Iona. Voinţa si puterea de a spune DA (II.)

 

 

 

 

Image

Datorită neconsimtamantului său în ceea ce priveşte distrugerea cetăţii Ninive şi vestirea acestei distrugeri ( „Scoală și mergi la Ninwe, cetatea cea mare, și strigă asupra ei că a urcat răutatea lor înaintea feței Mele.” 1,2), Iona a fost văzut adesea drept cel care fuge de Dumnezeu, care nu ascultă de voinţa lui (menţionând totuşi că Dumnezeu este mai mult decât voinţa, El fiind considerat a fi drept mişcătorul nemişcat[1]). Însă Iona nu este cel care să nu asculte de voinţa Domnului său, dimpotrivă el îl cunoaşte pe Domnul său şi totodată îşi cunoaşte propriul destinul. Iona nu este un fugar. Iona nu este laş, el are curajul şi tăria de a spune un DA categoric şi definitiv destinului său, fiinţării sale – Dasein, ce poate însemna atât viaţa cât şi moarte. El este un adevărat erou – ein Held, care îşi asumă pe deplin destinul ce i-a fost dat, fiind în acelaşi timp pătruns de ideea unei libertăţi depline. Considerând că libertatea şi în special a fi liber, se face – sich machen, în auto-penetrarea datoriei şi intenţiei,[2] Iona este cu adevărat liber şi supus voinţei Dumnezeului său.

Aşadar, prima dată când este chemat de Dumnezeu să-i îndeplinească porunca, Iona spune Da vieţii şi Nu morţii. În acest context este vorba de moartea, distrugerea cetăţii Ninive (’’Încă patruzeci de zile și Ninive va fi preschimbată.’’ 3, 4), deci o moarte colectivă, o hecatombă în care Iona nu este cuprins. Iona refuză ideea morţii unei întregi mulţimi iar astfel refuză inclusiv să anunţe acest colaps al cetăţii Ninive (Și s-a sculat Iona să fugă în Tarșiș de la fața Domnului și a coborât în Yafo și a găsit o corabie care mergea la Tarșiș și a dat prețul ei și a coborât în ea ca să meargă cu ei în Tarșiș de la fața Domnului. 1, 3). Fugind pe mare, este prins în mijlocul furtunii şi ia din nou o decizie capitală. De această dată, precum un adevărat erou – als ob ein Held, Iona îşi asumă totala răspundere şi disponibilitate spre (auto)sacrificare (Și a spus către ei: „Luați-mă și aruncați-mă în mare să se liniștească marea dimpotrivă voastră, căci eu știu că din pricina mea e furtuna aceasta mare peste voi.” 1, 12)În clipa în care el cere să fie aruncat în mare, Iona spune: Da! morţii, acceptându-şi moartea şi rosteşte : Nu! vieţii, a propriei sale vieţi, asumându-şi astfel pe deplin propriul destin (Și l-au ridicat pe Iona și l-au aruncat în mare și marea s-a oprit din furia ei. 1, 15).

Prin (auto)sacrificarea lui Iona se încheie un ciclu, viata-moarte, iar prin înghiţirea sa de către un peşte timp de trei zile şi trei nopţi (Și a rânduit Domnul un pește mare să-l înghită pe Iona și a stat Iona în pântecele peștelui trei zile și trei nopți. 1,17) începe un alt ciclu. Salvat din vâltorile mării şi din burta peştelui ce l-a înghiţit, Iona, în urma rugăciunilor închinate lui Dumnezeu, îşi reia soarta, spunând încă odată Da! vieţii şi Da! morţii. Asumarea unei existenţe atât individuale cât şi colective, implică asumarea atât a vieţii cât şi a inevitabilei morţi. Iona pleacă şi ajunge la poporul abătut de la calea cea dreaptă, la Ninive, unde transmite comandamentele Domnului Dumnezeu. La auzul mesajului său – toată cetatea va fi distrusă – locuiotii acesteia regretă cele făcute, iar la porunca regelui lor încearcă să-şi obţină iertarea (’’Și să se acopere cu saci om și animal și să strige către Dumnezeu cu putere şi să se întoarcă tot omul de la calea lui cea rea și lucrul rău care este în mâinile lor. Cine știe? Poate se va întoarce și se va îndura Dumnezeu; de la mânia Lui se va întoarce și nu vom fi pierduți.”). Prin anunţarea inevitabilei distrugeri a cetăţii Iona pare a-şi fi îndeplinit misiunea. Însă, după cum am spus el este un ocrotitor, ein Heilbringer, un proroc care prin prezenţa să are rolul de a-i salva pe cei din jurul său. Mesajul lui Iona a îndreptat cetatea Ninive pe calea cea dreaptă şi astfel ea şi-a obţinut iertarea şi totodată şi salvarea.

Iona a anticipat calmarea furiei Domnului Dumnezeu ( …ştiam că Tu eşti Dumnezeu dătător de har şi milostiv, încet la mânie şi mult iubitor, şi te înduri pentru rău.4, 2), interpretând astfel inutil drumul pe care l-a făcut. Foarte important este acest ultim pasaj, când Iona fiind deznădăjduit, renunţă din nou la propria sa viaţă şi spune morţii: Da! şi spune vieţii: Nu! fiind aici vorba de propria sa viaţă şi propria sa moarte, nemaiexistând acea alternanţă precum înainte: salvgardarea colectivă în schimbul propriei morţi sau vice-versa. Aici este exprimat un DA! categoric[3], existenţial, pronunţat de Iona în faţa destinului său şi în faţa Domnului său: DA! bine este (Şi i-a spus Dumnezeu lui Iona: „Bine este să te aprinzi de mânie din cauza vrejului?”; şi a spus: „Bine este să mă aprind de mânie până la moarte!” 4, 9). Nici măcar în faţa morţii un DA categoric, Amin-ul nu decade în nu.[4] Este puterea şi voinţa de spune acel mare definitiv DA în faţa întregului univers, este o acceptare a tot ceea ce există cum există şi în acelaşi timp este o contrapunere a fiinţei umane în faţa a tot ceea ce este. DA, Amin este puterea şi voinţa de a accepta, ’’da a fost în El. Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, amin, spre slava lui Dumnezeu, prin noi’’ (II Corinteni, 1, 19-20).

Cartea lui Iona este unică prin două aspecte. Primul îl constituie exemplaritatea profetului, liber, bun[5], puternic şi totodată un moment al voinţei universale, un mişcător mişcat ce rosteşte acel Da absolut. În al doilea rând, cartea este specială prin faptul că istoriseşte un moment al îngăduinţei şi iertării lui Yahveh faţă de un al popor (locutorii cetăţii Ninive) . În tradiţia iudaică, Iona este sărbătorit de Yom Kippur, ziua iertării în iudaism, a unei iertări globale, a dăruirii unui sentiment nobil, graţiei, celuilalt ( par-donner[6]), iar această iertare universală este simbolizată şi comemorată prin iertarea unui alt popor de către Yahveh.[7]

Am ales drept cheie de lectură la începutul acestui eseu pilda lui Iotam, pentru a scoate în relief calităţile pe care Iona le are, frumuseţea şi răbdarea să, bogăţia şi fertilitatea mesajului său. Mesajul transmis de Iona poate fi asemenea fructelor celor trei arbuşti amintiţi, necesar, benefic, energizant dar şi nociv şi distrugător. De asemenea, prin pilda lui Iotam lumea metamorfozată este pusă în faţa unor alegeri, iar alegerile pentru care oamenii optează nu sunt intodeauna cele mai bune. Un exemplu îl găsim în cetatea Ninive. Un contra exemplu este în Iona, care merge negreşit în întâmpinarea destinului său, spunând Da, acel Da negreşit al lui Nietsche. Un Da care dă viaţă, plasând fiinţa în această lume şi totodată dă forţă şi vitalitate fiinţei, existenţei – Dasein-ului.[8]   Încheiem printr-un alt exemplu din Evanghelii, exemplu ce are menirea de întări exemplul dat de Iona prin statornicia, forţa şi puterea sa de a rămâne neclintit în faţa lumii, de a-şi asuma pe deplin destinul, de nu-i fi frică decât de Dumnezeu (…am frică de Domnul Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul.” 1, 10 ). Iona, reamintit în Evanghelii traduce metamorfoza din pildă lui Iotam, refuzul oamenilor de a vedea adevărata stare a ceea ce este şi refuzul de a accepta această stare, această ipostază, căutând alte adevăruri, acestea din urmă fiind create pe fundalul spaimei, a lipsei calmului, a iluziilor. În Evanghelia după Matei, scribii şi fariseii cer un semn de la Iisus, iar acesta le răspunde că le va fi dat semnul lui Iona: ’’Pentru că Iona a stat în pânzele chitului trei zile şi trei nopţi, tot aşa Fiul Omului se va afla în inima pământului timp de trei zile şi trei nopţi. […] În ziua judecăţii oamenii Ninivei se vor ridica împotriva rândului vostru de oameni şi vă vor osândi, pentru că atunci când le-a predicat Iona ei s-au pocăit, şi se află aici ceva mai mare decât Iona.’’

 

Emilian Dranca

05.04.2014

 

 

 

[1] Toma din Aquino, Suma Theologica, Polirom, Iasi, 2009, unde Toma din Aquino urmareste sistemul lui Aristotel: vointa este miscator miscat pe cand Dumnezeu este miscator nemiscat.

[2] Emmanuel Kant, La religion dans les limites de la simple raison, Librairie Philosophique J. Vrin, Paris, 2010

[3] ‘’Sa fie el insusi Da-ul etern la toate lucrurile, monstruosul si nelimitatul Da si Amin.’’ Friedrich Nietzsche, La volonté de puissance, Essai d`une transmutation de toutes les valeurs, Gallimard, Paris, 1995

[4] Jean-Luc Marion, Idolul si distanta, Humanitas, Bucuresti, 2007

[5] Intelegand prin Bine nu o stare de unde umanitatea a decazut si pe care nu o va mai atinge niciodata, nici un obiectiv ultim ci un un reper pe care trebuie sa-l ai mereu in vedere, indiferent de directia si scopul in care te deplasezi. Emmanuel Kant, La religion dans les limites de la simple raison, Librairie Philosophique J. Vrin, Paris, 2010

[6]Jean-Luc Marion, Idolul si distanta, Humanitas, Bucuresti, 2007

[7] Petru Cretia, Cartea lui Iov, Ecleziastul, Cartea lui Iona, cartea lui Ruth, Cantarea Cantarilor, Traduse si commentate de Petru Cretia, Humanitas, Bucuresti, 1995.

[8] Martin Heidegger, Etre et temps, Gallimard, Paris, 1986

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s