România pitorească, Bucegi, Malaiesti

România pitorească, Bucegi, Malaiesti

Image

 

 

Emilian Dranca

 

13.01.2014

 

Luni, 10 februarie am luat trenul din Bucureşti până la Buşteni cu gândul de a urca până la frumoasa cabană Malaiesti 1720. În rucsac, pe lângă Der Blinde Maseur, Cătălin Dorian Florescu, Mitologia ştiinţifică a comunismului, Lucian Boia – aflată la cea de a doua lectură – am luat şi ultima publicaţie a Editurii România Pitorească: România pitorească, 1933. Munţi, ape, drumeţii. Practic, volumul reuneşte numerele revistei România  pitorească  care au apărut în 1933. Nu ştiu de ce editorii au făcut această alegere, însă ea reuşeşte să satisfacă curiozitatea cititorului în ceea ce priveşte începuturile adevăratului turism în România şi mai ales începuturile ascensiunilor pe stâncă. Volumul redă în facsimil efectiv revista de acum 81 de ani, cu text şi fotografii integral.

 

În această cărticică de 231 de pagini am regăsit una dintre primele cabane de la Malaiesti ridicată la începuturile secolul XX şi care a ars într-un incendiu în urmă cu câţiva ani. Localnicii din Râşnov spun că prima cabană a fost ridicată  la 1800. Ea a fost folosită iniţial de grăniceri şi abia târziu a intrat şi în circuitul turistic. La această căbănuţă, aflata puţin sub 1700 m. ar fi poposit inclusiv Ion Luca Caragiale, conform  aceiaşi mitologii locale. Cert este că locul poate inspira cu adevărat un spirit creator asemenea marelui dramaturg român.

Image

 

Luni, după ce am ajuns la Buşteni, am urcat prin Poiana Costilei până la Cabana Diham şi de aici pe traseul de iarnă am ajuns la Cabana Malaiesti în jurul orelor 15.00. Într-adevăr România pitorească, România, de acum două secole, este regăsită în aceste locuri minunate. Acea veşnicie care se naşte la sat, descoperită şi definită de Lucian Blaga pare a nu fi atât de veşnică faţă de frumuseţea acestor locuri pitoreşti care îţi înălţă atât trupul cât şi spiritul. Impulsionat de lectura cărţii şi de frumuseţea munţilor nici nu simţeam crivăţul de afară. Deasupra Vf. Bucsoiul norii dansau bezmetici ca într-o transpunere fantastică a jocului ielelor la  înălţimi de peste 2500 m. deasupra pământului dar în acelaşi timp pe pământ, adică pe stâncă, deoarece creasta muntelui despica şi împărţea cârdul de nori în dreapta şi în stânga aruncându-i într-un joc şi mai bezmetic şi mai haotic decât la început.

 

Privind înălţimea Bucsoiului şi a crestelor ce-l înconjoară, mi-am amintit de vorbele celui mai mare alpinist din lume la ora actuală, Rainhold Mesner: există un munte în interiorul nostru pe care-l urcăm, nu în exterior. Există o anumită natură interioară care redă şi defineşte omul care urcă pe munte, alpinistul. El urcă în acelaşi timp anumite trepte interioare nu doar câteva sute sau câteva mii de metrii în exteriorul fiinţei sale. Accidentele se produc atunci când armonia dintre interior  şi exterior nu mai este păstrată şi se produc rupturi grave.

Image

 

Am rămas la Cabana Malaiesti peste noapte şi am lecturat mai departe România Pitorească precum şi cărticica lui Lucian Boia. La fiecare a doua lectură parcă citesc o altă carte. Boia are ceva special, astfel încât prin fiecare lectură a cărţilor sale, deşi recitesc de n ori despre un anumit evenimet istoric, parcă atunci îl descopăr, parcă atunci aflu de el. Lucian Boia are darul de a face istoria mai atractivă şi mai accesibilă, astfel încă el poate fi un bun tovarăş de drum, în tren, maşină, drumuri de munte sau alte asemenea călătorii. De altfel, precum aceste cărţi tot aşa sunt şi cărările de munte, parcă de fiecare dată când revin undeva descopăr ceva nou şi mă simt precum aş fi pentru prima dată acolo. În România Pitorească, 1933 am regăsit vârfuri, creste, munţi şi ape imortalizate de pionierii alpinismului în România în perioada interbelică. Cabane care au fost şi unele care încă mai sunt, care nu au ars în diferite incendii sau au căzut pradă indiferenţei şi nepăsării celor care le aveau în grijă.

 

În realitate văd în România Pitorească, 1933 un apel către societatea civilă, către cei care se bucură de natură din România dar nu preţuiesc îndeajuns. Mediul înconjurător are nevoie de grijă şi protecţia noastră. Dacă tot ne bucurăm de el, mai ales de aerul curat, de iarbă verde şi de potecile şi locurile de popas curate, să lăsăm şi altora bucuria de a descoperi aceste locuri curate şi îngrijite. Este drept, de data aceasta am urcat şi am coborât pe urme de urs şi nu am  remarcat urmele turiştilor care lăsa în spatele lor tot ceea ce nu le foloseşte, de la ambalajele alimentlor la tot felul de sticle. Însă ştim prea bine că până şi inceste locuri îndepărtate şi uneori greu accesibile, atunci când cineva nesăbuit  îşi aruncă gunoiul în iarbă, fapta sa este incalificabilă nu oar din punct de vedere civic ci şi al unei conştiinţe minime, deoarece un asemenea gest atrage după sine  daună după daună pentru natură. Din nefericire nu există un turism adevărat, un turism care să îmbine cultura şi relaxarea în aer liber. Un turism cultural şi un turism sportiv în acelaşi timp. Cred că România Pitorească 1933 poate fi considerat un asemenea  manifest, un manifest de citit şi de luat aminte.

 

Recomand tuturor România Pitorească, atât la propriu cât şi la figurat.  

 Image

 Emilian Dranca, Malaiesti, 10.02.2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s