10 mai la Palatul Elisabeta

Image

Impreuna cu D-l. Prof. Dinu Zamfirescu, la Palatul Elisabeta, Bucuresti, 10 mai 2014

”Cred că ataşamentul la monarhia constituţională depăşeşte stadiul de afecţiune, stadiul sentimetal. În mod pragmatic poporul român are nevoie de un factor care să înceapă acţiunea de stabilizare. Or, dacă aruncăm o privire peste peisajul politic al societăţii româneşti, se vede că nu există nimeni care să aibe vocaţia de a invoca pe seama lui acest element catalizator. Acest factor de stabilitate nu poate fi decât Regele !’’[1]

Acestea sunt cuvintele lui Corneliu Coposu, rostite după 1990 în cadrul unui interviu. În esenţă ele reprezintă crezul şi speranţa unui om politic care a crezut în revenirea României la democraţie şi a sperat în reîntoarcerea Regelui Mihai I pe tronul ţării. Pe de o parte este un crez, deoarece în virtutea acestui ideal şi acestor convingeri politice Corneliu Coposu a îndurat 15 ani de puşcării, doi ani de domiciliu obligatoriu, plus multe alte suferinţe pe parcursul traversării lagărului comunist. Pe de altă parte, este o speranţă, deoarece România post- decembristă nu s-a arătat niciodată a fi favorabilă schimbării regmului politic. Să renunţăm la republică şi să ne întoarcem la monarhie? A fost şi este o întrebare mult prea dificilă pentru cei aproape douăzeci de milioane de români cu drept de vot.

Cu ocazia zilei 10 de mai, în Bucureşti, la Palatul Elisabeta sunt invitaţi o serie de reprezentanţi de vază a societăţii române. Desigur, persoane cu simpatii mai mari sau mai mici pentru monarhie şi pentru monarh. Unii înţelegând mai bine ce înseamnă cu adevărat monarhia, ca regim politic, alţii aruncându-se mai mult în alte utopii în care speră să-şi găsească salvarea. În fapt, mirajul exercitat de Casa Regală şi de unii dintre membrii săi este incontestabil. În special Majestatea Sa Regele Mihai I şi Principele Nicolae I sigur magnetizează mulţimile. Fără a exagera deloc, fiecare român care a fost la Palatul Elisabeta sau măcar a viziualizat câteva fotografii poate admite că în grădina Palatului se strânge o adevărată mulţime de oameni. Atracţia pe care o exercită balconul de deasupra grădinii, respectiv membrii Casei Regale care ies în balcon şi salută mulţimea este similară cu atracţia pe care o exercită Suveranul Pontif asupra credincioşilor. Pentru câteva clipe, grădina Palatului Elisabeta este asemenea Pieţei Sfântul Petru din Roma, iar dialogul privirilor dintre cei ce se află în balcon şi cei din grădină este identic relaţiei dintre Suveranul Pontif şi cei care au venit să-l asculte şi să participe la slujba de duminică. Într-o carte mai puţin cunoscută, Arătarea Împăratului. Intrările imperiale în Transilvania şi Banat, Profesorul Doru Radosav descria fascinaţia pe care o exercitau Suveranii Austriei asupra mulţimilor.

Revenind în secolul XXI remarcăm aceiaşi fascinaţie pe care o exercită un suveran sau un urmaş al suveranului asupra maselor. Desigur, invitaţia oferită de Casa Regală unor anumiţi reprezentanţi ai societăţii este cât se poate de onorabilă. De asemenea, memebrii Casei Regale nu rămân în balcon ci coboară jos în grădină pentru a-i întâlni pe cei pe care i-a invitat. Scurtul dialog, puţinele cuvinte pe care le poate schimba fiecare cu câte un membru al familiei Regale reprezintă o microistorie sau un microcosmos. Toate aceste microistorii sau microcosmosuri redau ceea ce este marea istorie, marele cosmos, deoarece Suveranul se bucură de simpatia şi susţinerea atât individuală cât şi colectivă. Poate una dintre diferenţele esenţiale dintre orice politician şi suveran, cel din urmă se poate bucura nu doar de un anumit grup de susţinători ci şi de individualităţi care construiesc împreună societatea.

Aşa cum observă într-un mod strălucit Corneliu Coposu, suveranul are rolul de catalizator. Or dacă ne gândim că românii sunt împărţiţi azi între România şi Occident, factorul catalizator devine esenţial. În Occident, din Italia, Germania, Franţa şi până în Statele Unite ale Americii şi Canada locuiesc şi trăiesc câteva milioane de români. Cei mai mulţi dintre ei nu mai aleg, nu-şi mai pun speranţele în nimeni de pe scena politică. În România situaţia este similară. În plus, nimeni din clasa politică actuală nu va putea satisface cerinţele celor două grupuri de români. Probabil doar suveranul se poate ridica la înălţimea cerinţelor lor şi să unifice toate forţele şi energiile pentru a ajuta dezvoltarea societăţii române. Însă toate acestea le va atesta sau contesta istoria.

Emilian Dranca

11. 05. 2014 Bucuresti

*Articol publicat pe: http://www.ziarulviitorul.ro/10-mai-la-palatul-elisabeta-2780

 

 

[1] Silvia Constantinescu, Am cunoscut un erou, Întalniri cu Corneliu Coposu, Ed. Silvia&Octavian Főrlag HB, Finnerődja, Sweden, 2013, p. 25

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s