Maidanul

Maidanul

Image

 

Emilian Dranca

 

Luni, 24 februarie, toate ziarele mari din Germania aveau pe prima pagină fotografia Iuliei Timoschenko. Fostul prim-ministru, imediat după ce a fost eliberată din închisoare a mers pe ceea ce este cunoscut a fi drept Euromaidanul. Fotografiile din presă germană o portretizează în timp ce-şi ţinea unul dintre cele mai fulminante discursuri din cariera politică. Practic, Euromaidanul din Kiev a devenit o posibilă scenă politică de relansare a Iuliei Timoschenko după o lipsă de aproape patru ani din viaţa politică a Ukrainei şi a Europei. Odată anunţate alegerile pentru un nou preşedinte, Timoschenko îşi poate prezenta de pe Euromaidan candidatura şi mai ales programul politic. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost reacţia de susţinere a cancelarului german care i-a telefonat, adresându-i un călduros: ”willkommen zuruck in der Freiheit” ( bine ai revenit în libertate, conform Die Welt, Montag, 24.02.2014). Cancelarul german îl sprijină în acelaşi timp şi pe liderul revoltei din Ukraina Vitali Klitschko, cu care s-a intalit deja recent la Muchen şi al cărui partid pare a gravita în sfera de influenţă a CDU şi implicit a PPE. 

 

Acum, după ce fostul preşedinte a fost demis de Rada din Kiev, teoretic, putem spune că revolta ukrainienilor a învins. Practic, aşa cum susţin şi liderii pro-occidentali de la Kiev, Ukraina trebuie să facă foarte mulţi paşi pentru a se apropia de Uniunea Europeană. Pericolul cel mai mare pentru această ţară  este ca diferite persoane, susţinute desigur de diferite grupuri de interese să manipuleze efectiv fenomenul Euromaidanului şi pe seama să să se autopromoveze pe scena politică, Practic s-ar repeta istoria evenimentelor nefericite din decembrie `89 din România. Atunci o parte din clasa politică, să spunem din rândurile doi şi trei ale Partidului Comunist Român s-au instalat la conducerea statului, schimbând doar denumirea defunctului partid în FSN şi ale odioasei Securităţi în SRI.  Acel grup a profitat de evenimentele tulbure din decembrie şi şi-a construit o falsă legitimitate revedicandu-se a fi o emanaţie a revoluţiei/loviturii de stat din `89. Din aceste considerente, liderii politici europeni, în special cancelarul german trebuie să fie foarte atenţi pe cine vor sprijini. Timoschenko precum şi proaspătul demis preşedinte, Victor Yanukovitch sunt la origine din aceiaşi zonă, atât la propriu cât şi la figurat. Amanadoi provin din familii de orige rusă, din estul Ukrainei, zona celebrului bazin carboniferic Donezk. Amândoi vorbesc un fel de ukraineana cu accent rus şi amdoi au fost sprijiniţi financiar de oameni cu afaceri în aceleaşi domenii, cărbune şi  petrol. Desigur, pentru nimeni din occident şi pentru nici una dintre ţările membre Uniunii Europene nu este de dorit repetarea situaţii din România, 1989. După o revoltă sângeroasă, instalarea la putere a unor impostori este mai mult decât probabilă şi posibilă. A se vedea cazurile recente din Egipt. Lybia şi Tunisia.

 

Presa germană analizează cu foarte mare atenţie evenimentele din Ukraina, spre deosebire de cea franceză, unde parcă ar fi dispărut toţi politologii, brusc, asemenea lui Yanukovitsch. Analiştii germani nu par a fi atât de sensibili în faţa discursului emoţionant a Iuliei Timoschenko. Ba dimpotrivă, l-au catalogat drept patetic şi ipocrit, autoarea fiind direct interesată de a se relansa pe scena mare a politicii europene. Sunt amintite de asemenea şi relaţiile cordiale dintre fostul premier al  Ukrainei şi fostul premier al Rusiei, adică aceiaşi Iulia Timoschenko şi acelaşi, nemuritor, omniprezent şi ironic Vladimir Putin a se vedea ironia cu care a tratat încheierea jocurilor olimpice de anul acesta, anulând practic unul dintre cele cinci cercuri simbolice, ironie similară cu care a tratat şi un preşedinte al României flacăra olimpică vânturând-o în timpul campaniei pentru referendumul din 2012). Poate Europa nu va uita cu cine are de a face în realitate şi cine se ascunde cu adevărat în spatele unor asemenea personaje, aşa cum se pare că uitat, uneori,  cazul României. Cât de orb trebuie să fii să nu vezi grupurile de oligarhi coagulaţi în spatele unuia sau altuia personaj politic pe care-l urcă şi-l coboară după bunul lor plac? În mod evident este regretabil măcelul şi haosul din Kiev, la fel cum este de a preciat măsura parlamentului de a-l demite pe preşedintele Ukrainei. Însă, să nu ne îmbătăm cu apă, parlamentul nu a reacţionat asfel fiind sensibilizat de revolta şi dârzenia celor din stradă ci datorită faptului că preşedintele, sau mai bine spus persoana preşedintelui, pereclita mult prea mult relaţiile economice cu statele din Uiniunea Europeană. Drept dovadă una dintre legile date de Rada de la Kiev care anulează o parte consistentă din drepturile minorităţilor  naţionale. Desigur,  se poate pretinde că printr-o asemenea măsură legislativă poate fi menţinută unitatea poporului ukrainean şi a statului. Este drept, după răzmeriţele din celelalte oraşe, ase vedea spre pildă cazul din Cernăuţi, minorităţile naţionale aveau şansa de a se afirmă şi eventual emancipa în sfârşit de sub tutela unui stat artificial. În cazul Bucovinei de Nord, de exemplu,  românii de acolo şi-ar fi putut câştiga recunoaşterea propriei identităţi naţionale pe care regimul de la Kiev a încercat până acum să o dizolve în masa celorlalte etnii şi naţionalităţi, un fel de negationism mascat, ba chiar mai mult a limitat numărul de şcoli cu predare în limba română, reviste, ziare, evenimente, etc.

Da, evenimentele din Ukraina sunt importante, acum, acolo se scrie o pagină din istoria Europei. Însă să nu fim creduli, să fim atenţi şi să ne informăm în mod constant, astfel încât să nu ne încredem în vorbele goale a oricărui revoluţionar apărut brusc asemenea  ciupercilor după ploaie şi care pretinde că el este cel care poate şi trebuie să conducă statul. Sau cel puţin reclamă o poziţie cheie pentru persoana să.

Luni, 24 februarie am luat prânzul într-o braserie din Munchen. În jur linişte şi pace, râsete, veseleie şi voie bună. Privind parcă prin vis direct în faţa mea, la o mie de km. distanţa, Euromaidanul din Kiev mi se înfăţişa în deplinătate emoţiilor, suferinţelor şi ororilor prin care trece acum Ukraina. Presa va rămâne mereu o fereastră, o poartă a timpului prin care te poţi teleporta în alt loc, în altă lume şi în definitiv în alt timp, deoarece ceea ce se întâmplă acum la Kiev se încadrează în registrele unui alt timp istoric.  Am răsfoit principalele jurnale şi reviste germane şi internaţionale, mai ales cele din domeniul poiticii internaţionale. Am fost surprins când am citit un interviu acordat de Frank-Walter Steinmeier (SPD), ministrul afacerilor externe al Germaniei, revistei Der Spiegel în care se arăta a fi destul de reconciliant faţă de preşedintele Wiktor Janikowitsch. Desigur, interviul a fost luat înainte ca preşedintele Ukrainei să fie demis de parlament, însă chiar şi aşa atitudinea sa rămâne destul de curioasă în condiţiile în care Germania, prin toţi liderii săi susţine partidele democratice din Ukraina şi nu cele pro-ruse. Să ne mirăm şi să ne întrebam? Să ascultăm şi să citim sau să ne grăbim şi să vorbim? Să aşteptăm şi să privim sau să criticăm şi atacăm?

 

Emilian Dranca

24.02.2014

Advertisements

One thought on “Maidanul

  1. Victor Ungureanu says:

    Rezonez in totalitate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s