun, dimpotrivă era foarte conştient de ceea ce face şi de ceea ce se întâmpla. Atunci, de ce nu poate să răspundă în faţa justiţiei pentru Holocaustul pe care l-a susţinut şi la care a participat direct?
Poate că România are nevoie de ceva mai mult decât IICCMER şi decât actualul sistem juridic. Într-un articol recent Radu Preda vorbeşte despre complicii regimului comunist. Fără aceştia nimic nu ar fi fost posibil. Din nou, fără complicitatea unor instituţii cei care ar trebui să răspundă pentru Holocaustul românesc reuşesc să se ascundă şi să sustragă justiţiei. În plus prezenţa unor persoane care nu sunt specializate în domeniile coresponzatoare instituţiilor în care lucreza duce la ineficientă şi implicit neproductivitatea acestor instituţii şi institute. Propabil doar o bună colaborare dintre istorici şi jurişti ar rezolva o parte din problemele Holocaustului românesc. Nu politruci, nu amatori, nu ingineri, nu profesoraşi la universităţi de mâna a doua şi alţi asemenea specialişti coloraţi, nu de aceştia avem nevoie! Nu cu aceştia vom cunoaşte istoria. Însă cel mai mare complice îl constituie ignoranţa şi nepăsarea oamenilor care permite acestor indivizi să se joace cu istoria şi implicit cu viitorul unui popor.

Emilian Dranca

02.07.2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s