De pe acoperişul României pe acoperişul Austriei

De pe acoperişul României pe acoperişul Austriei

Image

Un cunoscut alpinist român, d-l Dinu Mititeanu spunea că trebuie să priveşti muntele precum o femeie pe care o iubeşti. O iubeşti cu adevărat, o preţuieşti, o doreşti şi o cucereşti, în definitiv fizic. Aşadar, muntele nu este pentru aventurişti. Am mai spus-o şi cu altă ocazie. Aventuriştii dau de lucru cel mai mult celor de la Salvamont, Smurd şi alte asemenea servicii de intervenţie rapidă în diferite locuri greu accesibile.

Pe 2 mai coboram de pe Gheţarul Pasterze cu gândul la tura de a doua zi: ascensiunea finala pe Grossglockner. Pregătisem acest traseu din septembrie 2013. Acum, îl vedeam, îl aveam în faţa ochilor. Seara, la masă, discutând cu alţi alpinişti în cabană de la Studelhutte (2800 m.) am început să-mi fac griji pentru vremea de a doua zi. Lucrurile nu păreau a fi favorabile. Cu toate astea am urcat optimist în dormitor şi mi-am spus că a doua zi vom urca, eu şi cu Tudor, şi ne vom întoarce sănătoşi. Înainte de a pune capul pe pernă, am aruncat o ultimă privire pe fereastră. Cerul era plin de nori, începea să se lase ceaţa.

Image

Coechipierul meu intrase în panică în urmă acestui eveniment şi mi-a cerut să nu mai urcăm pe acolo ci să ocolim pe partea stângă. Am fost de acord, dându-mi seama că sus ne va fi mult mai greu, dacă el intra in panica de aici. Astfel am continuat ascensiunea pe versant prin partea stanga a primelor lanturi. Cred ca acest scurt episod a ne-a costat o ora. Fara a mai pune la socoteala carabina pe care am lasat-o acolo si hanoul meu. Daca am fi urcat direct pe la lanturi si nu am fi avut probleme puteam să ajungem sus, pe micul platou cu o oră mai devreme. Astfel, am ajuns pe acel platou abia la ora 09. De aici lucrurile se complică, însă nu cu mult. Ceea ce face periculos şi dificil drumul este creasta în sine, foarte îngustă şi abruptă. Însă, nu cred că este mai dificil decât Piatra Craiului, atât în condiţii de iarnă cât şi în condiţii de vară. Este drept, viscolul, ninsoarea şi lipsa de vizibilitate sunt un dezavantaj. În afară de noi doi, ne-a depăşit la lanţuri un alpinist singur, iar celelalte grupuri s-au întors. Aşadar, acum aveam în faţă trei persoane, cei doi care plecaseră înainte de 6 dimineaţa şi încă un alpinist care merge destul de repede. Am ajuns la următoarele lanţuri pe care nu mai ai cum să le ocoleşti. Practic pentru a urca, urci pe creastă fiind asigurat de aceste dispozitive tehnice. De aici am mers foarte greu deoarece Tudor, în ciuda a ceea ce mi-a spus despre antrenamentul său, nu se descurca deloc. În plus, iar intrase în panică şi era greu de stăpânit. Viscolul mişca norii din când în când şi prin ninsoare puteam vedea prăpastia ucigătoare atât la stânga cât şi la dreapta. Cred că pe vreme frumoasă peisajul este superb. Mie îmi plăcea chiar şi în condiţii de furtună. Muntele se ascundea şi se dezvăluia asemenea unei fete frumoase pe care o descoperi treptat cu multă răbdare şi perseverenţa. Muntele era efectiv minunat, chiar dacă se vedea foarte puţin. Printre norii plini de zăpadă puteam zări din când în când prăpăstiile ce se deschideau sub noi asemenea unor cratere uriaşe, fără fund, deoarece nu vedeam deloc unde se termină.

Image

În cele din urmă, am ajuns la Erzh. Johann Hutte, 3454. Era ora 11.00. I-am propus lui Tudor să stăm o oră să se liniştească şi să se odihnească. A fost de acord. Aici, cabana este închisă în timp de iarnă, însă, deşi este privată, proprietarul lasă o încăpere accesibilă pentru cei care doresc să se adposteasca în condiţii dificile. Aici l-am întâlnit pe alpinistul care ne depăşise. Venea din Viena şi se antrena pentru un traseu pe care urma să-l facă peste o săptămână în munţii Ural. Era singur, însă a doua zi urma să urce împreună cu un ghid până pe vârf. El s-a întors de aici înapoi la 2800 la Studlhutte. În încăpere erau sacii şi proviziile celor două persoane care se aflau în ascensiune spre vârf. Le-au lăsat pentru a-şi uşura bagajul. Pe vremea asta cred că urmau să inopteze chiar în acea încăpere la întoarcere, unde de altfel erau patru scripeţi pe post de paturi dar şi o toaletă curată. M-am întrebat oare unde găsesc aşa ceva în România? Încă nu ştiu.

După ce am luat un prânz pe măsura efortului depus şi am golit efectiv un termos de ceai, Tudor s-a mai liniştit, însă nu şi vremea de afară. La 12.00 am ieşit. Viscolul era cumplit, nu se vedea nimic şi zapaaa se aseza în mod constant. Urmele noastre nu se mai vedeau deloc. Tudor îmi cerea să ne întoarcem. I-am propus să mai facem câţiva paşi pentru a vedea cum este mai încolo, nu doar vremea ci în special muntele. Aşadar, în ciuda faptului că el nu mai vroia şi nu mai credea în puterile sale, am continuat să urcăm. Pentru mine a fost un semn bun, mi-am zis că totuşi se poate. Astfel, atinsesem obiectivul pe care-l stabilisem în august 2013, am depăşit cel mai înalt vârf din România şi am depăşit 3000 m. Am continuat să urcăm. Am trecut de 3454 şi după câteva sute de metrii cred că am ajuns la 3500 de metrii. După Johann Hutte urmează un fel de potecă, dacă o pot numi astfel care nu are lanţuri. Nu se vedea cărarea, însă se vedea un fel de potecă mai largă. În realitate, zăpada se depunde în straturi foarte mari şi lărgeşte asfel ceea ce pare a fi o potecă. Eram pe un val de zăpadă, iar dacă făceam un pas în plus la dreapta puteam să determin surparea acestui val de zăpadă şi implicit căderea liberă în gol. Mă uit în spate şi-l văd pe Tudor cumplit de apropiat de marginea acestui val de zăpadă. L-am chemat să vină lângă mine. Mi-am amintit că el în mod normal poartă ochelari, deci s-ar putea să nu perceapă la fel de bine marginile. I-am recomadat să-mi urmeze cu exactitate paşii, iar el mi-a cerut în schimb, din nou, să ne întoarcem.

 

Image

Am continuat totuşi să urcăm încă câţiva metrii. Trecusem sigur de 3500 m. Vârful îmi părea atât de aproape. Mă despărţeau acum de el doar 298 m. maxim maximorum. Însă, am conştientizat faptul că mă desparte şi lipsa unui coechipier bine pregătit, deci o echipă serioasă. Vremea putea fi tolerată, nu era un obstacol de nedepăşit. Însă absenţa unei echipe… era de nedepăşit. Ştiam că eu nu am cum să greşesc, pregătisem totul timp de mai bine de jumătate de an pentru a fi aici. Viscolul bătea şi-mi dezvăluia preţ de câteva clipe frumuseţea muntelui din faţa mea, în splendoarea versantului negru, masiv, pe suprafaţa căruia zăpadă nu reuşea să se aşeze în totalitate. Însă Tudor putea greşi, iar acolo o greşeală oricât de mică putea să-i coste viaţa şi implicit viaţa mea fiind legat cu mine în coardă. Intrase în panică şi nu mai putea fi potolit. Muntele nu mai era o plăcere pentru el ci un pericol. Am stat câteva clipe, am privit în faţă , în spate, în stânga, în dreapta, am ezitat, însă în cele din urmă am decis: ne întoarcem. Am coborât cu gândul că a doua zi, când se anunţase vreme mai bună vom urca din nou. Tipul era de partea noastră.

Am coborât mai repede decât mi-aş fi putut închipui. Am ajuns inpoi la 2800 m. puţin după orele 15.00 deci în aproximativ trei ore. Îmi este greu să descriu sentimentul pe care l-am trăit în acea seară. Mă simţeam mai singur ca niciodată. Seară am deschis discuţia pentru a doua zi, când, surpriză: Tudor nu mai vroia să urce. S-a speriat, i s-a făcut frică şi nu mai vroia să audă de vârf. Eram complet singur.

Deşi a doua zi a fost vreme superbă, cerul complet senin, zăpada aşezată cu o zi înainte îngheţase acum şi era mai mare plăcerea să urci cu colţarii. Însă, nu mai aveam cu cine să urc. Să mă alătur unui alt grup şi să-l las pe coechipierul meu cu frica să? era împotriva firii mele. Am venit doi, rămânem doi.

Muntele poate fi doar iubit şi după cucerit, nu invers. Dacă ţi se face frică de el asta înseamnă că nu-l iubeşti cu adevărat, că nu-l înţelegi şi nu ai ce căuta acolo. Este greu de descris ce sentimente te încearcă în asemenea clipe.

Image

*Am ataşat alte fotografii, nu cele pe care le-am făcut eu în data de 3 mai deoarece din ele nu se vede nimic, dată fiind vremea nefavorabilă.

Emilian Dranca

30.06.2014

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s