De ce politica?

De ce politica?

Image

Emilian Dranca

Platon a avut un aforism extraordinar. Parcă ar fi lăsat cu limbă de moarte europenilor de peste 2000 de ani, şi în general omenirii întregi, ceea ce pare a se adeveri mai mult ca oricând: cine nu se implică în politică ajunge să fie guvernat de cei care-i sunt inferiori. Ultimele alianţe de pe scena politică din România confirmă din nou şi din nou teoria lui Platon. Una/unul dintre cititorii mei mi-a adresat un set de întrebări foarte pertinente ( a se vedea comentariile la http://10pentrueuropa.ro/index/detaliiuser/userId/54 ). Dat find faptul că tratez cu maximă seriozitate cititorii mei, mi-am dorit să-mi rezerv un timp special pentru a răspunde. De asemenea toate întrebările însumate conduc la o singură întrebare: de ce politica? de ce fac politică ?

 

Astfel, prima întrebarea caută o poziţionare a Uniunii Europene pentru viitorii ani, inclusiv pentru o Europă a anilor 2050. Eu am susţinut în mod constant întărirea alianţelor cu Statele Unite ale Americii, cu Canada, Japonia şi alte state cu  regimuri politice cu adevărat democratice. Susţin asemenea alianţe deoarece ele prin natura lor sunt organice, se bazează pe un set de valori şi principii comune, asemenea valorilor democraţiei şi drepturilor fundamentale ale omului. După, urmează raţiunea de stat, politica economică, politica externă şi alte interese date de un anumit context. Sunt destul de reticent în ceea ce priveşte emergenţa unor puteri mondiale precum China şi Rusia. Intelectualii occidentali, în special cei de stânga, spre exemplu J. P. Sartre şi Isac Deutscher, s-au lăsat păcăliţi de retorică unor lideri de la Kremlin şi au militat pentru o apropiere politică, economică, culturală, ideologică de URSS. Eu nu militez şi nu voi milita niciodată pentru o reorientare a României, implicit a Europei spre est. A nu se înţelege prin asta ignorarea realităţilor din Euro-Asia şi din Asia, respectiv izolaţionism. Nu, în nici un caz. Însă, România a dovedit pe parcursul istoriei că este fundamental diferită de ceea ce vine din este şi complet incompatibilă cu orice regim  de acolo. De la Imperiul Otoman – implicit regimul fanariot – împreună cu ”protecţia” oferită de Imperiul Rus, substituit de URSS, avem o paletă largă de exemple, de momente istorice când românilor le-a mers cât de rău se poate. Mă refer desigur la dezvoltarea economică, culturală şi socială a Ţărilor Române care au constituit ulterior vechiul Regat al României. În contra-exemplu avem Imperiul Austro-Ungar, prezent în Banat, Transilvania şi Bucovina. Până şi azi există diferenţe uriaşe datorate tocmai diferenţelor dintre aceste  imperii multinaţionale. Nu are rost să întreb ce este de preferat în această situaţie, estul sau vestul? În plus, orice alianţă cu ţările din est trebuie foarte bine gândită deoarece, acesta alianţă semnifică şi tolerarea încălcări grave a unui set de drepturi fundamentale pe care le cunoaştem cu toţii, mai ales în Rusia. De asemenea ştim prea bine că principalii invesitori în România provin din Occident, Germania, Olanda, Italia şi S.U.A. care acoperă înzecit promisiunile şi spoiala venite din est.

 

În continuarea cititoarea/cititorul mă întreabă de ce America? Nu sunt mânat de un vis precum  vechii colonialişti care au crezut într-un alt fel de pământ al făgăduinţei, respectiv într-un Eldorado precum într-un sac fără fund, o resursă inepuizabilă de aur respectiv de un venit sigur şi mult. Nu. După cum am arătat orice alianţă cu S.U.A. nu este doar strict pragmatică, ea este fundapentata pe acelaşi schelet comun al U.E şi S.U.A. Practic vorbim despre acea structură la care s-a gândit Kant în urmă cu două secole când încerca să găsească pârghiile prin care omenirea poate ajunge la pacea universală.

 

Cea de a treia întrebarea vizează politica socială pentru viitori cetăţeni (din România, respectiv Europa anilor 2050). Am răspuns indirect la această întrebarea prin multe alte articole pe care le-am scris până în prezent precum şi prin politica pe care o susţin şi promovez. Nu-mi doresc ceva mai mult decât un stat minimal, un stat care să ofere mai multe drepturi decât îndatoriri, un stat suplu, dinamic, eficient de care să nu te loveşti la tot pasul. Michel Foucault are o lectură foarte interesantă a operei lui Jeremy Bentham. Foucault vede prin opera lui Bentham două posibilităţi prin care statul poate să-şi ajute cetăţenii. Pe de o parte este politica indirectă, care oferă cadrul normativ, legal în care îţi poţi desfăşura orice activitatea doreşti fără a leza pe nimeni. De partea cealaltă este politica directă, adică forţa coercitivă a statului, care intervine atunci când unul dintre membrii societăţii încalcă drepturile şi libertăţile celorlalţi, respctiv cadrul normativ în care aceasta/acesta există (a se vedea Michel Foucault, Naşterea biopoliticii, tradusă şi în limba română la Editura Ideea, Cluj-Napoca, 2007).

 

Următoarea întrebare caută soluţia pentru forma de guvernământ, republică sau regat? Atrag de la început atenţia asupra faptului  că problema monarhiei tinde să devină o altă formă de populism manipulată într-un mod eficient de cele mai obscure personaje cu putinţă. Desigur când spunem monarhie spunem Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I. Aceasta este dimensiunea istorică. În plus avem actul de la 30 decembrie 1947 şi lunga perioadă de regim comunist până în 22 decembrie 1989 care încă necesită anumită clarificări. Însă, dimensiunea politică, adică realitatea actuală a unui regim monarhic nu-l are nici pe Carol I, nici pe Ferdinand sau Carol al II-lea, iar în privinţa Regelui Mihai I, cred că este destul de evident – după exemplul Olandei, al Suediei, Spaniei şi Belgiei – că la un anumit momentdat vârsta nu mai constituie un avantaj ci dimpotrivă. Aşadar, problema este cine poate purta pe viitor coroana? În lipsa unui adevărat rege aflat în puterea de a exercita totalul atribuţiilor sale, România rămâne într-o tranziţie ce durează de aproape 24 de ani. Ideal ar fi ca această tradiţie să nu se prelungească foarte mult.  

Astfel, dacă avem chiar şi persoana potrivită, trebuie să ne asigurăm că în jurul său nu se va constitui o camarilă mai nocivă şi mai dăunătoare decât ceea ce a existat până acum la Cotroceni.  Un om nu va putea revoluţiona o clasă politică. De multe ori este dat exemplul lui Carol I. Însă Carol I nu a venit singur…

 

În cele din urmă sunt întrebat dacă o abordare tehnocrată nu este mai funcţională decât una ideologică? Tehnocraţia poate fi valabilă şi eficenta într-o corporaţie nu într-o democraţie şi cu atât mai puţin într-o democraţie parlamentară, spre ceea ce se îndreaptă România şi Uniunea Europeană. Oamenii nu sunt maşini. Într-o democraţie nu poţi programa un om să funcţioneze precum o maşină, el trebuie respectat pentru ceea ce este, iar foarte mulţi oameni, în special cei implicaţi în domeniul cultural au în interiorul lor ceva radical opus mecanismelor şi programelor caracterizate prin rutină, constantă şi randament.  De asemenea să nu uităm că lumea a fost schimbat de acei şcolari neascultători, vorba lui Eric Maria Remarque, de rebeli, de cei care prin natura lor au fost independenţi de tot şi de toate. Nu, oamenii nu pot fi programaţi deoarece ei sunt diferiţi, este un principiu esenţial al naturii umane. Dacă nu respectăm acest principiu ajungem la diletantismul lui Marx şi spunem că toţi oamenii sunt la fel şi implicit egali. Orice soluţie politică are nevoie de consens şi de suport politic, atât în instituţiile principale ale statului cât şi raportat la suma alegătorilor. O soluţie politică fără sprijin electoral nu este o soluţie democrată deoarece ea nu respectă tocmai acest principiu esenţial, nu are suportul popular. Deci, nu găsesc în tehnocraţie soluţia ideală indiferent de stat şi contextul istoric.

 

În ceea ce priveşte opţiunea ideologică, menţionez faptul că mereu am plecat de la anumite realităţi existenţe în societatea prezentă, nu m-am raportat la aceste realităţi din punct de vedere ideologic ci din punctul de vedere al omului liber, democrat, care nu este constrâns de nimic şi de nimeni, care caută o soluţie justă şi eficientă. Din punct de vedere al filosofiei politice mă raportez la Eric Voegelin şi la Michel Faucault, deci cat se poate de liber, liberal, libertin, nu militez pentru nici o ideologie, respectiv nici o doctrină. Însă această opţiune, filosofia politică este un domeniu la care mă voi referi mai în detaliu cu o altă ocazie, deoarece filosofia politică este indispensabilă oricărui proiect politic. Evident, practica fără teorie nu poate exista.

 

Concluzionând, am evidenţiat prin cele câteva răspunsuri la întrebările ce mi-au fost ridicate de ce anume fac politică şi de ce politica pe care  o fac. Atunci când vezi că lumea din jurul tău are nevoie de ceva, iar tu poţi să dai acel ceva, atunci merită să faci acest pas. 

 

Emilian Dranca

 

12.02.2014

 

Advertisements

One thought on “De ce politica?

  1. Asupra acestui articol pot sa conchid ca in mare parte are sens, chiar daca oe ici pe colo asa avea usoare amendamente, dar parerea mea legata de cine sa fie sau nu in fruntea statului, as vrea sa precizez ca, cel putin asta este ideea la care am ajuns eu, nu conteaza pana la urma cum Aristotel spune ca la sefie trebuie sa se afle filozofi si oameni de cultura, sau ca trebuie sa fie un om din sistem etc. In fruntea unu stat trebuie sa se afle oameni cu viziune si cand ma refer la viziune, ma refer la cei deschisi oricand sa ia in considerare posibilitati de pretutindeni, sa fie polivalent si sa stie sa adapteze, NU SA COPIEZE, insusiri ale altora la realitatile statului pe care il conduce.
    Legat de Cotroceni, sa nu uitam ca suntem un stat cu regim semiprezidential, asta inseamna ca nu are mana libera asa cum credem noi si ca nu trebuie sa-i imputam toate nenorocirile, pentru ca este doar o parte din executiv. Intr-un sistem prezidential lucrurile stateau cu totul altfel. Clasa politica nu o va schimba un om, ba chiar nici 1000 de oameni, clasa politica se va schimba de populatiunea statului, ea reflecta poporul, pana nu se va schimba acesta nu vom vedea nici in cazul clasei politice o schimbare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s